De ce postim Miercurea și Vinerea

În fiecare săptămână a anului, afară de câteva perioade de sărbătoare, Biserica Ortodoxă cere credincioșilor ei să postească două zile: Miercurea și Vinerea. Postul acesta stă alături de cele patru posturi de peste an și este mai vechi decât cele mai multe dintre ele. Cei mai mulți dintre noi l-am primit din copilărie, odată cu semnul crucii și cu cele dintâi rugăciuni, și îl ținem ca pe un lucru firesc. Așa se face că putem posti ani întregi Miercurea și Vinerea fără să ne fi întrebat de unde vine acest post, de ce a ales Biserica tocmai aceste două zile și ce anume ne cere ea în ele, pe lângă schimbarea mesei.

O rânduială din vremea Apostolilor

Ucenicii lui Ioan și ai fariseilor L-au întrebat odată pe Hristos de ce ucenicii Lui nu postesc. Domnul le-a răspuns: „Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească. Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei și atunci vor posti în acele zile” (Marcu 2, 19-20). Mirele este Hristos Însuși. Zilele în care avea să fie luat de la ucenici au fost zilele Patimilor Sale, când a fost vândut, prins și răstignit. De aceea ucenicii Lui postesc în zilele care le aduc aminte de El, ca unii care au cunoscut bucuria de a fi cu Mirele și durerea de a-L vedea luat de la ei.

Cea mai veche mărturie despre aceste două zile se află în Învățătura celor doisprezece Apostoli, cunoscută sub numele de Didahia, una dintre cele mai vechi scrieri creștine păstrate. Sfântul Atanasie cel Mare, în scrisoarea pe care a trimis-o Bisericilor la Paștile anului 367, o numără printre cărțile pe care Părinții le-au rânduit spre citire celor ce vin de curând la credință. În Didahia citim: „Iar posturile voastre să nu fie odată cu ale fățarnicilor, căci ei postesc în a doua zi a săptămânii și în a cincea; voi însă să postiți în a patra zi și în ziua pregătirii” (Didahia 8, 1). Fățarnici îi numise Domnul pe cei care postesc ca să se arate oamenilor (Matei 6, 16). Ziua a patra a săptămânii este Miercurea. „Ziua pregătirii” este Vinerea, ziua în care iudeii pregăteau cele de trebuință pentru Sâmbătă și în care a fost răstignit Domnul. Didahia rânduiește aceste două zile, dar nu spune pentru ce au fost alese tocmai ele.

Rânduiala aceasta a trecut apoi în canoanele Bisericii. Canonul 69 al Sfinților Apostoli spune: „Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau ipodiacon sau citeț sau vreun cântăreț nu postește sfânta patruzecime a Paștilor (marele post), sau miercurea sau vinerea, să se caterisească; afară numai dacă ar fi împiedicat de slăbiciunea trupească; iar dacă ar fi laic, să se afurisească.” Caterisirea înseamnă scoaterea clericului din treapta lui. Afurisirea înseamnă oprirea mireanului de la Sfânta Împărtășanie și despărțirea lui de comuniunea Bisericii, până la pocăință. Aceste certări nu cad de la sine asupra cuiva: le hotărăște autoritatea Bisericii, după ce cercetează pricina fiecăruia.

Sfântul Nicodim Aghioritul, tâlcuind acest canon în Carte foarte folositoare de suflet, pe care a scris-o pentru duhovnici și pentru cei ce se spovedesc, arată că Apostolii au pus postul Miercurii și al Vinerii în același rând cu Postul Mare. El îi îndeamnă pe creștini să înceteze a-l socoti un obicei fără temei apostolic. Biserica cea veche nu vedea în aceste două zile o evlavie lăsată la voia fiecăruia, de vreme ce le punea alături de cele patruzeci de zile dinaintea Paștilor.

Miercurea: ziua în care Domnul a fost vândut

Pricina alegerii lor o arată Sfântul Sfințit Mucenic Petru, Arhiepiscopul Alexandriei, care și-a dat viața pentru Hristos în anul 311, în vremea prigoanei. Canonul al 15-lea al său spune: „Nu ne va învinovăți cineva pe noi fiindcă ținem miercurea și vinerea, în care cu drept cuvânt ni s-a poruncit nouă după predanisire să ajunăm; de o parte miercurea, din cauza sfatului făcut de Iuda pentru vinderea Domnului; iar de altă parte vinerea, pentru că a pătimit El pentru noi; iar duminica o ținem zi de bucurie pentru cel ce a înviat în ea, întru care am primit să nu plecăm nici genunchii.” Predanisirea este Sfânta Tradiție, ceea ce Biserica a primit din mână în mână de la Apostoli. A ajuna înseamnă a nu mânca nimic o parte din zi.

