Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos și Acoperământul Maicii Domnului

Partea a II-a

La 1 octombrie se prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului, adică ocrotirea pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu o dă credincioșilor prin rugăciunea ei. Bisericile care țin calendarul iulian săvârșesc praznicul în aceeași zi a lunii, care în calendarul civil cade la 14 octombrie. Biserica Greciei îl prăznuiește la 28 octombrie.

Praznicul pornește de la o vedenie din Constantinopol. Într-o noapte, în biserica din cartierul Vlaherne, Maica Domnului s-a arătat rugându-se pentru popor și acoperindu-l cu vălul ei. A văzut-o Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos, un sfânt care își ascundea viața cu Dumnezeu sub chipul unui om fără minte. Împreună cu el a văzut-o și ucenicul lui, Epifanie. În multe Biserici Ortodoxe, Sfântul Andrei este pomenit a doua zi după praznic, la 2 octombrie, iar Bisericile de tradiție greacă îl pomenesc la 28 mai.¹

În prima parte a acestei serii am povestit viața Sfântului Andrei, așa cum a scris-o preotul Nichifor. Aici ne oprim la vedenia de la Vlaherne.

Cuvântul „acoperământ” are în limba Bisericii două înțelesuri deodată. Înseamnă vălul care acoperă și înseamnă ocrotirea pe care cel tare o dă celui slab. Numele grecesc al praznicului, Sképi, și cel slavon, Pokrov, au și ele amândouă aceste înțelesuri.

Troparul, cântarea care cuprinde pe scurt înțelesul praznicului și se cântă de mai multe ori în ziua lui, spune așa:

Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriți fiind prin venirea ta Maica lui Dumnezeu, și căutând către preacinstită icoana ta cu umilință, grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.¹⁰

„Căutând către preacinstită icoana ta” înseamnă privind spre icoana ei. Verbul „a umbri” îl întâlnim și la Buna Vestire, când îngerul i-a spus Fecioarei: „puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Luca 1, 35).² Acolo cuvântul arată lucrarea lui Dumnezeu, prin care Fiul S-a întrupat din ea. În tropar, același cuvânt arată ocrotirea pe care o primim prin rugăciunile ei, ca de la o umbră care apără.

Biserica din Vlaherne

Vlaherne era un cartier de lângă zidurile Constantinopolului. Acolo, lângă un izvor socotit sfânt, Sfânta împărăteasă Pulheria a început în anul 450 zidirea unei biserici închinate Maicii Domnului. După moartea ei, soțul ei, împăratul Marcian, a dus lucrarea la capăt.³

Împăratul Leon I a ridicat apoi alături un paraclis, o biserică mică și rotundă alipită celei mari. Paraclisul s-a numit Sfânta Raclă (în grecește, Hagia Soros), pentru că în el s-a așezat veșmântul Maicii Domnului, adus din Palestina în anul 473. De atunci, în vreme de primejdie, cetatea alerga la Vlaherne.

În anul 626 avarii și perșii împresuraseră Constantinopolul. Icoana Maicii Domnului din Vlaherne a fost purtată atunci de-a lungul zidurilor, iar curând după aceea oastea avarilor a fost nimicită. Biserica, aflată pe atunci în afara zidurilor, a fost singura pe care năvălitorii n-au jefuit-o. Mai târziu, împăratul Heraclie a ridicat un zid nou, care a cuprins cartierul înăuntrul cetății.

În biserica din Vlaherne se țineau privegheri de toată noaptea, adică slujbe care durau de seara până spre ziuă. Ea a ars în anul 1434, cu nouăsprezece ani înainte de căderea Constantinopolului. Pe locul ei, lângă izvorul care curge și astăzi, s-a zidit în 1867 o bisericuță. De aproape șase veacuri, din biserica Vlahernei n-a mai rămas nimic în picioare, dar vedenia de acolo se prăznuiește astăzi în toată lumea ortodoxă.

