
Al cincilea articol din seria despre ieromonahul Arsenie Boca (1910–1989). Primele două, Viața lui Arsenie Boca (I). Până la Prislop (1910–1948) și Viața lui Arsenie Boca (II). De la Prislop la Sinaia (1948–1989), îi povestesc viața. Al treilea și al patrulea, Arsenie Boca (III). Învățătura din Cărarea Împărăției și Arsenie Boca (IV). Învățătura din Cuvinte vii, îi cercetează scrierile. Acesta cercetează pictura pe care a lăsat-o în biserica din Drăgănescu.
Ce se vede pe pereți descriem după fotografii, cele mai multe din albumul despre biserică publicat în 2005. Concluzia noastră la fiecare punct e dată îngroșat și cursiv. Ce spun apărătorii lui Arsenie Boca despre pictură am adunat la sfârșit, în concluzii. Fiecare citat și fiecare fapt au trimitere la sursa lor.
Între 1968 și 1983, Arsenie Boca a pictat biserica „Sfântul Nicolae” din Drăgănescu, un sat din județul Giurgiu, aproape de București. Parohul bisericii era preotul Savian Bunescu, cumnatul maicii Zamfira Constantinescu. Maica Zamfira fusese ucenica lui Arsenie Boca și stareța mănăstirii Prislop, din Țara Hațegului. Arsenie Boca a pictat în tempera, după un proiect al său, și a locuit la Drăgănescu din primăvară până în toamnă, cât a ținut lucrul.1
Arsenie Boca venea la Drăgănescu cu o pregătire de pictor de biserici. În primăvara lui 1939 a stat la Muntele Athos. Întors acasă, i-a cerut mitropolitului Ardealului ajutor ca să-și continue „studiul cu pictura bizantină a icoanelor”. În toamna aceluiași an a fost primit în atelierul de pictură al Mitropoliei Basarabiei, la Chișinău, și a studiat icoanele vechi din Muzeul de artă religioasă din București.2 În decembrie 1954, ca să poată zugrăvi biserica de la Prislop, a cerut să facă practica de șase luni după care Comisia de pictură a Patriarhiei dădea autorizația. Din 1961 a lucrat la atelierul de pictură al Patriarhiei Române și a ajuns să răspundă de el. Istoricul Adrian Nicolae Petcu, autorul biografiei documentare publicate după arhive în revista Tabor, în 2023, spune că la Drăgănescu a venit ca „pictor autorizat de biserici”.3
Am cercetat pictura mai ales după albumul Biserica de la Drăgănescu, apărut în 2005 sub îngrijirea episcopului Daniil Stoenescu și a maicii Zamfira.4 Episcopul Daniil l-a cunoscut pe Arsenie Boca la Drăgănescu, în anii în care picta biserica.5 Albumul are fotografii ale scenelor, descrierea lor și două texte ale lui Arsenie Boca despre pictură. Primul se numește „Geneza picturii” și e semnat de el. Al doilea tâlcuiește scena „Biserica și lumea” și a fost găsit, după cum spune albumul, între manuscrisele lui de la Sinaia.6 Am folosit și două colecții de fotografii ale pereților și imaginile unui reportaj de televiziune din 2016.7 Am pus ce se vede pe pereți alături de rânduiala pe care Biserica a dat-o icoanei și am adunat abaterile în nouă puncte:
- Hristos e pictat străveziu, iar în două scene, fără barbă.
- Hristos răstignit își smulge mâna din cui ca să cheme oamenii.
- Francisc de Assisi și Wulfila sunt pictați cu aureolă, iar Wulfila stă în altar, între ierarhii care slujesc la Sfânta Masă.
- Sfânta Sofia din Constantinopol și catedrala Sfântului Petru din Roma sunt pictate în același nimb, ca o singură Biserică.
- Sfântul Nicolae Cabasila e pictat ca arhiereu, deși n-a fost.
- Pictorul și-a dat chipul unor sfinți, după mărturia celor care l-au cunoscut.
- Oameni din lumea lui, de la familia parohului până la Marx, sunt pictați în scenele bisericii.
- Un personaj de roman, avva Zosima, e pictat cu aureolă, ca pildă a vieții călugărești.
- Lumea anilor în care picta, cu telefoane, antene, o navetă spațială și un oraș în flăcări, a intrat pe pereții bisericii.
În acest articol
Ce cere Biserica de la o icoană
Sinodul al VII-lea Ecumenic, al doilea ținut la Niceea, a mărturisit că Biserica păstrează neschimbate predaniile primite, scrise sau nescrise. Una dintre ele este zugrăvirea icoanelor „potrivită cu istorisirea propovăduirii Evangheliei”. Sinodul spune că predania aceasta e de folos mai ales pentru că prin ea „întruparea lui Dumnezeu Cuvântul se arată adevărată, iar nu părută”. Urmând „autoritatea de Dumnezeu insuflată a Sfinților noștri Părinți și predaniile Bisericii sobornicești”, Sinodul a hotărât să se pună în biserici icoanele Domnului, ale Maicii Domnului, ale îngerilor, ale tuturor sfinților și ale tuturor cuvioșilor. Tot el arată că cinstea dată icoanei trece la cel înfățișat pe ea.8
Pidalionul e culegerea canoanelor Bisericii, cu tâlcuirile lor, tălmăcită în românește de mitropolitul Veniamin și tipărită la mănăstirea Neamț în 1844.9 El cuprinde și canonul 82 al Sinodului al VI-lea, care poruncește ca Hristos să fie zugrăvit pe icoane „după omenire”, în locul mielului prin care Îl închipuiau unii zugravi. Tâlcuirea canonului cere ca Hristos să se zugrăvească „ca un om desăvârşit, după chipul omenesc”, ca să ne aducem aminte „de petrecerea cea cu trup, şi de pătimire, şi de moartea Lui”.10
În nota de la Sinodul al VII-lea, Pidalionul arată pentru ce se fac icoanele. Ele îi învață „pe cei ce nu ştiu carte, proorociile proorocilor, nevoinţele cuvioşilor, chinurile mucenicilor, şi patimile şi minunile lui Hristos”. Ele îi îndeamnă pe cei ce le văd să-i cheme „pe Sfinţi ca mijlocitori către Dumnezeu”. Icoana se sfințește, după aceeași notă, „atât de la caracter, cât şi de la numele cel închipuit”. Zugravii trebuie să știe „mai întâi ce zice Scriptura şi Evanghelia, ca să zugrăvească Icoanele după înţelegerea Sfintei Scripturi”. Cel ce nu știe să-i întrebe „pe cei ce ştiu”, ca să nu zugrăvească lucruri „prea necuviincioase şi împotriva Evangheliei”.11 Asemenea necuviințe, spune Pidalionul, le fac zugravii „din neştiinţă şi din rău obicei”. Nota se încheie cu porunca ca icoanele „să aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile, precum porunceşte sfântul sinod acesta, şi nu a fi oarecare grozăvii neasemănate”.12
Biserica Ortodoxă Română are o comisie de pictură bisericească, al cărei regulament l-a aprobat Sfântul Sinod în 2012. Regulamentul spune că pictura bisericească „nu este rezultatul unei creații personale, ci reprezintă punerea în practică a tradiției picturii bizantine multiseculare, cu rol teologic, liturgic și catehetic”. Din pricina aceasta, după regulament, pictura bisericească nu poate fi supusă drepturilor de autor.13

1. Hristos străveziu și fără barbă
Arsenie Boca a scris despre pictura de la Drăgănescu un text numit „Geneza picturii”, tipărit în albumul Biserica de la Drăgănescu, din 2005. Acolo scrie despre chipul lui Hristos Pantocratorul, adică Atotțiitorul, cum îl zugrăveau pictorii de odinioară: „Pantocratorul era un Suveran sever, chiar încruntat, ca un Împărat de care oamenii să se teamă”. „Neajunsul”, adaugă el, „era că pierdea tinerețea cea veșnică de pe chip”. Apoi scrie: „Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile”.14 Hegel a fost un filosof german, mort în 1831.15
Pe peretele din stânga al naosului, adică al încăperii din mijlocul bisericii, Arsenie Boca a pictat Învierea Domnului. Hristos se ridică din mormânt alb și străveziu, cu părul lung, fără barbă și fără mustață. Prin trupul și prin veșmântul Lui se văd culorile peretelui.16 Albumul descrie scena la fel: Hristos „înviază transfigurat și transparent în nimb și giulgiu alb”.17 Tot în veșmânt alb și străveziu e pictat Hristos în altar, deasupra Sfintei Mese, în scena cu sfinții ierarhi care slujesc.18 Pe peretele din dreapta al naosului, lângă intrare, în scena „Nunta Fiului de Împărat”, Hristos stă pe tron, cu potirul în față și cu aureola cu cruce, ca în celelalte icoane ale Lui. Și aici e pictat fără barbă, cu părul lung și cărunt.19 Pe bolta naosului, același pictor L-a zugrăvit pe Hristos Pantocrator cu barbă.20
În „Geneza picturii”, Arsenie Boca nu spune de unde a luat trupul străveziu al Învierii. Despre lumina picturii scrie doar că a lăsat deoparte negrul, care întunecă vopselele: „Albul le ușurează, iar aurul le spiritualizează”.21
Un răspuns l-a dat Ioan Buduca, un autor care scrie cu prețuire despre antroposofie, învățătura ezoteristului austriac Rudolf Steiner. În 2014, Buduca a scris în revista Luceafărul că a mers la Drăgănescu „anume ca să văd reprezentarea iconografică a Învierii realizată de Arsenie Boca”. Despre ea scrie: „Nimeni, înaintea lui Boca, n-a îndrăznit să realizeze o icoană a Învierii în care trupul să fie invizibil.” Pentru un asemenea trup, spune el, pictorul n-avea model în iconografia bizantină. Buduca găsește modelul în învățătura antroposofiei despre trupul Învierii. După el, voalurile străvezii din care e făcut trupul înviat sunt nouă și stau în trei grupe de câte trei, ca în învățătura antroposofică. El scrie că trupul Învierii apare la Drăgănescu „în perfectă corespondenţă cu descrierea non-vizualizabilă din textele antroposofiei steineriene”. Buduca socotește că imaginea n-ar fi putut veni dintr-o carte și încheie că pictorul „a văzut trupul Învierii cu ochii lui. Cu ochii lui sufleteşti, fireşte.” Articolul se încheie cu nădejdea că canonizarea lui Arsenie Boca va fi „un prilej pentru o mai dreaptă recunoaştere a caracterului non-eretic al operei steineriene şi pentru curajul spiritual de a repune reîncarnaţionismul în drepturile sale”.22
Monahul Paulin Lecca, mai târziu arhimandrit, povestește că Arsenie Boca i-a dat să ducă unui preot de la Govora, în Oltenia, închisă în două plicuri, o carte a lui Steiner, „în care se vorbea despre clarviziune, aură etc.”.23 În 1953, o adresă a Securității, poliția politică a regimului comunist, scria despre el că „după ce a intrat în gruparea antroposofică a făcut progrese rapide”. Istoricul Adrian Nicolae Petcu, care a publicat-o, o socotește o delațiune „care nu se poate proba”.24
Evanghelia arată că trupul înviat al Domnului se putea atinge. După Înviere, Domnul le-a spus ucenicilor: „Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase”.25 Iar lui Toma i-a zis: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea”.26 Trupul înviat al Domnului e nestricăcios, dar e același trup, cu carne și oase. Arsenie Boca a pictat el însuși, într-una dintre cele patru scene mici de lângă Înviere, arătarea către Toma. Deasupra scrie „Dumineca Tomii”, iar Toma, căzut în genunchi, spune: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”.27
Sinodul al VII-lea a rânduit icoanele urmând „autoritatea de Dumnezeu insuflată a Sfinților noștri Părinți și predaniile Bisericii sobornicești”, ca să arate întruparea „adevărată, iar nu părută”. Arsenie Boca invocă pentru chipul lui Hristos cerința unui filosof. Tâlcuirea canonului 82 cere ca Hristos să fie zugrăvit „ca un om desăvârşit, după chipul omenesc”, ca să ne aducem aminte de viața Lui în trup, de Pătimirea și de moartea Lui. La Drăgănescu, trupul Domnului înviat e pictat ca o lumină prin care se vede zidul.
