Pescuirea minunată: „după cuvântul Tău”

În fiecare toamnă, după sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Biserica începe să citească Duminica, la Sfânta Liturghie, din Evanghelia scrisă de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Cea dintâi dintre aceste Evanghelii de Duminică istorisește pescuirea minunată. Simon, un pescar din Galileea, se ostenise o noapte întreagă fără să prindă nimic. La porunca lui Hristos a aruncat din nou mrejele și a prins atâta pește, încât mrejele se rupeau. Din ziua aceea, Simon, pe care Biserica îl cinstește ca Sfântul Apostol Petru, a lăsat totul și a mers după Domnul, împreună cu Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu.

Corabia lui Simon

Sfântul Luca așază întâmplarea pe malul lacului Ghenizaret, numit și Marea Galileii. Mulțimea Îl îmbulzea pe Hristos „ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5, 1). Lângă țărm stăteau două corăbii, iar pescarii coborâseră din ele și își spălau mrejele. Pentru ei, noaptea de lucru se încheiase fără niciun pește.

Domnul S-a urcat în corabia lui Simon, „l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat” și, șezând în ea, a învățat mulțimile (Luca 5, 3).

Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Ohridei și al Bulgariei, a scris o tâlcuire, adică o explicare pe înțelesul credincioșilor, la Evanghelia după Luca. El observă că Domnul fuge de slavă, iar mulțimile aleargă cu atât mai mult după El. Intrând în corabie, Hristos i-a avut pe toți înaintea feței Sale, și niciunul nu a rămas în spatele Lui.

Același Părinte se oprește la un cuvânt mic din Evanghelie: Domnul nu i-a poruncit lui Simon să depărteze corabia, ci l-a rugat. În aceasta Sfântul Teofilact vede blândețea lui Hristos. Iar în Simon vede un om ascultător, care a primit în corabia lui pe Cineva pe care încă nu-L cunoștea cu adevărat și L-a ascultat întru toate.

„Toată noaptea ne-am trudit”

După ce a încetat să vorbească, Hristos i-a zis lui Simon: „Mână la adânc, și lăsați în jos mrejele voastre, ca să pescuiți” (Luca 5, 4). Pentru un pescar, porunca aceasta părea fără rost. Simon știa că noaptea este vremea pescuitului, iar noaptea tocmai trecută fusese fără rod.

Răspunsul lui cuprinde și oboseala, și ascultarea: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins”, apoi „după cuvântul Tău, voi arunca mrejele” (Luca 5, 5).

Sfântul Teofilact arată că Simon nu s-a îngreuiat de porunca aceasta. Nu s-a plâns că, după o noapte de osteneală zadarnică, i se cere încă o osteneală. A răspuns cu încredere, iar Părintele spune că Simon era fierbinte la credință „încă și mai înainte de credință”. Simon Îl mai întâlnise pe Iisus, Care îi vindecase soacra în casa lui (Luca 4, 38-39), dar nu pătrunsese încă taina Celui care stătea acum în corabia lui. Îl numea „Învățătorule”, și totuși și-a plecat meșteșugul de pescar în fața cuvântului Său.

Sfântul Nicolae Velimirovici, episcop al Ohridei și al Jicei în veacul al XX-lea, se oprește și el asupra ascultării lui Petru. El socotește că Petru trebuie să fi fost nedormit, ostenit și amărât după noaptea de muncă zadarnică, și totuși a împlinit îndată cuvântul lui Hristos. De aceea Sfântul Nicolae spune că „Dumnezeu răsplătește mai mult ascultarea decât truda”.

În predica sa la această Duminică, Sfântul Cuvios Cleopa, duhovnic la Mănăstirea Sihăstria în veacul al XX-lea, vede în cuvintele lui Petru o mărturisire a ascultării. Pentru el, „după cuvântul Tău” înseamnă „crezând cuvântul Tău, voi face ascultare”. Sfântul Cleopa spune că din această ascultare au început să se arate roadele lui Petru. Întâi au venit peștii din ziua aceea. Apoi roadele au crescut și s-au înmulțit, prin sufletele pe care Apostolul le-a adus mai târziu la Împărăția lui Dumnezeu.

Mrejele care se rupeau

„Și făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, că li se rupeau mrejele” (Luca 5, 6). Pescarii au făcut semn celor din cealaltă corabie să vină să-i ajute, iar peștii au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. Sfântul Teofilact spune că Simon i-a chemat pe ceilalți printr-un semn, pentru că spaima nu-l mai lăsa să vorbească.

Părinții Bisericii au văzut în pescuirea aceasta și un chip al lucrării pe care Apostolii aveau s-o facă în lume. După Sfântul Teofilact, noaptea fără pește este vremea dinainte de venirea lui Hristos. Atunci învățătorii Legii date prin Moise s-au ostenit toată „noaptea” și n-au prins nimic. Când a venit Hristos, Lumina lumii, s-a făcut ziuă. Apostolii au aruncat atunci mreaja Evangheliei după cuvântul Domnului și au prins mulțime de oameni. Cei din cealaltă corabie, veniți să ajute, sunt păstorii și dascălii Bisericii din toate veacurile. Ei tâlcuiesc învățătura Apostolilor și îi ajută astfel să prindă oameni pentru Hristos.

