Catisma întâi a Psaltirii – Psalmii 1–8

Psaltirea este cartea de rugăciune a Bisericii. Pentru citirea în biserică, ea este împărțită în douăzeci de părți, numite catisme. Cuvântul vine din grecescul care înseamnă „a ședea”, pentru că la citirea psalmilor credincioșii puteau sta jos. Fiecare catismă are la rândul ei trei părți, numite stări, iar după fiecare stare se zice „Slavă… Și acum…” și „Aliluia”. Catisma întâi cuprinde primii opt psalmi. Fiecare dintre ei are în seria noastră un articol al lui, cu tâlcuirea Sfinților Părinți. Aici îi privim împreună, așa cum îi citește Biserica: unul după altul, ca o singură rugăciune.

Când se citește Catisma întâi

Catisma întâi deschide citirea săptămânală a Psaltirii. Ea se citește de regulă la Vecernia de sâmbătă seara, slujba cu care începe ziua Duminicii, iar în Postul Mare și la Utrenia de miercuri. La privegherile sărbătorilor, tipicul, adică rânduiala slujbelor, prevede de obicei doar prima ei stare, din care în parohii se cântă câteva stihuri alese. Credincioșii o cunosc după primele cuvinte: „Fericit bărbatul”. Între stihurile alese se află și versete din Psalmii 2 și 3, așa încât și cel care nu a citit niciodată Psaltirea a auzit, fără să știe, începutul ei.

În parohii, catisma se scurtează de obicei, așa că cei opt psalmi se aud întregi mai ales în mănăstiri. Cine îi citește acasă, sâmbătă seara, se roagă însă împreună cu toată Biserica, care deschide în acel ceas Psaltirea.

Starea întâi: Psalmii 1, 2 și 3

Psalmul 1 este poarta Psaltirii. El începe cu cuvântul „Fericit” și arată de la început încotro duce drumul celui care se roagă cu psalmii. Sfântul Grigorie de Nyssa vede în el trei trepte ale vieții duhovnicești: despărțirea de rău, cugetarea la legea lui Dumnezeu „ziua și noaptea” și asemănarea cu Dumnezeu, pe care psalmul o arată prin pomul răsădit lângă izvoarele apelor, a cărui frunză nu cade.

Psalmul 2 vorbește despre neamurile și împărații pământului care se ridică „împotriva Domnului și a unsului său”. Unsul se numește în ebraică Mesia, iar în grecește Hristos, și de aceea Biserica a citit dintotdeauna acest psalm ca pe o proorocie despre Domnul. Așa l-au citit înșiși Apostolii, în rugăciunea pe care au înălțat-o după ce au fost amenințați pentru că propovăduiau numele lui Iisus^[1]. Psalmul 1 începe cu „Fericit bărbatul”, iar Psalmul 2 se încheie cu „Fericiți toți care nădăjduiesc spre dânsul”. Fericitul Teodoret al Cirului arată că primul psalm se încheie cu pieirea căii necredincioșilor, iar al doilea începe tocmai cu cei care s-au ridicat asupra Mântuitorului. Cei doi psalmi stau astfel împreună, între două fericiri.

Psalmul 3 este primul psalm care poartă un titlu legat de viața lui David. L-a rostit când fugea din Ierusalim de fiul său, Abesalom, care se ridicase împotriva lui ca să-i ia împărăția. Strâmtorat din toate părțile, David se culcă în mijlocul primejdiei și se scoală cu nădejdea în Dumnezeu: „Eu m-am culcat și am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini”. Biserica deschide cu acest psalm cei șase psalmi ai Utreniei, rânduiala de psalmi aleși care se citesc în liniște la începutul slujbei de dimineață.

Starea a doua: Psalmii 4, 5 și 6

A doua stare cuprinde trei rugăciuni ale omului care trăiește sub privirea lui Dumnezeu de dimineața până seara și noaptea. Biserica însăși le folosește așa în slujbele ei.