Pidalionul dă și o pildă de icoană greșită. Între lucrurile „prea necuviincioase şi împotriva Evangheliei” pe care le zugrăvesc unii zugravi, el numără icoana în care Domnul e pictat la Înjumătățirea Cincizecimii „copil tânăr, şi fără de barbă învăţând, de vreme ce Domnul atunci era Bărbat desăvârşit după Botez”.28 Înjumătățirea Cincizecimii e praznicul de la mijlocul celor cincizeci de zile dintre Paști și Rusalii. Pidalionul osândește aici icoana care Îi dă Domnului alt chip decât cel pe care Îl avea la vremea praznicului. Învierea a fost după Botez și după Răstignire, iar Hristos al Învierii e același „Bărbat desăvârşit”.
Arsenie Boca scrie că vechiul Pantocrator „pierdea tinerețea cea veșnică de pe chip” și caută pentru Hristos „un chip universal al omului”, „cum cere Hegel”. L-a pictat pe Hristos al Învierii alb și străveziu, cu un trup prin care se vede zidul, deși a zugrăvit alături arătarea către Toma, căruia Domnul i-a dat să-I pipăie rănile. Pentru acest trup n-avea model în icoanele Bisericii, iar un autor care prețuiește antroposofia a recunoscut în el trupul Învierii din învățătura antroposofiei. La Înviere și în „Nunta Fiului de Împărat”, Hristos e pictat fără barbă, iar pe bolta naosului același pictor L-a zugrăvit cu barbă. Sinodul al VII-lea a rânduit icoana după Sfinții Părinți și după predania Bisericii, ca să arate întruparea adevărată, iar nu părută. Pidalionul socotește „împotriva Evangheliei” icoana în care Domnul, care era „Bărbat desăvârşit”, e pictat „copil tânăr, şi fără de barbă”.
2. Hristos răstignit, cu mâna smulsă din cui
În scena „Biserica și lumea”, Arsenie Boca L-a pictat pe Hristos răstignit pe o cruce de lemn, cu mâna dreaptă desprinsă din cui. Alături scrie: „Veniți la Mine!”.29 Albumul descrie scena așa: Hristos „privește senin, aproape zâmbind, plin de iubire, iertare și dor, având mâna dreaptă desprinsă din cuiul sfintei Crucii, într-un gest și act de chemare a tuturor oamenilor”.30
În textul despre „Biserica și lumea”, Arsenie Boca scrie că Hristos răstignit „desprinde o mână din cuie și cheamă cu extremă tărie pe oameni: «Veniți la Mine!»”. Tot acolo arată ce înțelege prin aceasta: „Tot a reușit «Prințul veacului acestuia», să mai țină pe Domnul Hristos în agonie, pe cruce, cu una din patimile sale, Biserica luptătoare. Dar cu atât mai puternică e chemarea Domnului Hristos către creștini: «Veniți la Mine» cu cât e mai dureroasă smulgerea din cuie a unei mâini (a Providenții pe tot intervalul până la sfârșitul lumii) răstignite.”31 Aceeași idee o pune, în „Geneza picturii”, pe seama lui Blaise Pascal, matematician și filosof religios francez din veacul al XVII-lea: „De atunci «Iubirea», definiția lui Dumnezeu, e mereu pe cruce, în agonie, până la sfârșitul istoriei, cum scrie Pascal.”32
Evanghelia arată că Domnul a rămas pe cruce până la moarte: „Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul.”33 După Înviere, Toma a cerut să vadă „în mâinile Lui, semnul cuielor”.34 Cuvintele „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” le-a spus Domnul în propovăduirea Lui, după Evanghelia de la Matei.35 Apostolul Pavel scrie: „Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare.”36 Epistola către Evrei spune că suntem sfințiți „prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna”.37
Sinodul al VII-lea cere ca icoana să fie „potrivită cu istorisirea propovăduirii Evangheliei”. Tâlcuirea canonului 82 cere ca Hristos să fie zugrăvit ca să ne aducem aminte „de petrecerea cea cu trup, şi de pătimire, şi de moartea Lui”.
În scena „Biserica și lumea”, Arsenie Boca L-a pictat pe Hristos răstignit smulgându-și mâna din cui și chemând de pe cruce cu cuvinte din propovăduirea Lui. Albumul Îl descrie „aproape zâmbind”. Pictorul scrie că „Prințul veacului acestuia” reușește „să mai țină pe Domnul Hristos în agonie, pe cruce”, iar mâna smulsă din cuie e „a Providenții pe tot intervalul până la sfârșitul lumii”. Evanghelia arată că Domnul a rămas răstignit până Și-a dat duhul, iar Apostolul spune că Hristos, înviat din morți, „nu mai moare”. Sinodul al VII-lea cere icoane potrivite cu istorisirea Evangheliei.
3. Francisc de Assisi și Wulfila, cu aureolă
În „Geneza picturii”, textul lui din albumul Biserica de la Drăgănescu, Arsenie Boca scrie că a pictat în altar „un moment din sfânta Liturghie: a prefacerii sfintelor daruri de pe altar în Trupul şi Sângele Mântuitorului”. Despre ierarhii pe care i-a pus în jurul Sfintei Mese scrie: „Liturghia reprezentată prevede arhiereii de la cei dintâi, din Ierusalim, sfântul Iacob, de la autorii de Liturghii din veacul de aur, arhierei mărturisitori din epoca iconoclasmului, ai altor neamuri, printre care și unii de pe pământul nostru”.38
Scena e pictată în partea stângă a absidei, adică a peretelui rotunjit al altarului. Albumul arată că sfinții ierarhi stau în jurul Sfintei Mese „în ceasul suprem al Prefacerii euharistice”, cu Sfântul Apostol Iacob, fratele Domnului, în mijloc. Între ei, albumul îi numește pe Sfântul Spiridon, pe Sfântul Nicolae, pe Sfântul Ioan cel Milostiv, pe Sfântul Atanasie cel Mare, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, pe Sfântul Policarp, pe Sfântul Vasile cel Mare și pe „Ulfilas, episcopul Goţilor, în picioare”.39 Pe fotografiile din album, Wulfila stă în picioare între ierarhii din jurul Sfintei Mese, în veșminte de arhiereu, și are aureolă, ca toți ceilalți. În aureola lui scrie „Ulfilas, Episcopul Goților”, fără „Sf.”, care stă scris în aureola vecinului lui, Sfântul Ioan cel Milostiv.40
Tot pe peretele rotunjit al altarului, Arsenie Boca a pictat Sinodul I Ecumenic, sub inscripția „De la soborul I ecumenic anul 325, împotriva lui Arie”. Arie stă în fața împăratului Constantin, iar Sfântul Nicolae se pregătește să-l pălmuiască. Alături, Sfântul Atanasie cel Mare, al Alexandriei, fuge cu o barcă pe Nil, urmărit de ostași. Inscripția scenei spune „După al V-lea exil al sfântului Atanasie cel Mare”, iar albumul adaugă că exilul acesta l-a suferit „pentru lupta sa împotriva arianismului”.41 Tot în „Geneza picturii”, Arsenie Boca scrie despre Arie că a fost „combătut și lepădat de Biserică la Sinodul I ecumenic” și adaugă: „Apare în pictură de două ori”.42 A doua oară l-a pictat în scena „Biserica și lumea”, tras de un diavol într-o plasă, cu cuvintele „Hristos e făptură”.43
Pe peretele din dreapta al naosului, în Înălțarea Domnului, Arsenie Boca a pictat „norul de martori” din Epistola către Evrei, alcătuit, după album, „din zeci de capete de sfinți, apostoli, martiri, ierarhi și cuvioși, care privesc din medalioane înspre Domnul”.44 Între ei, lângă Sfinții Apostoli Petru și Pavel, lângă Sfântul Macarie Egipteanul și Sfântul Ioan de Rila, e pictat un călugăr tuns, în haină cafenie, cu glugă. În aureola lui scrie „Sfântul Francisc de Assisi”.45
Francisc de Assisi a fost un călugăr din Italia, întemeietorul ordinelor franciscane. A murit în 1226. Biserica Catolică l-a canonizat în 1228, prin papa Grigore al IX-lea.46 Sfântul Ignatie Briancianinov, episcop al Caucazului și al Stavropolului, îl numără între cei căzuți „la cea mai vârtoasă înşelare demonică”.47
Wulfila a fost episcopul goților în vremea împăratului Valens și le-a tradus Scriptura în limba lor.48 Fericitul Teodoret al Cirului, istoric al Bisericii din veacul al V-lea, scrie despre el în capitolul „Cum s-au molipsit goții de rătăcirea lui Arie”. Acolo arată că goții îl ascultau întru toate pe episcopul lor, Ulfila, și că acesta a fost înduplecat să-i aducă în comuniune cu împăratul Valens. De atunci, scrie Teodoret, goții spun că Tatăl e mai mare decât Fiul. Nu-L numesc pe Fiul făptură, dar sunt în comuniune cu cei care Îl numesc așa.49 Sinodul I Ecumenic, de la Niceea, L-a mărturisit pe Fiul, după cuvintele Pidalionului, „Dumnezeu adevărat, de o fiinţă cu Tatăl, adică având aceeaşi fiinţă şi fire întocmai cu Tatăl, şi prin urmare aceeaşi slavă”.50
Arsenie Boca a lăsat și un text despre scena „Biserica și lumea”, găsit între manuscrisele lui și tipărit în același album, Biserica de la Drăgănescu. Acolo scrie ce arată aureola: „Curățenia inimii e arătată, prin aureolă, drept semnul sfințeniei”. Tot acolo adaugă: „Aureolă avem toți, e o sferă de radiații în jurul capului și a întregului corp, a calității lui morale, a biografiei noastre de viață chiar”.51 În aceeași scenă, pe diavolul care îl ispitește pe un om de știință l-a pictat cu o „aureolă” pe care albumul o descrie „incoloră, ștearsă sau stinsă”.52
