Arsenie Boca (III). Învățătura din Cărarea Împărăției

Al treilea articol din seria despre ieromonahul Arsenie Boca (1910–1989). Primele două, Viața lui Arsenie Boca (I). Până la Prislop (1910–1948) și Viața lui Arsenie Boca (II). De la Prislop la Sinaia (1948–1989), îi povestesc viața. Acesta și următorul cercetează ce a scris.

Textele lui Arsenie Boca pe care le cercetăm sunt date îngroșat, iar concluzia noastră la fiecare greșeală, îngroșat și cursiv. Fiecare citat și fiecare fapt au trimitere la sursa lor.

Cărarea Împărăției e cartea în care ieromonahul Arsenie Boca și-a adunat îndrumările pentru tinerii, mai ales studenții, care veneau la el la mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în Țara Făgărașului, în sudul Transilvaniei.¹ În cuvântul înainte, Arsenie Boca spune că a strâns în ea „răspunsuri la atâtea lacrimi”, iar lacrimile și răspunsurile „se adunau la măsuța sfintei spovedanii”.² A lucrat-o ca pe o carte. Pe 13 iunie 1946, când i-a dăruit protopopului Nistor din Brașov primele patru capitole, le-a numit „probabil ale unei cărți viitoare” și l-a rugat să nu le lase să fie copiate, „din pricina repetatelor revizii”.³ A șlefuit-o până în noiembrie 1948.¹ Ultimele îndreptări le-a făcut la mănăstirea Prislop, lângă Hațeg, în sud-vestul Transilvaniei. Editorii, preotul Simion Todoran și monahia Zamfira Constantinescu, fostă stareță a Prislopului, au tipărit-o în 1995, „cum a gândit-o și cum a lăsat-o în 1949”.⁴ O cităm după ediția a patra, din 2003.⁵

În Cărarea Împărăției, printre multe pagini de îndrumare obișnuită, cât de cât corecte, Arsenie Boca a scris și lucruri care nu se potrivesc cu Scriptura, cu canoanele Bisericii și cu învățătura Sfinților Părinți. Le-am adunat în nouă puncte:

1. O lege a dreptății după care „toate necazurile ne vin de la greșeli”.
2. Urmările spiritismului, explicate prin ocultiști, și sufletul plecat „prin cine știe ce excursii astrale”.
3. „O răstignire neîntreruptă”, pe care o rabdă Hristos cel înviat.
4. Un neam întreg sub blestem, „de atunci și până astăzi”.
5. Genetica „dată în nucleu lui Moise”, păcatul părinților scris în sămânța copiilor, iar cuvântul lui Iezechiel lăsând loc doar „pentru câteva excepții”.
6. Sufletele „trimise vremelnic într-o închisoare de carne și oase”.
7. Cancerul celor „ce nu postesc niciodată”.
8. Puterea gândului și a blestemului, prin „fizica modernă”.
9. Sfințenia „moștenită din părinți”.

Pe lângă acestea, în carte mai sunt locuri care cer cercetare:

• lupta cu gândurile, explicată prin creier, hormoni și subconștient (pp. 153–155, 255–257);
• unirea creștinilor (p. 123);
• păcătoșii fără necazuri, despre care Arsenie Boca scrie: „Pe aceștia i-a lepădat Dumnezeu” (p. 55);
• „destinul” fiecăruia, pe care îl descoperă duhovnicul (pp. 200, 287, 297);
• câteva formule despre iad și despre ajutorul dat celor adormiți (pp. 100, 313–317);
• filosofia și știința vremii, pe care își sprijină multe pagini: L’Action a lui Maurice Blondel (pp. 159–168) și Omul, ființă necunoscută a doctorului Alexis Carrel (pp. 235, 269, 285).

Aici arătăm esențialul: la fiecare dintre cele nouă puncte, textul lui Arsenie Boca, ce spune el drept în jurul lui și răspunsul Scripturii și al Sfinților Părinți. Cercetarea amănunțită o vom face mai târziu.

Despre Cuvinte vii, culegerea predicilor lui, scriem în articolul următor. Celelalte două volume ale lui, Scrieri inedite și Practica vieții monahale, nu le cercetăm deocamdată.⁶ Alte texte puse pe numele lui circulă stricate sau nu sunt ale lui, iar pe unele le-a lepădat el însuși.⁷

1. „Toate necazurile ne vin de la greșeli”

Pornind de la păcatul regelui David și de la urmările pe care i le-a vestit proorocul Natan, Arsenie Boca scrie despre „legea nestrămutată a dreptății lui Dumnezeu”: „Ce ai făcut ți se va face; ce ai zis ți se va zice; ce încarci pe altul ai să duci și tu.” Lămurirea ucenicului „în ale celor nevăzute legi, de unde vin peste oameni toate cele văzute”, spune el pe aceeași pagină, o poate face numai duhovnicul.⁸ Scriptura cunoaște și ea o dreptate care întoarce fapta asupra celui ce a săvârșit-o (Matei 7, 2).⁹ Despre David cel pocăit, Arsenie Boca adaugă îndată: „Iată cât de repede se schimbă Dumnezeu cu iubire de oameni!”¹⁰

Mai departe, capitolul „Cei ce n-au necazuri” începe așa:

„Nouă, toate necazurile ne vin de la greșeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie și spală cu ele vinovățiile noastre.”¹¹

„Nouă” ne privește pe noi, cei care, cum scrie Arsenie Boca imediat înaintea titlului, „umblăm în calea păcatelor”.¹² Necazul dreptului îl socotește altfel: pe acela Dumnezeu îl lasă să fie ocărât ca să-l sfințească, pentru că „nu este altă cale de sfințire”.¹³ Ca sfat de smerenie, fraza e bună: primește necazul ca pentru păcatele tale. Cuvântul „toate” face însă din sfat o lege a pricinilor, pe care duhovnicul ar putea-o citi în viața oricui.

Ucenicii L-au întrebat pe Mântuitorul despre un om orb din naștere: „cine a păcătuit; acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” El le-a răspuns: „Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9, 2–3). Sfântul Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, lămurește că Hristos nu-i socotește fără păcat: „Căci și acesta a păcătuit, și părinții lui, dar orbirea lui nu vine din aceasta.”¹⁴

Cine primește legea lui Arsenie Boca poate privi necazul altuia și căuta în el greșeala care l-ar fi adus. Așa l-au judecat prietenii lui pe dreptul Iov, lovit de nenorociri. Unul dintre ei, Elifaz, i-a spus: „Ia adu-ți aminte, care nevinovat s-a prăpădit […]?” (Iov 4, 7). La sfârșitul cărții, Dumnezeu i-a spus lui Elifaz: „Mânia Mea arde împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-ați vorbit de Mine așa de drept, precum a vorbit robul Meu Iov” (Iov 42, 7).

Arsenie Boca știa cuvântul Mântuitorului despre orb. Într-o predică din 27 mai 1949, l-a numit „o taină a lui Dumnezeu” și a spus despre orb că „a purtat cu răbdare orbia fără vină”.¹⁵

Arsenie Boca pune pe seama greșelilor toate necazurile noastre, dar despre orbul din naștere a spus el însuși, după cuvântul Mântuitorului, că orbia lui nu venea din păcat. Își contrazice astfel propria zicere.

2. Urmările spiritismului, explicate prin ocultiști

Spiritismul e încercarea de a vorbi cu sufletele morților, în adunări numite ședințe. Capitolul pe care Arsenie Boca i-l închină pornește de la regele Saul, care, părăsit de Dumnezeu, a mers la o vrăjitoare din Endor ca să-l cheme din morți pe proorocul Samuel. După Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei, Arsenie Boca spune că atunci „nu duhul lui Samuil a ieșit din iad”, ci „duhul cel rău, cu care lucra vrăjitoarea, și care a luat înfățișarea lui Samuil, ca desăvârșit să-l înșele pe Saul”.¹⁶ Scrie că „Biserica nu tăgăduiește spiritismul, ci-l oprește”. Despre ședințe spune că în ele se petrece „cea mai meșteșugită substituire a persoanei”.¹⁷ Până aici, Arsenie Boca vorbește ca Biserica.

