8 august
În ziua a opta a lunii august, Biserica face pomenirea Sfântului Ierarh Miron, episcopul Cretei și făcătorul de minuni, care a adormit în jurul anului 350, la o vârstă apropiată de o sută de ani. A fost om însurat și lucrător de pământ, iar numele lui a rămas legat de milostenie mai mult decât de orice altceva. Satul în care s-a născut îi poartă numele până astăzi.
Ogorul
S-a născut în Raukos, așezare veche din inima insulei, la apus de Cnos. Părinții lui erau creștini și l-au crescut în frica lui Dumnezeu. A rămas toată viața legat de pământul acela: nu a plecat spre cetate, nici spre marile centre ale lumii creștine, ci a agonisit sfințenia acolo unde se născuse.
S-a însurat de tânăr și a lucrat pământul. Din ce scotea din brazdă dădea o parte celor lipsiți, iar sinaxarul păstrează un amănunt pe care se cuvine să-l cântărim: cu cât dădea mai mult, cu atât rodul ogoarelor lui creștea. Nu era o socoteală. Era rânduiala pe care Dumnezeu o lucrează în cel milostiv: cu cât mâna se deschidea mai mult către cel lipsit, cu atât ogorul rodea mai îmbelșugat.
Se povestesc despre el două întâmplări cu hoți.
Cea dintâi s-a petrecut în grădina lui. Niște oameni intraseră să-i fure năutul, dar ce apucau să culeagă li se făcea în mâini ca spinii și nu puteau duce nimic. Aflând, sfântul a venit el însuși, le-a dat năut cu mâna lui și i-a lăsat să plece.
A doua s-a petrecut într-o noapte de seceriș, în aria de treierat. Miron a găsit acolo hoți care îi ridicau grâul în saci. Nu i-a strigat și nu s-a repezit la ei. S-a apropiat în tăcere, a văzut că ultimului dintre ei nu avea cine să-i ridice sacul pe umăr, și i l-a ridicat el. Apoi le-a spus să meargă cu Dumnezeu și să nu mai fure. Se spune că oamenii aceia și-au îndreptat viața din ceasul acela.
Nu a socotit paguba, ci lipsa care îi împinsese pe aceia să fure. Se spune că zicea despre lucrul acesta că acolo unde se ivesc hoți, lăcomia a mers înaintea lor.
Preoția și scaunul
Soția i-a murit devreme. Nu s-a mai însurat a doua oară, ci a primit preoția, cerută fiind de credincioșii locului, care îi văzuseră viața.
A slujit ca preot în anii grei ai prigoanei lui Deciu, când în Creta se vărsa sânge creștinesc, iar cel care primea altarul primea deopotrivă și primejdia. În vremea aceea a întărit poporul spre mărturisire și a cinstit pomenirea celor care pătimeau pentru Hristos. Când prigoana a încetat și Biserica a răsuflat, a fost ridicat la scaunul episcopal al Cretei.
A rămas ceea ce fusese. Umbla prin eparhie ca să cunoască el însuși nevoile turmei și să ajungă la cei loviți de sărăcie, iar bisericile se umpleau când slujea, fiindcă oamenii voiau să-i vadă fața și să-i audă cuvântul.
Râul și fiara
Domnul i-a dat darul facerii de minuni, și Creta l-a cunoscut ca făcător de minuni încă din viață.
Odată, mergând spre Cnos în vreme de iarnă, a găsit râul Triton revărsat peste drum. Cel care astăzi se numește Ghiofiros curgea atunci mare și tulbure, și nimeni nu putea trece. Sfântul a însemnat apa cu toiagul arhieresc, iar curgerea s-a oprit și a stat pe loc, ca un zid, până a trecut el cu toți cei care îl însoțeau. Ajuns acasă, a trimis toiagul înapoi cu unul dintre diaconi, ca să atingă apa și să-i dea drum, și abia atunci râul și-a luat cursul.
Scenele zugrăvite la mormântul lui pun minunea aceasta sub o inscripție care îl pomenește alături de Moise, cel care a despicat marea, și de Elisei, cel care a lovit Iordanul cu cojocul lui Ilie.
Altă dată, o fiară cumplită pustia ținutul și oamenii nu mai îndrăzneau să iasă la câmp. Fiara a fost văzută coborând spre sat tocmai când sfântul slujea Liturghia. Miron nu a ieșit din altar. A trimis diaconul cu cârja lui, iar la atingerea toiagului fiara a căzut moartă pe coasta dealului. Când s-a sfârșit slujba, sfântul a ieșit cu tot poporul, a aruncat el cel dintâi o piatră peste trupul ei, și după piatra lui au căzut atâtea încât au acoperit-o cu totul. Movila de pietre se arată și astăzi.
A adormit în pace, la adânci bătrâneți, împlinind aproape o sută de ani.
