
La Tismana, în munții Gorjului din sud-vestul României, se află una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Țării Românești (Valahia), ridicată de Sfântul Cuvios Nicodim între anii 1377 și 1378.1 În curtea ei, lângă fereastra altarului, este îngropat un bătrân care a murit în 2018. Se numea Gheorghe Aldea. Cei care l-au iubit îl numesc „Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos” și îl cheamă în rugăciune ca pe un sfânt.2
Biserica nu l-a trecut între sfinți. Cu toate acestea, în jurul mormântului lui s-a ridicat un cult întreg. Are o viață tipărită împreună cu un acatist, are un paraclis, o fundație care îi poartă numele și o serie de mărturii despre minunile lui care numără nouă volume.3 Un articol publicat în 2026 într-o revistă academică de studii religioase susține că viața lui se potrivește întocmai cu a sfinților nebuni pentru Hristos.4
Acest articol pune o singură întrebare: seamănă viața lui Gherontie cu nebunia pentru Hristos pe care Biserica a cunoscut-o și a cinstit-o la sfinții ei? Pentru răspuns nu vom aduce mărturia niciunui potrivnic. Vom așeza Viețile sfinților nebuni, pe care Biserica le citește de veacuri, alături de ceea ce au scris despre Gherontie chiar cei care l-au cinstit: biograful lui principal, maicile care l-au găzduit, preoții și profesorii de teologie care au adunat mărturiile.

Viața lui Gheorghe Aldea, după biografii lui
Gheorghe Aldea s-a născut la 4 noiembrie 1934, în satul Viscri, lângă Rupea, în județul Brașov de astăzi, într-o familie de țărani. A făcut patru clase. Biografii lui povestesc că de copil se ruga mult, în genunchi, și că lăsa adesea lucrul câmpului ca să-și facă rugăciunile.5 Fratele tatălui său, protosinghelul Modest Aldea, era stareț la Mănăstirea Ciolanu, în ținutul Buzăului. Acolo a început și tânărul Gheorghe viața de mănăstire, pe la nouăsprezece ani.5
Biografiile îl numesc monah, dar admiratorii lui nu spun la fel nici unde a intrat în monahism, nici ce haină purta. Maicile de la Paltin scriu că a intrat în viața monahală la nouăsprezece ani, la Ciolanu, iar un acatist care circulă pe internet spune că acolo a fost călugărit și a primit numele de Gherontie.56 Un text publicat la sfârșitul lui octombrie 2018, la câteva zile după înmormântare, spune însă că „a fost călugăr la Tismana în anii ’50”.7 Niciunul nu spune când și de cine a fost tuns.
Despre haină, mărturiile se contrazic și ele. Preotul conferențiar universitar Gavril Trifa notează că nu purta haina monahală.5 Pr. Dorin Opriș scrie că „permanent, căuta să poarte «haine călugărești»”.8 Textul din 2018 dă o a treia explicație: mitropolitul Nestor al Olteniei l-ar fi pus să făgăduiască că nu va mai purta rasa toată viața, ca să nu fie urmărit de Securitate, iar Gherontie și-ar fi ținut făgăduința și după căderea comunismului.7
După moartea unchiului său, în 1956, a fost îndepărtat de la Ciolanu și a început să umble pe la alte mănăstiri: Tismana, Horezu, Viforâta, Cioclovina. El însuși povestea, râzând, că la una dintre ele, unde fusese pus să fiarbă sarmalele pentru hram, a fost alungat ca nebun.5 În 1959, prin Decretul 410, regimul comunist a scos din mănăstiri mii de monahi și frați. După mărturiile publicate, Gheorghe a fost arestat, iar în închisoare i s-a arătat Maica Domnului și l-a chemat la nebunia pentru Hristos.4 Au urmat mai multe internări în spitale de psihiatrie, la București, apoi lângă Brașov și lângă Câmpina. Dintr-unul a fugit, după ce, cum povestea el, parcă i-a șoptit ceva la ureche să plece repede. Statul i-a dat o mică pensie de handicap neuropsihic.5
Vreme de peste trei decenii a umblat de la o mănăstire la alta și de la o familie la alta. Se povestește că i-ar fi strigat lui Nicolae Ceaușescu că va fi împușcat dacă nu va crede în Dumnezeu, însă biograful său mărturisește că Gherontie nu i-a vorbit niciodată despre acest episod.9 După 1990 a fost primit în multe case și mănăstiri. Venea des la Mănăstirea Paltin–Petru Vodă, unde arhimandritul Iustin Pârvu îl primea cu mare cinste și îl numea înțelept.5 A mers în pelerinaje în Italia și în Țara Sfântă, însoțit de preoți și de familii de credincioși.
