Viața Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului

Sfântul Grigorie Palama a trăit în secolul al XIV-lea, în Imperiul Bizantin. A fost monah în Sfântul Munte Athos, apoi arhiepiscop al Tesalonicului, al doilea oraș al imperiului. Biserica îl prăznuiește de două ori pe an: la 14 noiembrie, ziua în care a adormit, și în Duminica a doua a Postului Mare, îndată după Duminica Ortodoxiei. Îl cinstește ca pe un dascăl al rugăciunii și ca pe un mărturisitor al luminii dumnezeiești.

Viața lui a fost scrisă de patriarhul Filotei Kokkinos al Constantinopolului, care l-a cunoscut personal și care a rânduit, în 1368, trecerea lui în rândul sfinților. Cele mai multe dintre faptele povestite aici sunt luate din această Viață.

Copilăria la curtea împăratului

Grigorie s-a născut pe la anul 1296, la Constantinopol. Părinții lui erau de neam ales și veniseră în capitală din Asia Mică. Tatăl, Constantin, era sfetnic al împăratului Andronic al II-lea, care îi încredințase și creșterea nepotului său, viitorul împărat Andronic al III-lea. Filotei povestește că acest dregător se ruga atât de adânc chiar în timpul sfatului împărătesc, încât uneori nu auzea ce îl întreba împăratul.

Grigorie era cel mai mare dintre copii. Când avea șapte ani, tatăl lui a murit, după ce primise pe patul de moarte călugăria, cu numele Constantie. Înainte să moară, și-a încredințat copiii Maicii Domnului. Împăratul l-a luat atunci pe copil sub ocrotirea lui.

Grigorie a învățat gramatica, retorica, științele naturii și logica, după rânduiala școlilor din Constantinopol. Filotei povestește că, înainte de fiecare lecție, copilul făcea trei metanii, adică trei închinăciuni, înaintea icoanei Maicii Domnului, cu rugăciune, iar apoi învăța cu ușurință. Pe la 17 ani a vorbit despre logica lui Aristotel înaintea împăratului și a curții. Marele logofăt, unul dintre cei mai înalți dregători ai imperiului, a spus atunci că Aristotel însuși, dacă l-ar fi ascultat pe acest tânăr, l-ar fi lăudat mult. Împăratul voia să-l păstreze la curte într-o dregătorie. Grigorie a refuzat, pentru că inima lui se îndrepta spre viața monahală. Încă din anii petrecuți în lume, Teolipt, mitropolitul Filadelfiei, l-a învățat tainele trezviei, adică ale luării-aminte la gânduri, și ale rugăciunii minții.

Toată familia se dăruiește lui Dumnezeu

Pe la 20 de ani, în jurul anului 1316, Grigorie a hotărât să plece în Sfântul Munte Athos și i-a îndemnat și pe ai săi să urmeze aceeași cale. Mama lui, Kali, a intrat într-o mănăstire din Constantinopol, unde a primit în monahism numele Kalloni. Cele două surori, Epiharis și Teodoti, au intrat și ele în mănăstiri din capitală, împreună cu o parte din slujitorii casei. Frații lui, Macarie și Teodosie, au plecat cu el spre Sfântul Munte.

Au pornit la drum toamna și au iernat pe un munte numit Papikion. După mărturia lui Filotei, Grigorie a înfruntat acolo un grup de eretici și i-a întors la dreapta credință pe conducătorul lor și pe o parte dintre ucenicii acestuia.

Ucenic al bătrânului Nicodim

Primăvara au ajuns în Sfântul Munte. Grigorie s-a așezat lângă mănăstirea Vatoped, sub ascultarea unui bătrân pe nume Nicodim. Acesta era isihast. Așa erau numiți monahii care căutau liniștea inimii, numită în grecește isihia, și care se rugau neîncetat cu rugăciunea minții, chemând numele Domnului Iisus Hristos. Sub îndrumarea lui Nicodim, Grigorie a trăit în post, în priveghere și în rugăciune, iar bătrânul l-a tuns în monahism.

În acești ani, Grigorie se ruga neîncetat cu aceleași cuvinte: „Luminează-mi întunericul!” Filotei povestește că, după aproape doi ani petrecuți în această rugăciune, i s-a arătat Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Apostolul i-a spus că vine la el ca vestitor din partea Maicii Domnului, Stăpâna tuturor sfinților, și i-a făgăduit ajutorul ei și al lui însuși. Grigorie a întrebat dacă ajutorul îi va fi dat în viața aceasta sau în cea viitoare. Apostolul i-a răspuns: „Și în aceasta, și în cea viitoare.”