Ce s-a petrecut atunci povestește Sfântul Evanghelist Matei. Hristos le-a spus ucenicilor: „Știți că peste două zile va fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.” Și îndată „arhiereii și bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului, care se numea Caiafa. Și împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleșug, și să-L ucidă” (Matei 26, 2-4). În aceeași vreme, în Betania, o femeie a turnat pe capul Domnului un mir de mare preț, iar ucenicii s-au mâniat, socotind că mirul se putea vinde scump și banii să se dea săracilor (Matei 26, 6-9). Atunci „unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți să-mi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți” (Matei 26, 14-15). Biserica face pomenirea acestor lucruri în Sfânta și Marea Miercuri, iar fiecare Miercuri a anului poartă în ea ceva din acea zi.

Evanghelistul așază cele două întâmplări una lângă alta. Femeia a cheltuit pentru Domnul un mir de mare preț, pe când Iuda, care umblase cu El de la începutul propovăduirii, L-a prețuit la treizeci de arginți. Iuda nu era un străin. Era unul dintre cei doisprezece, chemat de Domnul și trimis la propovăduire împreună cu ceilalți, și stătea la aceeași masă cu El. La Cină, Domnul a spus: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde” (Matei 26, 23). Vânzarea a pornit dinăuntru, de lângă El.

Ori de câte ori alegem cu știință păcatul, ori punem o plăcere sau un câștig mai presus de porunca Lui, facem și noi ceva din învoiala lui Iuda. Postul de Miercuri ne pune în fața acestei învoieli. Cine postește în ziua aceasta i se împotrivește cu trupul, ca să învețe să i se împotrivească și cu sufletul.

Vinerea: ziua Crucii

Vinerea, spune Sfântul Petru, postim „pentru că a pătimit El pentru noi”. În această zi Domnul a fost răstignit, iar Biserica a legat de ea un înțeles care urcă până la începutul lumii. Omul a fost zidit în ziua a șasea a facerii, iar Vinerea este a șasea zi a săptămânii. La Ceasul al șaselea, slujba scurtă de rugăciune de la amiază, în rânduiala de post se cântă acest tropar: „Cela ce în ziua și în ceasul al șaselea, pe Cruce ai pironit păcatul cel cu îndrăzneală făcut de Adam în Rai, și zapisul greșalelor noastre rupe-l, Hristoase Dumnezeule, și ne mântuiește pe noi.” Zapisul este înscrisul unei datorii. Sfântul Apostol Pavel scrie că Hristos a șters zapisul care era împotriva noastră și l-a pironit pe Cruce (Coloseni 2, 14). Troparul unește ziua în care omul a fost zidit cu ziua în care el a fost tămăduit.

Adam a căzut prin neascultare, gustând din pomul pe care Dumnezeu îl oprise, iar rana lui a intrat astfel în om printr-o mâncare. Hristos a vindecat-o pe lemnul Crucii, într-o Vineri, făcându-Se ascultător până la moarte (Filipeni 2, 8). De aceea postul de Vineri are o potrivire adâncă: în ziua în care a fost tămăduită neascultarea lui Adam, creștinul ascultă de rânduiala Bisericii, se înfrânează de la mâncare și se apropie de Cel răstignit.

Sfântul Evanghelist Matei arată și ceasurile acelei zile: „Iar de la ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Apoi, „strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul” (Matei 27, 45-46.50). Iudeii numărau ceasurile zilei de la răsăritul soarelui. Ceasul al șaselea cădea astfel pe la amiază, iar ceasul al nouălea pe la trei după-amiaza. În rânduiala de post a Ceasului al nouălea, slujba de rugăciune de la acest ceas, Biserica cântă: „Cela ce în ceasul al nouălea pentru noi cu trupul moarte ai gustat; omoară cugetul trupului nostru, Hristoase Dumnezeule, și ne mântuiește pe noi.” Cugetul trupului este felul de a gândi al omului stăpânit de patimi, care își pune voia mai presus de voia lui Dumnezeu. Pofta pântecelui îl hrănește, iar postul începe lupta cu el de la masă.

În Octoih, cartea de cântări a Bisericii pentru zilele săptămânii, slujbele de Miercuri și de Vineri au un canon, adică un șir de cântări, al Sfintei Cruci și unul al Maicii Domnului. Multe dintre cântările Maicii Domnului din aceste zile o arată stând lângă Cruce și privind pe Fiul ei răstignit. Cine postește Miercurea și Vinerea stă, cu mintea și cu inima, acolo unde a stat ea.