Psalmul 4 este o rugăciune de seară. Omul care a trecut prin necaz poate spune: „Întru necaz m-ai desfătat”, adică Dumnezeu i-a lărgit inima în mijlocul strâmtorării. Psalmul îl învață să se mânie numai pe păcat, să-și cerceteze inima seara, în așternut, și să caute lumina feței lui Dumnezeu, nu bunătățile cele deșarte. Se încheie cu cuvintele „Cu pace împreună mă voi culca și voi adormi”. Cu el începe Pavecernița Mare, slujba de după cină din zilele Postului Mare.

Psalmul 5 este o rugăciune de dimineață: „Dimineața vei auzi glasul meu, dimineața voi sta înaintea ta”. Cel care se roagă intră cu frică în casa lui Dumnezeu, nu pentru faptele lui, ci „întru mulțimea milei” Lui, și Îi cere să-i îndrepteze calea printre cei care îi întind curse. Biserica începe cu acest psalm Ceasul întâi, scurta slujbă de după Utrenie, iar cuvintele lui se aud și când preotul și diaconul intră în altar înainte de Sfânta Liturghie.

Psalmul 6 este rugăciunea pocăinței. Omul nu cere să nu fie certat, ci să fie îndreptat cu blândețe, ca de un părinte și de un doctor: „Doamne, nu cu mânia ta să mă mustri pe mine”. Plânge noaptea, „spăla-voi în toate nopțile patul meu”, iar la sfârșit simte că Dumnezeu i-a auzit glasul plângerii. La Pavecernița Mare, el urmează îndată după Psalmul 4: după ce omul și-a cercetat inima în așternut, Psalmul 6 îi pune în gură plângerea pentru păcate, pe același așternut.

Starea a treia: Psalmii 7 și 8

Psalmul 7 ne întoarce la răscoala lui Abesalom, ca și Psalmul 3. Un prieten credincios al lui David, Husi, l-a convins pe Abesalom să nu-l urmărească îndată pe David, ci să-și adune mai întâi toată oastea, iar David a câștigat astfel timp ca să scape. Totuși David nu-și pune nădejdea în prieten, ci în Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeul meu, spre tine am nădăjduit”. El mărturisește că nu a răsplătit cu rău celor ce i-au făcut rău și lasă judecata în seama lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că aici este cel mai mare lucru din începutul psalmului: e bine să nu faci nedreptate, dar e mult mai bine să nu te răzbuni pentru nedreptatea suferită. Pe glasul al doilea, la Utrenia de duminică, prochimenul, adică versetul din psalmi cântat înainte de Evanghelie, este luat din acest psalm: „Scoală-te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca care ai poruncit, și adunare de noroade te va înconjura”.

Psalmul 8 încheie catisma cu uimire: „Doamne, Domnul nostru, cât este de minunat numele tău în tot pământul!”. Sfântul Ioan Gură de Aur arată legătura cu psalmul dinainte. Psalmul 7 se încheia cu o făgăduință, „voi cânta numele Domnului celui înalt”, iar în Psalmul 8 David își împlinește făgăduința. Acolo vorbea un singur om, „Doamne, Dumnezeul meu”; aici vorbesc mulți, „Doamne, Domnul nostru”. Psalmul privește cerurile, lucrul degetelor lui Dumnezeu, se întreabă „Ce este omul, că-l pomenești pe el?” și se minunează de cinstea pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Hristos Însuși a rostit un verset din el, când copiii Îl lăudau în templu în ziua intrării în Ierusalim: „Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă”^[2]. De aceea versetul acesta este prochimenul Utreniei din Duminica Floriilor. Primul verset al psalmului este prochimenul Ceasului al șaselea din Vinerea Mare, ceasul în care Domnul a fost răstignit. Sfântul Apostol Pavel arată că cuvintele despre omul micșorat puțin față de îngeri și încununat cu slavă își găsesc împlinirea desăvârșită în Hristos^[3].

Catisma începe deci cu fericirea omului care merge pe calea lui Dumnezeu și se încheie cu slava firii omenești, pe care Hristos a luat-o asupra Sa. Între ele stau rugăciunile unui om prigonit, care se culcă și se scoală cu Dumnezeu, plânge pentru păcatele lui și nu se răzbună pe vrăjmași.