Ultimii ani i-a petrecut mai ales la Tismana, în grija maicilor. Ultimele patru luni le-a trăit într-o casă din Constanța, fără să iasă din ea. A murit în noaptea de 12 spre 13 octombrie 2018, la Betleem, în timpul unui pelerinaj. Trupul lui a fost adus în țară și îngropat la 21 octombrie 2018 la Tismana, lângă fereastra altarului.2
Ce a cunoscut Biserica sub numele de nebunie pentru Hristos
Apostolul Pavel le scria corintenilor că apostolii sunt nebuni pentru Hristos, slabi și necinstiți, pe când ei se socotesc înțelepți, tari și slăviți (1 Cor. 4, 10). În acest cuvânt a găsit Biserica temeiul unei nevoințe rare. Grecii i-au numit pe cei care au purtat-o saloi (la singular salos), adică oameni slabi la minte, iar rușii iurodivîi. Ei se prefăceau nebuni ca să-și acopere rugăciunea, postul și darurile primite de la Dumnezeu. În schimb primeau disprețul, ocara și loviturile oamenilor.
Cea dintâi pe care o pomenesc Viețile Sfinților este Cuvioasa Isidora, din mănăstirea de fecioare de la Tabenisi, în Egiptul veacului al IV-lea.10 Își acoperea capul cu un petic urât, în locul culionului pe care îl purtau celelalte. Se prefăcea îndrăcită, slujea la bucătărie, mânca firimiturile rămase pe mese și răbda în tăcere ocările și bătăile surorilor. Dumnezeu i-a descoperit taina printr-un înger unui pustnic îmbunătățit, Cuviosul Pitirun, care a venit la mănăstire și i s-a închinat până la pământ. Atunci surorile s-au căit și au început să o cinstească. Viețile Sfinților spun ce a făcut ea după aceea: „nesuferind să fie cinstită de surori, a ieşit în taină din mănăstire”. Nimeni nu a mai aflat unde a trăit și unde a murit.10 Isidora a putut îndura ani întregi ocara, dar nu a putut îndura cinstea.
Sfântul Simeon, pe care Biserica îl pomenește la 21 iulie, a trăit în veacul al VI-lea. Împreună cu prietenul său Ioan, a fost tuns în monahism de egumenul Nicon, în mănăstirea Sfântului Gherasim de lângă Iordan. Apoi au petrecut amândoi douăzeci și nouă de ani în pustiul de lângă Marea Moartă, iar abia după aceea a intrat Simeon în cetatea Emesei ca nebun.11 Nebunia lui a venit la capătul unei vieți întregi de ascultare și nevoință, nu la începutul ei. În Emesa a fost batjocorit și bătut, iar singurul om căruia i s-a arătat așa cum era a fost diaconul Ioan. Taina lui s-a aflat abia după moarte.11
Sfântul Andrei din Constantinopol, cel care a văzut-o pe Maica Domnului întinzându-și acoperământul peste credincioșii adunați în biserica din Vlaherne, și-a descoperit nevoința doar câtorva oameni apropiați. Între ei a fost ucenicul său Epifanie, care, după Viața sfântului, a văzut vedenia împreună cu el.12
Din aceste vieți se văd semnele pe care Biserica le-a recunoscut întotdeauna la nebunii ei. Nebunul pentru Hristos își ascunde nevoința și nu se numește singur nebun pentru Hristos. Primește ocară și fuge de cinste. Ajunge la această nevoință după o lungă ucenicie. Sfințenia lui o descoperă Dumnezeu, câtorva oameni încă din viață sau tuturor abia după moarte, iar Biserica o cercetează.