Canonul Sfântului Petru al Alexandriei nu se oprește însă la Vineri. El se încheie cu Duminica, pe care o numește „zi de bucurie pentru cel ce a înviat în ea”. În câteva rânduri, sfântul mucenic cuprinde toată săptămâna creștinului: Miercurea vânzării, Vinerea Crucii și Duminica Învierii. Fiecare săptămână devine astfel un mic Paște. Postul celor două zile nu este o tânguire fără nădejde: el duce spre bucuria Duminicii.

Cum postim

La masă, postul acestor zile înseamnă înfrânarea de la carne, de la lapte și brânză și de la ouă. Peștele se mănâncă numai când Biserica dă dezlegare, adică îngăduie, pentru o sărbătoare sau pentru o vreme anume, o mâncare care în mod obișnuit este oprită.

Rânduiala cea veche cerea mai mult. Sfântul Nicodim aduce mărturia Sfântului Epifanie al Ciprului, care scria că Miercurea și Vinerea postim până la ceasul al nouălea. Tipicul, cartea care rânduiește slujbele și viața mănăstirilor, le dă monahilor în aceste zile o singură masă, cu mâncare simplă, după ceasul al nouălea. Așa a postit Sfântul Ierarh Nicolae încă din pruncie: Viața lui povestește că Miercurea și Vinerea nu sugea decât o dată, seara. Cei care pot, cu binecuvântarea duhovnicului, fac bine să se apropie de această măsură, măcar ajunând până la trei după-amiaza, ceasul în care Domnul Și-a dat duhul pe Cruce.

Cât privește untdelemnul și vinul, calendarele Bisericilor locale nu au toate aceeași măsură pentru Miercurile și Vinerile din afara posturilor. În posturile de peste an, Miercurea și Vinerea rămân de regulă zilele cele mai aspre ale săptămânii, fără dezlegare la untdelemn și vin. Sfântul Nicodim socotea că postul acestor două zile se cuvine ținut asemenea celui din Postul Mare. Fiecare creștin urmează calendarul Bisericii sale și măsura pe care i-o dă duhovnicul.

Didahia îi deosebea pe creștini de fățarnici, iar primejdia fățărniciei rămâne pentru orice postitor. Domnul a spus: „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 16-18). Fariseul din pildă se lăuda înaintea lui Dumnezeu că postește de două ori pe săptămână, iar Domnul spune că vameșul s-a întors acasă mai îndreptat decât el (Luca 18, 10-14). Postul ținut cu mândrie și cu osândirea celor care nu postesc aduce plata fariseului. Tot așa, o masă bogată și aleasă, fără carne, poate hrăni pofta la fel de bine ca una cu carne. Hrana zilelor de post se cuvine să fie simplă și puțină.

Dezlegările și măsura fiecăruia

Sunt și zile în care Biserica dezleagă postul de Miercuri și de Vineri, pentru bucuria unei sărbători. În calendar ele sunt însemnate cu „harți”, adică fără post. Așa sunt cele unsprezece zile de la Nașterea Domnului, 25 decembrie, până la 4 ianuarie inclusiv; ajunul Botezului Domnului, pe 5 ianuarie, rămâne zi de post. Tot fără post sunt săptămâna care urmează Duminicii Vameșului și a Fariseului, Săptămâna Luminată, de după Paști, și săptămâna de după Rusalii. După Săptămâna Luminată și până la Rusalii, Miercurea și Vinerea mirenii au dezlegare la pește, după Tipicul Sfântului Sava. Când Nașterea Domnului sau Botezul Domnului cad Miercurea ori Vinerea, nu se postește deloc, iar la alte praznice mari calendarul arată dezlegarea cuvenită.

Canonul Apostolic pomenit mai sus îi scutește de post pe cei împiedicați de „slăbiciunea trupească”. Sfântul Nicodim arată că dezlegările îngăduite în Postul Mare se dau la fel și în aceste zile. Bolnavii și cei slăbiți de boală primesc untdelemn și vin, iar femeia care naște în vreme de post primește dezlegare la vin, după canoanele Sfântului Timotei al Alexandriei. Sfântul Nicodim îl sfătuiește și pe duhovnic să ceară, la nevoie, părerea unui doctor iscusit și temător de Dumnezeu. Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria spunea: „Unul poate posti o săptămână și altul, cu greu, postește o zi. Deci, n-ai voie să pui aceeași măsură de înfrânare la toți, că nu toți au aceeași construcție.” Dezlegările și înăspririle postului se așază cu sfatul duhovnicului, după sănătatea, puterea și împrejurările vieții fiecăruia.