Sfântul Efrem Sirul, în tâlcuirea sa la Evanghelie, vede și el în noaptea de trudă un chip al proorocilor, care s-au ostenit înainte de venirea Domnului. Pescarii chemați prin semn din cealaltă corabie îi închipuie, după el, pe cei șaptezeci și doi de ucenici pe care Domnul i-a trimis mai târziu la propovăduire, pentru că cei dintâi erau prea puțini ca să strângă tot pescuitul.

Sfântul Maxim, episcop al Torinoului în veacul al V-lea, vede noaptea aceasta și în sufletul lui Petru. Cât timp nu-L avea pe Hristos, spune el, totul era întuneric pentru Petru, și de aceea se trudise toată noaptea. Când lumina Mântuitorului s-a revărsat asupra lui, întunericul s-a risipit, iar prin credință a început să vadă în adâncuri ceea ce ochii nu puteau vedea.

Tot Sfântul Teofilact spune că mrejele închipuie Evanghelia. Cuvintele ei sunt smerite și ușor de înțeles, potrivite cu mintea oamenilor simpli care o ascultă.

Sfântul Chiril al Alexandriei, în tâlcuirea sa la aceeași Evanghelie, adaugă că mrejele sunt aruncate mai departe, iar Hristos le umple. Prin ele Domnul îi cheamă la întoarcere pe cei aflați în adâncul mării, adică pe oamenii purtați încoace și încolo de grijile și de frământările lumii.

„Ieși de la mine, Doamne”

Când a văzut atâta pește, Simon Petru nu s-a bucurat ca un pescar care și-a scos paguba. „A căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos” (Luca 5, 8). Sfântul Luca adaugă că spaima îi cuprinsese pe el și pe toți cei care erau cu el.

Puțin mai înainte, Simon Îl numise pe Hristos „Învățătorule”. Acum Îl numește „Doamne”. Prin minune, lui Petru i s-a descoperit mai limpede cine stă în corabia lui și cine este el însuși înaintea Lui. Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Petru și-a adus aminte de păcatele lui, s-a temut și s-a cutremurat: „ca un om nevrednic, nu cutează să Îl primească pe Cel vrednic”. Sfântul Chiril adaugă că frica aceasta este vrednică de laudă. Sfântul Teofilact vede în cuvântul lui Petru rodul unei evlavii mari, prin care Apostolul se numește pe sine păcătos și nevrednic să stea împreună cu Hristos.

Sfântul Nicolae Velimirovici spune că simțirea propriei păcătoșenii înaintea lui Dumnezeu este pentru suflet o piatră de mare preț. Domnul o prețuiește mai mult decât toate cântările de laudă aduse numai din obicei pentru minunile Lui. Fără simțirea aceasta, oricâte asemenea cântări ar înălța omul, nu are niciun folos din ele.

Hristos răspunde cererii lui Petru făcând tocmai dimpotrivă. Nu a ieșit din corabie și nu S-a depărtat de el. I-a zis: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni” (Luca 5, 10). Omul care Îl rugase pe Domnul să iasă de la el este chemat să nu se mai despartă de El. Smerenia lui Petru nu l-a îndepărtat de Hristos. L-a adus mai aproape.

Același Apostol avea să scrie mai târziu, în prima sa epistolă: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” (1 Petru 5, 5). Cuvintele acestea se pot citi alături de ziua din corabie, când Petru a căzut la genunchii Domnului și a primit chemarea în locul depărtării pe care o ceruse.

Rugăciunea pe care Biserica o dă fiecărui credincios, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, ține laolaltă aceleași două lucruri pe care Petru le-a rostit în corabie: numele Domnului și mărturisirea propriului păcat. Cine o spune cu inima Îl cheamă pe Hristos tocmai în clipa în care se mărturisește nevrednic de El.

„Au lăsat totul și au mers după El”

Sfântul Luca încheie istoria astfel: „Și trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El” (Luca 5, 11). Între cele lăsate pe țărm se afla și peștele prins în ziua aceea.

Sfântul Teofilact se minunează aici de felul în care Domnul poartă grijă de mântuirea fiecărui om. Domnul nu i-a rămas dator stăpânului corabiei, după ce a învățat mulțimile din ea. I-a făcut bine de două ori: i-a dăruit mulțime de pești și l-a făcut ucenicul Său. Pe fiecare om, spune același Părinte, Hristos îl trage spre Sine prin lucrurile care îi sunt apropiate și cu care a crescut. Pe magi i-a chemat printr-o stea, iar pe pescari prin pești.

Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind chemarea acelorași pescari așa cum o istorisește Sfântul Evanghelist Matei, îndeamnă să luăm aminte la credința și la ascultarea lor. Erau în mijlocul lucrului lor de fiecare zi, și totuși, când au auzit glasul Domnului, nu au amânat să meargă după El. Același Părinte arată că, la Matei, este vorba de o a doua chemare, după întâlnirea istorisită de Sfântul Evanghelist Ioan. Iar ascultătorilor săi le spune că nu le cere tuturor să-și părăsească locuința și prietenii. Le cere să-și lase obiceiurile rele, rămânând acasă, cu ai lor.