Vedenia, după Viața Sfântului Andrei

Viața Sfântului Andrei istorisește vedenia pe larg.⁴ Într-o noapte se făcea priveghere în Sfânta Raclă, paraclisul în care se păstra veșmântul Maicii Domnului. Andrei venise și el și se purta, ca de obicei, ca un om fără minte. Era de față și Epifanie, împreună cu una dintre slugile lui. Andrei obișnuia să stea la slujbă cât îl ținea râvna, uneori până la miezul nopții, alteori până dimineața.

Pe la al patrulea ceas din noapte, adică la vreo patru ceasuri după apusul soarelui, Andrei a văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu intrând în biserică. Era foarte înaltă și o însoțea o ceată înfricoșătoare. De o parte și de alta o țineau de mână Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Sfântul Ioan Evanghelistul. Mulți sfinți în haine albe mergeau cu ea, unii înaintea ei, alții în urma ei, și cântau laude și cântări duhovnicești.

Maica Domnului s-a apropiat de amvon, locul înălțat din mijlocul bisericii de pe care se citea și se cânta. Atunci Andrei s-a dus la Epifanie și l-a întrebat: „Vezi pe Doamna și Stăpâna lumii?” Ucenicul i-a răspuns: „Da, părintele meu duhovnicesc.”⁵

Sub ochii lor, Maica Domnului a îngenuncheat și s-a rugat multă vreme, udându-și cu lacrimi preacurata față. Apoi a intrat în altar și s-a rugat acolo pentru poporul care stătea împrejur. După ce s-a rugat, și-a luat de pe cap vălul, care strălucea ca fulgerul. L-a ținut în preacuratele ei mâini, mare și înfricoșător cum era, și l-a întins peste tot poporul. Multă vreme cei doi l-au văzut întins peste oameni, strălucind de slava Domnului. Cât timp a stat acolo Maica Domnului, se vedea și vălul. După ce a plecat, nu l-au mai văzut. Vălul l-a luat cu sine, dar harul l-a lăsat celor de față.

Viața spune la sfârșit că Epifanie a văzut toate acestea prin mijlocirea lui Andrei. Sfântul avea îndrăznire înaintea lui Dumnezeu și i-a dat și ucenicului său să vadă ceea ce vedea el. Îndrăznirea înseamnă aici libertatea cu care sfântul stă înaintea lui Dumnezeu și Îi vorbește.

Vedenia, după sinaxarul praznicului

Mineiul, cartea care cuprinde slujbele fiecărei zile a lunii, are la 1 octombrie și un sinaxar al praznicului. Sinaxarul este citirea despre sfântul sau praznicul zilei, rânduită la utrenie, slujba de dimineață. Cel al Acoperământului istorisește vedenia mai pe scurt.

Era noaptea spre o Duminică, la 1 octombrie, și biserica din Vlaherne se umpluse de oameni veniți la priveghere. Pe la al patrulea ceas din noapte, Sfântul Andrei și-a ridicat ochii în sus, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie. Amândoi au văzut-o pe Împărăteasa cerului, Acoperitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se. Strălucea de lumină și acoperea poporul cu cinstitul ei omofor. Omofor se numește aici vălul de pe capul și umerii ei. În jurul ei stăteau oștile cerești și mulțime de sfinți îmbrăcați în haine albe. Doi dintre ei erau mai de seamă: Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Sfântul Ioan Evanghelistul.

Viața o arată pe Maica Domnului mergând prin biserică, îngenunchind și intrând în altar. Sinaxarul o arată stând în văzduh. Așa o cântă slujba praznicului și așa o zugrăvește icoana.

Sinaxarul așază vedenia în zilele împăratului Leon cel Înțelept, care a domnit între anii 886 și 912. Viața își începe istorisirea în domnia altui împărat cu același nume, Leon cel Mare.⁶ Acesta este Leon I, ziditorul paraclisului Sfintei Racle, care a domnit între anii 457 și 474. Am arătat în prima parte că Viața a fost scrisă pe la mijlocul veacului al X-lea și că anii în care își așază istorisirea sunt rânduiți de autorul ei. Biserica a primit în slujba praznicului vedenia însăși: pe Maica Domnului rugându-se pentru lume și acoperind poporul.

Sinaxarul păstrează și ceva ce Viața nu are: cuvintele rugăciunii pe care Maica Domnului o înălța către Fiul ei.

