Pe 3 octombrie (16 octombrie în Bisericile care țin calendarul vechi), Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul. Dionisie era un atenian de neam bun și unul dintre sfetnicii Areopagului, vechiul sfat de judecată al Atenei, care se aduna pe stânca numită a lui Ares, lângă Acropole. A crezut în Hristos ascultând predica Sfântului Apostol Pavel, iar Faptele Apostolilor îl pomenesc pe nume. Apostolul l-a așezat apoi episcop al Atenei. Sub numele Sfântului Dionisie s-au păstrat scrieri despre Dumnezeu, despre cetele îngerilor și despre Tainele Bisericii, primite și tâlcuite de Sfinții Părinți. La bătrânețe, Dionisie a pătimit pentru Hristos. Biserica îl numește „sfințit mucenic”, nume pe care îl dă slujitorilor hirotoniți care și-au dat viața pentru credință.
Tânărul din Atena și întunericul de la Răstignire
Viețile Sfinților povestesc că Dionisie s-a născut în Atena, din părinți păgâni, dar de neam bun. De mic a fost dat la școala înțelepciunii grecești, în care a sporit atât de mult, încât la douăzeci și cinci de ani îi întrecea pe toți filosofii cei bătrâni. Ca să-și desăvârșească învățătura, a plecat în Egipt, la Heliopolis, cetate în care se aflau de multă vreme dascăli vestiți. Acolo a învățat de la ei, împreună cu prietenul său Apolofan, să cerceteze mersul stelelor.
În vremea aceea, Domnul Iisus Hristos a pătimit la Ierusalim pentru mântuirea noastră. Soarele, spun Viețile Sfinților, n-a răbdat să-L vadă răstignit: la amiază și-a ascuns lumina vreme de trei ceasuri. Dionisie, uimit, a zis: „Sau Dumnezeu, Ziditorul lumii, pătimește, sau lumea aceasta văzută se sfârșește.” A grăit aceste cuvinte din Duhul lui Dumnezeu, iar nu după înțelepciunea veacului acestuia.
Scrisoarea a VII-a dintre cele atribuite Sfântului Dionisie, adresată episcopului Policarp, povestește aceeași întâmplare la persoana întâi. Autorul scrie că se afla atunci la Heliopolis, alături de Apolofan, și că amândoi au văzut luna trecând peste soare într-o vreme în care, după rânduiala cerului, acest lucru nu se putea întâmpla. În slujba zilei, Biserica îi cântă: „bucură-te că patima Domnului ai văzut”.
Întors în Atena, s-a căsătorit și a ajuns unul dintre sfetnicii Areopagului, cârmuind cetatea și poporul cu multă pricepere și cinste.
Predica Apostolului Pavel în Areopag
După mulți ani, a venit la Atena Sfântul Apostol Pavel. Faptele Apostolilor spun că, în timp ce îi aștepta pe Sila și pe Timotei, „duhul lui se îndârjea în el, văzând că cetatea este plină de idoli” (Fapte 17, 16). Vorbea în fiecare zi în sinagogă și în piață, unde au început să discute cu el și unii filosofi din două școli ale vremii, epicureii și stoicii. L-au dus apoi în Areopag, ca să afle ce învățătură nouă aduce.
Acolo, stând în mijlocul Areopagului, Pavel a zis:
„Bărbați atenieni, în toate vă văd că sunteți foarte evlavioși. Căci străbătând cetatea voastră și privind locurile voastre de închinare, am aflat și un altar pe care era scris: «Dumnezeului necunoscut». Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiți, pe Acesta Îl vestesc eu vouă.” (Fapte 17, 22-23)
Le-a vorbit apoi despre Dumnezeu, Care a făcut lumea și nu este departe de fiecare dintre noi, „căci în El trăim și ne mișcăm și suntem” (Fapte 17, 28). La sfârșit le-a vestit învierea lui Hristos din morți. Când au auzit de învierea morților, „unii l-au luat în râs, iar alții i-au zis: Te vom asculta despre aceasta și altădată” (Fapte 17, 32). Puțini au crezut atunci. Sfântul Evanghelist Luca, care a scris Faptele Apostolilor, a păstrat numele a doi dintre ei: „Iar unii bărbați, alipindu-se de el, au crezut, între care și Dionisie Areopagitul și o femeie cu numele Damaris, și alții împreună cu ei” (Fapte 17, 34).
