Luarea crucii și urmarea lui Hristos

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Biserica citește la Sfânta Liturghie cuvintele prin care Hristos i-a chemat pe oameni să meargă după El: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Domnul a rostit aceste cuvinte pe când trecea cu ucenicii prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Cu puțin înainte, Petru Îl mărturisise ca Hristos. Apoi Domnul a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie omorât și după trei zile să învieze. Petru L-a luat deoparte și a început să-L dojenească, iar Domnul, uitându-Se la ucenicii Săi, l-a certat. După aceea a chemat la Sine mulțimea împreună cu ucenicii și le-a vorbit despre cruce.

Tâlcuind aceleași cuvinte așa cum le redă Evanghelia după Matei, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că ele sunt răspunsul Domnului la dorința lui Petru de a-L feri de patimă. Hristos îi descoperă ucenicului că nu numai El trebuie să treacă prin moarte. Nici Petru nu se poate mântui dacă nu stă necontenit gata să moară.

Tot Sfântul Ioan observă că, deși pare un singur îndemn, cuvântul acesta cuprinde trei porunci: să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-I urmeze.

„Oricine voiește”

Domnul nu spune că oamenii trebuie să ia crucea vrând-nevrând. El spune: „oricine voiește”. Sfântul Ioan Gură de Aur pune în gura Mântuitorului acest înțeles: îl las pe fiecare stăpân pe alegerea lui, pentru că îi chem pe oameni la lucruri bune, care îi atrag prin ele însele. Cel care silește, spune Sfântul Ioan, îi îndepărtează adesea pe oameni, iar cel care îi lasă să aleagă îi atrage mai mult.

Chemarea, adaugă el, este pentru oricine: bărbat sau femeie, conducător sau supus. Luarea crucii începe, așadar, cu un răspuns liber. Hristos pune crucea înaintea omului și așteaptă ca omul să o ia el însuși.

„Să se lepede de sine”

Ca să arate ce înseamnă a te lepăda de tine însuți, Sfântul Ioan Gură de Aur pornește de la ceea ce înțelege oricine: ce înseamnă a te lepăda de altcineva. Cel care s-a lepădat de un frate sau de un slujitor îl poate vedea bătut, legat ori dus la moarte fără să se tulbure pentru el, fiindcă s-a înstrăinat de el o dată pentru totdeauna.

Așa ne cere Hristos să ne purtăm și cu noi înșine. Sfântul Ioan spune că, atunci când oamenii ne biciuiesc, ne izgonesc sau ne ard, nu trebuie să ne cruțăm trupul. Cel care s-a lepădat de sine nu mai are nimic de-a face cu sine: se dă tuturor primejdiilor și luptelor și le primește ca și cum altul le-ar pătimi.

Puțini dintre noi ajung să stea în fața biciului sau a focului, dar lepădarea de sine se cere și în viața de fiecare zi. Sfântul Maxim Mărturisitorul învață că toate patimile pornesc din iubirea de sine, pe care Părinții o numesc cu un cuvânt grecesc filautie. El o descrie ca pe o iubire nerațională față de trup. Patimile care încep din iubirea de sine se sfârșesc, spune el, în mândrie. Cine a tăiat iubirea de sine a tăiat odată cu ea toate patimile care se nasc din ea.

În aceeași Duminică se citește din Epistola către Galateni mărturia Sfântului Apostol Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20). Pavel adaugă că viața pe care o trăiește acum în trup o trăiește în credința în Fiul lui Dumnezeu. Lepădarea de sine nu înseamnă, prin urmare, ură față de propria persoană sau dispreț față de trup. Omul se leapădă de stăpânirea patimilor și nu primește să-și păstreze viața cu prețul lepădării de Hristos. Locul pe care îl țineau patimile în viața lui îl ia Hristos.

„Să-și ia crucea”

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, vorbind despre cruce, Domnul n-a vrut să credem că lepădarea de sine se oprește la vorbe grele, la insulte și la ocări. Crucea era atunci o moarte rușinoasă, rânduită răufăcătorilor. Prin ea Hristos arată că lepădarea de sine merge până la moarte, și încă la o moarte cu ocară.

Sfântul Ioan adaugă că această moarte nu se primește o dată sau de două ori, ci în toată viața. Hristos ne cere să purtăm moartea aceasta necontenit și să stăm în fiecare zi gata de jertfă.