După moartea lui Nicodim, pe la 1319, Grigorie a intrat în obștea Marii Lavre, mănăstirea întemeiată de Sfântul Atanasie Athonitul. Acolo a slujit trei ani ca psalt, adică cântăreț la strană. Apoi s-a retras pentru doi ani la Glossia, un schit, adică o așezare mică de monahi care trăiesc în chilii apropiate. Acolo a stat sub îndrumarea unui alt bătrân isihast, tot cu numele Grigorie, venit din Constantinopol.

Tesalonicul și pustia de lângă Veria

Pe la 1325, năvălirile turcilor i-au silit pe mulți monahi să părăsească Sfântul Munte. Grigorie a plecat împreună cu unsprezece frați, cu gândul să ajungă la Ierusalim, și au trecut prin Tesalonic. Viața lui povestește că acolo i s-a arătat un bărbat în chip de mare dregător, care l-a îmbrățișat și i-a spus că îl ține lângă sine. Frații au înțeles că era Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul cetății. Au renunțat la drumul spre Ierusalim și au rămas în Tesalonic.

La stăruința fraților, Grigorie a primit hirotonia de preot, pe la 1326. Mai înainte, s-a rugat lui Dumnezeu să-l călăuzească, apoi a deschis cartea Epistolelor apostolice și a întâlnit începutul Epistolei către Galateni, unde Sfântul Pavel scrie că a fost chemat la apostolie de Hristos, nu de oameni. A primit acest cuvânt ca pe o încredințare că trebuie să primească slujirea.

Apoi s-a retras împreună cu zece ucenici pe un munte de lângă Veria, un oraș din Macedonia, și a trăit acolo cinci ani. Cinci zile pe săptămână stătea în chilie, în tăcere și în rugăciune, fără să primească pe nimeni. Sâmbăta și Duminica ieșea la Sfânta Liturghie și vorbea cu frații despre cele duhovnicești.

În acești ani, mama lui a murit la Constantinopol. Grigorie a mers în capitală împreună cu frații lui și le-a adus pe surorile lor într-o mănăstire de maici din Veria. Filotei scrie că sora cea mare, Epiharis, și-a cunoscut ziua morții cu nouă zile înainte. A vestit și moartea apropiată a fratelui lor, Teodosie, precum și întoarcerea lui Grigorie și a lui Macarie în Sfântul Munte, unde îi așteptau încercări grele.

Tot lângă Veria trăia un bătrân pe nume Iov, care se îndoia de învățătura lui Grigorie. Grigorie spunea că îndemnul Apostolului Pavel de a ne ruga neîncetat îi privește pe toți creștinii, nu numai pe monahi. Pe când se ruga, lui Iov i s-a arătat un înger, care i-a întărit cuvântul lui Grigorie.

Din nou în Sfântul Munte

În 1331, năvălirile care pustiau ținutul Veriei l-au întors pe Grigorie în Sfântul Munte. S-a așezat în chilia Sfântului Sava, în pustia de lângă Marea Lavră, și a păstrat aceeași rânduială de rugăciune. În acești ani a scris Viața Sfântului Petru Athonitul, unul dintre cei dintâi pustnici ai Sfântului Munte.

Pe la 1335, Grigorie a fost pentru scurtă vreme egumen, adică stareț, al mănăstirii Esfigmenu. A încercat să întărească viața de obște, apoi s-a întors la chilia Sfântului Sava.

Apărătorul isihaștilor

În acei ani trăia la Constantinopol un monah învățat venit din Calabria, pe nume Varlaam. Pe la 1337, el a început să-i batjocorească pe isihaști și rugăciunea lor. Varlaam învăța că lumina văzută de Apostoli pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Față a Domnului, a fost o lumină creată, care s-a arătat și apoi a pierit. Grigorie a încercat întâi să-l împace cu monahii. Când a văzut că nu se poate, i-a răspuns în scris.

Între 1338 și 1340 a alcătuit cele trei Triade în apărarea sfinților isihaști. În ele a arătat, după învățătura Sfinților Părinți, că lumina Taborului este slava cea veșnică a lui Dumnezeu. Dumnezeu rămâne neajuns în ființa Sa, dar Se dăruiește cu adevărat omului prin lucrările Sale necreate. Prin ele, omul se împărtășește de viața lui Dumnezeu și este îndumnezeit prin har, rămânând făptură. Grigorie vorbea din experiența rugăciunii, pe care o trăise ani de zile în Sfântul Munte, și o așeza mereu alături de cuvântul Părinților.