Împărate ceresc! Primește pe tot omul cel ce Te slăvește pe Tine, și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; și unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfințește, și preamărește pe cei ce Te preamăresc pe Tine, și pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primește-le toate rugăciunile și făgăduințele și-i izbăvește din toate nevoile și răutățile.

Făgăduințele sunt legămintele pe care omul le face înaintea lui Dumnezeu. În toată rugăciunea aceasta, Maica Domnului nu cere nimic pentru sine.

Un nebun pentru Hristos

Într-o altă vedenie, Viața îl arată pe Andrei cinstind-o pe Maica Domnului. În Duminica Floriilor, când cetatea Îl lăuda pe Hristos cu ramuri de finic și cu cântări, Andrei l-a văzut în biserica Sfintei Sofia pe proorocul David. Venea împreună cu o mulțime nenumărată și cânta din liră. Andrei a săltat de bucurie și a strigat cu cuvintele Psalmului 131, vorbind despre Stăpâna care mijlocește la Domnul. Câțiva dintre cei de față au socotit vorbele lui nebunești și l-au luat în râs.⁷

Viața lămurește apoi ce voia să spună sfântul. În acest psalm, David se jură: „Nu voi da somn ochilor mei […] până ce nu voi afla loc Domnului, locaș Dumnezeului lui Iacob” (Psalmul 131, 4-5). Andrei îi spunea proorocului că acum aflase locașul căutat: mai întâi pe Marea Stăpână, care mijlocește pentru noi, și apoi Biserica.

La utrenia praznicului se citește Evanghelia în care Maria, venită în casa Elisabetei, Îl mărește pe Dumnezeu: „Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48). Cea spre a cărei smerenie a căutat Dumnezeu s-a lăsat văzută, la Vlaherne, de un om pe care toată cetatea îl disprețuia.

Nevăzut, în biserică

Vedenia de la Vlaherne a descoperit în chip văzut grija și rugăciunea Maicii Domnului pentru oameni. Condacul praznicului, cealaltă cântare scurtă a zilei, care se cântă și la Liturghie, vorbește despre aceeași rugăciune ca despre ceva ce se petrece astăzi:

Fecioara astăzi, înainte stă în Biserică, și cu cetele sfinților, nevăzut se roagă lui Dumnezeu. Îngerii cu Ierarhii se închină și Apostolii cu Proorocii dănțuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu cel mai-nainte de veci.

„Înainte stă” înseamnă că stă în fața lui Dumnezeu ca una care se roagă pentru alții. Apostolii și proorocii „dănțuiesc”, adică saltă de bucurie, așa cum dănțuia odinioară regele David înaintea chivotului legământului, lada sfântă în care se păstrau tablele Legii. Asemănarea aceasta o face chiar canonul utreniei, adică șirul de cântări al acestei slujbe: credincioșii aleargă acum în biserică înaintea Maicii Domnului cu o bucurie mai mare decât a lui David. „Dumnezeu cel mai-nainte de veci” este Dumnezeu cel veșnic.

Condacul spune că ea stă și astăzi în biserică și se roagă „nevăzut”. O cântare de la vecernie, slujba de seară a praznicului, îi cheamă pe credincioși tocmai acolo:

Veniți credincioșilor în sfânta Biserică, că acolo Născătoarea de Dumnezeu, cu Omoforul acoperă pe popor, de toate ispitele vrăjmașului.

În canonul utreniei, Biserica o cheamă să vină și acum, așa cum a venit atunci:

Vino acum cu slavă multă, în Biserica ta Născătoare de Dumnezeu, cu soboarele tuturor sfinților; precum te-a văzut în văzduh, oarecând [odinioară] Sfântul Andrei rugându-te pentru creștini; și ne dăruiește nouă mila ta.