O altă pricină a opririi, spune Arsenie Boca, e nebunia la care duce spiritismul. O explică printr-o „anumită putere nervoasă, trebuitoare spiritului de dincolo”, pe care cei de față o împrumută ca spiritul să poată scrie sau vorbi printr-unul dintre ei. Mintea și nervii lor, „tâlhărite de spirite”, slăbesc încetul cu încetul.¹⁸ Explicația aceasta nu mai vorbește despre înșelare și despre păcat. Arsenie Boca spune el însuși de unde o are: „aducem în sprijin cartea unui medic despre Științele oculte și dezechilibrul mintal”, o carte care „aduce și răspunsurile ocultiștilor, spiritiștilor și a câtorva orientaliști de seamă”.¹⁹ Ocultiștii sunt cei care se îndeletnicesc cu magia și cu alte învățături tainice. Medicul e francezul Philippe Encausse, fiul ocultistului Papus. Prin cartea lui intră în Cărarea Împărăției, cu citate lungi, Helena Blavatsky, una dintre întemeietoarele Societății Teozofice, și Allan Kardec, de la care pornește doctrina spiritistă.²⁰

Arsenie Boca îi aduce ca martori împotriva spiritismului: „Toate sfaturile lor nu sunt decât strigăte de alarmă împotriva năvalei mulțimii spre dezechilibrul mintal.” Blavatsky scrie că „cele mai bune, cele mai puternice medii” au suferit „în sufletul și în trupul lor” și încheie: „Știința binelui și a răului este plină de primejdii și plină de curse.” Kardec spune că una dintre cele mai mari primejdii ale mediumității, adică ale legăturii cu spiritele, „e obsesia, adică stăpânirea pe care anumite spirite o pot exercita asupra mediilor”. „Cel mai răspicat strigăt de alarmă” îl află Arsenie Boca la „un magician și orientalist englez”, C. W. Leadbeater, care scrie că „povestea cu vrăjitorul sfâșiat de dracii pe care-i chemase nu-i numai poveste, ci poate avea o bază de adevăr”.²¹ Nu e greșit să-l citezi pe cel care practică un lucru, atunci când el însuși spune că lucrul e primejdios. Greșeala e că Arsenie Boca se sprijină pe ei și când explică urmările.

Un alt autor adus prin aceeași carte, pe care Arsenie Boca îl numește „un spiritist încercat”, spune că omul care și-a părăsit trupul îl poate afla, la întoarcere, „ocupat de o larvă”, adică de o nălucă. Arsenie Boca scrie: „Răspunsul acesta îndeamnă la o legătură.” Legătura e cu pilda Mântuitorului despre duhul necurat care se întoarce în casa din care a ieșit:

„Deci, dacă află casa curată, dar stăpânul — mintea, sufletul — umblă pustiu, plecat de-acasă prin cine știe ce excursii astrale după informații, lăsând geamuri și uși deschise — că nu pot rămâne altfel — sigur că cele de pe urmă ale omului aceluia vor fi mai rele decât cele dintâi.”²²

Pilda nu spune nimic despre un stăpân plecat din casă. Duhul necurat se întoarce, află casa „golită, măturată și împodobită” și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el, „și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi” (Matei 12, 44–45). Sfântul Ioan Gură de Aur o tâlcuiește așa: „atunci când omul, izbăvit o dată de relele lui, nu se îndreaptă, va pătimi mult mai rău decât înainte”.²³ Opririi spiritismului Scriptura îi dă alt temei decât puterea nervilor: „nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morții. Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea” (Deuteronomul 18, 11–12).

Arsenie Boca respinge spiritismul cu temeiurile Bisericii, dar se sprijină pe ocultiști când îi explică urmările. După povestea unui ocultist despre omul care își lasă trupul și, la întoarcere, îl află ocupat de o nălucă, Arsenie Boca adaugă la pilda Mântuitorului un stăpân plecat de acasă „prin cine știe ce excursii astrale”.

3. „O răstignire neîntreruptă”

Capitolul „Sfânta Liturghie mai ține lumea” pornește de la un lucru adevărat. Sfânta Liturghie e „Jertfa cea de-a pururi”. Lumea, care pentru fărădelegile ei ar fi trebuit demult să se sfârșească, rămâne pentru că Fiul „mereu se aduce pe Sine Jertfă sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl, mijlocind milostivirea de la El”.²⁴ Mijlocirea are temei în Scriptură: Hristos este „de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijlocește pentru noi” (Romani 8, 34) și „pururea e viu ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7, 25). Apoi Arsenie Boca scrie:

„Rabdă Fiul lui Dumnezeu pentru noi o răstignire neîntreruptă; Mielul-Împărat stă mereu chezaș înaintea Tatălui, aducându-Se în Jertfă neîncetată, rugăminte de mijlocire pentru biata lume.”²⁵

Nu e o scăpare a unei pagini. Mai înainte în carte, Arsenie Boca scrie despre o cruce „pe care-o poartă și de care se țintuiește Mântuitorul cu fiecare din răutățile noastre până la sfârșitul lumii”.²⁶

Dar Hristos S-a răstignit o dată și a înviat. Apostolul Pavel scrie că „Hristos, înviat din morți, nu mai moare” (Romani 6, 9). Epistola către Evrei spune că jertfa nu se repetă, pentru că altfel Hristos ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori: „Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuși jertfă de mai multe ori […]. Altfel, ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori, de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o dată, spre ștergerea păcatului, prin jertfa Sa” (Evrei 9, 25–26).

Sfântul Ioan Gură de Aur lămurește ce aduce Biserica la fiecare Liturghie: „Nu aducem oare [jertfă] în fiecare zi? Aducem, dar făcând pomenirea morții Lui, și aceasta [pomenire] este una, nu multe.” Pomenirea aceasta nu e o simplă aducere aminte: „Aducem și acum ceea ce s-a adus atunci, ceea ce nu se poate istovi.”²⁷ Arsenie Boca o spune și el, în alt capitol: preoții „reactualizează, prin jertfa cea fără de sânge, prin Sfânta Împărtășanie, permanența acestei mijlociri”.²⁸

Cine vrea să apere fraza poate aduce Epistola către Evrei, care spune despre cei căzuți după ce s-au luminat că „răstignesc loruși, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu și-L fac de batjocură” (Evrei 6, 6). Acolo e vorba de ocara pe care păcătosul I-o aduce lui Hristos, spre pierzarea lui. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind locul, spune că „nu este cu putință ca Hristos să fie răstignit a doua oară”.²⁹ În fraza lui Arsenie Boca, răstignirea e jertfa pe care Fiul o rabdă „pentru noi” și o aduce Tatălui.

La fiecare Liturghie, Biserica aduce jertfa cea una a lui Hristos cel înviat, iar Arsenie Boca o înfățișează ca pe o pătimire care nu se oprește.