Părintele Arsenie Papacioc (1914–2011), duhovnic care a trecut el însuși prin închisorile comuniste din România, le spunea celor care îl ascultau că „nici un creștin nu este scutit, sub nici un chip, de crucea sa”. Suferința, adăuga el, este un dar de la Dumnezeu și nu este neapărat o pedeapsă. Este dar pentru că Dumnezeu o îngăduie spre mântuirea omului și lucrează prin ea.

Marea greșeală a oamenilor, spunea Părintele Arsenie, este că nu primesc să poarte suferința. Totuși, el nu îi îndemna pe oameni să o caute: „Noi nu zicem să o cauți, dar dacă a picat peste tine, biruiește-o!” A-ți purta crucea nu înseamnă să refuzi ajutorul sau vindecarea. Înseamnă să rămâi cu Hristos în încercarea prin care treci.

Sfântul Isaac Sirul, care s-a nevoit în pustie în secolul al VII-lea, arată că lucrarea crucii are două laturi, după cum și firea omului are două părți, trupul și sufletul. Cea dintâi latură este răbdarea necazurilor trupului, pe care Părinții o numesc făptuire. Cea de-a doua este lucrarea subțire a minții, adică cugetarea neîncetată la cele dumnezeiești și stăruința în rugăciune. Părinții o numesc vedere, pentru că prin ea mintea curățită ajunge să vadă tainele lui Dumnezeu.

Sfântul Isaac avertizează că mânia lui Dumnezeu vine asupra celui care trece la a doua lucrare mai înainte de a se fi deprins cu cea dintâi, fie din dorința dulceții ei, fie din lene. Un astfel de om și-a închipuit slava crucii fără să fi purtat mai întâi ocara ei. Sfântul Isaac îl aseamănă cu omul din Evanghelie care a intrat fără rușine la ospățul de nuntă îmbrăcat în haine necurate.

Aceasta nu înseamnă că începătorul trebuie să lase rugăciunea. În același cuvânt, Sfântul Isaac arată că întunecarea minții începe cu lenea față de slujbele Bisericii și față de rugăciune. El îl oprește doar pe cel care caută vederile înalte fără să fi trecut prin ostenelile crucii. Pentru cel care merge pe drumul drept, ostenelile și paza minții curăță gândurile. În mintea curățită răsare lumina înțelegerii, iar de aici harul o povățuiește mai departe.

Părintele Arsenie povestea că în anii ’50 a trăit împreună cu Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria prin pustiile munților. Vorbeau mult, mai ales despre o deosebire dintre ei. Sfântul Cleopa înclina mai mult spre o nevoință cu posturi adânci, cu rugăciuni și cu lacrimi, iar Părintele Arsenie înclina mai mult spre trezvie, adică spre luarea-aminte de fiecare clipă, prin care omul Îl are pe Dumnezeu necontenit de față. Amândouă căile, spunea el, duc la aceeași trezvie neîncetată și la iubire, iar fiecare om merge pe calea care i se potrivește mai bine.

„Și să-Mi urmeze Mie”

Ultima poruncă ar putea părea de la sine înțeleasă. Sfântul Ioan Gură de Aur explică însă că un om poate pătimi multe fără să-I urmeze lui Hristos, atunci când nu le pătimește pentru El. Tâlharii, spune Sfântul Ioan, îndură adesea chinuri grele, la fel ca jefuitorii de morminte și vrăjitorii. Pătimirea singură nu îl face pe om ucenic al lui Hristos. A-I urma înseamnă a îndura totul pentru El și a avea, pe lângă bărbăția în necazuri, și celelalte virtuți: înfrânarea, măsura și stăpânirea de sine.

Pe Golgota, deosebirea aceasta s-a văzut cu ochii. Doi făcători de rele au fost răstigniți împreună cu Hristos, unul de-a dreapta și unul de-a stânga, și se aflau în aceeași osândă. Unul dintre ei Îl hulea și Îi cerea să Se mântuiască pe Sine și pe ei. Celălalt l-a certat și și-a mărturisit vina: „Și noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău” (Luca 23, 41). Apoi i-a zis lui Iisus: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta” (Luca 23, 42). Iar Domnul i-a răspuns: „Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 43).

Cei doi purtau aceeași cruce. Numai unul a făcut din ea drum după Hristos, prin pocăință și prin mărturisirea Lui ca Domn, iar lui i s-a deschis raiul chiar în ziua aceea.

Prețul sufletului

Domnul continuă: „Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde”, iar cine își pierde sufletul pentru El și pentru Evanghelie îl va scăpa (Marcu 8, 35). Apoi întreabă: „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37).