Viețile Sfinților spun că Dionisie a ascultat cu luare-aminte cuvintele Apostolului și le-a pus în inima sa. Mulți voiau să-l audă pe Pavel a doua oară, iar Dionisie, cel mai înțelept dintre ei, a început să vorbească cu el. Pavel l-a întrebat: „Pe care Dumnezeu cinstiți voi?” Dionisie i-a arătat atunci în cetate idolii lui Cronos, ai Afroditei, ai lui Zeus și ai celorlalți zei. Umblând împreună, au ajuns la un altar pe care era scris „Dumnezeului necunoscut”, iar Pavel l-a întrebat: „Dar cine este necunoscutul Dumnezeu?” Dionisie i-a răspuns: „Acela între dumnezei încă nu S-a arătat, însă la vreme va veni, pentru că El este Dumnezeul Care va împărăți cerul și pământul și împărăția Lui nu va avea sfârșit.”
Atunci Pavel i-a vestit că acest Dumnezeu venise: Se născuse din Preacurata și pururea Fecioara Maria, fusese pironit pe cruce pentru mântuirea oamenilor, apoi înviase din morți și Se suise la ceruri. La pătimirea Lui, soarele se întunecase vreme de trei ceasuri. Dionisie și-a adus aminte de întunericul pe care îl văzuse în Egipt și a crezut îndată. Și-a deschis „mintea și inima spre cunoștința necunoscutului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos”.
Pe când Pavel ieșea din cetate, un om orb din naștere l-a rugat să-i dea vederea. Apostolul i-a făcut semnul crucii pe ochi, iar ochii orbului s-au deschis. Pavel l-a trimis apoi la Dionisie, să-i spună că Apostolul îl așteaptă ca să-l boteze. Dionisie s-a mirat foarte mult văzând că orbul își căpătase vederea. Fără să mai zăbovească, a mers la Pavel împreună cu Damaris, pe care Viețile Sfinților o numesc soția lui, cu fiii și cu toată casa sa, și s-au botezat.
În slujba zilei se cântă că Dionisie i-a lăsat în urmă pe filosofii stoici, s-a făcut ucenic al „vasului celui ales” și a ajuns cunoscător al „tainelor celor negrăite”. Vasul cel ales este Pavel, despre care Domnul însuși spusese: „acesta Îmi este vas ales” (Fapte 9, 15).
Ucenicul lui Pavel, episcopul Atenei
După Botez, spun Viețile Sfinților, Dionisie și-a lăsat casa și familia și l-a urmat pe Pavel trei ani, oriunde mergea Apostolul, învățând de la el tainele lui Dumnezeu. Apoi Pavel l-a așezat episcop și l-a trimis de la Tesalonic la Atena, ca să poarte grijă de mântuirea oamenilor de acolo.
Biserica a păstrat de timpuriu amintirea aceasta. În veacul al II-lea, Dionisie, episcopul Corintului, scria atenienilor că Areopagitul adus la credință de Apostolul Pavel a fost cel dintâi episcop al Bisericii lor. Mărturia episcopului Corintului a ajuns până la noi prin Eusebiu de Cezareea, care a trecut-o în Istoria bisericească.
La Utrenie, slujba de dimineață, se citește Sinaxarul, adică viața pe scurt a sfântului zilei. Sinaxarul Sfântului Dionisie spune că tainele cele negrăite și dumnezeiești le-a învățat și de la înțeleptul Ierotei, un alt sfetnic al Areopagului. Biserica îl pomenește pe Sfântul Ierotei a doua zi, pe 4 octombrie. Viețile Sfinților spun că Dionisie a fost de față, împreună cu Apostolii, la îngroparea Maicii Domnului. În Sinaxarul de la 4 octombrie se citește că atunci Ierotei a început cântările, în adunarea Sfinților Apostoli.
Scrierile atribuite Sfântului Dionisie
Tradiția Bisericii îi atribuie Sfântului Dionisie patru tratate și zece scrisori. Cei mai mulți cercetători de astăzi datează alcătuirea lor la sfârșitul veacului al V-lea sau la începutul celui de-al VI-lea și îl numesc pe autorul lor Pseudo-Dionisie Areopagitul. Îndoieli asupra vechimii lor s-au ridicat încă din veacul al VI-lea.