În 1340, cei mai cunoscuți bătrâni ai Sfântului Munte au semnat o mărturisire alcătuită de Grigorie, numită Tomosul aghioritic, prin care au arătat că învățătura lui este credința lor. La 10 iunie 1341, un sinod adunat în biserica Sfânta Sofia din Constantinopol a osândit învățătura lui Varlaam, iar acesta a părăsit Constantinopolul pentru totdeauna.

Temnița

La câteva zile după sinod, împăratul Andronic al III-lea a murit, iar moartea lui a deschis un război civil care a ținut până în 1347. Patriarhul Ioan al XIV-lea Caleca, unul dintre cei care conduceau imperiul în numele moștenitorului minor, s-a întors împotriva lui Grigorie. În 1342, sinoade adunate de patriarh i-au osândit scrierile, iar Grigorie a fost arestat. Din primăvara anului 1343 până în februarie 1347 a stat închis în temnița palatului imperial. La 4 noiembrie 1344, un sinod convocat de patriarh l-a afurisit, adică l-a declarat scos din comuniunea Bisericii.

În acești ani, Grigorie și cei de un cuget cu el au încetat să-l mai pomenească pe patriarh la Sfânta Liturghie. Despre această rupere a comuniunii am scris pe larg în articolul „Sfântul Grigorie Palama și întreruperea pomenirii”. În anii de temniță, Grigorie a continuat să scrie și să-și sprijine prin scrisori prietenii și ucenicii.

Arhiepiscop al Tesalonicului

În februarie 1347, un sinod l-a depus pe patriarhul Ioan, iar Ioan Cantacuzino a intrat în Constantinopol și a încheiat războiul. Grigorie a ieșit din temniță. În primăvara aceluiași an, noul patriarh, Isidor, un ucenic al lui, l-a ridicat arhiepiscop al Tesalonicului.

Tesalonicul se afla atunci în mâinile zeloților, o mișcare răsculată care stăpânea cetatea din 1342 și nu-l recunoștea pe noul împărat. Ei au refuzat să-l primească pe arhiepiscop. Grigorie a așteptat câțiva ani, mai întâi în Sfântul Munte, apoi în insula Lemnos. În acest timp a scris cele 150 de capete teologice. Abia în 1350 a putut intra în cetate.

În mai 1351, un mare sinod ținut în palatul Vlaherne din Constantinopol a mărturisit învățătura lui drept credința Bisericii și i-a osândit pe Varlaam și pe Grigorie Achindin, celălalt mare potrivnic al lui. Hotărârile acestui sinod au fost trecute în Sinodiconul Ortodoxiei, textul rânduit pentru Duminica Ortodoxiei, prin care Biserica mărturisește dreapta credință și osândește ereziile. Din toamna aceluiași an, Grigorie a rămas statornic în Tesalonic, lângă turma lui. Mulți dintre cei din cetate fuseseră de partea potrivnicilor lui, iar el i-a păstorit și i-a învățat prin predică. Multe dintre predicile lui s-au păstrat până astăzi.

Rob la turci

În martie 1354, Grigorie călătorea pe mare spre Constantinopol, când corabia lui a fost prinsă de turcii emirului Orhan. A fost purtat ca rob prin mai multe cetăți din Asia Mică, între care Lampsac, Brusa și Niceea. Și în robie a rămas păstor. La Lampsac a vorbit creștinilor din cetate. Lângă Brusa a vorbit despre Hristos cu Ismail, un nepot al emirului. A mai purtat și alte discuții despre credință, iar Bisericii lui din Tesalonic i-a scris o scrisoare în care povestea cele prin care trecuse.

În primăvara anului 1355 a fost răscumpărat de sârbi și s-a întors la Constantinopol. Acolo a avut încă o dispută, în fața împăratului, cu învățatul Nichifor Grigora, potrivnicul lui. În vara aceluiași an a ajuns din nou în Tesalonic.

Adormirea

Și-a petrecut ultimii ani păstorindu-și turma, predicând și rugându-se pentru bolnavi. Filotei, care i-a scris Viața, a adunat multe vindecări săvârșite prin rugăciunile lui, în timpul vieții și după adormire.

Sfântul Grigorie a adormit în Domnul la 14 noiembrie 1357, după o boală. Viețile sfinților alcătuite mai târziu păstrează că, în zilele de dinainte, i s-a arătat Sfântul Ioan Gură de Aur, și că ultimele lui cuvinte au fost: „Spre cele de sus! Spre cele de sus!”