4. Un neam întreg sub blestem

În capitolul „Crinul de pe cruce”, Arsenie Boca scrie despre iudeii care L-au răstignit pe Hristos:

„Până la plinirea vremii atârnă peste ei blestemul pe care și l-au cerut în curtea lui Pilat […]. De aceea sunt urâți de toate neamurile — că ăsta e ponosul blestemului, pe care singuri și l-au cerut peste urmași.”³⁰

În capitolul „Semnul lui Iona”, despre căpeteniile care se împotriveau minunilor Mântuitorului, scrie că pe ei „și pe toți urmașii lor, de atunci și până astăzi, Mântuitorul n-a putut să-i vindece”.³¹

Asprimea însăși nu e greșeala. Apostolul Pavel scrie despre cei care „pe Domnul Iisus L-au omorât ca și pe proorocii lor” că „la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 2, 15–16). Arsenie Boca nu pune vina răstignirii numai pe ei: „Și noi suntem printre iudeii care-l pironesc pe cruce — fiecare în veacul nostru”.³² Păstrează și nădejdea că, „la capătul zilelor”, se vor întoarce și ei.³³

Greșeala stă în temeiul pe care îl dă pedepsei: un blestem cerut de mulțime, pe care Dumnezeu l-ar fi întărit asupra tuturor urmașilor. În curtea lui Pilat, mulțimea a strigat: „Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!” (Matei 27, 25). Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește strigătul acesta. Iubitorul de oameni, spune el, „nu numai că n-a întărit osânda lor asupra copiilor, dar nici asupra lor n-a întărit-o, ci și dintre unii, și dintre ceilalți i-a primit pe cei care s-au pocăit”.³⁴

Scriptura vorbește și ea despre o împietrire a lui Israel, dar spune că ea s-a făcut „în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor” (Romani 11, 25). Apostolul o leagă de necredință, nu de strigătul strămoșilor: „Dar și aceia, de nu vor stărui în necredință, vor fi altoiți; căci puternic este Dumnezeu să-i altoiască iarăși” (Romani 11, 23).

La Cincizecime, Apostolul Petru le-a spus iudeilor din Ierusalim: „Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-ați răstignit, L-a făcut Domn și Hristos.” I-a chemat apoi la pocăință și la Botez, „spre iertarea păcatelor voastre”. În ziua aceea s-au botezat „ca la trei mii de suflete” (Faptele Apostolilor 2, 36–38. 41). Pe aceeași pagină cu blestemul, Arsenie Boca scrie că nu este „altă predică mai puternică, decât a Sfântului răstignit de ură și Care-și iartă ucigașii”.³⁵

Arsenie Boca face din strigătul din curtea lui Pilat un blestem pe care Dumnezeu l-ar fi întărit asupra tuturor urmașilor, până astăzi. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu nu l-a întărit asupra copiilor lor și nici asupra celor care l-au strigat. Iar pe Cruce, Hristos S-a rugat pentru iertarea celor care L-au răstignit (Luca 23, 34).

5. Genetica „dată în nucleu lui Moise”

Partea a cincea a cărții, „Ereditate și spirit”, vorbește despre ce lasă părinții copiilor prin naștere. În Legea dată lui Moise, Arsenie Boca vede „Genetica modernă, dată în nucleu lui Moise”.³⁶ Pe pagina următoare scrie:

„După textul Scripturii e clar că toată recesivitatea apare în părinți pe urma vreunui păcat. […] Toate faptele omului, toate mișcările lui, se înseamnă undeva, într-o nevăzută carte, și se înseamnă și în sămânța sa, și cu aceasta își trage urmașii sub povara isprăvilor sale.”³⁷

Pentru Arsenie Boca, tot ce face omul se scrie în „sămânța” lui, adică în ce dă mai departe copiilor prin naștere. Beteșugurile moștenite, pe care el le numește „recesivitate”, stau ascunse în neam, „în stare latentă”, până ies la iveală într-un urmaș.³⁸ Fiecare dintre ele ar fi intrat în neam pe urma unui păcat. La zămislirea fiecărui copil, Dumnezeu ar ține socoteala faptelor părinților: Arsenie Boca vorbește de „contabilitatea absolută a lui Dumnezeu, care creează în dependență cu omul și potrivit cu faptele sale, ajungându-l cu răutățile lui din urmă și întorcându-i-le în brațe”.³⁹ Copilul ajunge astfel unealta prin care părintele își primește plata. Din aceeași teorie scrie că „însușirile copilului atârnă de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternității la femeie”.⁴⁰

Arsenie Boca are aici un sprijin în Scriptură, care spune că Dumnezeu „pentru păcatele părinților pedepsește pe copii și pe copiii copiilor până la al treilea și al patrulea neam” (Ieșirea 34, 7). Fatalist nu este: scrie că „ereditatea nu fixează poziții fatale, din care nu putem ieși”, iar la cei care trăiesc „prezența nevăzută a lui Hristos în noi”, Dumnezeu poate scoate afară „neghina recesivă”.⁴¹

Greșeala stă în cuvântul „toată”. Scriptura vorbește de urmări ale păcatului în neam. Ea nu face din ele o lege după care fiecare beteșug moștenit ar veni dintr-un păcat.

Pe vremea proorocului Iezechiel, în Israel se spunea o zicală: „Părinții au mâncat aguridă și copiilor li s-au strepezit dinții” (Iezechiel 18, 2). Agurida e strugurele necopt, iar zicala spunea că pentru păcatele părinților pătimesc copiii. Teoria lui Arsenie Boca spune același lucru în limba geneticii. Dumnezeu înlătură însă zicala: „pe viitor nu se va mai grăi pilda aceasta lui Israel” (Iezechiel 18, 3). Și pune regula pentru toți: „Sufletul care păcătuiește va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, și tatăl nu va purta nedreptatea fiului” (Iezechiel 18, 20). Legea lui Moise poruncea la fel: „fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său” (Deuteronomul 24, 16). Arsenie Boca citește cuvântul lui Iezechiel ca pe o îndurare „pentru câteva excepții”.⁴² La el, regula a ajuns excepție.

Sfântul Ioan Gură de Aur aduce amândouă locurile când tâlcuiește întrebarea ucenicilor despre orbul din naștere. Nu se poate, spune el, „ca, atunci când unul păcătuiește, altul să fie pedepsit”. Despre cuvântul Legii că Dumnezeu pedepsește păcatele părinților în copii (Deuteronomul 5, 9), spune că „zicerea nu e universală, ci e spusă cu privire la unii dintre cei ieșiți din Egipt”.⁴³

Scriptura cunoaște urmările păcatului în neam, iar Arsenie Boca lasă loc credinței, prin care Dumnezeu poate îndrepta moștenirea. Greșeala lui e că face din moștenirea păcatului o lege a fiecărei zămisliri: orice beteșug moștenit ar fi intrat în neam pe urma unui păcat, iar Dumnezeu l-ar zidi pe fiecare copil după faptele părinților. Astfel se întoarce, în limba geneticii, zicala pe care Dumnezeu a înlăturat-o prin Iezechiel, iar regula răspunderii fiecăruia ajunge la Arsenie Boca o excepție. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu se poate ca unul să păcătuiască și altul să fie pedepsit.

6. Sufletele „trimise vremelnic într-o închisoare de carne și oase”

Arsenie Boca pornește de la un lucru adevărat: înainte de a fi oameni pe pământ, existăm „ca gând, ca intenție a lui Dumnezeu”.⁴⁴ Sfântul Grigorie de Nyssa scrie și el că, „în puterea preștiinței lui Dumnezeu”, toată plinătatea firii omenești exista dinainte.⁴⁵ Din gândul acesta, Arsenie Boca trage însă că suntem „oarecumva anteriori față de forma noastră pământească” și scrie:

„Suntem prin urmare de obârșie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne și oase, și împlinind un destin, între ceilalți fii ai lui Dumnezeu și frați ai noștri.”⁴⁶

Nici imaginea trupului care împovărează sufletul nu e greșeala, pentru că și Scriptura spune că „trupul cel putrezitor îngreuiază sufletul” (Înțelepciunea lui Solomon 9, 15). Greșeala stă în cuvântul „trimise”. Aici nu mai e vorba de un gând al lui Dumnezeu, ci de făpturi care există și sunt trimise într-un trup. Același fel de a vorbi revine mai departe în carte: sufletul vine în trupul „în care a fost trimis”, iar oamenii, „trecând ei prin poarta nașterii pământești”, iau în spate poverile părinților.⁴⁷ Arsenie Boca nu spune că sufletele ar fi căzut înainte de naștere. În aceeași parte a cărții scrie că sufletul „se creează de Dumnezeu”.⁴⁸

Sfântul Grigorie de Nyssa, în aceeași frază în care vorbește despre preștiință, spune că la facerea fiecărui om nu se pune o parte înaintea celeilalte, „nici sufletul înaintea trupului, nici dimpotrivă”. Mai departe scrie că „este un singur început al amândurora”.⁴⁵ Sfântul Ioan Damaschin, care a adunat învățătura Părinților în Expunerea exactă a credinței ortodoxe, spune la fel: „trupul și sufletul au fost făcute în același timp, nu întâi unul și apoi celălalt”.⁴⁹

Arsenie Boca trece de la gândul lui Dumnezeu despre om la o ființă care există înaintea trupului și e trimisă în el, deși sufletul și trupul încep deodată.