Primirea acestor scrieri în Biserică privește învățătura pe care o cuprind, iar întrebarea despre autorul lor ține de cercetarea istorică. Biserica le citește sub numele Sfântului Dionisie, iar în slujba de la 3 octombrie îl cântă și astăzi ca pe cel ce le-a scris. Multe dintre cântările slujbei îl laudă pentru ele.
În Despre numirile dumnezeiești sunt tâlcuite numele lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, precum Binele, Lumina, Frumosul, Iubirea, Viața și Înțelepciunea, și se arată că Dumnezeu rămâne mai presus de fiecare dintre ele.
În Despre ierarhia cerească este descrisă rânduiala cetelor îngerești. Cuvântul „ierarhie” înseamnă aici o rânduială sfântă, care este totodată cunoaștere și lucrare. Prin ea, fiecare făptură se curățește, se luminează și se desăvârșește, ca să se asemene cu Dumnezeu și să se unească cu El, pe măsura ei. Apropierea de Dumnezeu nu se măsoară în spațiu, ci în împărtășirea de lumina Lui.
În Despre ierarhia bisericească sunt tâlcuite Sfintele Taine și slujbele Bisericii: Botezul, Sfânta Împărtășanie, sfințirea Sfântului Mir, hirotonia episcopilor, a preoților și a diaconilor, tunderea în monahism și slujba înmormântării.
Despre teologia mistică este cea mai scurtă dintre ele. Cuvântul „mistic” înseamnă aici „tainic”. În ea se arată cum se apropie de Dumnezeu mintea curățită, dincolo de orice cuvânt.
În slujba zilei, Biserica îi cântă: „Făcându-ți gândul de o cinste cu îngerii, prin lucrarea bunătății, Părinte Dionisie, ai scris în cărți bună-rânduiala ierarhiei lor, cea mai presus de lume, preaînțelepte; după care ai pus la rânduială adunările Bisericii, urmând după rânduielile cele cerești.” În limba cărților de slujbă, „bunătatea” este virtutea.
Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, unul dintre marii duhovnici români ai veacului trecut, spunea într-o predică la praznicul Sfinților Arhangheli:
„Dintre toți Sfinții Părinți cel mai bine vorbește despre îngeri Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. El spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare având numele și misiunea sa. Cetele îngerești sunt împărțite în trei ierarhii sau grupe și anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfânta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi și Tronuri. […] Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri și Stăpânii […]. Ierarhia cea mai de jos este formată din Începătorii, Arhangheli și Îngeri.”
Cu mai bine de o mie de ani înainte, Sfântul Ioan Damaschin păstrase aceeași rânduială în Dogmatica sa. El arată acolo că așa a împărțit cetele îngerești Sfântul Dionisie Areopagitul, pe care îl numește preasfânt și mare teolog.
Sfântul Maxim Mărturisitorul a lămurit unele locuri grele din scrierile Sfântului Dionisie. Tot el a scris, pe urmele cărții Despre ierarhia bisericească, o tâlcuire a Sfintei Liturghii, numită Mistagogia, adică „călăuzirea în taine”. În veacul al XIV-lea s-a stârnit o mare dispută despre isihaști, monahii care se nevoiesc în liniște cu rugăciunea lui Iisus. Atunci scrierile Sfântului Dionisie au fost aduse ca mărturie de ambele părți, iar Sfântul Grigorie Palama, apărătorul isihaștilor, s-a sprijinit pe ele.
A-L cunoaște pe Cel necunoscut
Despre teologia mistică începe cu o rugăciune în care Sfânta Treime este rugată să ne călăuzească spre vârful cel mai înalt al cuvintelor tainice ale Scripturii. După această rugăciune, Sfântul Dionisie tâlcuiește urcușul lui Moise pe muntele Sinai. Moise s-a curățit întâi pe sine și s-a despărțit de cei necurățiți. Apoi a auzit trâmbițele, a văzut multe lumini și a urcat, împreună cu preoții aleși, până pe vârful muntelui. Nici acolo nu L-a văzut pe Dumnezeu, ci locul unde stătea El. Abia după aceea, scrie Sfântul Dionisie, Moise „se desprinde și de cele ce se văd, și de cei ce văd, și pătrunde în întunericul necunoașterii, cel cu adevărat tainic […]; și, necunoscând nimic, cunoaște mai presus de minte” (Despre teologia mistică I, 3).