Ce facem în aceste zile

Sfântul Cuvios Cleopa învăța că postul este de două feluri: „Post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu și de a ne stăpâni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele”. La acestea el adăuga paza mâinilor, a inimii și a voii, ca omul să nu primească niciun păcat. Postul trupului deschide calea, iar postul sufletului dă înțeles înfrânării de la mâncare.

Limba. Miercurea a fost ziua sfatului ținut împotriva lui Hristos. Postind în această zi, creștinul se ferește de sfatul împotriva aproapelui: de bârfă, de osândire, de vorba care strică numele cuiva. Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, pe care Biserica o citește în posturi, cere tocmai aceasta: „dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu”.

Ochii și auzul. Ceea ce privim și ascultăm intră în noi asemenea hranei. În zilele de post se cuvine să ne înfrânăm și de la ecranele care ne umplu mintea de imagini, de știri și de zgomot, ca rugăciunea să găsească loc în noi. Tot de aceea, creștinii nu fac în aceste zile petreceri și veselii zgomotoase: Miercurea și Vinerea sunt zile de priveghere lângă Patimile Domnului.

Rugăciunea. Sfântul Cuvios Cleopa spunea: „Milostenia și postul sunt aripile rugăciunii. Rugăciunea noastră niciodată nu zboară mai repede la Dumnezeu ca atunci când e ajutată de post și milostenie.” Rânduiala zilei poate fi simplă și totuși plină. Miercurea se poate citi capitolul al 26-lea din Evanghelia după Matei, cu sfatul arhiereilor, ungerea din Betania și vânzarea lui Iuda. Vinerea se poate citi capitolul al 27-lea, cu judecata și Răstignirea Domnului. Vinerea, la trei după-amiaza, fie că suntem la lucru, fie pe drum, ne putem opri o clipă ca să ne facem semnul crucii și să rostim troparul Ceasului al nouălea. Acasă, cu Ceaslovul în mână, se poate citi tot Ceasul al nouălea. El se încheie cu rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare către Domnul răstignit, Care i-a deschis Raiul tâlharului ce L-a mărturisit pe cruce.

Milostenia. Ce cruțăm de la masă nu se cuvine să rămână în cămară. Proorocul Isaia îi mustra pe cei care posteau și totodată se certau și își asupreau lucrătorii. El le arăta că postul plăcut lui Dumnezeu este acela în care omul își împarte pâinea cu cel flămând, îl primește în casă pe cel fără adăpost, îl îmbracă pe cel gol și nu-și întoarce fața de la aproapele său (Isaia 58, 3-7). Banii unei mese la care am renunțat pot ajunge la un om care nu are ce mânca.

Înfrânarea soților. Sfântul Apostol Pavel îi sfătuiește pe soți să se înfrâneze unul de la altul pentru o vreme, cu bună învoire, ca să se îndeletnicească cu postul și cu rugăciunea (1 Corinteni 7, 5). Sfântul Nicodim arată că această înfrânare se cuvine și Miercurea și Vinerea, nu numai în posturile de peste an.

Spre Duminica Învierii

Miercurea și Vinerea pot rămâne pentru noi o simplă rânduială a mesei. Ținute cu inima, ele ne duc de două ori pe săptămână în Patimile Domnului. Miercurea creștinul își cercetează sufletul și se întreabă pentru ce Îl vinde pe Hristos. Vinerea stă cu Maica Domnului lângă Cruce și Îi mulțumește Celui ce a pătimit pentru el. Iar când vine Duminica, după aceste două zile, bucuria Învierii îl găsește pregătit.

Postul acesta este un dar al Bisericii. De două ori pe săptămână, ea ne ia de mână și ne duce la Cruce, ca să nu trecem cu nepăsare pe lângă Patimile Domnului și să nu le uităm de la un Paște la altul.

Hristos a spus că ucenicii Lui vor posti în zilele în care Mirele va fi luat de la ei. Postind Miercurea și Vinerea, creștinul își mărturisește iubirea pentru Mirele Hristos și dorul după venirea Lui în slavă. Domnul nu Se desparte însă de Biserica Sa în nicio zi, căci a spus: „iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Cel ce în ceasul al nouălea a gustat moartea pentru noi ni Se dăruiește în Sfânta Liturghie, în Trupul și Sângele Său, iar la sfârșit va veni cu slavă pentru cei ce L-au așteptat.