7. Cancerul celor „ce nu postesc niciodată”

Despre cancer, Arsenie Boca scrie:

„De obicei, pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. Cancerul încă n-are leac și apare fără alte explicații, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepsește lăcomia mâncărilor și obârșia desfrânării.”⁵⁰

Că lăcomia îmbolnăvește spune și Scriptura: „Pentru nesaț mulți au pierit; iar cel înfrânat își va spori viața” (Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah 37, 34). Arsenie Boca își îngrădește singur cuvântul cu „de obicei” și „se vede”, iar mai departe adaugă „mi se pare” și „bănuiesc”.⁵¹

Greșeala stă în cuvintele „fără alte explicații”. La întrebarea dacă toate bolile vin din păcat, Sfântul Ioan Gură de Aur răspunde: „Nu toate, ci cele mai multe; iar unele vin din felurite chipuri ale vieții fără frâu, căci lăcomia, neînfrânarea și lenea aduc asemenea suferințe.” Necazurile, spune el, sunt trimise pentru păcatele noastre, dar și „ca să ne facă încercați”, cum i-a spus Domnul lui Iov.⁵² Mântuitorul a oprit judecata care citește păcatul în nenorocirea altuia. Despre cei optsprezece peste care s-a surpat turnul din Siloam, a întrebat: „gândiți, oare, că ei au fost mai păcătoși decât toți oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă” (Luca 13, 4–5).

Apostolul Pavel îi scrie ucenicului său Timotei: „De acum nu bea numai apă, ci folosește puțin vin, pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni” (1 Timotei 5, 23). Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Timotei postise atât și băuse numai apă atâta vreme, încât se îmbolnăvise des. Apostolul, care putea să-l vindece, nu l-a vindecat, ca „și acum, dacă vedem oameni mari și îmbunătățiți încercați de neputințe, să nu ne smintim”.⁵³

Arsenie Boca citește în boala trupului păcatul celui bolnav și nu-i lasă cancerului altă pricină decât lăcomia. Apostolul Pavel avea însă lângă el un ucenic care postea și era des bolnav, iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Apostolul nu l-a vindecat, pentru ca noi să nu ne smintim când vedem oameni îmbunătățiți încercați de neputințe.

8. Puterea gândului și a blestemului, prin „fizica modernă”

Spre sfârșitul părții a cincea, Arsenie Boca vrea să arate cât poate rugăciunea unei mame pentru copilul ei. Gândul acesta e bun: Apostolul Iacov scrie că „mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16). Ca să-și sprijine gândul, Arsenie Boca scrie însă:

„Avem probe unde nici n-am bănui: în fizica modernă, despre puterile sufletului asupra lumii fizice, deci și asupra trupului. […] Deci, cum să nu fie în stare blestemul unei babe, aproape cojită de materie, zvârlit cu urgia cea mai mare pe urma unui vinovat, ca voința ei să nu-l ajungă și să nu-i schimbe configurația fizică și psihică? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui la țintă leziuni organice.”⁵⁴

Nici puterea blestemului nu e o născocire a lui Arsenie Boca: „Că binecuvântarea tatălui întărește casele fiilor, iar blestemul mamei le dărâmă până în temelie” (Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah 3, 9). Scriptura pune blestemul și binecuvântarea în mâna lui Dumnezeu. Valaam, pe care Balac, regele Moabiților, îl chemase să-l blesteme pe Israel, mărturisește: „Cum să blestem pe cel ce nu-l blesteamă Dumnezeu? Sau cum să osândesc pe cel ce nu-l osândește Dumnezeu?” (Numerii 22, 4–6; 23, 8). Despre cel bolnav, Apostolul Iacov scrie că „rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica” (Iacov 5, 15).

Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului către galateni, „cine v-a ademenit pe voi” (Galateni 3, 1), spune: „Și când auzi aici de pizmă, iar în Evanghelie de ochi rău, care înseamnă același lucru, să nu socotești că privirea ochiului are vreo putere firească de a vătăma […]. Căci ochiul, adică mădularul însuși, nu poate fi rău; ci Hristos numește acolo pizma prin acest cuvânt.”⁵⁵

Gândul lui Arsenie Boca despre rugăciunea mamei e bun, dar temeiul pe care i-l dă nu e al Bisericii. El pune puterea blestemului și a rugăciunii pe seama unei energii firești a sufletului, care, după „fizica modernă”, ar putea pricinui altuia „leziuni organice”. Rugăciunea ajunge astfel o putere a celui ce se roagă, pe când Biserica o știe cerere către Dumnezeu. Scriptura pune blestemul și binecuvântarea în mâna Lui: Valaam nu putea blestema pe cel pe care Dumnezeu nu-l blestema, iar pe bolnav îl ridică Domnul. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că privirea omului nu are putere firească să vatăme.

9. Sfințenia „moștenită din părinți”

În capitolele despre nuntă, Arsenie Boca leagă venirea drepților în lume de nașterea din părinți curați. Ca să-l ducă pe un om spre desăvârșire, scrie el, lui Dumnezeu „neapărat îi trebuie și o căsătorie corespunzătoare pe pământ”. Citează apoi cuvântul proorocului Isaia, „Piere dreptul și nimeni nu ia aminte”, și îl tâlcuiește: „Cum pier drepții și nimeni nu ia aminte? — Foarte simplu: Că nu se mai nasc.”⁵⁶ Proorocul vorbește însă despre moartea dreptului, căci versetul următor spune: „El intră în pace în groapă” (Isaia 57, 2).

Despre cei care trăiesc în Hristos, Arsenie Boca scrie:

„De aceștia însă care să trăiască viața în Hristos, rar dacă se mai află; trebuie născuți, altă cale nu rămâne; căci cu ce vine, cum vine, credința va ajunge să se strâmbe și în tot felul să se stingă.”⁵⁷

Iar despre sfinți:

„Deci sfinții, drepții prin excelență, pe măsura credinței și a curăției lor moștenită din părinți și sporită cu propria lor osteneală, sunt o cuvântare vie”⁵⁸

E adevărat că Scriptura cinstește părinții drepți care și-au cerut copiii de la Dumnezeu. Ana, mama proorocului Samuel, l-a făgăduit Domnului înainte să-l zămislească. Mai târziu, când l-a închinat Domnului, a spus: „Pentru acest copil m-am rugat eu și Domnul mi-a plinit cererea ce am cerut de la Dânsul” (1 Regi 1, 11. 27–28). Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că Ana l-a pus pe Samuel „în mâinile lui Dumnezeu” și că „credința mamei și râvna ei fierbinte au lucrat totul”.⁵⁹ Arsenie Boca adaugă că măsura sfinților e și „sporită cu propria lor osteneală”.

Samuel, copilul rugăciunii Anei, a avut însă fii care „nu umblau pe căile sale, ci se abăteau la lăcomie, luau daruri și judecau strâmb” (1 Regi 8, 3).