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește aceste cuvinte pornind de la lucrurile pe care le pierdem în viața de fiecare zi. Cine pierde bani poate da alți bani în schimb, iar cine pierde o casă poate da alta. Pentru sufletul pierdut însă omul nu are alt suflet de dat. Chiar dacă ar stăpâni tot pământul și l-ar da pe tot, nu și-ar putea răscumpăra sufletul.

La 20 septembrie, în zilele de după praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Biserica îl pomenește pe un om care a pus în cumpănă lumea și sufletul său și a ales sufletul: Sfântul Mare Mucenic Eustatie.

Viețile Sfinților povestesc că înainte de Botez se numea Plachida și era general al oștilor romane pe vremea împăratului Traian. Deși se închina idolilor, trăia asemenea sutașului Corneliu din Faptele Apostolilor: îi hrănea pe cei flămânzi, îi îmbrăca pe cei goi și îi scotea pe mulți din temnițe. Într-o zi, la vânătoare, a urmărit un cerb până departe în pustie. Cerbul s-a oprit pe o stâncă înaltă, iar Plachida a văzut între coarnele lui Crucea, foarte luminoasă, și pe ea chipul lui Hristos răstignit. Un glas l-a întrebat, ca odinioară pe Saul pe drumul Damascului, de ce Îl prigonește. Era Hristos, pe Care Plachida Îl cinstea prin milosteniile lui fără să-L cunoască. Așa l-a vânat Dumnezeu pe vânător.

Plachida s-a botezat împreună cu toată casa lui și a primit numele Eustatie. Soția lui a primit numele Teopista, iar cei doi fii ai lor, numele Agapie și Teopist. Preotul care i-a botezat i-a împărtășit și cu Sfintele Taine. A doua zi, Domnul i-a descoperit că va trece prin multe necazuri, ca un alt Iov, dar că harul Lui îl va păzi. L-a întrebat apoi dacă vrea să primească necazurile acum sau la sfârșitul vieții. Eustatie a cerut să le primească îndată, numai să nu rămână fără ajutorul Lui. Și-a luat crucea de bunăvoie.

Boala și moartea i-au luat slugile și vitele, iar tâlharii i-au furat averea. Rămas sărac, a plecat în taină din Roma cu soția și cu copiii, ca să trăiască într-o țară străină. Stăpânul corăbiei cu care călătoreau i-a luat soția în locul plății de drum. La trecerea unui râu, un leu i-a răpit un fiu, iar un lup pe celălalt. Eustatie a trăit cincisprezece ani ca paznic de țarini într-un sat străin. Uneori Îi mulțumea lui Dumnezeu, alteori își plângea pierderile înaintea Lui, dar nu a cârtit împotriva Lui.

Dumnezeu nu-l părăsise. Soția lui fusese păzită curată, iar copiii fuseseră scăpați din gura fiarelor de niște păstori și de niște plugari. Când barbarii au năvălit în ținuturile romane, împăratul a trimis ostași să-l caute pe vechiul său general, iar aceștia l-au adus înapoi la Roma. Împăratul i-a dat înapoi cinstea și averile, iar Eustatie i-a biruit pe barbari. Pe drumul de întoarcere, oastea a poposit într-un sat în care trăia soția lui. Acolo s-a descoperit că doi tineri ostași din oastea lui, pe care îi îndrăgise fără să știe cine sunt, erau fiii lui. Dumnezeu i-a adus pe toți la un loc.

Între timp murise Traian, iar noul împărat, Hadrian, a vrut să aducă jertfă idolilor pentru biruință. Eustatie a rămas afară din templul idolilor și a mărturisit că biruința, soția și copiii i-au fost dăruiți de Hristos. Împăratul l-a osândit împreună cu toată familia să fie dat fiarelor, dar fiarele s-au plecat înaintea lor și s-au întors. A doua zi i-a închis într-un bou de aramă încins în foc, adică într-un chip de bou făcut din aramă și gol pe dinăuntru. Acolo s-au rugat și și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu. A treia zi, trupurile lor au fost găsite întregi, iar focul nu le arsese nici măcar un fir de păr.

Sfântul Eustatie a mers la moarte împreună cu ai săi fără să se rușineze de ocara osândei. În aceeași Evanghelie Domnul spune: „de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el” (Marcu 8, 38). Eustatie a pierdut tot ce se putea pierde, a primit înapoi tot ce pierduse și a dat din nou totul pentru Hristos. Drumul lui a început cu Crucea văzută între coarnele unui cerb și s-a încheiat în foc, unde a purtat crucea împreună cu toată casa lui.