Pidalionul arată că icoanele sfinților îi îndeamnă pe credincioși să-i cheme pe sfinți ca mijlocitori către Dumnezeu. Canonul 45 al Sfinților Apostoli poruncește: „Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, numai să se afurisească”, adică să fie oprit de la Împărtășanie. Tâlcuirea lui adaugă că clericul care slujește Liturghia împreună cu ereticii „împreună se cateriseşte şi el”, adică e scos din treapta preoției.53 Canonul 33 al Sinodului din Laodiceea spune: „Nu se cuvine cu ereticii, sau cu schismaticii a se ruga împreună”.54
Arsenie Boca l-a pictat pe Wulfila în altar, cu aureolă și în veșminte de arhiereu, în jurul Sfintei Mese, în ceasul prefacerii Darurilor, împreună cu Sfântul Atanasie cel Mare. În același altar l-a pictat pe Arie osândit la Niceea și pe Sfântul Atanasie prigonit pentru lupta lui cu arianismul. Wulfila e episcopul prin care goții, după Fericitul Teodoret, s-au molipsit de rătăcirea lui Arie, iar canoanele îl caterisesc pe clericul care slujește împreună cu ereticii. Pe Francisc de Assisi l-a pictat cu aureolă și cu numele de „Sfântul”, în norul de martori al Înălțării. Aureola e, după propriul lui cuvânt, „semnul sfințeniei”.
4. Sfânta Sofia și Sfântul Petru din Roma, în același nimb
Scena „Biserica și lumea” e pictată pe peretele din stânga al naosului, lângă intrare.55 Jos, sub crucea de pe care Hristos și-a desprins mâna dreaptă, Arsenie Boca a pictat într-un nimb auriu, cu raze, două clădiri albe, cu cupole.56 Albumul le numește „Biserica lui Hristos învesmântată în alb: Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol și Bazilica Sfântul Petru din Roma, unite în nimb auriu”.57 Deasupra nimbului, pictorul a scris, ca pe un cuvânt al Sfântului Ciprian al Cartaginei, mort în 258: „Extra Ecclesiam nulla salus”, adică „În afară de Biserică nu există mântuire”. Sub cruce a scris articolul din Crez: „Cred întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”.58
În textul lui despre scena aceasta, din albumul Biserica de la Drăgănescu, Arsenie Boca scrie că, alături de pământul înroșit de urmările fărădelegilor, „se află o altă emisferă luminoasă, radiantă, reprezentând Biserica apostolică, cu primele ei două ramuri: răsăriteană Sfânta Sofia și apuseană Sfântul Petru din Roma”. Apoi adaugă: „Aceste două Biserici istorice stau pe cuvântul Domnului Hristos spus lui Petru, când acesta prin revelație a mărturisit dumnezeirea Mântuitorului”.59 Ucenicul lui, preotul Petru Vamvulescu, care l-a căutat la Drăgănescu în 1970, scrie în cartea Părintele Arsenie Boca. Mărturia mea că pictorul a legat Sfânta Sofia de catedrala Sfântului Petru „printr-o punte viitoare”.60
În 1054, Biserica Apusului s-a despărțit de cea a Răsăritului.61 Arsenie Boca scrie, în același text: „Ce-a făcut trufașul cardinal Humbert aruncând anatema lui pe altarul Sfintei Sofii la 1054, a rupt unitatea, a pătat sfințenia Bisericii cu un păcat al trufiei”. Tot el scrie că, de atunci, „unitatea Bisericii nu se mai realizează decât la al VIII-lea sinod ecumenic - dacă va mai fi”. Și întreabă: „Deci cine a ieșit din unitate, din sfințenie, din apostolicitate și sobornicitate?”62
Crezul pe care Arsenie Boca l-a scris sub cruce mărturisește o singură Biserică. Apostolul Pavel scrie: „Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez”.63 Sfântul Ciprian, pe care pictorul îl pomenește deasupra nimbului, scrie în cartea lui despre unitatea Bisericii: „Unul este Dumnezeu și unul Hristos, una este Biserica Lui și una credința”.64
În scena „Biserica și lumea”, Arsenie Boca a pictat Sfânta Sofia și catedrala Sfântului Petru din Roma în același nimb, ca „Biserica apostolică, cu primele ei două ramuri”. E un ecumenism, adică o unire a Bisericilor despărțite, pictată ca și cum s-ar fi împlinit. Propriul lui text spune că unitatea a fost ruptă în 1054 și că nu se mai reface decât la un al VIII-lea sinod ecumenic, „dacă va mai fi”. Biserica e una, cu o singură credință, iar legătura aceasta nu se poate face cât timp Roma nu se întoarce la credința de dinainte de ruptură. Chiar dacă s-ar întoarce, întoarcerea ei nu i-ar privi pe cei pe care Arsenie Boca i-a pictat cu aureolă: pe Francisc, mort în 1226, la aproape două veacuri după ruptură, și pe Wulfila, care i-a adus pe goți în comuniune cu arienii.
5. Nicolae Cabasila, pictat ca arhiereu
În registrul de sus al altarului, Arsenie Boca L-a pictat pe Hristos Arhiereu, înconjurat, după album, „de doisprezece arhierei”, în medalioane.65 Unul dintre ei e Sfântul Nicolae Cabasila, îmbrăcat ca ceilalți ierarhi și cu Evanghelia în mână. În aureola lui scrie „Sfântul Nicolae Cavasila, Arhiepiscopul Salonicului”.66 Tot în altar, în scena Duminicii Ortodoxiei, Cabasila e pictat încă o dată, în picioare, cu o carte pe care scrie „Viața în Hristos”. În aureola lui scrie „Nicolae Cabasila, Episcopul Tesalonicului”.67
Sfântul Nicolae Cabasila a fost un teolog bizantin din veacul al XIV-lea. Encyclopaedia Britannica îl numește „teolog și liturgist mirean”.68 Biserica Ortodoxă din America îl pomenește drept „Cuviosul Nicolae Cabasila”. Ea arată că pare să se fi călugărit la mănăstirea Manganon și că se poate să fi fost hirotonit ieromonah. Tot ea scrie că Nicolae era nepotul lui Nil Cabasila, arhiepiscopul Tesalonicului, oraș pe care românii îl numesc și Salonic.69
Pidalionul spune că icoana se sfințește „atât de la caracter, cât şi de la numele cel închipuit” și cere ca icoanele să aibă asemănare „cu aceia ale cărora sunt chipurile”.
Arsenie Boca l-a pictat de două ori pe Sfântul Nicolae Cabasila ca arhiereu și a scris în aureola lui „Arhiepiscopul Salonicului” și „Episcopul Tesalonicului”. Cabasila n-a fost arhiereu, iar Biserica Ortodoxă din America îl pomenește între cuvioși. Arhiepiscop al Tesalonicului a fost unchiul lui, Nil. Pidalionul cere ca icoana să semene cu cel pe care îl înfățișează și arată că ea se sfințește și prin numele scris pe ea.
6. Chipul pictorului, dat unor sfinți
Pe tavanul pronaosului, adică al încăperii de la intrare, Arsenie Boca l-a pictat pe Sfântul Ioan Botezătorul tânăr, cu aripi, ținând pe tipsie propriul cap.70 Episcopul Daniil scrie în album: „Personal sunt convins că imaginea și chipul sfântului Ioan Botezătorul ascunde și trădează autoportretul Părintelui Arsenie Boca”.71
În scena „Biserica și lumea”, la intrare, Arsenie Boca a pictat un călugăr răstignit pe o cruce. Călugărul are aureolă, iar pe marginea ei e scrisă fericirea celor curați cu inima, din Evanghelia de la Matei. Pe brațul crucii scrie „Lepădarea de sine”, iar deasupra capului, „Ascultarea de Dumnezeu”. În mâini ține două făclii, „Smerenia” și „Dragostea”. Lângă el, diavolul îi strigă: „Rabzi ca un prost; Jos, de pe cruce!”.72 În textul despre „Biserica și lumea”, Arsenie Boca scrie că a arătat prin el calea contemplației: „modalitatea contemplației o arată un om răstignit, fără piroane, deci de bunăvoie”.73 Albumul spune că tema călugărului răstignit e „specifică iconografiei monahale ortodoxe”. Despre crucea lui scrie că e „posibil un al doilea autoportret al Părintelui nostru Arsenie”.74 Preotul Vamvulescu scrie la fel: „Călugărul pictat la intrare, pe peretele din stânga al bisericii din Drăgănescu – răstignit pe cruce, către care strigau potrivnicii: «Rabzi ca un prost!» –, este o imagine a Părintelui Arsenie.”75
Tatiana Niculescu, autoarea biografiei „Ei mă consideră făcător de minuni”. Viața lui Arsenie Boca, apărute în 2018, îl vede pe pictor și în alte figuri. Ea scrie: „În galeria autoportretelor pictate de Arsenie Boca, chipul lui la diferite vârste se distinge sub figuri de mari sfinţi”. Îi numește pe „Vasile cel Mare, Ioan Botezătorul, Sfântul Ilie, Sfântul Gheorghe, Sfântul Mucenic Nestor, Paisie de la Neamţ”, „precum şi în reprezentarea lui Iisus însuşi în scena Botezului în Iordan”.76
Pidalionul cere ca icoanele „să aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile”. Tot el arată că icoana se sfințește și prin numele scris pe ea. Sub numele Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce intră în biserică vede, după album, chipul pictorului.