„Necunoașterea” despre care vorbește Sfântul Dionisie nu este neștiință. Prin acest cuvânt, el arată că Dumnezeu nu încape în mintea omului ca un lucru pe care ea îl poate cuprinde. Omul curățit se unește cu El mai presus de minte, după ce trece dincolo de tot ce poate gândi și spune despre El. Unirea aceasta este un dar pe care omul îl primește prin harul lui Dumnezeu; simpla golire a minții nu o poate aduce. Cele pe care Dumnezeu le-a descoperit despre Sine rămân și atunci adevărate.
În Scrisoarea a V-a, adresată diaconului Dorotei, Sfântul Dionisie scrie că „întunericul dumnezeiesc este lumina cea neapropiată în care se spune că locuiește Dumnezeu”. Lumina aceasta rămâne nevăzută, scrie el, din pricina prisosului de strălucire. Cuvintele „lumina cea neapropiată” le-a luat de la Apostolul Pavel, care scrie despre Dumnezeu că „locuiește întru lumină neapropiată” (1 Timotei 6, 16).
În capitolul al II-lea din Despre teologia mistică, Sfântul Dionisie se folosește de pilda sculptorului. Cel ce cioplește o statuie înlătură din piatră tot ce acoperă chipul ascuns înăuntru și, numai înlăturând, dă la iveală frumusețea tăinuită. La fel, cel ce Îl laudă pe Dumnezeu lasă deoparte, treaptă cu treaptă, tot ce este mai prejos de El, ca să-L vadă pe Cel mai presus de toate.
Într-una dintre cântările de la Vecernie, slujba de seară, Biserica îl laudă pe sfânt pentru această cunoaștere: „nevăzut ai privit, Fericite, pe Dumnezeu cel nevăzut, și cu necunoștința ai cunoscut pe Cel necunoscut”.
Pe altarul din Atena era scris „Dumnezeului necunoscut”. În slujba Sfântului Dionisie, Biserica Îl numește pe Dumnezeu cu același cuvânt: „Cel necunoscut”. Scrierile care poartă numele atenianului adus la credință de Pavel vorbesc despre felul în care omul Îl cunoaște pe Cel ce rămâne mai presus de orice cunoaștere.
Cuvântul „necunoștință” are în cântările zilei două înțelesuri. Condacul, o cântare scurtă din slujba sfântului, spune că el i-a luminat „pe cei ce ședeau mai înainte în întunericul necunoștinței”, adică pe păgânii care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu. Cântarea de la Vecernie îl laudă pentru că el însuși L-a cunoscut pe Dumnezeu „cu necunoștința”, adică într-un fel care întrece mintea. Din întunericul cel dintâi Dionisie a ieșit prin credință, când l-a auzit pe Pavel. Al doilea întuneric este cel în care a pătruns Moise pe Sinai.
Vedenia Sfântului Carp
Din cărțile Sfântului Dionisie, pe care Sinaxarul le numește „minunate și foarte înalte”, la slujba zilei se citește o singură întâmplare. Ea este povestită în Scrisoarea a VIII-a, adresată unui monah pe nume Demofil. Monahul alungase un păcătos venit la pocăință și îl ocărâse pe preotul care îl primea, iar scrisoarea îl mustră pentru aceasta. Vedenia lui Carp îi arată unde poate ajunge râvna care s-a despărțit de mila lui Hristos.
Autorul scrisorii povestește că fusese găzduit în Creta de Sfântul Carp, un om atât de curat la minte, încât nu săvârșea Sfânta Liturghie până nu i se arăta mai întâi o vedenie dumnezeiască. Într-o zi, un necredincios a amăgit un creștin și l-a despărțit de Biserică. Carp s-a umplut de mânie și de amărăciune, cum nu i se mai întâmplase până atunci. La miezul nopții, când se scula de obicei la rugăciune, I-a cerut lui Dumnezeu să-i lovească pe amândoi cu trăsnet.