Sfinții nu vin numai din părinți drepți. Avraam, părintele celor credincioși, s-a născut într-o casă care slujea idolilor: „În vechime părinții voștri, Terah, tatăl lui Avraam și tatăl lui Nahor, au trăit dincolo de râu (Eufrat) și slujeau la alți dumnezei” (Iosua 24, 2). Sfânta Mare Muceniță Varvara a avut un tată păgân, care a ucis-o cu mâna lui. Sfânta Mare Muceniță Irina era fiica unui stăpânitor păgân, iar părinții ei s-au botezat mai târziu, după ea.⁶⁰

Despre fiii lui Dumnezeu, Evanghelistul Ioan scrie: „Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12–13).

Arsenie Boca leagă venirea drepților de nașterea din părinți curați atât de strâns, încât scrie „trebuie născuți, altă cale nu rămâne”, deși în aceeași carte spune că Hristos „ne-a dăruit o a doua naștere, iertându-ne de prima”.⁶¹

[Articolul următor: Arsenie Boca (IV). Învățătura din Cuvinte vii.]

Note

1. Cărarea, p. 338 (ed. 1995, p. 339), în „Notă asupra ediției I”: scrierea cărții a început „în vara anului 1946, când au venit la Mânăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus prima serie de studenți din București și din alte centre universitare”, iar „«șlefuirea» și amplificarea continuă a Cărării Împărăției” au ținut „până în noiembrie 1948”; „Părintele Arsenie a dorit să lămurească mai ales pe tineri”. Despre anii lui Arsenie Boca la Sâmbăta de Sus, vezi primul articol al seriei. ↩
2. Cărarea, p. 9 („Cuvânt înainte”): „Adunatu-s-au aci o seamă de cuvinte, — răspunsuri la atâtea lacrimi… și unele și altele se adunau la măsuța sfintei spovedanii, unde mila lui Dumnezeu strălucea în ele, ca soarele în picurii de rouă.” ↩
3. Cărarea, p. 337 (ed. 1995, p. 338), dedicația din 13 iunie 1946, reprodusă în „Notă asupra ediției I”: „Dăruiesc Părintelui Protopop Nistor din Brașov, aceste prime patru capitole, în manuscris, probabil ale unei cărți viitoare, pentru ostenelile ce-a făcut ca să le afle cuprinsul înainte de șlefuirea lor definitivă — cu rugămintea de-a opri multiplicarea și publicitatea manuscrisului, din pricina repetatelor revizii.” ↩
4. Cărarea, p. 342 (ed. 1995, p. 343): „ne-am hotărât să dăm forma definitivă a Cărării Împărăției, cum a gândit-o și cum a lăsat-o în 1949”. Editorii sunt cei de pe pagina de titlu. Zamfira Constantinescu scrie despre sine că era, în 1959, „pe atunci stareța Mânăstirii Prislop” (p. 340; ed. 1995, p. 341). Îndreptările de la Prislop: pe 17 martie 1949, mitropolitul Banatului, Vasile Lăzărescu, cerea episcopului Aradului să-l lase pe Arsenie Boca la Prislop ca să-și termine cartea (Adrian Nicolae Petcu, „Părintele Arsenie Boca (o biografie documentară) I”, Tabor, XVII, nr. 2, februarie 2023, pp. 21–22, după Arhiva Arhiepiscopiei Aradului, dosar III-396-1948, f. 235; vezi și al doilea articol al seriei). ↩
5. Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, ediția a IV-a, îngrijită de preot conf. dr. Simion Todoran și monahia Zamfira Constantinescu, Arad, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 2003 (mai departe: Cărarea). Prima ediție, cu aceiași editori, a apărut la aceeași editură în 1995; unde paginile diferă, le dăm pe amândouă („ed. 1995, p. …”). Citatele sunt confruntate cu textul recunoscut al paginilor ediției din 2003 și cu textul ediției din 1995; unde cele două nu se potrivesc, cu imaginea paginii. În citate am păstrat textul ediției; am scris doar ș și ț cu virgulă, în loc de sedilă, linia de pauză a ediției („-”) ca „—” și fără spațiul pe care ediția îl pune înaintea semnului întrebării și al exclamării. Parantezele drepte cu trei puncte, „[…]”, arată locurile în care am lăsat afară cuvinte din citat. Editorii spun că au dat citatele din Scriptură după ediția Bibliei din 1936 și după cea din 1939, tradusă de preoții Vasile Radu și Gala Galaction, așa că textul versetelor din citatele lui Arsenie Boca poate fi al lor: „Menționăm că citatele din Sfânta Scriptură au fost date după ediția din 1936 a Sf. Scripturi și ediția din 1939 tradusă de Preoții Prof. Vasile Radu și Gala Galaction” (ed. 1995, p. 346; pagina corespunzătoare din ed. 2003, p. 345, lipsește din scanarea noastră). ↩
6. Sorin-Gabriel Pomană, „Lămuriri referitoare la scrierile autentice și la cele atribuite părintelui Arsenie Boca”, Teologie și Viață, XXXIII, nr. 5–8 (mai–august 2023), supliment, pp. 182–201. Rezumatul englez al studiului, pe CEEOL (https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=1248470), spune că Arsenie Boca „left us four writings as spiritual inheritance”, adică Cărarea Împărăției, Cuvinte vii, Scrieri inedite și Practica vieții monahale, și că „the manuscripts of the mentioned writings are stored in the monastic settlement from Sinaia”. Autorul e doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Studiul întreg nu l-am citit. ↩
7. Cărarea, p. 342 (ed. 1995, p. 343): „I se atribuie câteva scrieri, între care Pravila Albă, un manuscris care i s-a furat, modificat apoi și rescris.” Pe un facsimil al Pravilei Albe, reprodus în ed. 2003, p. 342, Arsenie Boca a scris, cu monograma lui: „model de strîmbare a unui original furat” („strîmbare” e scris cu î, după ortografia de atunci). Despre o carte care îl face să vorbească pe Sundar Singh, un indian convertit la creștinism, a scris: „Ce frumos scrie Sundar Singh și de ce proastă calitate e apocrifa aceasta, a unui fanatic, incult și mincinos” (facsimilul, p. 343; ed. 1995, p. 344). Despre Sundar Singh: fișa de autoritate a Bibliothèque nationale de France (https://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb121145098), care îi dă nașterea în 1889, convertirea la creștinism în 1904 și dispariția lui în 1929, într-o călătorie spre Tibet. ↩
8. Cărarea, pp. 40–41, capitolul „Cum începe o datorie”; povestirea urmează 2 Regi 11–12. Fraza întreagă (p. 41): „Asta e legea nestrămutată a dreptății lui Dumnezeu care aduce peste capul tău ce ai adus și tu peste capul aproapelui tău. Ce ai făcut ți se va face; ce ai zis ți se va zice; ce încarci pe altul ai să duci și tu.” Mai jos, pe aceeași pagină: „Toată slujba aceasta a lămuririi ucenicului în ale duhului, în ale celor nevăzute legi, de unde vin peste oameni toate cele văzute, n-o poate face decât duhovnicul.” Între cele două, Arsenie Boca numește legea dreptății „o lege milostivă, prin care ne curățim de petele faptelor rele”. ↩
9. Versetele sunt date după textul Bibliei Sinodale de pe bibliaortodoxa.ro (https://www.bibliaortodoxa.ro/), consultat între 17 și 22 octombrie 2026. E o ediție electronică, fără pagini; după site, textul e cel al Bibliei tipărite „sub îndrumarea și cu purtarea de grijă” a patriarhului Teoctist, „cu aprobarea Sfântului Sinod al BOR”, îndreptat după ediția din 1994 a Societății Biblice Interconfesionale din România, care reproduce ediția din 1982. La Psalmi și la Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, numerotarea versetelor e cea a site-ului. ↩
10. Cărarea, pp. 41–42 (ed. 1995, p. 42). Arsenie Boca citează 2 Regi 12, 13, după textul ediției: „Și Domnul a ridicat (acum) păcatul de deasupra ta și tu nu vei muri”. ↩