Episcopul Daniil, care a îngrijit albumul împreună cu maica Zamfira, scrie că în Sfântul Ioan Botezătorul de la intrare e autoportretul lui Arsenie Boca, iar în călugărul răstignit, poate, al doilea. Ucenicul Vamvulescu vede și el în călugăr „o imagine a Părintelui Arsenie”, iar Tatiana Niculescu îl vede sub chipurile mai multor sfinți și sub chipul lui Hristos de la Botez. Dacă au dreptate, pictorul și-a dat chipul unor sfinți și și-a pus, pe când trăia, aureola pe care el însuși o numește „semnul sfințeniei”. Pidalionul cere ca icoana să semene cu cel pe care îl înfățișează.
7. Oameni din lumea lui, în scenele bisericii
În altar, deasupra sfinților din scena Duminicii Ortodoxiei, Arsenie Boca a scris cuvintele: „Chipul slavei Tale celei negrăite sînt, deşi port ranele păcatelor”. În aceeași fâșie a schițat un șir de chipuri de bărbați și de femei din zilele noastre.77 Albumul vorbește de „mai multe zeci de chipuri omenești, unele înaureolate”.78 Preotul Vamvulescu scrie că, tot în altar, Arsenie Boca „a folosit şi chipurile oamenilor cu răspundere în societate şi în Biserică de atunci”.79
Pe peretele din stânga al naosului, lângă Înviere, sub chipul Sfântului Arhanghel Gavriil, Arsenie Boca a pictat un botez din zilele noastre. Deasupra lui sunt pictați Hristos și un înger. Dedesubt, în jurul cristelniței în care un preot botează un prunc, stau oameni în haine de oraș: un preot în reverendă, câteva femei, o bătrână îmbrăcată în negru și o pereche tânără.80 Albumul arată că pruncul e botezat de un preot din București, de la o biserică pe care Arsenie Boca o cerceta des. Tot albumul scrie că în jurul cristelniței „pot fi identificați șase membri ai familiei noului botezat din familia preotului paroh Savian Bunescu”.81 Tatiana Niculescu numește scena „o poză de familie”.82
Sub „Nunta Fiului de Împărat”, Arsenie Boca a pictat nunta din Cana Galileii. Albumul scrie că nunul, care se ridică uimit de minune, e pictat, după mărturisirea pictorului, „sub chipul părintelui Gala Galaction”.83 Gala Galaction a fost scriitor, preot și profesor de teologie la Cernăuți și la București și a murit în 1961.84
În Învierea de pe peretele din stânga, între cei care pleacă de la mormânt, albumul descrie doi bătrâni ai sinedriului, „primul - purtând chipul lui Marx”.85 Karl Marx a fost un filosof politic și revoluționar german, mort în 1883.86
Sinodul al VII-lea a rânduit să se pună în biserici icoanele Domnului, ale Maicii Domnului, ale îngerilor și ale sfinților. Pidalionul cere ca icoana să semene cu cel pe care îl înfățișează și spune că ea se sfințește și prin numele scris pe ea.
În altar, Arsenie Boca a pictat, după cuvântul ucenicului său, „chipurile oamenilor cu răspundere în societate şi în Biserică de atunci”. Sub chipul Sfântului Arhanghel Gavriil a pictat familia parohului la un botez, în haine de oraș, ca pe „o poză de familie”. Nunului din Cana i-a dat chipul preotului Gala Galaction, iar unui bătrân al sinedriului, chipul lui Marx. Sinodul al VII-lea a rânduit în biserici icoanele Domnului, ale Maicii Domnului, ale îngerilor și ale sfinților, iar Pidalionul cere ca fiecare icoană să semene cu cel pe care îl înfățișează.
8. Un personaj de roman, pictat ca pildă a vieții călugărești
În partea de jos a „Nunții Fiului de Împărat”, Arsenie Boca a pictat cele trei căi care, după album, „ne pregătesc haina de nuntă”: „căsătoria prin nunta din Cana Galileii, călugăria prin moartea avvei Zosima și mucenicia prin martiriul celor patruzeci de sfinți din iezerul Sevastiei”.87 Albumul arată că avva Zosima e luat „din scrierile lui Dostoievski”.88 Zosima e monahul din Frații Karamazov, ultimul roman al scriitorului rus Dostoievski.89 Pe fotografia din album, Zosima zace pe o masă, între monahi, iar deasupra, un înger însoțește sufletul lui, pictat cu aureolă.90 Albumul îl numește „cuviosul”. Între monahii din jurul lui e și tânărul lui ucenic, Alioșa, pe care albumul îl arată „sub chipul filosofului și teologului Soloviev, conform acelorași mărturii ale Părintelui Arsenie”.91
Sinodul al VII-lea a rânduit să se pună în biserici icoanele Domnului, ale Maicii Domnului, ale îngerilor, ale tuturor sfinților și ale tuturor cuvioșilor și arată că cinstea dată icoanei trece la cel înfățișat pe ea. Pidalionul spune că icoanele îi învață pe credincioși „nevoinţele cuvioşilor” și îi îndeamnă să-i cheme pe sfinți ca mijlocitori.
Pentru calea călugăriei, Arsenie Boca a pictat, alături de cei patruzeci de mucenici din Sevastia, moartea unui personaj de roman, cu sufletul purtat de înger și cu aureolă. Albumul îl numește „cuviosul”, iar ucenicului lui, Alioșa, pictorul i-a dat chipul filosofului Soloviev. Sinodul al VII-lea a rânduit în biserici icoanele sfinților și ale cuvioșilor și arată că cinstea dată icoanei trece la cel înfățișat pe ea. Avva Zosima e un personaj de roman.
9. Telefonul, naveta și orașul în flăcări
Pe peretele din dreapta al naosului, lângă Înălțarea Domnului, sub chipul Sfântului Arhanghel Mihail, Arsenie Boca a pictat un bărbat în pantaloni scurți și sandale, cu ochelari, tolănit într-un fotoliu. Ține la ureche un receptor albastru, de care nu atârnă niciun fir. Lângă el, pe o măsuță rotundă, stă un televizor, iar pe televizor, un telefon de masă. În fundal se văd două antene parabolice mari, o hartă a lumii și o navetă spațială care decolează. Un înger cu aureolă îl cheamă: „Sus! Totul este gata, veniți la cină!”. Bărbatul răspunde: „M-am însurat; mi-am rotunjit țarina; mi-am cumpărat 5 milioane de cai putere; caut locuință pe altă planetă; …așa că… rogu-te să mă ierți; nu pot veni: nu mai avem această preocupare…”.92
Scena e pilda cinei celei mari, pusă în lumea în care trăia pictorul. În Evanghelie, stăpânul trimite să spună celor chemați: „Veniţi, că iată toate sunt gata”, iar ei se scuză. Unul a cumpărat o țarină, altul cinci perechi de boi, iar al treilea zice: „Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.”93
Lumea de azi a intrat și în icoana Învierii de pe peretele din stânga. În colțurile de sus, în spatele lui Hristos, e pictat pământul rotund, cu clădirile unui oraș în flăcări și fum.94
Sinodul al VII-lea cere ca icoana să fie „potrivită cu istorisirea propovăduirii Evangheliei”. Pidalionul le cere zugravilor să zugrăvească „după înţelegerea Sfintei Scripturi” și le dă o pildă. La icoana Pogorârii Duhului Sfânt, „nu se cuvine a zugrăvi […] un om dedesubtul Apostolilor, şi a însemna lumea, ci în locul acestuia, se cade a zugrăvi pe Proorocul Ioil, ce zice: «Voi turna din Duhul meu peste tot trupul»”.95
Sub chipul Sfântului Arhanghel Mihail, Arsenie Boca a pictat un om din vremea lui, în fotoliu, cu telefon, televizor, antene și o navetă spațială, care refuză chemarea la cină. În spatele Învierii a pictat un oraș modern în flăcări. Sinodul al VII-lea cere icoane potrivite cu istorisirea Evangheliei. Pidalionul nu îngăduie nici chipul lumii pus sub apostoli, în locul proorocului din Scriptură.
