La 23 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. În această zi face pomenirea clipei în care Dreapta Elisabeta, soția preotului Zaharia, a zămislit pruncul pe care Arhanghelul Gavriil îl vestise în Templul din Ierusalim. Praznicul acesta merge împreună cu nașterea Sfântului Ioan, pe care o prăznuim la 24 iunie. La naștere, Biserica se bucură că Ioan a venit pe lume. Astăzi se bucură de începutul vieții lui, ascunsă încă în pântecele maicii sale.
Trei zămisliri pe care le prăznuiește Biserica
Orice om își începe viața în pântecele maicii sale, și totuși Biserica nu obișnuiește să prăznuiască zămislirea sfinților. Pe cei mai mulți îi pomenește în ziua mutării lor la Domnul. Viețile Sfinților, la ziua de 23 septembrie, arată cât de rară este cinstirea de astăzi: multe mame zămislesc fii, dar puține sunt acelea a căror zămislire o prăznuiește Biserica. În calendarul folosit în toată Biserica ele sunt trei, iar Viețile Sfinților le numesc pe rând: „Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergătorul înainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mântuitorul nostru.”
Fiecăreia dintre aceste zămisliri Biserica îi dă o zi în calendar. Zămislirea Maicii Domnului de către Sfânta Ana se prăznuiește la 9 decembrie. Zămislirea Sfântului Ioan se prăznuiește astăzi. Zămislirea Domnului în pântecele Fecioarei este Buna Vestire, la 25 martie.
Cele trei zămisliri se aseamănă, dar nu sunt de același fel. Ana și Elisabeta erau sterpe și ajunseseră la bătrânețe. Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea și le-a dezlegat nerodirea, iar pruncii lor s-au zămislit din soții lor, după rânduiala firii. Minunea a stat în darul de a naște, dăruit unor femei care nu mai puteau naște. Preasfânta Fecioară L-a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu fără sămânță bărbătească, de la Duhul Sfânt. Ana și Elisabeta au zămislit oameni care își începeau atunci existența. Fiul lui Dumnezeu este din veci, iar în pântecele Fecioarei a început viața Lui omenească, prin luarea firii noastre. Aceasta este minunea mai presus de fire, iar celelalte două o pregătesc.
Legătura dintre ele o face însuși Arhanghelul Gavriil. Când îi vestește Fecioarei la Nazaret că va naște pe Fiul Celui Preaînalt, iar ea întreabă cum va fi aceasta, îngerul îi dă un semn din casa lui Zaharia: „Și iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință” (Luca 1, 36-37).
Unde începe Evanghelia după Luca
Sfântul Evanghelist Luca, după cele câteva cuvinte de început către Teofil, își deschide istorisirea cu această zămislire. Zaharia, preot bătrân din ceata lui Abia, intră în Templu să tămâieze, iar poporul se roagă afară. Atunci i se arată îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii, și îi spune: „Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan” (Luca 1, 13). Aceasta este cea dintâi veste bună pe care o aude cititorul Evangheliei, și ea privește un copil care nu se zămislise încă.
Evanghelia leagă apoi cele două vestiri printr-o numărătoare de luni: „Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret” (Luca 1, 26). Calendarul Bisericii exprimă această legătură dintre venirea Înaintemergătorului și Întruparea Domnului, așezând praznicele la intervale de aproximativ șase și nouă luni. De la 23 septembrie până la Buna Vestire, la 25 martie, sunt cam șase luni. Nașterea Sfântului Ioan, la 24 iunie, vine la aproximativ nouă luni după zămislirea lui, iar Nașterea Domnului, la 25 decembrie, la aproximativ șase luni după nașterea Înaintemergătorului. Evanghelia nu numește ziua din an în care l-a zămislit Elisabeta. Data de 23 septembrie este ziua în care Biserica face pomenirea acestei zămisliri.
