Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim: o flacără isihastă în inima veacului XX

Istoria Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim: Sandu Tudor, Ioan Kulâghin, Rugăciunea inimii, temnița comunistă și moștenirea isihastă românească.

Istoria Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim: Sandu Tudor, Ioan Kulâghin, Rugăciunea inimii, temnița comunistă și moștenirea isihastă românească.

O lectură critică, dar nu demolatoare, a vieții și receptării sale
Istoria rupturii dintre Arhiepiscopia rusă de la Paris, cunoscută ca Rue Daru, și ROCOR: de la exilul rus după 1917 la reunificările din 2007 și 2019.
Pe 25 aprilie, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (1692–1767), părintele duhovnicesc al Sfântului Paisie Velicikovski și unul dintre marii dascăli ai Rugăciunii inimii din secolul al XVIII-lea. Această primă parte a unui studiu în două părți prezintă viața sa: originea slavă în zona Poltavei, formarea în Munții Mosenschi de lângă Kiev, venirea în Ȝara Românească, cei douăzeci de ani la Schitul Dălhăuți, íntemeierea Schitului Poiana Mărului, rețeaua de unsprezece schituri pe care le-a păstorit, episodul examinării de către trei patriarhi orientali la București, întâlnirea cu tânărul Platon (viitorul Sfânt Paisie) și tunderea acestuia în monahism la Athos în 1750, adormirea sa în 1767 și canonizarea oficială din 2003.
Cum recunoaște un credincios o parohie ROCOR canonică în UK — și de ce nu orice biserică care se numește «Russian Orthodox Church Outside of Russia» este în comuniune cu Biserica Ortodoxă.
O trecere paralelă prin liniile Filocaliei: greacă (Veneția, 1782), românească paisiană (Dragomirna, 1769), rusă (Teofan, 1877), modernă (Stăniloae, 1946–1991) și engleză (Palmer–Sherrard–Ware). Ce s-a transmis și ce s-a pierdut.