Troparele și rugăciunea de după catismă

Pentru citirea aparte a Psaltirii, acasă sau în chilie, Psaltirea românească și cea slavonă cuprind după Psalmul 8 o scurtă rânduială. Ea nu se adaugă catismei citite la Vecernie, unde slujba continuă cu ectenia mică și cu „Doamne, strigat-am”. Se zic rugăciunile începătoare: „Sfinte Dumnezeule”, „Preasfântă Treime” și „Tatăl nostru”. Apoi se citesc trei tropare, adică scurte cântări bisericești, pe glasul întâi, și o cântare către Maica Domnului. După ele se zice de patruzeci de ori „Doamne, miluiește” și o rugăciune.

Troparele sunt tropare de umilință, adică de zdrobire a inimii pentru păcate. După ce a citit opt psalmi, cel care se roagă se întoarce la sine și se vede pe sine ca păcătos. Primul tropar unește mărturisirea din Psalmul 50, „întru fărădelegi m-am zămislit”^[4], cu smerenia vameșului din pilda Domnului, care stătea departe și nu voia nici ochii să-i ridice spre cer^[5].

Întru fărădelegi fiind zămislit, eu, păcătosul, nu cutez a căuta la înălțimea cerului; dar, îndrăznind către iubirea Ta de oameni, strig Ție: Dumnezeule, milostiv fii mie și mă mântuiește!

Al doilea tropar pornește de la cuvântul Sfântului Apostol Petru, „de vreme ce dreptul abia se mântuiește”^[6], și de la pilda lucrătorilor tocmiți la vie. În pildă, cei care au venit în ceasul al unsprezecelea, cu puțin înainte de sfârșitul zilei, au primit aceeași plată ca aceia care purtaseră „greutatea zilei și zăduful”^[7].

De vreme ce dreptul abia se mântuiește, cum mă voi arăta eu, păcătosul, cel ce nu am purtat greutatea și zăduful zilei? Ci numără-mă, Dumnezeule, cu cei din ceasul al unsprezecelea și mă mântuiește!

Al treilea tropar, după „Slavă…”, este rugăciunea fiului risipitor din pilda Domnului, care își cheltuise averea trăind în desfrânare și s-a întors la tatăl său spunând: „greșit-am la cer și înaintea ta”^[8].

Brațele părintești grăbește a mi le deschide, că în păcate am cheltuit viața mea! Și căutând, Mântuitorule, la bogăția cea neîmpuținată a îndurărilor Tale, nu trece acum cu vederea inima mea cea sărăcită, căci către Tine, Doamne, strig cu umilință: greșit-am la cer și înaintea Ta!

După „Și acum…” urmează cântarea către Maica Domnului, pe care o numește „nădejdea creștinilor” și o roagă să mijlocească pentru noi, împreună cu puterile cele de sus, iertarea păcatelor și îndreptarea vieții.

Rugăciunea de după catismă se adresează lui Dumnezeu Tatăl. Ea Îi mulțumește că nu a trecut cu vederea firea omenească, „cea cuprinsă de întunericul păcatului”, ci a luminat lumea mai întâi prin lege și prin prooroci, iar apoi prin Fiul Său cel Unul-Născut. Apoi cere:

…ne dăruiește nouă, Doamne, cu inimă neadormită și trează să petrecem toată noaptea vieții acesteia așteptând venirea Fiului Tău și Dumnezeului nostru, Judecătorul tuturor, nu culcați și dormind, ci priveghind și cugetând la lucrarea poruncilor Tale să ne aflăm, și întru bucuria Lui împreună să intrăm…

Viața aceasta este numită aici o noapte, prin care trecem așteptând venirea Domnului. Rugăciunea cere ca El să ne găsească treji, cum spune Domnul: „Fericite slugile acelea pe care, venind domnul, le va afla priveghind”^[9]. Iar „întru bucuria Lui să intrăm” amintește de cuvântul stăpânului din pilda talanților către sluga credincioasă: „intră întru bucuria domnului tău”^[10]. Când rugăciunea este citită seara, cuvintele despre noapte și priveghere ne îndeamnă să privim și odihna trupului în lumina așteptării Domnului.