Dintre toate felurile de sfințenie, nebunia pentru Hristos este cea mai ușor de imitat pe dinafară. Purtarea neobișnuită se poate imita, iar luată singură nu dovedește nimic. Ce nu se poate imita este ascunderea. Mulți sfinți au fost căutați de mulțimi încă din viață, și aceasta nu le-a micșorat sfințenia. Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria primea zi de zi oameni veniți de pretutindeni și nu fugea de ei, pentru că nu purta nevoința nebuniei și nu avea nimic de ascuns sub o mască. La nebunul pentru Hristos însă, cinstea oamenilor strică tocmai nevoința lui, de aceea Isidora a fugit de ea. Întrebarea care se pune la Gherontie este ce a făcut el atunci când a venit cinstea.
Taina spusă de el însuși
Biograful principal al lui Gherontie este preotul conferențiar universitar Dorin Opriș. El l-a însoțit mulți ani și, împreună cu soția sa, Monica, a adunat volumele de mărturii. În biografia publicată de fundația care poartă numele lui Gherontie, părintele Opriș scrie că acesta le-a spus „în mai multe rânduri că este trăitor pe linia nebuniei în Hristos”. Biograful adaugă că Gherontie nu voia să dea amănunte despre clipa în care și-a asumat această nevoință.9 Amănuntele le-a păstrat, dar numele nevoinței l-a spus el însuși.
Pentru cine cunoaște Viețile sfinților nebuni, această frază cântărește mai mult decât toate minunile din volumele de mărturii. Isidora a fugit din mănăstire când i s-a aflat taina. Simeon s-a descoperit numai diaconului Ioan, iar Andrei numai câtorva ucenici. Gherontie le spunea celor din jurul lui cine este, iar ei au scris-o și au tipărit-o. Nebunia pentru Hristos își are rostul numai cât timp ascunde. Când un om se numește singur nebun pentru Hristos, purtarea lui ciudată încetează să-l acopere și începe să arate spre el.
În aceeași biografie, părintele Opriș explică de ce, aproape de fiecare dată când ajuta pe cineva, Gherontie cerea la sfârșit de băut și vorbea fără șir: ca oamenii să nu-l laude.9 Dar cine știe dinainte că purtarea ciudată este o mască o privește cu și mai multă admirație. La Gherontie, ciudățenia nu mai acoperea sfințenia. O vestea.
Cinstea în locul ocării
Biografii lui spun că a fost și jignit, și lovit, și că nu s-a apărat niciodată.5 Tabloul pe care ei înșiși îl zugrăvesc pentru ultimele decenii ale vieții lui este însă cu totul altul. Familii întregi îl găzduiau luni la rând. Preoți și profesori de teologie îl însoțeau în pelerinaje. Maicile de la Paltin își amintesc că părintele Iustin le îndemna să-i ia binecuvântarea și să ia aminte la cuvintele lui, iar ele mărturisesc că nu ar mai fi vrut să se despartă de el.5 Hainele lui, cureaua, fularul, vesta, erau trimise la bolnavi, iar cei care le primeau vorbeau despre vindecări.5 El însuși le făgăduia apropiaților că le va merge bine atunci când își vor aduce aminte de el.9
Autorii articolului academic povestesc, după volumul al doilea al mărturiilor, o întâmplare de la pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Într-o mulțime în care pelerinii se fereau de camere, Gherontie a ieșit singur în întâmpinarea unui reporter de televiziune care căuta un subiect.4 Autorii văd în răspunsurile lui fără noimă o batjocură la adresa lumii. Însă un om care fuge de slavă nu merge el spre cameră.
După moarte, cinstea a crescut. Volumele de mărturii, tipărite de editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, poartă cuvinte de laudă de la mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, de la mitropolitul Andrei al Clujului și de la episcopul Ignatie al Hușilor. Acesta din urmă îl socotește un nebun autentic pentru Hristos.513
Copiii strigau după Sfântul Simeon pe străzile Emesei. Cuvioasa Isidora mânca firimituri, iar surorile turnau lături peste ea. Pe Gherontie, în ultimii lui ani, îl înconjurau oameni care îi cereau binecuvântarea și îi duceau hainele la bolnavi. Apostolul spunea că apostolii sunt cei necinstiți, iar corintenii cei slăviți. Aici, cel numit nebun pentru Hristos era tocmai cel slăvit. Cinstea, prin ea însăși, nu ar fi fost o vină. Biografii lui nu povestesc însă nicio clipă în care el să fi fugit de ea, așa cum a fugit Isidora.