Rugăciunea unei Maici

Slujba praznicului spune că Hristos însuși a dăruit-o oamenilor ca „apărătoare și acoperământ puternic”. Evanghelia arată ceasul în care Domnul, de pe Cruce, i l-a dat de fiu pe ucenicul iubit:

Deci Iisus, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. (Ioan 19, 26-27)

Maica Domnului a stat lângă Cruce și a văzut cu ochii ei moartea Fiului. Printre cântările Mineiului de la 1 octombrie se află una care o arată în ceasul acela:

Preacurata dacă Te-a văzut pe Tine, pe Cruce spânzurat, plângând a strigat ca o Maică: Fiul meu și Dumnezeul meu! Preadulcele meu Fiu! Cum suferi patimă de ocară?

„Dacă Te-a văzut” înseamnă aici „când Te-a văzut”. Lacrimile din vedenia de la Vlaherne ne amintesc că cea care se roagă pentru lume este Maica ce a stat lângă Crucea Fiului ei.

Acoperământul ei nu îl scutește pe credincios de cruce. Îi dă încredințarea că nu o poartă singur, până în ceasul în care sufletul se desparte de trup.

Toată ocrotirea ei trece prin rugăciunea către Fiul. Troparul îi cere să ne acopere „rugând pe Fiul tău”. Condacul cântă că ea se roagă pentru noi lui Dumnezeu celui veșnic. O cântare din priveghere o arată cum „pururea își întinde către Fiul său mâinile pentru noi”. Mineiul spune că ea are către El „îndrăznire de Maică”, adică încrederea cu care o mamă îi vorbește fiului ei.

Maica Domnului nu Îl roagă pe Fiul ei ca și cum ea ar fi milostivă, iar El lipsit de milă. Ea se roagă Celui care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi. Dragostea ei de Maică este în deplină unire cu dragostea Lui pentru oameni.

Sfântul Grigorie Palama, în cuvântul său la Adormirea Maicii Domnului, scrie că ea s-a înălțat mai presus de îngeri și de arhangheli prin apropierea ei de Dumnezeu. Tot el spune că numai ea este hotarul dintre firea cea zidită și firea cea nezidită.⁸ Cuvântul acesta arată locul ei unic în taina Întrupării: din ea, Fiul lui Dumnezeu Și-a luat firea omenească, fără să înceteze a fi Dumnezeu. Maica Domnului rămâne făptură, sfințită și preamărită prin har, iar unirea firii dumnezeiești cu firea omenească s-a făcut în Persoana Fiului ei. Ea L-a primit pe Fiul cu credință și cu ascultare, zicând: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). De aceea, dintre făpturi, nimeni nu stă mai aproape de El decât Maica Lui.

Ocrotirea ei este un dar al dragostei, iar dragostea nu se cumpără cu numărul rugăciunilor. Slujba arată limpede pentru cine se roagă ea: pentru cei care Îl slăvesc pe Fiul ei și pentru cei greșiți care aleargă la ea. Pe toți îi duce cu rugăciunea ei spre Hristos.

Cum s-a răspândit praznicul

Vedenia s-a petrecut la Constantinopol, dar praznicul s-a statornicit mai întâi în vechea Rusie. Tradiția Bisericii Ruse îl socotește întemeietorul lui pe binecredinciosul cneaz Andrei Bogoliubski, care a domnit în veacul al XII-lea peste ținutul Vladimirului. În vremea lui s-a ridicat lângă Vladimir, pe râul Nerl, biserica Acoperământului, care stă și astăzi.

Mineiul în limba română, în ediția din 1929, are la această zi o însemnare limpede:

În această zi, în pământul Rusiei se prăznuiește Acoperământul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cu priveghere. De unde și noi am luat obiceiul în Mănăstirile noastre de prăznuim acest praznic cu priveghere.

Slujba a fost pusă în carte pentru cei care au mai multă evlavie către Maica Domnului.

Mutarea praznicului la 28 octombrie în Biserica Greciei s-a hotărât în 1952. În această zi a anului 1940 începuse pentru Grecia războiul, iar mutarea s-a făcut ca mulțumire pentru ocrotirea Maicii Domnului din anii aceia.⁹

Icoana praznicului

Icoana Acoperământului, în forma care a devenit obișnuită, s-a dezvoltat în tradiția rusă, pornind de la vedenia din Constantinopol. Sus, în mijloc, stă Maica Domnului în văzduh, înconjurată de lumină. Uneori ține vălul întins în mâini. Alteori se roagă cu brațele ridicate, iar vălul îl țin deasupra ei doi îngeri. De o parte și de alta stau Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Sfântul Ioan Evanghelistul, apostolii, ierarhii și alți sfinți. Jos, Sfântul Andrei arată cu mâna spre Maica Domnului și se întoarce către Epifanie, ca în Viață, unde el este cel care i-o arată ucenicului.

