În ziua de 15 august, Biserica prăznuiește moartea Născătoarei de Dumnezeu. Numele praznicului este Adormirea, iar numele acesta nu ocolește moartea; o numește în lumina învierii.
Maica Domnului a murit cu adevărat. Trupul ei a fost înfășurat, dus pe umeri și pus în mormânt, întocmai ca trupurile noastre.
Adormirea
Domnul rostește cuvântul acesta despre fiica lui Iair — „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca 8, 52) — și apoi despre Lazăr: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc” (Ioan 11, 11). Ucenicii au înțeles somnul obișnuit și au răspuns că, dacă doarme, se va face bine, așa încât a trebuit să le spună pe față: „Lazăr a murit” (Ioan 11, 14). Ce însemna cu adevărat cuvântul au aflat abia patru zile mai târziu, înaintea mormântului deschis.
Biserica a păstrat limbajul acesta al Scripturii și îi numește adormiți pe cei ce mor în Hristos, pomenindu-i așa la fiecare Liturghie și la slujba înmormântării. În vorbirea de toate zilele spunem însă că omul a murit; adormirea a rămas cuvântul slujbelor. Iar în fruntea unei zile din calendar ajunge rar, fiindcă sfinții sunt pomeniți după nume și după ceată, Sfântul Mucenic ori Sfântul Cuvios. Îl mai găsim acolo la 25 iulie, când se face pomenirea adormirii Sfintei Ana, maica Născătoarei de Dumnezeu.
Ceea ce primește Născătoarea de Dumnezeu nu este, așadar, un cuvânt care s-o despartă de noi. Este cuvântul cu care Biserica ne petrece pe toți la mormânt. Cinstirea ei covârșește cinstirea tuturor, dar moartea ei se numește cum se numește a noastră, fiindcă a murit cum murim noi.
Ce ne-a păstrat Biserica despre ziua aceea
Noul Testament nu spune nimic despre sfârșitul vieții ei. Ceea ce Biserica ne-a păstrat despre ziua Adormirii ne vine prin Tradiție, mai ales prin slujba praznicului și prin sinaxarul zilei, citit în biserici la 15 august.
Sinaxarul spune că, atunci când Hristos a binevoit să ia la Sine pe Maica Sa, i-a făcut cunoscută mutarea cu trei zile mai înainte, prin arhanghelul Gavriil, care i-a zis: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare.”
Ea s-a bucurat și s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, unde avea obiceiul să se roage. Acolo s-a petrecut un lucru minunat: pomii de pe munte s-au plecat de la sine, dându-i cinstea cuvenită ca niște slugi însuflețite. Întorcându-se acasă, casa s-a cutremurat. A aprins luminări, a mulțumit lui Dumnezeu, a chemat rudeniile și vecinii și și-a gătit patul și cele trebuincioase îngropării. Le-a spus ce îi vestise îngerul și le-a arătat darul primit, o stâlpare de finic. Femeile chemate au plâns, iar ea le-a încredințat că, mutându-se la ceruri, nu numai pe ele, ci toată lumea o va cerceta. Apoi a rânduit ca cele două veșminte ale sale să le ia două văduve sărace, care îi erau prietene și se hrăneau de la ea.
În vremea aceea s-a auzit sunet de tunet și s-au arătat nori care aduceau de la marginile lumii pe ucenicii lui Hristos, iar între ei pe Dionisie Areopagitul, pe Ierotei și pe Timotei. Ei au plâns, spunând că nu vor putea răbda greul despărțirii, iar ea le-a răspuns: „Prietenii mei și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, nu faceți bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiți trupul, precum eu îl voi închipui pe pat.” A sosit atunci și Pavel, care a căzut la picioarele ei și a lăudat-o, mărturisind că, deși pe Hristos nu-L văzuse trupește, privind la ea i se părea că pe Dânsul Îl vede.
Luându-și iertăciune de la toți, s-a culcat pe pat, s-a rugat pentru întărirea lumii și pentru pașnica ei petrecere, și așa și-a dat sufletul în mâinile Fiului și Dumnezeului său. Îndată s-au luminat ochii orbilor, s-a deschis auzul surzilor și s-au îndreptat ologii.
Petru a început cântarea de ieșire. Unii Apostoli au ridicat patul, alții mergeau înainte cu făclii și cu cântări, iar văzduhul s-a umplut de glasurile îngerilor. Mai-marii iudeilor au înduplecat pe unii din popor să surpe patul, dar au fost loviți cu orbirea, iar unul dintre ei, care apucase patul, a rămas fără amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat. Crezând din tot sufletul, acela a aflat tămăduire, iar cei orbiți s-au vindecat după ce au pus asupra lor o parte din poala patului.