Concluzii
În ciuda multor abateri de la canoanele Bisericii, apărătorii lui Arsenie Boca au cele mai înalte cuvinte pentru pictura de la Drăgănescu. Episcopul Daniil Stoenescu, autor a trei cărți despre Arsenie Boca, a numit-o, în titlul albumului din 2005, „«Capela Sixtină» a Ortodoxiei românești”.96 În album, el numește pictura „o unică și inegalabilă pictură ortodoxă” și scrie: „Hristos Însuși este Cel care își pictează și își împodobește bisericile Sale ca locașuri de cult, prin darul și prin harul cu care Duhul Sfânt lucrează și își mișcă uneltele Sale - smeriții pictori și zugravi de biserici”. Tot el scrie că pictura „este de fapt «Cărarea Împărăției» desfășurată în imagini”, după numele cărții cercetate în al treilea articol al seriei.97 Preotul Vamvulescu scrie că pictura de aici, „după rânduiala ortodoxă, este mai de preţ decât Capela Sixtină din Roma”.98 Preotul paroh de azi al bisericii a spus, în reportajul de televiziune din 2016, că e „o pictură revelată de Dumnezeu”. A adăugat: „Părintele Arsenie a și mărturisit: «Pictez ceea ce văd» și de aceea pictura are un bogat mesaj teologic, duhovnicesc și are chiar accente profetice”.99
Ucenicii lui o pun pe seama unei porunci de Sus. Vamvulescu povestește: „A venit odată la Drăgănescu un ierarh de la Patriarhie, care i-a poruncit Părintelui Arsenie să şteargă imaginile neortodoxe pictate în biserică. Părintele Arsenie i-a dat scule să şteargă ce nu-i convine, căci, zicea Părintele: «n-am pictat nimic, decât cu poruncă de Sus, pentru catehizarea poporului, care zace în întuneric».” Tot el scrie că Arsenie Boca „nu a pictat la metru pătrat, după tipare, ci cu descoperire de Sus, nu numai cu documentaţie, ci mai ales cu rugăciune şi post şi, uneori, vorbind cu sfinţii pe care îi picta”.100 Un pelerin din Făgăraș povestește, în culegerea Părintele Arsenie Boca: minuni și mărturii, alcătuită de Romeo Petrașciuc, că un preot l-ar fi întrebat pe Arsenie Boca de ce pictează altfel decât cer canoanele picturii bizantine. Arsenie Boca i-ar fi răspuns: „Măi, Părinte, eu îi pictez aşa cum mi se arată mie!”101 Pe Sfântul Nicolae Cabasila l-a pictat însă cu treapta de arhiepiscop a unchiului său. După povestirea lui Vamvulescu, un ierarh al Bisericii a socotit neortodoxe unele imagini încă de pe când trăia pictorul. Sinodul al VII-lea a rânduit însă icoana după învățătura Părinților și după predania Bisericii, iar Pidalionul îl trimite pe zugravul care nu știe la „cei ce ştiu”.
Alți apărători recunosc că pictura iese din rânduială. Sergiu Ciocârlan, profesor de limba și literatura română, a apărat pictura de la Drăgănescu în articolul „Lămuriri cu privire la pictura Cuviosului Arsenie de la Prislop”. L-a publicat pe Doxologia, portalul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, la zece zile după ce Sfântul Sinod aprobase canonizarea lui Arsenie Boca. El scrie că „pictura Cuviosului Arsenie nu respectă erminia bizantină, adică Tradiţia Bisericii privind modul de reprezentare a Mântuitorului Iisus Hristos, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor”.102 Pricina ar fi că Arsenie Boca, „din cauza decadenţei stilului şi a lipsei de maeştri pe lângă care ar fi vrut să ucenicească”, „s-a mărginit la o pictură care nu are pretenţia de a fi canonică în sensul Tradiţiei bizantine”.103 Ciocârlan își sprijină explicația pe scrisoarea din 1939, în care Arsenie Boca spunea că la Athos n-a putut deprinde pictura icoanelor „din pricina lipsei de meşteri”. După scrisoarea aceasta au urmat însă atelierul de la Chișinău, icoanele vechi din muzeu și anii de lucru la atelierul de pictură al Patriarhiei, al cărui responsabil a ajuns. Teologul și poetul Nichifor Crainic, ale cărui cursuri de teologie mistică le audiase Arsenie Boca la București, l-a vizitat la Drăgănescu în toamna lui 1971. Episcopul Daniil a tipărit scrisoarea pe care i-a trimis-o apoi Crainic în cartea Părintele Arsenie – „Omul îmbrăcat cu haină de in” și „Îngerul cu cădelnița de aur”. Crainic îi scria: „E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet.”104 Liviu Streza, pe atunci profesor de teologie la Sibiu și mai târziu mitropolit al Ardealului, spunea în 1992, într-o mărturie tipărită în culegerea Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca: „Pictura Părintelui a fost o pictură vizionară! A creat ceva ce iese din canonul obişnuit, din rânduiala obişnuită”.105 Despre Hristos al Învierii, preotul Victor Bunea, care l-a ajutat o zi pe Arsenie Boca la Drăgănescu, scrie în aceeași culegere că „trupul transparent al lui Iisus înviat depăşeşte pictural toate canoanele erminiilor tradiţionale”.106
Pe Francisc și pe Wulfila apărătorii îi explică prin vederea lui duhovnicească. Vamvulescu scrie: „Ca un înainte-văzător, Părintele şi-a îngăduit să-l picteze în lucrările sale şi pe Sfântul Francisc de Assisi, despre care ştia că, deşi a fost catolic, a avut viaţă sfântă”. Pe cei care l-au învinuit pentru asta îi numește „bârfitorii afoni” și scrie că „Părintele a pictat după îndemnul de Sus”.107 Albumul îl numește pe Francisc „mărturie a adevăratului ecumenism, în viziunea ortodoxă a Părintelui Arsenie”.108 Despre cele două catedrale, albumul scrie că, „învăluite de mâna Părintelui Arsenie în același nimb și aură”, „ortodoxia și catolicismul […] vor ajunge într-un târziu din nou la «unirea ipostatică» a primului mileniu creștin”. Albumul numește unirea lor în nimb „ecumenică” și „vizionară”.109 „Unirea ipostatică” e numele pe care Biserica îl dă unirii celor două firi, dumnezeiască și omenească, în singura Persoană a lui Hristos. Ciocârlan arată că profesorii de teologie Nichifor Crainic și Ioan Gh. Savin îl socoteau pe Francisc sfânt, iar Wulfila se bucura de aceeași „receptare favorabilă”. Mai aduce o vorbă a părintelui Arsenie Papacioc, care, într-o carte de convorbiri din 1998, îl numea pe Francisc „sfânt”. Tot după Ciocârlan, pasajul lipsește din edițiile apărute începând cu 2004.110 Niciunul dintre ei nu spune că Biserica i-ar fi trecut între sfinții ei pe Francisc și pe Wulfila.
Apărătorii văd în pictură și profeții. Liviu Streza spunea despre omul din fotoliu: „Dacă încercăm să pătrundem mai adânc, e ceva vizionar acolo: un fotoliu care are în faţa lui un aparat: «videotelefon» – poţi vorbi cu cineva la telefon şi să vezi persoana respectivă.” Tot el scria: „S-a gândit părintele şi la posibilitatea aceasta a transmiterii, a primirii bisericii în casa ta!”111 Naratorul reportajului din 2016 spune că pictura „este însă vizionară”, pentru că omul își caută „locuință pe altă planetă”.112 Un ziarist de la Adevărul scrie că omul e pictat „vorbind la telefonul mobil”.113 Albumul încheie descrierea scenei cu fraza: „Cuvinte profetice ale Părintelui Arsenie, de o deosebită actualitate”.114
Toate aceste lucruri țin de vremea în care a pictat Arsenie Boca. Videotelefonul fusese arătat lumii în 1964, la o expoziție universală, iar pe 30 iunie 1970 primarul orașului Pittsburgh, din Statele Unite, a vorbit „față în față” printr-un videotelefon, pe prima rețea comercială de convorbiri video.115 Pe 20 iulie 1969, la un an după ce Arsenie Boca începuse pictura, un astronaut american din misiunea Apollo 11 pășea pe Lună.116 Primul apel de pe un telefon mobil l-a dat Martin Cooper, pe 3 aprilie 1973.117 Naveta spațială americană a fost hotărâtă în ianuarie 1972, prima navetă a fost arătată lumii în septembrie 1976, iar în spațiu a zburat întâi pe 12 aprilie 1981.118 Nu știm în ce an a pictat Arsenie Boca scena. Receptorul fără fir îl lămurește însă un cuvânt al lui. Vamvulescu își amintește că Arsenie Boca i-a spus: „Am un telefon cu Dumnezeu fără fir…”. Tatiana Niculescu leagă de cuvântul acesta receptorul din scenă: bărbatul „pare să audă acest mesaj la un telefon fără fir – telefonul fără fir cu Dumnezeu”.119 Despre zborurile în cosmos, tot ea arată, după un dosar al Securității, că Arsenie Boca le socotea făcute ca să găsească viață pe alte planete, „şi prin aceasta să răstoarne religia care susţine că viaţă este numai pe pământ”.120 Pidalionul îi osândește pe cei care umblă cu icoanele la praznice „spunând ca când cele viitoare, şi arătând lucruri ascunse, şi alte mincinoase proziceri”.121
Tot ca profeție sunt citite și scenele din viața Sfântului Cuvios Ștefan cel Nou. Petcu scrie că Arsenie Boca l-a pictat pe sfântul acesta, „cu care s-a identificat”, și că și-ar fi „profeţit” astfel ziua morții. Arsenie Boca a murit pe 28 noiembrie 1989.122 Inscripția de pe perete dă însă ziua muceniciei sfântului: „în 28 ale idelor lui noemvrie”.123 Un pelerin din Făgăraș povestește că preotul care slujea atunci la biserică le-a spus pelerinilor că Arsenie Boca îi mărturisise: „Să ştii că eu am dat mâna în duh cu Sfântul Ioan Botezătorul”.124
Unii văd în pictură și turnurile gemene din New York, prăbușite în atacurile din 11 septembrie 2001.125 După mărturia aceluiași pelerin, preotul care slujea atunci la biserică le-a spus pelerinilor că picturile sunt „picturi profetice”. Le-a dat și o pildă: „pe stânga, cum se intră în sfânta biserică, există doi zgârie-nori loviţi din plin, pământul cum arde undeva în spate şi doi de 1 cu capul întors pe fiecare bloc […]. Adică, întorcându-le, e data de 11”.126 Site-ul unui post de televiziune scria în 2018: „Pe un perete al bisericii se pot vedea turnurile gemene, în flăcări.”127 Preotul paroh a numit scena, în 2016, „o temă apocaliptică, într-adevăr, o temă care ne pune pe gânduri pentru că vedem că am avut parte de asemenea catastrofe și în aceste vremuri pe care noi le trăim astăzi”.128 Ziarul Adevărul scria în 2017 despre „două clădiri în flăcări, care seamănă celor două turnuri gemene din New York”. Tot acolo, reprezentanții bisericii spuneau că a lega scena de tragedia din New York „este doar o interpretare speculativă”.129 Pe imaginile din reportaj și pe fotografiile din album se vede un oraș cu multe clădiri, în flăcări și fum, dar nu se văd două turnuri anume și nici vreo cifră.130 Turnurile s-au ridicat în anii în care picta Arsenie Boca. Au început să crească în 1968, turnul de nord a fost terminat în decembrie 1970, iar cel de sud în iulie 1971.131
Albumul se încheie cu fraza: „Pentru că pictura bisericii de la Drăgănescu are o desăvârșită asemănare cu Părintele nostru Arsenie, suntem deplin îndreptățiți să credem că aceasta ne vorbește și ne va vorbi de acum înainte, pentru totdeauna în locul Sfinției Sale”.132 Pidalionul cere ca icoanele să aibă asemănare „cu aceia ale cărora sunt chipurile”.