11. Cărarea, p. 55, primele fraze ale capitolului „Cei ce n-au necazuri”. Fraza următoare: „Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedește nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui.” ↩
12. Cărarea, p. 55, imediat înaintea titlului capitolului: „Nouă, neputincioșilor, deși cugetăm ale lumii și umblăm în calea păcatelor, încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe frunte și nu ne-a bătut piroanele în tălpi.” Fraza îi pune pe cititori față în față cu mucenicii, despre care vorbește capitolul de dinainte. ↩
13. Cărarea, p. 45: „Totuși ne-am putea întreba: de ce îngăduie Dumnezeu așa palme peste fața dreptului? Răspundem că nu este altă cale de sfințire […]; iar sfințire fără smerire nu este. Pe noi însă, cei păcătoși și grei la pricepere, Dumnezeu nu are cum ne aduce aminte de păcatele noastre, știute sau neștiute, […] decât luând, cu atât mai vârtos, prăjina ocărilor.” Dreptul de care vorbește aici e David, după pocăință. ↩
14. Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Evanghelia după Ioan, omilia 56, 1 (la Ioan 9, 1–3), în Nicene and Post-Nicene Fathers, seria I (mai departe: NPNF I), vol. 14, ed. Philip Schaff, traducerea de la Oxford, p. 198, după textul de pe ccel.org (https://ccel.org/ccel/schaff/npnf114/npnf114.iv.lviii.html), care păstrează paginile volumului tipărit: „For both this man hath sinned and his parents, but his blindness proceedeth not from that.” Textele Părinților din acest articol sunt date în traducerea noastră după versiunile engleze numite în note, până la confruntarea cu o ediție românească tipărită. Despre Sfântul Ioan Gură de Aur: viața lui de pe site-ul Bisericii Ortodoxe din America (https://www.oca.org/saints/id/lives/103292, „Saint John Chrysostom, Archbishop of Constantinople”). ↩
15. Arsenie Boca, Cuvinte vii, ed. a 2-a, revizuită, Deva, Charisma, 2006, cuvântul 23, „Orbul din naștere și sufletele oarbe”, 27 mai 1949, p. 92: „Cunoaște acum pe orbul acesta, mai înainte de-a se naște, dezvăluindu-ne cu el o taină a lui Dumnezeu: că «nu s-a născut orb nici pentru păcatele lui, nici ale părinților săi, ci pentru ca să se arate lucrul lui Dumnezeu cu el»”; p. 95: „Poate că aceasta a fost, în lumea aceasta, recunoștința lui Dumnezeu către el, pentru că a purtat cu răbdare orbia fără vină”. Arsenie Boca citează Ioan 9, 3 după alt text decât cel al Bibliei Sinodale. ↩
16. Cărarea, p. 66 (Saul și vrăjitoarea din Endor, după 1 Regi 28, 6–8; tâlcuirea Sfântului Grigorie de Nyssa). Capitolul „Spiritism” ține de la p. 66 la p. 76; Epistola către Teodosie a Sfântului Grigorie de Nyssa e citată la pp. 73–75, după Migne, PG 45. ↩
17. Cărarea, p. 67: „Biserica nu tăgăduiește spiritismul, ci-l oprește” și „Se-ntâmplă, adică, cea mai meșteșugită substituire a persoanei”. ↩
18. Cărarea, pp. 68–69: „Altă pricină, pentru care Biserica își oprește fiii de la calea lăturalnică a spiritismului și a vrăjitoriei de toate treptele, e și aceasta: s-a băgat de seamă că practica spiritismului duce la nebunie.” Apoi: „fiecare ședință se poate face numai dacă toți cei din adunare se învoiesc să împrumute din ei o anumită putere nervoasă, trebuitoare spiritului de dincolo, care scrie sau vorbește printr-unul din cei adunați” (p. 68). Și: „Împrumutarea puterii nervoase pe care o solicită spiritele spre a putea comunica dincoace e mai mult o învoire la jaf pe socoteala sănătății nervilor, jaf care duce, încetul cu încetul, pe unii mai repede, pe alții mai târziu la a nu se mai putea sluji de minte și de nervi, căci tâlhărite de spirite slăbesc” (pp. 68–69). ↩
19. Cărarea, p. 69: „Spre documentarea celor de mai sus, aducem în sprijin cartea unui medic despre Științele oculte și dezechilibrul mintal. Cartea aceasta are meritul că aduce și răspunsurile ocultiștilor, spiritiștilor și a câtorva orientaliști de seamă.” Cartea: Ph. Encausse, Sciences occultes et déséquilibre mental, Paris, Payot, ediția a II-a, 1944, citată în nota de la p. 69. Despre Encausse (1906–1984), „Docteur en médecine” și „Fils de Gérard Encausse, dit Papus”: fișa lui de autoritate de la Bibliothèque nationale de France (https://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb11901749c). Cartea a apărut întâi ca teză de doctorat în medicină: „Thèse de médecine. Paris. 1935. N° 369” (fișa BnF, https://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb32076956n). Fișa BnF a ediției a II-a, „revue et augmentée”, de la Payot (https://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb32076958b) dă anul 1943, nu 1944. Papus e pseudonimul lui Gérard Encausse (1865–1916), pe care BnF îl numește „Occultiste” (https://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb15461390n). ↩
20. Cărarea, pp. 69–71: „D-na H. Blavatsky” (p. 69), „Stanislas de Gnaita” (așa în ediție, p. 69), „Allan Kardec” (p. 70) și „C. W. Leadbeater” (p. 71), toți după cartea lui Encausse. Despre Helena Blavatsky (1831–1891): Encyclopaedia Britannica, „Helena Blavatsky” (https://www.britannica.com/print/article/69144), care o numește „cofounder of the Theosophical Society”. Despre Allan Kardec, pseudonimul francezului Léon-Dénizarth-Hippolyte Rivail (1804–1869): Psi Encyclopedia a Society for Psychical Research, „Allan Kardec” (https://psi-encyclopedia.spr.ac.uk/articles/allan-kardec/), după care cartea lui, The Spirits’ Book, a devenit „the foundational text of Spiritism”. ↩
21. Cărarea, pp. 69–71: „Toate sfaturile lor…” (p. 69); Blavatsky (p. 69); Kardec (p. 70, după cartea lui Encausse, p. 116); Leadbeater (p. 71, după aceeași carte, p. 119). Fraza lui Kardec, întreagă: „Una dintre cele mai mari primejdii ale mediumității (însușirea ce-o au unele persoane de-a intra, chiar fără voie, în legături cu spiritele — însușire care e datorită unei inaderențe normale a sistemului nervos la lumea reală) e obsesia, adică stăpânirea pe care anumite spirite o pot exercita asupra mediilor… Obsesia are trei trepte principale: obsesia simplă, fascinația și subjugarea.” Din text nu se vede dacă paranteza e a lui Kardec sau o lămurire a lui Arsenie Boca. Arsenie Boca introduce citatul cu: „Alt spiritist (Allan Kardec) răspunde cam aceleași”. Fraza lui Leadbeater continuă: „Fac, foarte solemn, pe toți atenți, să nu se străduiască să deștepte energiile acestea de temut, dacă nu sunt călăuziți de un om încercat” (p. 71). ↩
22. Cărarea, pp. 69–70: „Un spiritist încercat (Stanislas de Gnaita)” (p. 69, așa în ediție); „Experimentatorul îndrăzneț, când vrea să intre în trupul lui, îl poate găsi ocupat de o larvă, care s-a instalat acolo […]. Sau el intră fără să fi putut da afară năluca” (p. 70, după cartea lui Encausse, p. 112); „Răspunsul acesta îndeamnă la o legătură.” și tâlcuirea pildei (p. 70). ↩
23. Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Evanghelia după Matei, omilia 43, 3 (la Matei 12, 43–45), NPNF I, vol. 10, ed. Philip Schaff, trad. George Prevost, revizuită de M. B. Riddle, p. 269, după textul de pe ccel.org (https://ccel.org/ccel/schaff/npnf110/npnf110.iii.XLIII.html): „For when a man, being once delivered from his ills, fails to be corrected, he will suffer far worse than before.” ↩