Adesea, chiar sub Maica Domnului, stă pe amvon un diacon care cântă dintr-un sul. Diaconul este Sfântul Roman Melodul, adică alcătuitorul de cântări, pomenit de Biserică tot la 1 octombrie. El n-a fost de față la vedenie, dar icoana îi adună laolaltă pe sfinții legați de praznic.

Sinaxarul lui istorisește că a venit din Siria la Constantinopol în zilele împăratului Anastasie și a slujit la biserica Maicii Domnului din cartierul Chir. Seara pleca la priveghere în Vlaherne, iar după slujbă se întorcea la biserica lui. Maica Domnului i s-a arătat în vis și i-a dat o bucată de hârtie, poruncindu-i să o mănânce. Era praznicul Nașterii Domnului. Cum s-a trezit, Roman s-a suit în amvon și a început să cânte: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște…” După același sinaxar, a alcătuit apoi mai mult de o mie de condace.

Condacul Acoperământului începe cu aceleași cuvinte, „Fecioara astăzi”, și se cântă după podobia condacului Nașterii Domnului, adică după cântarea-model care îi dă măsura și melodia. În icoana praznicului, cântărețul care a primit darul cântării de la Maica Domnului stă la picioarele ei.

În aceeași zi, sinaxarul îi mai pomenește pe doi cântăreți ai Marii Lavre de la Muntele Athos, pe Cuviosul Ioan Cucuzel și pe Cuviosul Grigorie Domesticul. Despre al doilea se spune că a primit în dar de la Născătoarea de Dumnezeu o monedă de aur.

Sub acoperământul ei

Nimic din slujba praznicului nu îi îndeamnă pe credincioși să umble după vedenii. Slujba îi cheamă în biserică, acolo unde se roagă poporul lui Dumnezeu. Rugăciunea Maicii Domnului nu se oprește însă la zidurile bisericii. În sinaxar, ea Îl roagă pe Fiul să-l primească pe tot omul care cheamă numele Lui „în tot locul”.

La utrenie, după Psalmul 50, „Miluiește-mă, Dumnezeule”, se cântă: „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.” Cererea aceasta vine îndată după psalmul pocăinței. Cel care se pocăiește nu se roagă singur: Maica Domnului se roagă împreună cu el.

Sub acoperământul ei se intră cu inimă smerită, cu pocăință și cu rugăciune, în Biserica Fiului ei. Spre sfârșitul utreniei, Biserica se roagă așa:

O preasfântă Doamnă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne pe noi cu minunatul tău Omofor […]; tu pe care minunatul Andrei te-a văzut în Biserica Vlahernei rugându-te; trimite-ne și acum, Doamnă, mila ta cea mare.

În partea a III-a vom citi cuvintele Sfântului Andrei către Epifanie despre sfârșitul lumii și vom vedea cu ce dreaptă socoteală se cuvine să fie primite asemenea proorocii.

Note

Cărți recomandate pe Booksell

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos

Viața sfântului și înțelesul nevoinței prin care își ascundea sfințenia.

Vezi cartea pe Booksell

Scrieri II — Fecioara Maria și Petru Athonitul

Sfântul Grigorie Palama

Scrieri duhovnicești despre Maica Domnului și viața isihastă.

Vezi cartea pe Booksell

Despre Maica Domnului și sfinți

Sfântul Nectarie din Eghina

Învățătura ortodoxă despre cinstirea Maicii Domnului și a sfinților.

Vezi cartea pe Booksell

Buchet de rugăciuni către Maica Domnului

Rugăciuni către Născătoarea de Dumnezeu, în continuarea temei ocrotirii și mijlocirii ei.

Vezi cartea pe Booksell