Pe pereții de la Drăgănescu, Hristos cel înviat e pictat străveziu și fără barbă, după un chip pe care pictorul îl caută „cum cere Hegel”, iar Hristos cel răstignit își smulge mâna din cui. Wulfila stă cu aureolă în jurul Sfintei Mese, împreună cu Sfântul Atanasie cel Mare, iar Francisc de Assisi stă cu aureolă și cu numele de „Sfântul” între sfinții Înălțării. Sfânta Sofia și catedrala Sfântului Petru din Roma stau în același nimb, ca două ramuri ale aceleiași Biserici. Sfântul Nicolae Cabasila poartă treapta unchiului său, iar, după cei care l-au cunoscut, pictorul și-a dat chipul Sfântului Ioan Botezătorul și călugărului răstignit. Familia parohului, Gala Galaction și Marx au intrat în scenele bisericii, iar un personaj de roman stă cu aureolă, ca pildă a vieții călugărești. Lumea anilor în care picta, cu telefoanele, antenele și naveta ei, a intrat și ea în pictură. Unii dintre apărătorii lui Arsenie Boca o pun pe seama unei porunci de Sus, iar alții recunosc că iese din canon. „Profețiile” pe care le văd în ea arată lucruri din anii în care a fost pictată. Albumul spune că pictura are „o desăvârșită asemănare” cu Arsenie Boca. Sinodul al VII-lea a rânduit icoana după predania Părinților, ca să arate întruparea lui Dumnezeu Cuvântul adevărată, iar nu părută.
Note
- Anii 1968–1983 și pictura în tempera: Adrian Nicolae Petcu, „Părintele Arsenie Boca (o biografie documentară) II”, Tabor, XVII, nr. 3, martie 2023, p. 25, după ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 4, ff. 5, 9, 10 și 38. Hramul și locul, în comuna Mihăilești, județul Giurgiu: Bogdan Tănăsescu, raportul cercetării arheologice de la biserica „Sf. Nicolae” din Drăgănescu, campania 2007, în Cronica cercetărilor arheologice din România, ediția electronică (cronica.cimec.ro, raportul nr. 3881). Satul, „pe malul Argeşului, în vecinătatea Bucureştiului”: mărturia preotului Petru Moga, dintr-un interviu, la Petcu 2023, II, pp. 25–26. Parohul și proiectul: Tatiana Niculescu, „Ei mă consideră făcător de minuni”. Viața lui Arsenie Boca, Humanitas, București, 2018, p. 173; parohul, „cumnatul Julietei”, adică al maicii Zamfira: Niculescu, p. 186. Maica Zamfira, „una dintre ucenicele părintelui Arsenie”: Adrian Nicolae Petcu, „Părintele Arsenie Boca (o biografie documentară) I”, Tabor, XVII, nr. 2, februarie 2023, p. 22; stareța Prislopului: Petcu 2023, II, p. 6; Prislopul, „din Ţara Haţegului”: Petcu 2023, I, p. 20. Locuirea la Drăgănescu „de primăvara până toamna până în 1983”: Niculescu, p. 195. ↩
- Petcu 2023, I, pp. 8–9: șederea la Athos până la 8 iunie 1939, după ACNSAS, fond Penal, dosar 13928, f. 20 (autobiografia din 1945); scrisoarea din 14 iunie 1939 către mitropolit („studiul cu pictura bizantină a icoanelor, pe care, spunea el, n-am putut-o deprinde în Sf. Munte din pricina lipsei de meşteri şi a decăderii stilului”) și primirea în atelierul de pictură al Mitropoliei Basarabiei, „în octombrie 1939”, până la Crăciun, cu studiul icoanelor vechi „păstrate în Muzeul de artă religioasă din Bucureşti”, după Arhiva Mitropoliei Ardealului, dosar III-728-1938, f. nenum. Petcu e istoric, consilier la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (Petcu 2023, II, p. 5, nota autorului). ↩
- Petcu 2023, II, p. 24: cererea lui Arsenie Boca din 14 decembrie 1954, Arhiva Arhiepiscopiei Aradului, dosar III-317-1949, f. 660 („Aceasta însă nu o pot face fără autorizaţia Comisiunii de pictură a Sfintei patriarhii, care nu se poate obţine decât în urma unei practici de 6 luni pe unele din şantierele Comisiunii”), aprobată de patriarhul Justinian; pp. 24–25: angajarea de la 1 ianuarie 1961 la Atelierul de pictură al Patriarhiei; „Deşi devenise responsabilul Atelierului de pictură şi email al Patriarhiei Române, în iunie 1967, părintele Arsenie se retrage din activitatea zilnică”; „deoarece devenise pictor autorizat de biserici, se angajează să picteze in tempera Biserica de la Drăgănescu”. ↩
- Părintele Arsenie Boca, Biserica de la Drăgănescu. «Capela Sixtină» a Ortodoxiei românești. „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, ediție îngrijită de episcop Daniil Stoenescu (monahia Zamfira Constantinescu), Charisma Advertising, Deva, 2005, ISBN 973-0-04122-9 (pagina de titlu și pagina de gardă). Am lucrat pe o scanare a albumului, fără strat de text, și dăm paginile tipărite. Mai departe îl numim „Albumul”. ↩
- Albumul, p. 5, „Precuvântare”, semnată la p. 6 de episcopul Daniil, pe 31 august 2005: „prilejul providențial de care am fost învredniciți de Dumnezeu, de a-l fi întâlnit, a-l vedea, a-l cunoaște și a-l auzi vorbind […] pe Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie, în vremea când lucra, ostenea și trudea la învesmântarea cu o unică și inegalabilă pictură ortodoxă […] a bisericii”. ↩
- „Geneza picturii”: Albumul, pp. 15–19, semnat la sfârșit „Sinaia, Părintele Arsenie Boca” (p. 19). Textul despre „Biserica și lumea”: Albumul, pp. 177–180; la p. 176, albumul îl dă ca „text inedit, descoperit recent între manuscrisele Sfinției Sale, de la Așezământul monahal de la Sinaia”. ↩
- Fotografiile: două colecții de pe SufletOrtodox.ro (63 de fotografii fără date; 59 de fotografii făcute cu un aparat Nikon E950, datate de aparat 17–19 noiembrie 2001), în arhiva site-ului, la „imagine/minciuno-parintele Arsenie Boca – pictura bisericii Draganescu”. Le numim după numele fișierelor. Nu le cunoaștem autorii și nici licența, așa că nu le reproducem. Reportajul: „Picturile lui Arsenie Boca – Biserica Draganescu”, Lumea Satului TV, publicat pe YouTube pe 27 aprilie 2016 (https://www.youtube.com/watch?v=qT2orvMxKF8). Citatele din reportaj sunt date după subtitrarea automată a YouTube, confruntată cu o a doua transcriere, făcută după sunet (31 octombrie 2026). ↩
- Sinodul al VII-lea Ecumenic, Hotărârea, în The Seven Ecumenical Councils, NPNF II, vol. 14, p. 550 (ediția electronică de pe ccel.org): „we keep unchanged all the ecclesiastical traditions handed down to us, whether in writing or verbally, one of which is the making of pictorial representations, agreeable to the history of the preaching of the Gospel, a tradition useful in many respects, but especially in this, that so the incarnation of the Word of God is shown forth as real and not merely phantastic”; „following the royal pathway and the divinely inspired authority of our Holy Fathers and the traditions of the Catholic Church”; icoanele „of our Lord God and Saviour Jesus Christ, of our spotless Lady, the Mother of God, of the honourable Angels, of all Saints and of all pious people”; „the honour which is paid to the image passes on to that which the image represents”. Traducerea noastră; „phantastic” înseamnă aici o întrupare doar în părere, nu în adevăr. ↩
- Pidalion, Mănăstirea Neamț, 1844, după transliterarea cu litere latine făcută de monahul Teodosie la mănăstirea Petru Vodă (prefața transliteratorului, 10 aprilie 2006). Am confruntat textul și cu o altă reproducere a ediției din 1844, ediție electronică. Tălmăcirea mitropolitului Veniamin: „Către cititori”, p. 9 („Preasfinţitul mitropolit Veniamin […] s-a apucat şi a tălmăcit această carte”) și p. 11 („tălmăcirea Preasfinţitului mitropolit Veniamin a fost făcută în grabă”), cu semnătura protosinghelului Neofit Scriban, „În Sfânta Mânăstire a Neamţului. Anul 1844, Noiembrie, 10”, tot pe p. 11. ↩
- Pidalion, p. 225, la canoanele Sinodului al VI-lea: canonul 82 („poruncim ca chipul mielului Hristos Dumnezeului nostru, Cel ce a ridicat păcatul lumii, de acum înainte, după omenire, să se închipuiască şi pe icoane, în locul mielului celui vechi”) și tâlcuirea lui („ci să se zugrăvească Hristos ca un om desăvârşit, după chipul omenesc. Ca prin aceasta să ne aducem aminte de petrecerea cea cu trup, şi de pătimire, şi de moartea Lui, şi de mântuirea lumii ceea ce prin acesta s-a făcut”). ↩
- Pidalion, nota de după hotărârea Sinodului al VII-lea, p. 241 (în reproducerea electronică, pp. 264–265). ↩
- Pidalion, ibidem, p. 242. ↩
- Patriarhia Română, Regulamentul pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, București, 2012, art. 135, p. 31: „Întrucât pictura bisericească nu este rezultatul unei creații personale, ci reprezintă punerea în practică a tradiției picturii bizantine multiseculare, cu rol teologic, liturgic și catehetic în folosul unei comunități care a plătit costurile de realizare, precum și ca urmare a faptului că prin sfințire aceasta a dobândit calitatea de bun sacru inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, pictura bisericească nu poate constitui obiectul drepturilor de autor”. Aprobarea Sfântului Sinod, „în ședința sa de lucru din data de 29 septembrie 2012”: art. 137, p. 31. Regulamentul a înlocuit Decizia patriarhală nr. 633/1958 (art. 137), care era în vigoare cât a pictat Arsenie Boca la Drăgănescu; pe aceasta n-am văzut-o. ↩