Deodată a văzut casa cutremurându-se și desfăcându-se în două, de la acoperiș până la mijloc. Cerul era deschis, iar deasupra stătea Iisus, înconjurat de mulțime nespusă de îngeri. Jos, pământul crăpase și se căsca o prăpastie adâncă și întunecată, iar cei doi oameni stăteau pe marginea ei, tremurând. Din adânc ieșeau șerpi, care se încolăceau pe la picioarele lor și se sileau să-i tragă înăuntru. Carp privea numai în jos, fără să mai ia seama la cele de sus, și se mânia că cei doi nu căzuseră încă.
Când și-a ridicat iarăși ochii, L-a văzut pe Iisus, Căruia I se făcuse milă de cei doi. Domnul S-a ridicat de pe scaunul Său de deasupra cerurilor, a coborât până la ei și le-a întins mâna, iar îngerii Îl ajutau să-i țină. Apoi i-a zis lui Carp:
„Bate-Mă dar, că gata sunt a pătimi de multe ori pentru oamenii care se apropie către mântuire și Mă bucur de aceasta, numai să nu greșească alții. Deci socotește de-ți va fi ție bine, să schimbi petrecerea cea cu Dumnezeu și bunii și iubitorii de oameni îngeri cu lăcașul prăpastiei și al șerpilor.”
„Petrecerea” înseamnă aici viețuirea. Prin cuvintele „gata sunt a pătimi de multe ori”, Hristos arată cât de mult îi iubește pe oamenii care se mântuiesc. Jertfa Lui pe Cruce a fost adusă o singură dată, cum scrie Apostolul: „suntem sfințiți, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna” (Evrei 10, 10).
În aceleași scrieri care vorbesc despre cetele îngerești s-a păstrat și acest chip al lui Hristos. Domnul Se ridică de pe scaunul slavei ca să-i ferească de prăpastie pe cei pentru care slujitorul Său cerea trăsnet.
Mucenicia
Relatarea Sinaxarului și a Vieților Sfinților despre mucenicia de la Paris urmează tradiția care îl socotește pe Dionisie Areopagitul una și aceeași persoană cu Sfântul Dionisie al Parisului. Cei mai mulți istorici de astăzi îi deosebesc și așază pătimirea Sfântului Dionisie al Parisului în veacul al III-lea.
După mulți ani de păstorire la Atena, Sfântul Dionisie a dorit să propovăduiască Evanghelia și în alte țări și să pătimească pentru numele lui Hristos, cum pătimise învățătorul său, Apostolul Pavel. A lăsat în locul său un alt episcop și a plecat la Roma, unde l-a primit cu bucurie episcopul cetății, Sfântul Clement. Acesta l-a trimis în Galia, unde este astăzi Franța, împreună cu preotul Rustic, cu diaconul Elefterie și cu alți frați. Acolo Dionisie s-a făcut apostolul acelui ținut și a întors la Dumnezeu mult popor care se închina la idoli. La Paris a zidit o biserică din milostenia credincioșilor.
Când împăratul Domițian a pornit a doua prigoană împotriva creștinilor, Dionisie era foarte bătrân și ostenit de propovăduirea Evangheliei. Legat cu frânghii, a fost târât împreună cu Rustic și cu Elefterie înaintea dregătorului trimis de împărat în Galia. Dregătorul l-a întrebat cu mânie dacă el este bătrânul cel rău care hulește zeii și le răstoarnă slujbele. Sfântul i-a răspuns: „Cu toate că acum am îmbătrânit cu trupul, precum mă vezi, totuși credința mea înflorește ca tinerețea și mărturisirea mea întotdeauna va naște lui Iisus Hristos fii noi.”
Au fost bătuți fără milă. Dionisie răbda bătăile și Îi mulțumea lui Hristos că i-a dat să poarte răni pe trupul său. A doua zi a fost întins pe un pat de fier, cu foc aprins dedesubt. Apoi l-au dat fiarelor sălbatice, dar Dumnezeu le-a închis gura. L-au aruncat și într-un foc mare, din care a ieșit nevătămat.
În temniță, unde veneau mulți credincioși, a săvârșit Sfânta Liturghie și i-a împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos. Viețile Sfinților spun că, în timp ce slujea, credincioșii vedeau o lumină mare deasupra lui. Cei vrednici Îl vedeau pe Împăratul slavei, cu oștile îngerești, pe cât puteau cuprinde cu ochii lor trupești.