Masca și boala
Biografii lui Gherontie pun internările lui psihiatrice pe seama prigoanei și a neînțelegerii celor din jur. Se poate ca în unele cazuri să fi fost așa, pentru că regimul comunist a închis și credincioși în spitale de boli nervoase. Aceiași biografi arată însă că pensia de handicap neuropsihic a primit-o până prin anii 2004–2005, adică la cincisprezece ani după căderea regimului.5 Pensia aceasta nu spune ce era în sufletul lui și nu dovedește că nu avea nicio nevoință duhovnicească. Arată însă că starea lui a fost socotită boală și după ce prigoana încetase.
Biserica nu pune diagnostice, iar acest articol nu pune nici el. Viețile sfinților nebuni spun însă limpede că aceștia se prefăceau. Isidora se prefăcea îndrăcită, iar Simeon se prefăcea lipsit de minte. Nebunia lor era o haină pe care o purtau de bunăvoie și pe care o lepădau numai în fața celor puțini cărora Dumnezeu le descoperea taina. Cei care au scris despre Gherontie nu spun pe ce temei deosebesc la el prefăcătoria de boală. Tot ce era ciudat în purtarea lui a fost socotit mască, iar tot ce era bun a fost socotit sfințenie. Citit astfel, un om nu mai poate fi cercetat deloc, pentru că orice faptă a lui ajunge dovadă.
Cele sfinte în mijlocul glumei
Cei care l-au cunoscut vorbesc deschis despre lucrul care i-a smintit pe mulți: berea. Autorii articolului academic numesc acest obicei „bericica Cuviosului” și redau, din volumul al doilea, o întâmplare povestită de doi tineri din Cluj.4 Gherontie a cerut trei beri în numele Sfintei Treimi. Apoi a îngenuncheat în fața icoanei Mântuitorului, a ridicat sticla spre ea și I-a spus lui Hristos că El știe de ce bea.
Preotul lector universitar Ioan Mihail Dan povestește o altă întâmplare. În timpul slujbei de înmormântare a părintelui Iustin Pârvu, Gherontie, care nu purta rasa, și-a scos cureaua de la pantaloni ca să i-o dea unui tânăr bolnav, iar pantalonii i-au căzut. Povestitorul însuși numește întâmplarea un circ.5
Viețile sfinților nebuni cuprind și ele fapte care smintesc, unele chiar în biserică. Sfântul Simeon a intrat în Emesa trăgând după el un câine mort, iar în prima Duminică a intrat în biserică la începutul Liturghiei și a stins lumânările aruncând cu nuci.11 Gestul lui însă îi făcea pe oameni să-l alunge și să-l lovească, iar sfințenia lui rămânea ascunsă. La Gherontie s-a întâmplat dimpotrivă. Numele Sfintei Treimi și icoana lui Hristos au fost puse chiar în mijlocul gestului, iar cei de față au văzut în el o taină și au povestit-o ca pe o dovadă de sfințenie.
Problema nu este berea. Problema este că un gest neclar, în care sunt chemate Sfânta Treime și icoana Mântuitorului, a fost primit fără nicio cercetare drept semn de sfințenie.
Ca să lămurească berea, autorii articolului academic aduc în sprijin minunea de la nunta din Cana Galileii și citează o carte care Îl înfățișează pe Hristos Însuși ca pe un nebun.4 Aici se vede unde duce un asemenea cult. Pentru ca un om să fie apărat, Mântuitorul este făcut pildă pentru berea lui.
Chemarea fără îndrumător
Biografiile pe care le-am cercetat nu numesc niciun duhovnic sub ascultarea căruia ar fi pornit Gherontie pe calea nebuniei pentru Hristos. După mărturiile publicate, chemarea lui se sprijină pe o vedenie a Maicii Domnului avută în închisoare, când avea în jur de douăzeci și cinci de ani.4 Arhimandritul Teofil Tia, unul dintre cei care l-au cinstit, îl numește o „paradigmă a libertății totale” și îl descrie ca pe un om liber de orice îndatorire.5
Sfinții Părinți au învățat neîncetat că vedeniile nu se primesc fără cercetare și că se încredințează duhovnicului, pentru că satana însuși se preface în înger al luminii (2 Cor. 11, 14). Sfântul Grigorie Sinaitul îl învață pe cel care se roagă ca, dacă „vei vedea o lumină sau un foc, din afară sau din lăuntru, sau un chip, zice-se al lui Hristos”, să nu primească vedenia, ca să nu fie vătămat.14 Nu putem spune că Gherontie nu a avut duhovnic. Mărturiile publicate nu spun însă nimic despre cercetarea vedeniei pe care admiratorii lui o socotesc începutul nevoinței sale, iar într-o tradiție care avertizează atât de stăruitor asupra înșelării prin vedenii, această tăcere cântărește mult. Simeon fusese tuns de un egumen și petrecuse douăzeci și nouă de ani în pustie, alături de un frate cu care a împărțit toată nevoința, înainte să pornească spre Emesa. Gherontie avea patru clase și câțiva ani de mănăstire când, după aceleași mărturii, a primit chemarea printr-o vedenie.