- Albumul, p. 16, în „Geneza picturii”. Tot acolo, Arsenie Boca scrie că în vremea romantismului „chipul Domnului Hristos devenea chipul unui bărbat frumos, asemenea oamenilor, fără adâncime divină”, iar despre chipul universal al omului, că „Michelangelo a izbutit acest chip universal al omului, în chipul lui Adam, la creație”. ↩
- Encyclopaedia Britannica, articolul „Georg Wilhelm Friedrich Hegel”, ediția electronică, consultată pe 31 octombrie 2026: „German philosopher”, mort la Berlin pe 14 noiembrie 1831; între cursurile lui de la Berlin, „those on aesthetics”. ↩
- Fotografiile „invierea1”, „invierea1(detaliu1)” (colecția 1) și DSCN6443 (colecția 2, 2001). Peretele de nord: Niculescu, p. 180 („Învierea lui Iisus pictată pe peretele dinspre nord al bisericii”). ↩
- Albumul, p. 144: „ÎNVIEREA DOMNULUI, pe peretele naosului din partea stângă”; Hristos „înviază transfigurat și transparent în nimb și giulgiu alb”. ↩
- Fotografia DSCN6425 (colecția 2) și fotografiile „Epicleza” și „Epicleza(detaliu)” (colecția 1); fotografiile scenei în album, pp. 39–40. Albumul, p. 26: „Mântuitorul Iisus Hristos în veșmânt alb transparent”. ↩
- Fotografiile „nunta1” și „nunta2” (colecția 1) și fotografia din album, p. 195, pe care se citește inscripția „Nunta Fiului de Împărat”. Locul scenei: Albumul, p. 188 („Pe peretele din dreapta naosului, la intrarea în sfânta biserică de la Drăgănescu”). Aureola cu cruce, la fel, la Pantocratorul de pe bolta naosului (Albumul, p. 90), la Învierea de pe peretele din stânga („invierea1”) și la Botezul Domnului („medalion (botezul)”). ↩
- Albumul, p. 86 („În fața sfântului Altar bolta naosului este zugrăvită în galben deschis cu stele […]. În centru se află Iisus Hristos Pantocrator”), și fotografia de la p. 90; fotografiile DSCN6402–6404 (colecția 2). În „Geneza picturii”, Arsenie Boca scrie: „Tavanul boltit de aci a apropiat Pantocratorul de credincioși, cât mai mult nu se mai putea” (Albumul, p. 16). ↩
- Albumul, p. 19, în „Geneza picturii”: „Negrul nu transformă vopselele în culoare ci le întunecă, le trage la pământ. Albul le ușurează, iar aurul le spiritualizează, pentru că prinde lumina naturală care aprinde totul.” ↩
- Ioan Buduca, „Arsenie Boca: reprezentarea iconografică a Învierii”, Luceafărul, nr. 7/2014, ediția electronică (revistaluceafarul.ro), fără pagini, citită în copia din Internet Archive din 16 aprilie 2016 (https://web.archive.org/web/20160416091055/http://revistaluceafarul.ro/index.html?id=4968&editie=191); site-ul revistei nu mai funcționează. Despre modelul trupului: „model iconografic pentru acest trup invizibil Boca nu avea nici în iconografia bizantină”; cele nouă „voaluri transparente”, „organizate în grupe distincte de câte trei”, pe care le pune alături de cele trei „corpuri fizice” (fizic, eteric, astral), cele trei „corpuri” sufletești și cele trei spirituale din învățătura antroposofică. Despre lectură, Buduca scrie că Arsenie Boca, „neştiind limba germană”, probabil n-a avut acces la textele lui Steiner, lasă deschisă ipoteza unui „acces fragmentar” și socotește că „vizualizarea” Învierii „n-are cum să vină de acolo”. Despre antroposofie: „ea crede în reîncarnare”. ↩
- Paulin Lecca, după Părinții îl dezvăluie pe Părintele Arsenie Boca, compilație fără autor și fără date de editare, PDF publicat în 2016 pe blogul „Adevărul despre Părintele Arsenie Boca”, p. 46. Lecca nu dă anul. Arsenie Boca se afla atunci la mănăstirea Bistrița, din Oltenia, unde era în vara lui 1945. Vezi primul articol al seriei. ↩
- Adresa Securității regiunii Cluj către cea a regiunii Hunedoara, din 6 iunie 1953, ACNSAS, fond informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 319, după Adrian Nicolae Petcu, „Părintele Arsenie Boca în percepția poliției politice din România”, în CNSAS, Arhivele Securității, Nemira, București, 2004, citit în republicarea de pe marturisitorii.ro din 29 septembrie 2014, textul de la notele 206–207. Nota 207: „De la a avea «legături» și până a fi «participant la ședințe» nu a fost decât un pas pentru Securitate, delațiune care nu se poate proba.” Din adresă nu reiese că Arsenie Boca ar fi fost la întâlnirea antroposofilor din 31 mai 1953, ținută la Cluj. Vezi al doilea articol al seriei. ↩
- Luca 24, 39. Versetele sunt date după textul Bibliei Sinodale de pe bibliaortodoxa.ro (https://www.bibliaortodoxa.ro/), consultat pe 31 octombrie 2026, ediție electronică, fără pagini. ↩
- Ioan 20, 27. ↩
- Fotografia „invierea1(detaliu7)” (colecția 1) și fotografia din album, p. 157; inscripțiile „Dumineca Tomii”, „Pace vouă” și „Domnul meu şi Dumnezeul meu” sunt citite pe fotografii. Albumul, p. 146, pune scena între cele patru „arătări de după Înviere” pictate lângă mormântul Domnului și spune că mărturisirea lui Toma e „scrisă pe propria-i aureolă”. Preotul paroh descrie scena la fel în reportajul din 2016, la 12:40–13:02. ↩
- Pidalion, ibidem, p. 241. ↩
- Fotografiile „rastignirea3” (colecția 1) și DSCN6449 (colecția 2); fotografia întregii scene în album, p. 181. Arsenie Boca scrie că Hristos răstignit „desprinde o mână din cuie și cheamă cu extremă tărie pe oameni: «Veniți la Mine!»” (Albumul, p. 178). ↩
- Albumul, p. 173. Fotografia scenei în album: p. 181. ↩
- Albumul, p. 178, în textul lui Arsenie Boca despre „Biserica și lumea”. Forma „Providenții” e a textului tipărit. ↩
- Albumul, p. 17, în „Geneza picturii”. Pascal: Encyclopaedia Britannica, articolul „Blaise Pascal”, ediția electronică, consultată pe 31 octombrie 2026: „a French mathematician, physicist, religious philosopher, and master of prose”, născut în 1623 și mort în 1662. ↩
- Ioan 19, 30. ↩
- Ioan 20, 25. ↩
- Matei 11, 28. ↩
- Romani 6, 9. Am citat doar prima propoziție a versetului. ↩
- Evrei 10, 10. ↩
- Albumul, p. 17, în „Geneza picturii”. ↩
- Albumul, p. 26: „În partea stângă a absidei sfântului Altar este reprezentată «Liturghia Arhierească»”; „Împrejurul sfintei Mese stau îngenunchiați, înclinați sau în picioare și cu capetele plecate, în ceasul suprem al Prefacerii euharistice, sfinții și sfințiții arhierei și slujitori ai soborului ceresc și pământesc, având în mijloc ca protos pe sfântul apostol Iacob al Ierusalimului”. Lista se încheie cu „doi diaconi îngenunchiați, cu spatele spre privitor și alți trei sfinți fără nume”. Pe aceeași pagină, între medalioanele altarului, Iacob e numit „fratele Domnului”. ↩
- Albumul, p. 39 (toată scena, cu legenda „Sfânta Liturghie mai ține lumea.”) și p. 43 (Sfântul Ioan cel Milostiv și Wulfila, alături). Inscripțiile din aureole se citesc pe fotografia de la p. 43. ↩
- Albumul, pp. 27–28, la „Compoziția de pe peretele semicircular al sfântului Altar”: „«De la soborul I ecumenic anul 325, împotriva lui Arie»: Împăratul Constantin pe tron, Arie ereticul, dezgolit la trup și suflet. Sfântul Spiridon în spatele lui cu cărămida din care se aprinde foc și curge apă și sfântul Nicolae pregătindu-se să pălmuiască pe ereticul care L-a pălmuit pe Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, prin erezia sa”; „«După al V-lea exil al sfântului Atanasie cel Mare», pentru lupta sa împotriva arianismului: pe fluviul Nil […] plutește o barcă cu doi ostași împinsă de cuvintele: «Căutăm pe Atanasie» și o altă barcă cu sfântul Atanasie”. „Al Alexandriei”: medalionul din altar, Albumul, p. 26. ↩
- Albumul, p. 18, în „Geneza picturii”. ↩
- Albumul, p. 176: un diavol „trage cu dreapta sa, prins în plasa unui sac, pe Arie ereziarhul: «Hristos e făptură»”. ↩
- Albumul, p. 163: „ÎNĂLȚAREA DOMNULUI și Șederea de-a dreapta Tatălui, pe peretele din dreapta naosului”; „Norul de martori” (Evrei 12, 1). ↩
- Fotografia din album, p. 168: medalioanele din „norul de martori”, fiecare cu numele scris în aureolă. Francisc e pictat cu tonsură și cu haină cafenie, cu glugă. Lista sfinților din „norul de martori” e dată și în text, la p. 163, unde Francisc stă între „sfântul Ieronim” și „sfântul Ioan din Rila”. ↩
- Encyclopaedia Britannica, articolul „Saint Francis of Assisi”, ediția electronică, consultată pe 31 octombrie 2026: „died October 3, 1226”; „canonized July 16, 1228”; „the founder of the Franciscan orders”. În același articol, la secțiunea „Francis’s vision and the stigmata of the Crucified”: „Francis was canonized by his former protector, Pope Gregory IX”. Grigore al IX-lea, papă între 1227 și 1241: Encyclopaedia Britannica, articolul „Gregory IX” („reigned 1227–41”). ↩