Sfântul Cleopa leagă ascultarea Apostolilor de ascultarea fiecărui creștin. În aceeași predică el învață că cel care ascultă de Dumnezeu și cel care, pentru Dumnezeu, ascultă de cel ce îl povățuiește pe calea mântuirii au aceeași plată. Sfântul Cleopa își sprijină cuvântul pe spusa Domnului către ucenici, că cine îi ascultă pe ei pe El Îl ascultă (Luca 10, 16). De aceea îi îndemna pe credincioși să asculte de Biserică și de duhovnicii lor ca de Însuși Hristos.

Nopțile noastre

Fiecare om cunoaște nopți ca aceea a lui Simon. Sunt ostenelile începute cu puterea noastră și după socoteala noastră, din care ne întoarcem cu mrejele goale. Hristos nu l-a certat pe Simon pentru noaptea fără pescuit. I-a cerut doar să arunce mrejele încă o dată, după cuvântul Lui.

Sfântul Teofan Zăvorâtul a fost episcop rus în veacul al XIX-lea și și-a petrecut ultimii ani ai vieții în zăvor, adică închis în chilie, în rugăciune. La Evanghelia acestei Duminici el vede în pescuirea minunată chipul oricărei osteneli făcute fără ajutorul lui Dumnezeu și al celei făcute cu ajutorul Lui. Atâta vreme cât omul se ostenește singur și vrea să dobândească ceva numai prin puterile lui, scrie Sfântul Teofan, „totul îi scapă din mâini”. Când se apropie de el Domnul, bunătățile vin una după alta.

Pentru Sfântul Teofan, cuvântul Domnului „fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5) este o lege care lucrează în fiecare om. O ramură care nu este prinsă de pom nu aduce rod, ba se usucă și își pierde viața. La fel, oamenii care nu trăiesc în comuniune vie cu Domnul nu pot aduce roadele dreptății, care au preț pentru viața veșnică. Binele care se vede uneori în ei este bine numai la înfățișare. Seamănă, spune Sfântul Teofan, cu mărul pădureț, care e roșu pe dinafară, dar acru la gust. Iar la sfârșit adaugă că adevărurile acestea le cunosc din experiență cei care iau aminte la ei înșiși și la căile vieții.

Pentru un creștin, a lucra „după cuvântul Tău” înseamnă a-și începe lucrul cu rugăciune, a-l face în ascultare de Biserică și de părintele duhovnicesc și a-l încredința lui Dumnezeu, chiar atunci când socoteala omenească nu-i mai vede rostul.

Când Dumnezeu umple mrejele, Petru ne arată ce avem de făcut. El nu s-a lăudat cu pescuirea. A căzut la genunchii Domnului și și-a mărturisit nevrednicia. Omul care se smerește astfel nu-L pierde pe Hristos. Aude, ca Petru, cuvântul care risipește orice spaimă: „Nu te teme”.

Să ne dea Domnul harul să aruncăm și noi mrejele după cuvântul Lui și să-L urmăm, ca Sfinții Apostoli, lăsând pe țărm tot ce ne-ar opri din drum.

Izvoare

• Sfânta Evanghelie după Luca 5, 1-11 și 10, 16; Sfânta Evanghelie după Ioan 15, 5; Întâia Epistolă a Sfântului Apostol Petru 5, 5 – Biblia Sinodală.
• Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Ohridei și al Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca, Editura Sophia, București, 2007, p. 72-74.
• Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 12, traducere de Lucian Filip, publicată pe doxologia.ro.
• Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, Predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii – Despre roadele ascultării de Dumnezeu, publicată pe doxologia.ro.
• Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 5, 18, traducere de Lucian Filip, publicată pe doxologia.ro.
• Sfântul Maxim de Torino, Predica 110, 2, traducere de Lucian Filip, publicată pe doxologia.ro.
• Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei, Omilia 14, traducere de Alexandra Zurba, publicată pe doxologia.ro.
• Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București, 2006.
• Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, la Duminica a XVIII-a după Rusalii; confruntat cu originalul rus, Мысли на каждый день года по церковным чтениям из Слова Божия, „Неделя восемнадцатая по Пятидесятнице”.

Cărți recomandate pe Booksell

Pescuirea minunată. Meditații la Evangheliile Duminicilor de peste an

Constantin Necula

Meditații la Evangheliile duminicale, pornind chiar de la pescuirea minunată.

Vezi cartea pe Booksell

Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Iosif Trifa

Tâlcuiri ale Evangheliilor de duminică, inclusiv chemarea pescarilor de oameni.

Vezi cartea pe Booksell

Antifoane omiletice. Meditații la Evangheliile Duminicilor de peste an

Constantin Necula

Meditații omiletice pentru înțelegerea și trăirea Evangheliei de duminică.

Vezi cartea pe Booksell

Cum să trăim creștinește. Pilde din faptele și cuvintele lui Hristos

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Îndrumări despre ascultarea cuvântului lui Hristos în viața de zi cu zi.

Vezi cartea pe Booksell