Cei care poartă astăzi pierderi, despărțiri sau necazuri în familie au în Sfântul Eustatie un rugător apropiat. El a trecut prin toate acestea cu lacrimi, dar fără să-și piardă credința. Dumnezeu i-a adunat casa la un loc întâi pe pământ, pentru puțină vreme, și apoi pentru totdeauna în Împărăția Sa. Aceasta este regăsirea pe care o nădăjduiește orice creștin, chiar și atunci când în viața de acum despărțirea rămâne.

„Împărăția lui Dumnezeu, venind întru putere”

Citirea din Evanghelie se încheie cu o făgăduință: „Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu, venind întru putere” (Marcu 9, 1).

Imediat după aceste cuvinte, Evanghelistul Marcu povestește că, după șase zile, Domnul i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, i-a dus într-un munte înalt și S-a schimbat la față înaintea lor. „Veșmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada” (Marcu 9, 3).

Sfântul Grigorie Palama a apărat în secolul al XIV-lea rugăciunea minții, adică rugăciunea lui Iisus rostită cu mintea adunată în inimă. În predica sa la Schimbarea la Față, el arată că lumina de pe munte este slava Tatălui și Împărăția despre care vorbise Domnul. Sfântul Grigorie o numește lumină necreată, adică lumina veșnică a dumnezeirii lui Hristos, iar nu o lumină făcută, ca aceea a soarelui. Împăratul tuturor este pretutindeni, spune el, și tot așa este și Împărăția Lui. Venirea ei nu înseamnă că ar sosi de altundeva. Ea se descoperă prin puterea Duhului Sfânt, și de aceea Domnul a spus că va veni „întru putere”.

Puterea aceasta, adaugă Sfântul Grigorie, nu se dă oricui. Ea se dă celor care stau lângă Domnul, adică celor întăriți în credința Lui, ca Petru, Iacov și Ioan. De aceea Dumnezeu Se arată pe munte: El Se pogoară de la înălțimea Sa, iar pe noi ne ridică din starea de jos a firii noastre.

Evanghelistul Luca spune că Domnul S-a schimbat la față în timp ce Se ruga. Sfântul Grigorie arată că Hristos nu avea nevoie de rugăciune ca să strălucească, fiindcă lumina aceasta era a Lui. S-a rugat ca să le arate sfinților de unde coboară lumina peste ei și cum pot să o vadă. Ea se dăruiește tuturor celor care, prin nevoința neîncetată în virtuți și în rugăciune, își îndreaptă mintea spre Dumnezeu. Ceea ce Hristos are ca Dumnezeu, sfinții primesc prin har.

Aici se întâlnesc cele două laturi ale crucii despre care vorbea Sfântul Isaac: nevoința care curăță mintea și rugăciunea. Lumina rămâne însă dar al lui Dumnezeu, iar omul nu o câștigă ca pe o plată pentru ostenelile lui.

Biserica cântă la praznicul Schimbării la Față că ucenicii au văzut slava Domnului pe cât au putut, pentru ca, atunci când Îl vor vedea răstignit, să înțeleagă că pătimește de bunăvoie. Lumina de pe munte le-a fost dată înainte de Golgota, ca să-i întărească pentru crucea care urma.

Cuvintele „din cei ce stau aici” se împlinesc în cei care rămân lângă Hristos. Evanghelia acestei Duminici începe cu chemarea la cruce și se încheie cu făgăduința Împărăției. Hristos îl întărește cu harul Său pe cel care Îi urmează încă din vremea ostenelilor. Crucea purtată împreună cu El duce la Înviere și la lumina Împărăției Sale.

Cărți recomandate pe Booksell

Despre Cruce, sau vestea cea bună a răstignirii

Constantin Coman

Despre cinstirea Crucii și puterea pe care Dumnezeu o dă celor ce se apropie de ea.

45,00 lei

Vezi cartea pe Booksell

Cuvinte despre nevoință

Sfântul Isaac Sirul

Despre răbdare, rugăciune și măsura potrivită a nevoinței.

27,00 lei

Vezi cartea pe Booksell

Trei lucruri întru nădejdea mântuirii

Părintele Arsenie Papacioc

Despre spovedanie, pomenirea la Sfânta Liturghie și milostenie.

17,00 lei

Vezi cartea pe Booksell

Cum ne mântuim?

Sfinții Maxim Mărturisitorul, Neofit Zăvorâtul și Grigorie Palama

Trei scrieri despre împlinirea poruncilor lui Hristos și viața creștină.

16,00 lei

Vezi cartea pe Booksell

Prețurile și disponibilitatea se pot modifica. Detalii pe Booksell.ro.