Ajungând la Ghetsimani, Apostolii au așezat trupul în mormânt și au rămas trei zile lângă el, auzind neîncetat glasuri îngerești.
Toma a lipsit, după dumnezeiasca rânduială, și a sosit cu trei zile mai pe urmă, mâhnit că nu se învrednicise să vadă și el trupul. Pentru el au deschis mormântul, iar el, văzând, s-a minunat: a aflat mormântul fără sfântul trup, și era numai giulgiul, rămas mângâiere Apostolilor și tuturor credincioșilor. Sinaxarul îl numește mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu și adaugă că până astăzi mormântul cel cioplit în piatră așa se vede, deșert de trup, și este cinstit cu închinăciune.
De ce a murit Maica Domnului
Aici se află miezul praznicului, iar Biserica îl spune limpede în canoanele zilei.
Sfântul Ioan Damaschin cântă că, ieșind „din coapse muritoare” și fiind „cu firea asemenea” nouă, ea a primit odihna, iar apoi s-a mutat la Viața cea dumnezeiască. Aceasta este pricina morții ei: firea pe care o purta era firea noastră, cu moartea intrată în ea.
Sfântul Cosma spune același lucru și mai apăsat: ea a luat răsplătiri de biruință asupra firii, născând pe Dumnezeu, dar, urmând Făcătorului și Fiului său, „mai presus de fire te-ai supus legilor firii”. Iar de aici trage încheierea: „Pentru aceasta după ce ai murit, te-ai sculat, cu Fiul tău în veci vieţuind.”
Curăția ei nu a scos-o din firea aceasta. Harul a lucrat înăuntrul ei, iar ea s-a dat lucrării acesteia fără împotrivire, și din întâlnirea aceasta i-a venit slava. De aceea o putem urma.
Biserica mărturisește și ridicarea trupului ei la cer: mormântul a fost aflat gol, iar giulgiul a rămas. Chipul în care s-a lucrat mutarea rămâne însă neștiut, și nu îl iscodim. Vechea Viață a Maicii Domnului păstrată în limba georgiană, pe care manuscrisele o pun sub numele Sfântului Maxim Mărturisitorul, spune că trupul fusese înălțat la Fiul și Dumnezeul ei, iar despre felul mutării nu adaugă decât atât: Ziditorul a cinstit-o pe Născătoarea Lui „după cum știe El, singurul Împărat al slavei și Domn al vieții și al morții”.
Sedealna praznicului leagă cele două capete ale vieții ei într-o singură frază: la naștere, zămislirea a fost fără sămânță; la Adormire, moartea a fost fără stricăciune.
Ce ne privește pe noi
Praznicul acesta nu vorbește numai despre ea. Vorbește despre noi, fiindcă ea a mers pe drumul pe care avem să mergem și noi, și l-a găsit deschis.
Dacă slava ei ar veni din altă fire decât a noastră, nu ar avea ce să ne spună. Venind însă din har lucrat într-o fire ca a noastră, ea ne arată ce poate face harul cu omul care își pleacă voia. Sfântul Ioan Damaschin pune întrebarea care leagă totul: dacă din ea a răsărit Viața, cum ar fi rămas trupul ei sub stăpânirea morții? Și tot el răspunde: locaș fiind Vieții, prin moarte a trecut la viață.
Cântarea a noua a praznicului o spune scurt: se biruiesc hotarele firii, căci nașterea ei este feciorească, iar moartea arvunește viață; după naștere fecioară, după moarte vie.
Iar la Utrenie, Biserica întreagă cântă ceea ce ea însăși prorocise: „Fericimu-te pe tine toate neamurile, Născătoare de Dumnezeu Fecioară.”
Cine se apropie de ziua de 15 august se apropie de mormântul pe care Biserica îl mărturisește gol. Mormântul de la Ghetsimani nu stă însă alături de mormântul Domnului, ci vine din el. Hristos a biruit moartea prin Învierea Sa, iar în Maica Sa se arată mai înainte ce lucrează biruința aceasta în cei ce adorm întru nădejdea învierii.
Întru naștere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții; și cu rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre.
Imagine adaptată pentru format editorial după fresca Adormirii Maicii Domnului din biserica Maica Domnului Perivlepta, Ohrid, secolul al XIII-lea, domeniul public, prin Wikimedia Commons.
Cărți recomandate
Patru volume despre viața Maicii Domnului, mărturia Tradiției și praznicele Bisericii.
Viața Maicii Domnului în tradiția bizantină
Epifanie Monahul, Maxim Mărturisitorul, Simeon Metafrastul
35,00 lei