24. Cărarea, p. 123; capitolul „Sfânta Liturghie mai ține lumea” începe pe aceeași pagină: „E Sfânta Liturghie, sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grăit Domnul prin Daniil și apoi Însuși ne-a învățat.” Fraza întreagă despre Tatăl și Fiul: „Căci pentru mulțimea fărădelegilor, demult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatăl să sfârșească lumea, însă Dumnezeu-Fiul, Cel ce este iubirea de oameni și de toată firea, mereu se aduce pe Sine Jertfă sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl, mijlocind milostivirea de la El.” ↩
25. Cărarea, p. 124, în capitolul „Sfânta Liturghie mai ține lumea” (pp. 123–124). Fraza următoare: „Că de n-ar fi sângele Mielului, al Însuși Arhiereului-Împărat, Iisus Hristos, dat de bună voie și neîncetat preț de mântuire pentru oameni, stând cu iubire și părtinire pentru lume, demult ar fi înecat Dumnezeu pământul în sângele oamenilor și l-ar fi ars cu foc”. Apoi: „Deci sângele Mielului din Sfânta Împărtășanie mai ține sufletul în oase și lumea în picioare.” ↩
26. Cărarea, p. 53: „Iubirea aceasta de oameni, așa cum sunt, și care n-a avut niciodată vreo umbră de cădere, i-a pricinuit o cruce neasemănat mai grea, pe care-o poartă și de care se țintuiește Mântuitorul cu fiecare din răutățile noastre până la sfârșitul lumii.” ↩
27. Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Epistola către Evrei, omilia 17, 6, NPNF I, vol. 14, p. 449, după textul de pe ccel.org (https://ccel.org/ccel/schaff/npnf114/npnf114.v.xxi.html): „What then? do not we offer every day? We offer indeed, but making a remembrance of His death, and this [remembrance] is one and not many. […] That we offer now also, which was then offered, which cannot be exhausted.” ↩
28. Cărarea, p. 284. Fraza dinainte: „Chemarea aceasta de mijlocitor între Dumnezeu și oameni au avut-o mulți, dar mai cu seamă Iisus, și de la El toți iconomii Tainelor, Apostolii și urmașii lor legiuiți.” ↩
29. Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Epistola către Evrei, omilia 9, 6 (la Evrei 6, 4–6), NPNF I, vol. 14, p. 410, după textul de pe ccel.org (https://ccel.org/ccel/schaff/npnf114/npnf114.v.xiii.html): „as it is not possible that Christ should be crucified a second time, for that is to ‘put Him to an open shame.’” ↩
30. Cărarea, p. 294. Arsenie Boca citează Matei 27, 25 după textul ediției: „Sângele Lui asupra noastră și asupra feciorilor noștri”. Fraza următoare: „Blestemul acesta îi zorește să ia în brațe pe toți antihriștii vremurilor, până la cel mai de pe urmă, pe care și-l vor pune rege.” ↩
31. Cărarea, p. 318, capitolul „Semnul lui Iona”: „Pe acești iudei necredincioși și pe toți urmașii lor, de atunci și până astăzi, Mântuitorul n-a putut să-i vindece, fiindcă orice boală sufletească are leac și iertare, numai păcatul împotrivirii față de adevărul propovăduit, arătat și dovedit, nu are nici îndreptare, nici iertare.” Cu o frază înainte, Arsenie Boca vorbește despre „boierii” lui Israel, care, „cuprinși de ură împotriva lui Iisus”, nu primeau niciun semn al dumnezeirii Lui. ↩
32. Cărarea, p. 53, îndată după fraza despre crucea Mântuitorului. ↩
33. Cărarea, p. 294: „Deci până la capătul zilelor, când se vor întoarce și ei, moștenirea lor este a noastră, a noului Israil, a neamurilor creștine.” Cu câteva rânduri mai sus, Arsenie Boca citează Osea 3, 4–5. Pe p. 295 scrie că lecția privește toate neamurile: „Istoria se va repeta cu oricare dintre neamurile care vor face ce-au făcut ei.” ↩
34. Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Evanghelia după Matei, omilia 86, NPNF I, vol. 10, p. 494, după textul de pe ccel.org (https://ccel.org/ccel/schaff/npnf110/npnf110.iii.LXXXII.html): „so far from confirming their sentence upon their children, confirmed it not even on them, but from the one and from the other received those that repented […]. And if some continued in their sin, to themselves let them impute their punishment.” Cursivele sunt ale ediției NPNF. ↩
35. Cărarea, p. 294: „În toată lumea lui Dumnezeu, nu este altă predică mai puternică, decât a Sfântului răstignit de ură și Care-și iartă ucigașii.” ↩
36. Cărarea, p. 235: „Iată Genetica modernă, dată în nucleu lui Moise, de Mântuitorul Însuși prin revelație, acum 3.500 ani pe muntele Sinai.” Partea a cincea, „Ereditate și spirit”, ține de la p. 207 la p. 272 (cuprinsul cărții, pp. 356–358). ↩
37. Cărarea, p. 236. Tot acolo: „genezele recesive apar în ascendenți în chip independent, nu după legile probabilității, ci după legile care atârnă peste fărădelegi”. ↩
38. Cărarea, p. 238: de la un strămoș se transmit „până într-al treilea și al patrulea neam, câteva grupuri de geneze recesive — urmare a cine știe ce păcate — însă în stare latentă”. ↩
39. Cărarea, p. 268: „Toate acestea le face contabilitatea absolută a lui Dumnezeu, care creează în dependență cu omul și potrivit cu faptele sale, ajungându-l cu răutățile lui din urmă și întorcându-i-le în brațe, sau iertându-l de ele, dacă s-a silit, prin lupta cu sine însuși, să-și dobândească iertarea.” ↩
40. Cărarea, p. 263. Din teoria aceasta Arsenie Boca trage, pe pagina următoare, regula înfrânării bărbatului pe toată vremea sarcinii și a alăptării (p. 264). ↩
41. Cărarea, p. 259: „Ereditatea nu fixează poziții fatale, din care nu putem ieși, ci limite mai mult sau mai puțin fixe”; p. 268: ieșirea din moștenirea rea „nu e cu putință, decât trăind prezența nevăzută a lui Hristos în noi, trăind învățătura creștină în toate fibrele ființei, — ceea ce face cu putință lui Dumnezeu să scoată afară, prin mecanismul eredității, neghina recesivă”. Tot acolo: „Unde însă nu vrem și noi, nu intervine; ne-a făcut fără noi, dar nu desăvârșește lucrul fără noi.” ↩
42. Cărarea, p. 266: „Prin cuvântul lui Iezechiil proorocul străbate totuși o rază de îndurare, pentru câteva excepții.” Arsenie Boca citează apoi Iezechiel 18, 14. 17. 19 (pp. 266–267). ↩
43. Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Ioan, omilia 56, 1, NPNF I, vol. 14, pp. 198–199, la aceeași adresă de pe ccel.org: „since it cannot be that when one sinneth another should be punished” (p. 198); apoi, după Iezechiel 18, 2–3 și Deuteronomul 24, 16: „But if any one argue, “How then is it said, ‘Who visiteth the sins of the parents upon the children unto the third and fourth generation’?” (Deut. v. 9); we should make this answer, that the assertion is not universal, but that it is spoken with reference to certain who came out of Egypt.” (p. 199). ↩
44. Cărarea, pp. 236–237 (ed. 1995, p. 237): „Înainte de a exista ca persoane pământești, existăm ca gând, ca intenție a lui Dumnezeu.” ↩
45. Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, cap. 29, §§ 1 și 3 (în alte ediții, cap. 30), în Nicene and Post-Nicene Fathers, seria a II-a (mai departe: NPNF II), vol. 5, ed. Philip Schaff și Henry Wace, trad. W. Moore și H. A. Wilson, pp. 419–420, după textul de pe ccel.org (https://ccel.org/ccel/schaff/npnf205/npnf205.x.ii.ii.xxx.html): „we are to say that in the power of God’s foreknowledge […] all the fulness of human nature had pre-existence […], and in the creation of individuals not to place the one element before the other, neither the soul before the body, nor the contrary” (§ 1, pp. 419–420); „so that it is not true to say either that the soul exists before the body, or that the body exists without the soul, but that there is one beginning of both” (§ 3, p. 420). ↩
46. Cărarea, p. 237. Fraza dinainte: „De faptul că suntem oarecumva anteriori față de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învățându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ”, urmată de Ieremia 1, 5. În textul ediției din 1995 pe care îl avem: „oarecum anteriori” și „însuși ne spune”, fără „Dumnezeu”. ↩
47. Cărarea, p. 255: „Înclinarea sufletului face interferență cu înclinarea trupului în care a fost trimis.”; p. 281: „Dumnezeu pe toți îi trimite înzestrați și în stare să fie drepți. Dar, trecând ei prin poarta nașterii pământești, iau în spate poveri părintești, care-i spetesc și-i încovoaie spre pământ.” ↩
48. Cărarea, p. 254: „Sufletul nu se moștenește, ci se creează de Dumnezeu.” Căderea de care vorbește Arsenie Boca e a firii omenești, din Rai: „Căderea între tâlhari este căderea firii omenești din Rai în lumea aceasta” (p. 212). ↩
49. Sf. Ioan Damaschin, Expunerea exactă a credinței ortodoxe, II, 12, NPNF II, vol. 9, ed. Philip Schaff și Henry Wace, trad. engleză S. D. F. Salmond, partea a doua, p. 31, după textul de pe ccel.org (https://ccel.org/ccel/schaff/npnf209/npnf209.iii.iv.ii.xii.html): „Further, body and soul were formed at one and the same time, not first the one and then the other, as Origen so senselessly supposes.” ↩
50. Cărarea, p. 252. ↩
51. Cărarea, pp. 252–253: „Cancerul, această misterioasă anarhie celulară, mi se pare că vine tot cam din aceleași pricini din care vine și o anarhie socială” (p. 252); „Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formulă cromozomică” (p. 253). ↩
52. Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Evanghelia după Ioan, omilia 38, 1 (la Ioan 5, 14), NPNF I, vol. 14, pp. 130–131, după textul de pe ccel.org (https://ccel.org/ccel/schaff/npnf114/npnf114.iv.xl.html): „“What then,” saith one, “do all diseases proceed from sin?” Not all, but most of them; and some proceed from different kinds of loose living, since gluttony, intemperance, and sloth, produce such like sufferings. But the one rule we have to observe, is to bear every stroke thankfully; for they are sent because of our sins, as in the Kings we see one attacked by gout; they are sent also to make us approved, as the Lord saith to Job […]”. Pagina 131 începe în fraza despre lăcomie. ↩
53. Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Epistola întâi către Timotei, omilia 16 (la 1 Timotei 5, 23), NPNF I, vol. 13, pp. 464–465, după textul de pe ccel.org (https://ccel.org/ccel/schaff/npnf113/npnf113.v.iii.xvii.html): „If one who had practiced fasting to such an extent, and used only water, so long that he had brought on “infirmities” and “frequent infirmities,” is thus commanded to be chaste, and does not refuse the admonition, much less ought we to be offended when we receive an admonition from any one. But why did not Paul restore strength to his stomach? Not because he could not […] but because he had a design of importance in withholding such aid. What then was his purpose? That even now, if we see great and virtuous men afflicted with infirmities, we may not be offended, for this was a profitable visitation.” Pagina 465 începe în fraza „Not because he could not”. ↩
54. Cărarea, pp. 271–272 (ed. 1995, p. 272). Între frazele citate: „Prin simpla îndreptare a energiei cunoscătoare a sufletului asupra unui lucru, acesta se influențează și se schimbă întrucâtva” și „organismul viu înregistrează cu atât mai ușor un bombardament al energiei sufletului și-i pricinuiește mutația infinitezimală, după dorință” (p. 271). Fraza care urmează citatului: „Și iarăși: cum să nu fie în stare rugăciunea cu iubire să-l folosească și să-l schimbe, din rău în bun?” (p. 272). ↩
55. Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariul la Epistola către Galateni, cap. 3 (la Galateni 3, 1), NPNF I, vol. 13, p. 24, după textul de pe ccel.org (https://ccel.org/ccel/schaff/npnf113/npnf113.iii.iii.iii.html): „And when you hear of jealousy in this place, and in the Gospel, of an evil eye, which means the same, you must not suppose that the glance of the eye has any natural power to injure those who look upon it. For the eye, that is, the organ itself, cannot be evil; but Christ in that place means jealousy by the term.” ↩
56. Cărarea, p. 270, în capitolul „Pui de om în pui de cer”: „Când vrea Dumnezeu să întrupeze un gând în lumea văzută, ca pe un nou fiu al Său și să-l suie pe treptele desăvârșirii făpturilor Sale, neapărat îi trebuie și o căsătorie corespunzătoare pe pământ.” Arsenie Boca citează apoi Isaia 57, 1, după textul ediției („Piere dreptul și nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiți și nimănui nu-i pasă că din pricina răutății a pierit cel drept”), și continuă: „— Cum pier drepții și nimeni nu ia aminte? — Foarte simplu: Că nu se mai nasc. […] Căsătoria are cuvântul.” ↩
57. Cărarea, p. 277, în capitolul „Cuvinte hotărâtoare” (pp. 275–277), care vorbește despre nuntă. ↩
58. Cărarea, p. 283 (ed. 1995, p. 282), la sfârșitul capitolului „Vederea prin văl”. ↩
59. Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Epistola către Efeseni, omilia 21 (la Efeseni 6, 1–4), NPNF I, vol. 13, p. 154, după textul de pe ccel.org (https://ccel.org/ccel/schaff/npnf113/npnf113.iii.iv.xxii.html): „Since she put him into the hands of God. […] No, it was the faith of the mother and her earnest zeal that wrought the whole.” ↩
60. Viețile sunt date după site-ul Bisericii Ortodoxe din America, până la confruntarea cu Viețile Sfinților tipărite în românește. Sfânta Varvara (4 decembrie), https://www.oca.org/saints/all-lives/2026/12/04: „Her father, the pagan Dioscorus, was a rich and illustrious man in the Syrian city of Heliopolis.” și „Dioscorus himself executed Saint Barbara.” Sfânta Irina (5 mai), https://www.oca.org/saints/id/lives/101297: „She was the daughter of Licinius, the pagan ruler of a certain small kingdom, and his wife Licinia”; „Then, Licinius and his wife were baptized as Christians, along with almost 3000 others” (după ce, prin rugăciunea ei, Licinius se ridicase nevătămat). ↩
61. Cărarea, p. 141, în capitolul „Continuarea biruinței, prin Taine”: „Căci Iisus Hristos împlinește ceea ce ne lipsește nouă: ne-a dăruit o a doua naștere, iertându-ne de prima”. ↩

În aceeași serie

• Viața lui Arsenie Boca (I). Până la Prislop (1910–1948)
• Viața lui Arsenie Boca (II). De la Prislop la Sinaia (1948–1989)