Osândiți la moarte, cei trei au fost scoși din cetate și duși pe muntele pe care această relatare îl numește „al lui Arei”, adică al lui Ares. Numele lui Ares îl purta și stânca Areopagului din Atena. Pe drum, Dionisie s-a rugat: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, Care m-ai zidit și m-ai învățat veșnica Ta înțelepciune, Care mi-ai arătat tainele Tale și pretutindeni unde am mers Tu cu mine ai fost, Îți mulțumesc Ție de toate care le-ai făcut prin mine, spre slava Sfântului Tău nume și pentru că ai cercetat bătrânețele mele cele ostenite […]”. Când a zis „Amin”, și-a plecat capul sub o secure neascuțită, pentru preasfântul nume al lui Iisus Hristos. Sfinții Rustic și Elefterie și-au pus și ei capetele sub sabie pentru Hristos.
Atunci trupul mucenicului s-a ridicat cu puterea lui Dumnezeu, și-a luat capul în mâini și a mers cu el o bucată de drum, iar cei ce-l vedeau priveau uimiți. Nu s-a oprit până n-a întâlnit o femeie dreptcredincioasă, pe nume Catula, în palmele căreia a pus capul „ca un odor”. Mulți necredincioși, văzând minunea, au crezut în Hristos.
Sinaxarul zilei începe cu două versuri despre această minune: „Ți se tăie capul și mare minune: căci ridicându-l pe el alergi, Dionisie.”
Trupurile mucenicilor au fost aruncate ca să le mănânce fiarele și păsările. Câțiva credincioși le-au luat și le-au ținut ascunse până au plecat ucigașii. Apoi fericita Catula le-a așezat într-o casă, pe 3 octombrie. Viețile Sfinților așază pătimirea lui în anul 96 de la Nașterea lui Hristos, în al nouăzecilea an al vieții sale. La mormântul lui s-au făcut multe minuni, spre slava lui Dumnezeu.
„Bucură-te, Părinte a toată lumea”
Condacul Sfântului Dionisie îl laudă astfel:
„Prin ușile cerurilor trecând cu Duhul, ca un ucenic al Apostolului celui ce a ajuns până la al treilea Cer, Dionisie, te-ai îmbogățit cu toată cunoștința celor negrăite, și ai luminat pe cei ce ședeau mai înainte în întunericul necunoștinței. Pentru aceasta strigăm: Bucură-te, Părinte a toată lumea.”
Apostolul pomenit în condac este Pavel. El scrie despre sine, ca despre „un om în Hristos”, că a fost răpit până la al treilea cer, unde „a auzit cuvinte de nespus” (2 Corinteni 12, 2-4).
Tot el le scria corintenilor că „elinii caută înțelepciune”, iar celor chemați dintre ei le propovăduia „pe Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 22-24). Dionisie căuta înțelepciunea în școlile filosofilor și L-a aflat pe Hristos în predica lui Pavel, pe stânca lui Ares.
Troparul este scurta cântare a sfântului pe care o auzim la Vecernie, la Utrenie și la Sfânta Liturghie. În troparul Sfântului Dionisie, așa cum se află în Minei, cartea cu slujbele fiecărei luni, Pavel este numit „vasul alegerii”. „Trezvindu-te” înseamnă a priveghea cu mintea, fără să te lași furat de gânduri, iar „buna cunoștință” este cugetul curat. Cu acest tropar îl chemăm în rugăciune:
„Bunătate învățându-te, și trezvindu-te întru toate, îmbrăcându-te cuviincios cu bună cunoștință, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; și credința păzind, calea întocmai ai săvârșit, sfințite Mucenice Dionisie: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.”
Notă. Citatul din Despre teologia mistică I, 3 este traducere proprie din greacă, după ediția critică a lui Günter Heil și Adolf Martin Ritter (Corpus Dionysiacum II, Berlin–New York, 1991). Citatul din Scrisoarea a V-a este traducere proprie după versiunea engleză a lui John Parker (1897).
Cărți recomandate
Prețuri afișate pe Booksell.ro la 3 octombrie 2026; acestea și disponibilitatea se pot modifica. Legături comerciale către Booksell.
Imagine: Ilustrație realizată cu ajutorul inteligenței artificiale pentru OrtodoxWay, în stil bizantin.