Anul bisericesc începe la 1 septembrie. În această primă lună a lui, calendarul îi pomenește pe Sfântul Proroc Zaharia și pe Dreapta Elisabeta, la 5 septembrie; prăznuiește Nașterea Maicii Domnului, la 8 septembrie, iar a doua zi pe părinții ei, Sfinții Ioachim și Ana; și, la 23 septembrie, zămislirea lui Ioan. Anul Bisericii se deschide astfel cu pomenirea celor prin care Dumnezeu a pregătit nemijlocit venirea Fiului Său în trup.
Cinci luni în taină
Ce s-a petrecut după vedenia din Templu, Evanghelia o spune în două versete: „Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit și cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: Că așa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea” (Luca 1, 24-25).
Ocara de care vorbește Elisabeta era lipsa copiilor. În poporul lui Israel, femeia fără prunci purta această lipsă ca pe o rușine înaintea oamenilor, iar Elisabeta o purtase până la bătrânețe. Rușinea aceasta ținea însă de privirea oamenilor. Lipsa copiilor nu însemna că Elisabeta era mai puțin iubită de Dumnezeu, căci Evanghelia îi numește pe ea și pe Zaharia drepți încă dinainte ca nerodirea să le fie ridicată: „Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului” (Luca 1, 6).
Acum Dumnezeu îi ridicase ocara. Elisabeta nu a ieșit îndată printre oameni ca să le arate darul primit. S-a tăinuit cinci luni. Evanghelia nu spune de ce. Spune doar ce grăia ea în acest timp, și cuvintele ei sunt numai mulțumire.
În lunile acestea, Zaharia nu putea vorbi. Ieșise mut din Templu, pentru că nu crezuse cuvintelor îngerului. Cel care avea să cheme mai târziu poporul la pocăință și-a început viața în vremea muțeniei tatălui său și a retragerii maicii sale.
Retragerea Elisabetei ne poate învăța să nu căutăm îndată încuviințarea oamenilor pentru darurile primite de la Dumnezeu. Bucuria se poate trăi și în taină, înaintea Celui care a dăruit-o, iar cel dintâi cuvânt despre un dar poate fi mulțumirea adusă Lui.
După aceste luni de retragere, istorisirea evanghelică ne duce la întâlnirea Elisabetei cu Fecioara Maria. Fecioara aflase de la Arhanghelul Gavriil că Elisabeta poartă prunc. După Buna Vestire, ea s-a dus în grabă în ținutul muntos, la casa lui Zaharia, iar când a salutat-o pe Elisabeta, „pruncul a săltat în pântecele ei și Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt” (Luca 1, 41). Ioan L-a întâmpinat cu bucurie pe Domnul încă din pântecele maicii sale. Elisabeta însăși mărturisește: „Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu” (Luca 1, 44). Despre această lucrare a Duhului Sfânt în Ioan, încă dinainte de naștere, am scris pe larg în articolul despre nașterea lui.
Sfeșnicul Soarelui
Biserica ne-a lăsat pentru praznicul de astăzi un tropar scurt, în care se află toată învățătura zilei:
Ceea ce mai înainte erai stearpă și neroditoare, veselește-te; că iată ai zămislit pe Sfeșnicul Soarelui, Cel Ce va să lumineze toată lumea care pătimea cu nevederea. Dănțuiește Zaharia cu îndrăzneală strigând: Proroc Celui Preaînalt este cel ce are să se nască.
Soarele este Hristos. Ioan este sfeșnicul, lumina aprinsă în casă cât încă este noapte. Lumea „pătimea cu nevederea”: suferea de întunericul păcatului și avea nevoie de lumina deplină a descoperirii lui Dumnezeu în Hristos. Zaharia însuși va cânta, după nașterea fiului său, despre Răsăritul cel de Sus, care a venit „ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții” (Luca 1, 79). Sfeșnicul nu se ia la întrecere cu Soarele. Ioan nu îi oprește pe oameni la sine, ci îi conduce către Hristos, Lumina cea adevărată.