Acatistul care circulă pe internet merge și mai departe. Încă din condacul întâi spune că Gherontie „din pruncie, a luat jugul cel greu al Nebuniei-pentru-Hristos”.6 Acatistul nu se mai sprijină astfel nici pe biografii lui, după care chemarea a venit în închisoare, la vârsta bărbăției.
Cuvântul despre cei din afara Bisericii
Admiratorii lui Gherontie îi atribuie darul deosebirii duhurilor. Acest dar se vede mai întâi în credință. Potrivit unei mărturii din volumul al treilea, redate de autorii articolului academic, când era vorba de adventiști, baptiști și penticostali, Gherontie își făcea cruce și Îl ruga pe Domnul să le primească și lor rugăciunea. Spunea că aceștia greșesc numai prin aceea că nu își fac semnul crucii și nu o cinstesc pe Maica Domnului.4
Autorii văd în aceste cuvinte o dovadă de iubire. Biserica însă nu a socotit niciodată că despărțirea de ea s-ar măsura în două semne exterioare. Cei despărțiți de ea nu au preoția și Sfintele Taine și nu mărturisesc întreaga dreaptă credință. Dacă vorbele au fost spuse așa cum le redă mărturia, ele micșorează ruptura de Biserică în fața celor care îl ascultau. Iar cei care îi atribuie darul deosebirii duhurilor nu văd în ele o greșeală, ci le laudă.
Un cult care a luat-o înaintea Bisericii
În istoria Bisericii, cinstirea unui om de către credincioși a mers adesea înaintea canonizării, iar Biserica a cercetat-o apoi și a primit-o sau a îndreptat-o. Până la judecata Bisericii însă, această cinstire rămâne evlavie a credincioșilor. Pentru un creștin adormit ne rugăm mai întâi pentru odihna sufletului său. Dacă Dumnezeu descoperă sfințenia lui, eparhia în care a murit adună documente și mărturii, sinodul mitropolitan le cercetează, iar Sfântul Sinod judecă. Abia după această judecată se alcătuiesc slujba, acatistul și icoana pe care Biserica le folosește în cult.15 În cazul lui Gherontie, evlavia credincioșilor a trecut foarte repede în texte de cult tipărite și răspândite.
La 10 noiembrie 2018, la mai puțin de o lună de la moarte, s-a săvârșit la Tismana un parastas pentru sufletul lui.16 Însă biografia publicată de fundație, datată 4 noiembrie 2018, îl numea deja grabnic și puternic mijlocitor în fața Preasfintei Treimi și spunea că apropiații îl cheamă în ajutor.9 De atunci, cele două merg mână în mână: parastase la împlinirea anilor de la moarte, cu predici, și rugăciuni adresate lui ca unui sfânt.17 La opt ani de la moartea lui, în octombrie 2026, o credincioasă transmitea, într-un mesaj citat de presa locală: „Cuvioase Părinte Gherontie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!” În același mesaj îi ura veșnica pomenire, cum se cuvine celor adormiți.18 În aceste două rânduri se vede toată încurcătura: același om este pomenit ca un adormit pentru care ne rugăm și chemat ca un sfânt care se roagă pentru noi.