Mormântul și satul
Pe locul vechii Raukos s-a ridicat biserica lui. Întâi a fost aici o bazilică din veacurile creștinătății timpurii, din care se păstrează până astăzi absida mare a altarului cu sintronul, scaunul de piatră al episcopului. În veacurile al unsprezecelea și al doisprezecelea bazilica a fost prefăcută în biserică bizantină, cruciformă înscrisă, cu cupola sprijinită pe patru stâlpi și cu opt ferestre în tambur, prin care lumina cade peste tot naosul.
Înăuntru se află mormântul sfântului și icoana lui făcătoare de minuni, zugrăvită în veacul al șaisprezecelea. Sub biserică, spre apus, se păstrează chilia lui, prefăcută în paraclis, și de acolo izvorăște agheasma la care vin pelerinii de veacuri.
Locul acesta a fost încercat greu. La 4 noiembrie 1866, în vremea răscoalei cretane, oamenii lui Reșid Pașa au pustiit satul, au profanat bisericile și au distrus mormântul sfântului. În profanările și tulburările vremii aceleia s-a risipit o parte însemnată din moaște.
Dar sfântul nu și-a părăsit locul. La 12 mai 2014, după aproape șaisprezece veacuri, s-au aflat sub biserică fragmentele moaștelor lui. Cei care au fost de față mărturisesc că biserica și curtea s-au umplut de o mireasmă nespusă. Moaștele se află astăzi în raclă, spre închinare, iar o părticică se păstrează și la Mănăstirea Marea Peșteră din Kalavryta.
În seara de 7 august și în ziua de 8, satul se umple de pelerini veniți din toată insula. Hramul Sfântului Miron este unul dintre cele mai cunoscute din partea aceasta a Cretei.
Un om din lume înainte de a fi ierarh
Sinaxarul nu începe cu episcopul. Începe cu omul însurat și cu plugarul, iar cârja arhierească vine abia după ogor, după casă și după anii de milostenie. Rânduiala povestirii spune ceva despre rânduiala vieții: Miron nu a început să se sfințească atunci când a primit hirotonia.
Când a venit hirotonia, ea nu i-a început viața cu Dumnezeu, ci a așezat sub harul și sub răspunderea preoției un om pe care ogorul, casa și mila îl încercaseră deja. Pentru cel care trăiește în lume, chipul acesta este poate cel mai apropiat: sfințenia nu începe după ce părăsim locul în care ne-a pus Dumnezeu, ci chiar acolo, dacă locul acela este lucrat cu credință.
Cuvântul praznicului
Pomenirea lui cade în zilele de după Schimbarea la Față, când Biserica încă prăznuiește lumina de pe Tabor. Lumina pe care apostolii au văzut-o pe munte este harul necreat de care se împărtășesc sfinții, iar viața Sfântului Miron îl arată lucrând nu într-o vedenie, ci într-o arie de treierat, noaptea, unde un om ridică sacul furat pe umărul hoțului.
Două lucruri se cuvin luate din viața lui.
Întâi, că milostenia lui nu era socoteală. Nu dădea din prisos, ci din ce avea, și nu cerceta mai întâi cât merită cel dinaintea lui. Vedea omul și lipsa lui.
Al doilea, că blândețea mustră fără să umilească. Sfântul nu le-a răspuns hoților cu mânie, ci cu o bunătate atât de neașteptată încât s-au rușinat singuri de ceea ce făceau. Blândețea nu numește răul bine; ea caută îndreptarea celui care l-a făcut, nu doar pedepsirea lui.
Pentru rugăciunile lui, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Din slujba sfântului
Stihul sinaxarului
Μύρων ὁ θεῖος ἀρετῆς μύρου πνέων, Εὐωδίας πρόσεισιν ὀσμὴ Κυρίῳ.
Miron cel dumnezeiesc, mirul faptei bune răsuflând, / se apropie de Domnul ca miros de bună mireasmă.
Stihul se joacă cu numele sfântului, Μύρων și μύρον, Miron și mirul. Iar încheierea lui, „miros de bună mireasmă”, este o formulă biblică pentru jertfa bineplăcută lui Dumnezeu.
Troparul, glasul al 3-lea
Μέγας ἥλιος ἐν Κρήτῃ, Πάτερ, ἀνατέταλκας, θαυμάτων πλήθει καταφωτίζων αὐτήν, ἱερώτατε· ὡς οὖν ὁρμὴν ποταμοῦ διεκώλυσας, καὶ τὸν ὄλεθρον δράκοντα ἐλίθωσας, οὕτως Ἅγιε Χριστῷ, θεῖε Μύρων πρέσβευε, δωρήσασθαι ἡμῖν τὸ μέγα ἔλεος.
Soare mare ai răsărit în Creta, Părinte, luminând-o cu mulțimea minunilor, preasfințite; și precum ai oprit năvala râului și ai împietrit balaurul cel pierzător, așa, Sfinte, roagă-te lui Hristos, dumnezeiescule Miron, să ne dăruiască nouă mare milă.
Imagine: icoana Sfântului Miron (domeniul public) și Biserica Sfântului Miron din Agios Myronas, fotografie de C messier, CC BY-SA 3.0, prin Wikimedia Commons.
Cărți recomandate
Patru volume despre viețile sfinților, milostenie și sfinții făcători de minuni.