Trupul lui a fost așezat în biserica Sfânta Sofia din Tesalonic, catedrala arhiepiscopiei. După ce turcii au prefăcut-o în moschee, moaștele lui au fost mutate, după tradiția păstrată în oraș, în biserica Sfântului Dimitrie de lângă mare, care a devenit noua catedrală. În 1890, un incendiu a mistuit această biserică, iar moaștele au fost atinse de foc. Orașul a ridicat apoi o catedrală nouă, sfințită în 1914 și închinată Sfântului Grigorie Palama. Moaștele lui se află și astăzi acolo, într-o raclă de argint.

În 1368, un sinod prezidat de patriarhul Filotei Kokkinos l-a trecut în rândul sfinților. Filotei a alcătuit și slujba lui, pe care Biserica o cântă până astăzi.

Luminătorul dreptei credințe

A doua prăznuire a Sfântului Grigorie cade în Duminica de după Duminica Ortodoxiei, în care Biserica cinstește biruința sfintelor icoane. În troparul lui, Biserica îl numește luminător al dreptei credințe, sprijin și învățător al Bisericii, podoabă a monahilor, apărător nebiruit al teologilor, făcător de minuni, lauda Tesalonicului și propovăduitor al harului, și îl roagă să mijlocească neîncetat pentru mântuirea sufletelor noastre.

Tânărul monah de la Vatoped se ruga cu cuvintele „Luminează-mi întunericul!”, iar rugăciunea lui a fost ascultată. Lumina pe care a cerut-o în tinerețe a mărturisit-o apoi în scrierile lui, înaintea sinoadelor și în anii de temniță și de robie. Aceeași lumină o caută și astăzi cei care se roagă cu inima curată, iar Sfântul Grigorie rămâne pentru ei un îndrumător și un mijlocitor. Prin rugăciunile lui, Hristos să ne lumineze și nouă întunericul.

Izvoare și studii

• Filotei Kokkinos, Cuvânt de laudă la Sfântul Grigorie Palama (Encomion): PG 151, 551–656; ediție critică D. G. Tsames, Θεσσαλονίκη 1985, pp. 427–591. Consultat în traducerea rusă: «Житие и подвиги святителя Григория Паламы, архиепископа Фессалоникийского», Odesa, 1889.
• Traducere românească: Sfântul Filotei Kokkinos, „Cuvânt la cel întru sfinți Părintele nostru Grigorie, Arhiepiscopul Tesalonicului”, în Sfântul Grigorie Palama, Tomosuri dogmatice – Viața – Slujba. Scrieri I, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2009.
• J. Meyendorff, Introduction à l’étude de Grégoire Palamas, Paris, 1959 (trad. rom. O introducere în studiul vieții și operei Sfântului Grigorie Palama, Nemira, 2014). Consultat în traducerea rusă, Sankt Petersburg, 1997.
• Православная энциклопедия, articolul „Григорий Палама”.
• A. Rigo, „La canonizzazione di Gregorio Palama (1368) ed alcune altre questioni”, Rivista di Studi Bizantini e Neoellenici 30 (1993), pp. 155–202.
• A. Rigo, „La prima redazione del I Antirretico contro Niceforo Gregoras di Gregorio Palamas e la Risposta sul Contro Eunomio di Basilio di Cesarea”, La Parola del Passato 73, nr. 2 (2018, apărut în 2021), pp. 343–358.
• A. Philippidis-Braat, „La captivité de Palamas chez les Turcs: dossier et commentaire”, Travaux et Mémoires 7 (1979), pp. 109–222.
• M. Mitrea, „Monasticism and Kinship in Byzantine Hesychastic Hagiography”, Greek, Roman, and Byzantine Studies 61, nr. 3 (2021), pp. 396–422.
• Th. Mantopoulou, „Ο παραθαλάσσιος Ναός του Αγίου Δημητρίου στη Θεσσαλονίκη”, Μακεδονικά 20 (1980), pp. 175–192 (mutarea moaștelor și incendiul din 1890).
• Pentru vedenia din boala de pe urmă și ultimele cuvinte: Афонский патерик, ed. a 7-a, Moscova, 1897, la 14 noiembrie; Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viețile sfinților, la 14 noiembrie.

Note

• Anul adormirii: 1357, după A. Rigo, pe temeiul Vieții scrise de Filotei. Numeroase Vieți și sinaxare dau anul 1359, iar unele dau anul 1360.
• Troparul este redat aici după înțeles, nu ca text liturgic.