Fundația care îi poartă numele a tipărit Viața și Acatistul Cuviosului Gherontie cel nebun pentru Hristos. Autorii, care nu își spun numele, mulțumesc mitropolitului Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord „pentru binecuvântarea de a alcătui acest acatist”. Așadar, un ierarh a binecuvântat alcătuirea unui acatist pentru un om pe care Biserica nu l-a canonizat. În rugăciunea de la sfârșit, textul i se adresează cu „Sfinte Cuvioase Gherontie”, iar cititorii sunt încredințați că „În orice nevoi este chemat, Cuviosul răspunde grabnic!”. În condacul al 11-lea este pomenit și părintele Arsenie Boca, între marii duhovnici la care Gherontie avea evlavie: „«Resteu, resteu, resteu» ți-a spus Părintele Arsenie Boca”.19
Pe internet circulă și un al doilea acatist, fără autor, intitulat „Acatistul Cuviosului Gherontie, cel nebun-pentru-Hristos, făcătorul-de-minuni”.6 Printre „bucură-te”-urile lui se află lucruri pe care niciun acatist al Bisericii nu le-ar putea cuprinde. Icosul al treilea povestește cum, în închisoare, „ţi-ai băgat mâna la tabloul electric, vrând astfel să scapi de chinuri”, iar Maica Domnului l-ar fi oprit spunându-i: „Tu nu trebuie să mori acum, că ești din neamul nostru”. O încercare de a-și lua viața ajunge astfel cântată într-un text de laudă, iar Maicii Domnului i se pun în gură cuvinte despre un „neam” al ei din care ar face parte acest om. Icosul al optulea laudă drept proorocie cuvintele pe care Gherontie le-ar fi spus unui om care îl lovise în cap cu două cărți: „în cap m-ai lovit, creierii îți vor ieși”. Apostolul spunea despre el și despre cei asemenea lui: „Ocărâţi fiind, binecuvântăm” (1 Cor. 4, 12). Aici răspunsul la lovitură sună a blestem, iar acatistul îl cântă.
Circulă și un paraclis al lui.20 Nu am aflat în ce biserici și cât de des au fost citite aceste texte la slujbe. Niciunul dintre ele nu a trecut prin cercetarea Sfântului Sinod, pentru că Gherontie nu a fost canonizat.
În august 2019, o persoană fizică din Cluj-Napoca a depus la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci două cereri de înregistrare a numelui lui ca marcă, Cuviosul Gherontie și Cuviosul Gherontie Aldea de la Tismana, pentru tipărituri, imagini, calendare, cărți, pagini de internet și activități de educație și divertisment.21 În buletinul OSIM din septembrie 2019, ambele numere de depozit apar în „Tabel al mărcilor radiate la cererea titularului”. Cererile arată însă că, la zece luni de la moartea lui, numele de „Cuviosul Gherontie” ajunsese să fie apărat și ca nume de publicații și de pagini de internet.
În mai 2021, desenele lui, biserici cu turle colorate cu creioane și carioca, au fost expuse într-o galerie din București, iar o cercetătoare le-a pus alături de pictura lui Henri Matisse.4 Articolul academic din 2026 își începe cercetarea cu „nebunii sfinți” din Tibet, din India și din lumea islamică, apoi îl încadrează pe Gherontie după criteriile teologului și filozofului grec Christos Yannaras. Autorii socotesc că mărturiile adunate alcătuiesc deja un dosar de canonizare convingător.4
Aceiași autori recunosc însă că lucrează cu mărturiile adunate de cei care l-au cinstit, singurele de care dispun, și că acestea poartă inevitabil o mare doză de subiectivitate.4 Studiul nu cercetează dacă minunile și vedeniile s-au petrecut așa cum sunt povestite. Așază relatările în categoriile unei teologii, iar o relatare așezată într-o categorie nu devine prin aceasta adevărată. Două mii de pagini scrise de admiratori rămân mărturia admiratorilor, oricât de multe ar fi.
Pe acest drum, judecata Bisericii riscă să ajungă o formalitate. Poporul și un cerc de preoți și profesori îl cheamă în ajutor, i se tipăresc viața și acatistul, i se scriu studii, iar Sinodului i se lasă doar pecetea.
Pomenirea cuvenită
Nu judecăm sufletul lui Gheorghe Aldea. A fost un om care a suferit sub un regim care a închis mănăstirile și i-a prigonit pe credincioși, iar numai Dumnezeu știe câtă rugăciune și câtă durere a încăput în viața lui. Pentru el, Biserica are rugăciunea pe care o rostește pentru toți fiii ei adormiți: Dumnezeu să-l odihnească. Mărturiile celor care l-au cunoscut vorbesc despre rugăciune, post, milostenie și dragoste de oameni, iar acestea nu trebuie disprețuite.