Troparul îi cheamă la bucurie și pe părinți. Elisabetei i se spune să se veselească, ea care fusese până atunci „stearpă și neroditoare”. Iar despre Zaharia, preotul care ieșise mut din Templu, cântarea spune că dănțuiește și strigă. Evanghelia arată că limba lui a rămas legată până în ziua în care pruncul și-a primit numele. Cântarea nu povestește gesturi făcute în ziua zămislirii. Ea aude dinainte bucuria pe care Zaharia avea să o cânte după naștere, când i-a zis fiului său: „Iar tu, pruncule, proroc al Celui Preaînalt te vei chema” (Luca 1, 76).
Condacul praznicului spune același lucru cu alte cuvinte:
Se veselește luminat Marele Zaharia, cu Sfânta Elisabeta soția sa cea întru tot mărită, după vrednicie zămislind pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul, pe care Arhanghelul l-a binevestit bucurându-se. Iar noi oamenii după vrednică datorie îl cinstim, ca pe un tăinuitor al darului.
„Tăinuitor al darului” îl numește condacul pe Ioan, adică unul căruia i s-a încredințat taina harului și care o slujește. El avea să-L boteze la Iordan pe Cel ce aduce harul în lume și să-L arate poporului. Biserica privește zămislirea lui în lumina acestei slujiri.
De ce cinstim începutul
Pomenirea unui sfânt este legată de obicei de mutarea lui la Domnul. Pentru Înaintemergător, Biserica prăznuiește și zămislirea, și nașterea. Ea privește aceste începuturi în lumina întregii lui vieți și a slujirii lui unice, aceea de a pregăti venirea lui Hristos.
Ioan a fost vestit înainte de a fi zămislit. Arhanghelul i-a rostit numele și a spus despre el: „Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt” (Luca 1, 15). Cea dintâi mișcare a lui pe care o cunoaștem din Evanghelie este o săltare de bucurie înaintea Domnului. Darul primit de la început nu i-a luat însă libertatea. Ioan și-a împlinit chemarea prin toată viața lui: prin nevoința din pustie, prin propovăduire, prin ascultare și, la sfârșit, prin mucenicie.
Praznicul de astăzi ne cheamă să privim cu evlavie casa din ținutul muntos al Iudeii: un preot care nu putea vorbi, o femeie bătrână retrasă de ochii oamenilor și un prunc încă nevăzut. Departe de vederea mulțimilor, în casa aceasta se pregătea venirea Înaintemergătorului și, prin el, venirea Domnului. Acolo începea să se plinească făgăduința pe care Dumnezeu o dăduse lui Avraam și o vestise prin proroci, iar Zaharia avea să o pomenească în cântarea lui.
Sfinte Proroc Ioane, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, cel ce ai fost dăruit lumii din rugăciunea părinților tăi și L-ai întâmpinat cu bucurie pe Hristos încă din pântecele maicii tale, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Articole relevante
- De ce prăznuiește Biserica nașterea Sfântului Ioan Botezătorul — praznicul de la 24 iunie și rânduiala rară a nașterilor prăznuite.
- Sfântul Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Înaintemergătorului — despre părinții drepți ai celui vestit de Arhanghelul Gavriil.
- Nașterea Maicii Domnului, începutul mântuirii noastre — praznicul care deschide șirul marilor sărbători ale anului bisericesc.
- Sfântul Ioachim, tatăl Maicii Domnului — despre rugăciunea și răbdarea părinților care au primit un copil la bătrânețe.
Imagine: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, icoană rusă anonimă din a doua jumătate a secolului al XV-lea, Muzeul Central Andrei Rubliov; domeniul public, prin Wikimedia Commons. Adaptare de format pentru OrtodoxWay.
Cărți recomandate
Patru cărți despre Sfântul Ioan Botezătorul și locul său în viața Bisericii.
Prețurile și disponibilitatea au fost verificate pe Booksell.ro la 23 septembrie 2026.