Cum se încheie catisma în Psaltirile grecești

Troparele și rugăciunea de mai sus nu sunt numai românești: Psaltirea slavonă are aceleași tropare și aceeași rugăciune, în limba ei. În edițiile grecești ale Psaltirii pe care le-am consultat, ele nu apar. După fiecare stare se zice „Slavă… Și acum…”, „Aliluia” și „Doamne, miluiește”, iar catisma se încheie fără tropare și fără rugăciune.

Rânduiala însă are rădăcini grecești. Cercetătoarea rusă Tatiana Afanasieva arată că Psaltirile bizantine cu tropare și rugăciuni după catisme apar în manuscrise grecești nu mai devreme de a doua jumătate a secolului al XI-lea, dar rugăciunile din ele nu erau aceleași în toate cărțile. Slavii au primit această rânduială în secolul al XIII-lea, în mănăstirile din Sfântul Munte Athos, unde trăiau aproape de greci, iar Psaltirea slavonă a păstrat-o până astăzi, ca și Psaltirea românească. Cine se roagă din Psaltirea românească sau slavonă și cine se roagă din cea grecească citește deci aceiași psalmi, în aceeași împărțire, dar în tradiția slavă și română ei se încheie cu o rugăciune de pocăință și de priveghere.

Cum ne rugăm cu Catisma întâi

Cine vrea să înceapă citirea Psaltirii poate începe de aici, sâmbătă seara, odată cu Biserica. Nu e nevoie să citească toți cei opt psalmi deodată. Poate citi o stare, cu „Slavă… Și acum…” la sfârșit, și poate păstra din ea un singur verset pe care să-l poarte în minte, cum făceau Părinții pustiei.

Catisma întâi îl învață pe om să se roage în toate ceasurile zilei. Dimineața, se poate scula cu Psalmul 3 și cu Psalmul 5. Seara, se poate cerceta cu Psalmul 4 și poate plânge pentru păcate cu Psalmul 6. Când este nedreptățit, poate spune cu Psalmul 7 „spre tine am nădăjduit”, fără să se răzbune. Iar când privește cerul, poate întreba cu Psalmul 8: „Ce este omul, că-l pomenești pe el?”.

După cei opt psalmi, troparele îl îndeamnă pe cel care se roagă la smerenie. Cine le citește cu credință poate cere, cu rugăciunea de la sfârșitul catismei, să treacă noaptea vieții acesteia cu inima trează, ca să intre întru bucuria Domnului său.

Izvoare

• Biblia adică Dumnezeeasca Scriptură a Legii Vechi și a celei Nouă, ediția Sfântului Sinod, București, 1914.
• Sfântul Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, partea I, cap. 1; trad. rom. în Scrieri II, PSB 30, București, 1998.
• Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, trad. Laura Enache, Iași, Editura Doxologia, 2011, Omilia la Psalmul 7, p. 91–131; Omilie la Psalmul 8 (PG 55), după ediția rusă Творения святого отца нашего Иоанна Златоуста, vol. 5, Sankt Petersburg, Academia Teologică, 1899.
• Fericitul Teodorit, episcopul Kirului, Tâlcuire a celor o sută cincizeci de psalmi ai Prorocului împărat David, ed. Florin Stuparu, București, Editura Sophia, 2018 (după traducerea tipărită la Buzău în 1840), Tâlcuirea Psalmului 2, p. 12–17.
• Articolele din seria „Psaltirea tâlcuită” despre Psalmii 1–8, cu celelalte izvoare patristice indicate în fiecare dintre ele.
• Troparele și rugăciunea de după Catisma întâi, după textul Psaltirii în uz în Biserica Ortodoxă Română (acatiste.ortodoxia.ro și psaltireaprooroculuidavid.wordpress.com), comparat cu Psaltirea slavonă (Псалтирь по кафизмам, azbyka.ru).
• Psaltiri grecești consultate: Ψαλτήριον (imks.gr) și Ψαλτήριον – Κάθισμα Πρώτον (orthodox-prayer-book.org).
• Т. И. Афанасьева (Tatiana Afanasieva), „Устав о пении Псалтири и его влияние на славянскую традицию этой богослужебной книги XIII–XIV вв.”, Slověne, vol. 12, nr. 1, 2023, p. 7–41 (despre Psaltirile cu tropare și rugăciuni, p. 18).