Întrebarea acestui articol nu a fost dacă a făcut binele, ci dacă viața lui seamănă cu nebunia pentru Hristos pe care Biserica a cinstit-o la sfinții ei și dacă îndreptățește chemarea lui ca sfânt. Tocmai mărturiile admiratorilor lui ne arată că nu. El și-a spus singur taina și a primit cinstea fără să fugă de ea. A amestecat numele Sfintei Treimi și icoana lui Hristos în gesturi neclare, care au fost apoi povestite ca semne de sfințenie. Vedenia de la începutul nevoinței nu a fost cercetată de nimeni despre care să știm. A cere această cercetare nu înseamnă a osândi un om. Înseamnă a nu lăsa ca orice purtare neobișnuită să fie luată drept lucrare a lui Dumnezeu și ca orice îndoială să fie socotită lipsă de credință.
Ceea ce respingem este cultul ridicat în jurul lui, care le cere credincioșilor să vadă sfințenie tocmai acolo unde Viețile sfinților arată semnele potrivnice.
Cine vrea să cunoască nebunia pentru Hristos are înainte chipurile pe care Biserica le-a cercetat și i le-a dat spre cinstire. Isidora a răbdat ocara multă vreme și a fugit la cea dintâi cinste. Simeon și-a câștigat ascunderea prin decenii de pustie. Andrei a văzut-o pe Maica Domnului rugându-se cu lacrimi pentru lume și acoperind poporul cu omoforul ei. Pe aceștia îi putem chema fără nicio teamă. Ei ne învață că sfințenia adevărată se ascunde atât de bine, încât lumea o calcă în picioare fără să o vadă, și că iese la lumină numai atunci când Dumnezeu o descoperă și Biserica o primește.
Acatistul fără autor îl numește pe Gherontie „al Tismanei mijlocitorule”.6 Tismana are însă de șase veacuri un mijlocitor pe care Biserica l-a cercetat și l-a primit.
Credinciosul care ajunge la Tismana și trece pe lângă fereastra altarului poate face pentru Gheorghe Aldea ceea ce face Biserica pentru toți adormiții ei: să se roage pentru odihna lui. Iar pentru ajutor, poate intra în biserică și poate îngenunchea la moaștele Sfântului Nicodim, părintele acelei mănăstiri.
Note
- Viețile Sfinților, 26 decembrie, Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana (după rezumatul Agerpres, „Sărbători religioase – 26 decembrie”, 26 decembrie 2025). ↩︎
- „Cuviosul Gherontie de la Tismana, «nebunul frumos»”, cuviosulgherontie.com; „Înmormântarea Cuviosului Gherontie 21.10.2018”, cuviosulgherontiedelatismana.ro (Fundația Cuviosul Gherontie de la Tismana). ↩2 ↩︎
- Dorin Opriș, Monica Opriș (ed.), Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos, vol. I–IX, Deva, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, 2019–2026. ↩︎
- Răzvan Brudiu, Călin-Alexandru Ciucurescu, „Elder Gerontius (Gherontie) of Tismana and the Paradigm of the Fool for Christ—Contemporary Perspectives on Paradoxical Holiness”, Religions 17 (2026), nr. 1, art. 94, DOI: 10.3390/rel17010094. Trimiterile autorilor la volumele de mărturii: vedenia din închisoare, vol. II, p. 10; reporterul de la Iași, vol. II, p. 154; berea, vol. II, p. 241; cuvântul despre adventiști, baptiști și penticostali, vol. III, p. 228. Tot aici: Viața și Acatistul Cuviosului Gherontie cel nebun pentru Hristos, tipărită de Fundația „Cuviosul Gherontie de la Tismana” (fără an), și expoziția de la Galeria Romana din București, 15–31 mai 2021. ↩2 ↩3 ↩4 ↩5 ↩6 ↩7 ↩8 ↩9 ↩10 ↩︎
- „Cuviosul Gherontie de la Tismana, fericitul nebun al lui Hristos”, material alcătuit de maicile Mănăstirii Paltin–Petru Vodă, revista Atitudini, nr. 70 (2021); publicat online pe atitudini.com, 13 octombrie 2021. Mărturiile citate acolo sunt preluate din vol. I al seriei Opriș (Deva, 2019). ↩2 ↩3 ↩4 ↩5 ↩6 ↩7 ↩8 ↩9 ↩10 ↩11 ↩12 ↩13 ↩14 ↩︎
- „Acatistul Cuviosului Gherontie, cel nebun-pentru-Hristos, făcătorul-de-minuni”, fără autor, publicat pe blogul „Singur' Ortodoxia!” (salutis8.wordpress.com), 28 ianuarie 2022: condacul întâi, icosurile al 2-lea, al 3-lea, al 7-lea și al 8-lea. ↩2 ↩3 ↩4 ↩︎
- Ștefan Stancu, „Minune la adormirea Cuviosului Gherontie cel Nebun după Hristos (4.11.1934 – ✝13.10.2018)”, stefanstancu.wordpress.com, 30 octombrie 2018. ↩2 ↩︎
- Pr. Dorin și Monica Opriș, „Cuviosul Gherontie și viața călugărească”, cuviosulgherontie.com, 2 mai 2021. ↩︎
- Pr. Dorin Opriș, „Viața Cuviosului Gherontie”, cuviosulgherontiedelatismana.ro, articol datat 4 noiembrie 2018. ↩2 ↩3 ↩4 ↩5 ↩︎
- Viețile Sfinților, 10 mai, Cuvioasa Isidora cea nebună pentru Hristos (reprodus pe calendar.ortodox.md); Sfântul Paladie, Istoria Lausiacă (Lavsaicon), cap. 34, „Despre fecioara care făţărea (simula) nebunia”, trad. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, București. ↩2 ↩︎
- Leontie de Neapole, Viața Sfântului Simeon cel nebun pentru Hristos (intrarea în Emesa și episodul din biserică); Proloagele, 21 iulie (tunderea de către egumenul Nicon în mănăstirea Sfântului Gherasim); Viețile Sfinților, 21 iulie. ↩2 ↩3 ↩︎
- Viața Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos; vezi și seria OrtodoxWay despre Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos. ↩︎
- Prezentările volumelor seriei Opriș în librăriile online (libris.ro, egumenita.ro). ↩︎
- Sfântul Grigorie Sinaitul, Despre liniștire și despre cele două feluri ale rugăciunii, cap. 10 („Despre amăgire”), în Filocalia, vol. VII, trad. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, București, 1977, p. 180. ↩︎
- Agerpres, „Proclamarea generală a noilor sfinți români – pe 4 februarie la Catedrala Patriarhală”, 10 ianuarie 2025 (descrierea procedurii de canonizare în Biserica Ortodoxă Română). ↩︎
- „Parastas pentru Cuviosul Gherontie 10.11.2018”, cuviosulgherontiedelatismana.ro. ↩︎
- „Parastasul de șase ani pentru Cuviosul Gherontie”, cuviosulgherontie.com (parastas săvârșit la Tismana la 12 octombrie 2024, cu predică rostită de arhimandritul Rafael Corneanu). ↩︎
- „Împlinirea a 8 ani de la trecerea la Domnul a Cuviosului de la Tismana, marcată de credincioși”, Impact în Gorj (igj.ro), 13 octombrie 2026. ↩︎
- Fundația „Cuviosul Gherontie de la Tismana”, Viaţa şi Acatistul Cuviosului Gherontie cel nebun pentru Hristos (1934–2018), ediție PDF publicată pe cuviosulgherontie.com (noiembrie 2022): foaia de titlu nenumerotată (binecuvântarea mitropolitului Serafim), p. 10, condacul al 11-lea (p. 25) și rugăciunea de la sfârșit (pp. 30–31). ↩︎
- „Paraclisul Cuviosului Gherontie cel nebun pentru Hristos de la Tismana, 1934–2018”, protopsalt Laurențiu Truță, semnalat pe ortodoxia.ro (eticheta „Cuviosul Gherontie”). ↩︎
- OSIM, Buletinul Oficial de Proprietate Industrială – Mărci, cereri depuse la 6 august 2019 și publicate la 13 august 2019, nr. de depozit M 2019 05754 și M 2019 05755, clasele 16, 38 și 41; BOPI Mărci, septembrie 2019, p. 442, „Tabel al mărcilor radiate la cererea titularului”. ↩︎