- Preluat: după Ciocârlan, „Lămuriri…”, nota 7, care îl citează pe Sf. Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Schitul românesc Lacu, 1999, p. 60. Titlul sfântului: Orthodox Church in America, „Saint Ignatius Brianchaninov, Bishop of the Caucasus and Stavropol” (https://www.oca.org/saints/lives/2026/04/30/101252-saint-ignatius-brianchaninov-bishop-of-the-caucasus-and-stavropo), consultat pe 31 octombrie 2026. ↩
- Socrate, Istoria bisericească IV, 33, NPNF II, vol. 2 (ediția electronică de pe ccel.org): Ulfila „invented the Gothic letters” și a tradus „the Sacred Scriptures into their own language”. Vremea lui Valens: Teodoret, Istoria bisericească IV, 33 (vezi mai jos). ↩
- Fericitul Teodoret, Istoria bisericească IV, 33, NPNF II, vol. 3 (ediția electronică de pe ccel.org): titlul capitolului, „How the Goths became tainted by the Arian error”; „their Bishop Ulphilas was implicitly obeyed by them”; „Eudoxius succeeded in inducing him to persuade the barbarians to embrace communion with the emperor”; „The result is that up to this day the Goths assert that the Father is greater than the Son, but they refuse to describe the Son as a creature, although they are in communion with those who do so.” Traducerea noastră. Nota editorului englez, care îl numește pe Ulfila „semi-Arian”, nu e a lui Teodoret. Teodoret, născut pe la 393 și mort pe la 458 sau 466, istoric al Bisericii: Encyclopaedia Britannica, articolul „Theodoret of Cyrrhus”, ediția electronică, consultată pe 31 octombrie 2026. ↩
- Pidalion, p. 106, despre Simbolul Sinodului I: „Întru care pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, l-au propovăduit Dumnezeu adevărat, de o fiinţă cu Tatăl, adică având aceeaşi fiinţă şi fire întocmai cu Tatăl, şi prin urmare aceeaşi slavă, şi stăpânire, şi domnie, şi pururea vecuire”. Textul Simbolului, cu anatema împotriva celor care zic că Fiul „era oare cândva, când nu era”, la p. 107. ↩
- Albumul, p. 179, în textul lui Arsenie Boca despre „Biserica și lumea”, acolo unde tâlcuiește călugărul răstignit, a cărui aureolă poartă fericirea celor curați cu inima. Fraza care urmează: „Ne luminăm sau ne întunecăm și, prin conștiință, devenim conștienți de starea noastră înaintea lui Dumnezeu”. ↩
- Albumul, p. 175: „Pe «aureola» sa incoloră, ștearsă sau stinsă, încadrată neregulat de un șarpe cu gura deschisă din care ies limbi de foc, scrie «Maia, Tata minciunilor». Acesta ține dreapta pe capul unui om de știință, insuflându-i ideea falsă cum că: «Nu este diavol»”. ↩
- Pidalion, p. 61, canonul 45 al Sfinților Apostoli, cu tâlcuirea: „oricare cleric va şi liturghisi (împreună liturghisi) cu cel caterisit (precum unii ca aceştia sunt şi ereticii, după canonul 2 şi 4 al soborului 3) împreună se cateriseşte şi el”. Afurisirea e pusă alături de neîmpărtășire în tâlcuirea canonului 44, pe aceeași pagină: „afurisire, şi neîmpărtăşire”. ↩
- Pidalion, p. 322, canonul 33 al Sinodului din Laodiceea, cu tâlcuirea: „Rânduieşte canonul acesta să nu ne împreună rugăm, nici cu ereticii, adică cu cei ce greşesc în credinţă, nici cu schismaticii”. ↩
- Albumul, p. 173: „În partea stângă a naosului la intrare […] este reprezentată și prezentată Biserica în raport cu lumea și lumea în relație cu Biserica lui Hristos”. ↩
- Fotografia DSCN6449 (colecția 2): titlul „Biserica și lumea”, Hristos răstignit, cu inscripția „Veniți la Mine!”, și, în colțul din dreapta jos, clădirile albe în nimbul auriu. În album: toată scena la p. 181; cele două clădiri, una lângă alta în același nimb, la p. 187. ↩
- Albumul, p. 176: armele soldaților se îndreaptă „înspre Biserica lui Hristos învesmântată în alb: Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol și Bazilica Sfântul Petru din Roma, unite în nimb auriu, luminos și plin de raze ale Duhului Sfânt, aflate sub piciorul Crucii Domnului”. ↩
- Albumul, p. 176 („Deasupra nimbului sfintei Biserici, Părintele Arsenie ne reamintește cuvintele celebre ale sfântului Ciprian al Cartaginei (†258) […]. Sub Crucea Domnului Hristos, mărturisim articolul din Crez privitor la sfânta Biserică”), și fotografia de la p. 187, pe care se citesc amândouă inscripțiile. Arsenie Boca le pomenește în textul lui, la p. 178. ↩
- Albumul, p. 177, în textul lui Arsenie Boca despre „Biserica și lumea”. Tot acolo, el scrie că temelia Bisericii e „dumnezeirea lui Iisus Hristos”, „nu persoana lui Petru”. ↩
- Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca. Mărturia mea, Arad, 2012, p. 56 (verificat pe scanarea cărții). Căutarea de la Drăgănescu, în 1970: p. 17 („Era în anul 1970, când l-am căutat la Sfânta Biserică din Drăgănescu.”). ↩
- Encyclopaedia Britannica, articolul „East-West Schism”, ediția electronică, consultată pe 31 octombrie 2026: evenimentul care a adus „the final separation between the Eastern Christian churches” și Biserica Apusului; „the final break came in 1054”. ↩
- Albumul, p. 178, în textul lui Arsenie Boca despre „Biserica și lumea”. Între cele două fraze citate, Arsenie Boca scrie despre Reforma lui Luther și despre neoprotestanți. ↩
- Efeseni 4, 4–5. ↩
- Sf. Ciprian al Cartaginei, Despre unitatea Bisericii, 23, în Ante-Nicene Fathers, vol. 5, ediția electronică de pe tertullian.org (https://tertullian.org/fathers2/ANF-05/anf05-111.htm), consultată pe 31 octombrie 2026: „God is one, and Christ is one, and His Church is one, and the faith is one”. Traducerea noastră. ↩
- Albumul, p. 25: „În registrul de sus de pe peretele sfântului Altar, se află mai multe medalioane, care au în centru pe Mântuitorul Iisus Hristos Arhiereu […] fiind înconjurat de doisprezece arhierei”. În lista albumului, la p. 26: „Sfântul Nicolae Cabasila, arhiepiscopul Salonicului”. ↩
- Fotografia medalionului în album, p. 35; inscripția din aureolă se citește pe fotografie. ↩
- Fotografia din album, p. 47; inscripția din aureolă și titlul cărții se citesc pe fotografie. Albumul, p. 26, pune scena, pe care o numește „Teologia icoanei”, în partea dreaptă a absidei altarului și îl numește „sf. Nicolae Cabasila, episcopul Tesalonicului”. ↩
- Encyclopaedia Britannica, articolul „Nicholas Cabasilas”, ediția electronică (https://www.britannica.com/print/article/87486), consultată pe 31 octombrie 2026: „a Greek Orthodox lay theologian and liturgist”, născut pe la 1320 și mort pe la 1390. ↩
- Orthodox Church in America, „Venerable Nicholas Cabasilas”, pomenit pe 20 iunie (https://oca.org/saints/lives/2018/06/20/103753-st-nicholas-cabasilas), consultat pe 31 octombrie 2026: „was the nephew of Neilos Cabasilas, who was the Archbishop of Thessaloniki”; „Saint Nicholas seems to have become a monk at Manganon”; „it is possible that he was ordained as a Hieromonk”. Cartea lui: „Concerning the Life in Christ”. Traducerea noastră. ↩
- Fotografia din album, p. 99, cu inscripția „Sfântul Ioan Botezătorul”. Locul și descrierea: Albumul, p. 88 („La intrarea în sfânta biserică de la Drăgănescu, pe tavanul pronaosului este reprezentat sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului ca un tânăr”; „În mâna stângă ține tipsia Irodiadei cu propriul său cap”). ↩
- Albumul, p. 88. Descrierea picturii din album (pp. 25–193) e semnată la sfârșit de episcopul Daniil (p. 193). ↩
- Fotografiile „calugar” și „iad3” (colecția 1) și DSCN6449 (colecția 2). Inscripțiile sunt citite pe fotografii; strigătul diavolului e scris „Rabzi ca un prost; Jos, de pe cruce!”. Din inscripția aureolei, pe fotografia „calugar”, se citesc limpede doar începutul, „Fericiți cei cu inim[a]”, și sfârșitul, „vedea pe Dumnezeu”; e fericirea din Matei 5, 8, pe care Biblia Sinodală o dă așa: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” ↩
- Albumul, p. 178, în textul lui Arsenie Boca despre „Biserica și lumea”. El adaugă că „aceste însușiri sufletești”, ascultarea și lepădarea de sine, alcătuiesc crucea, iar smerenia și dragostea sunt „ca două făclii care ne luminează viața”. ↩
- Albumul, p. 174. ↩
- Vamvulescu, p. 45 (verificat pe scanarea cărții). Între cele două fraze, Vamvulescu scrie despre îndemnul lui Arsenie Boca de a fi „mai mult Maria decât Marta”. ↩
- Niculescu, pp. 186–187, fără trimitere. E părerea autoarei, după ce a văzut pictura. ↩
- Fotografiile DSCN6410–6412, DSCN6416 și DSCN6428 (colecția 2). Pe fâșia de deasupra sfinților sunt scrise cuvintele „Chipul slavei Tale celei negrăite” și „sînt, deşi port ranele păcatelor”, iar pe pânza din mijlocul scenei, „Constantinopol: 19 februarie 843”. Chipurile schițate n-au nume. ↩
- Albumul, p. 27: „Deasupra avem cuvintele «Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deși port ranele păcatelor» (din «Binecuvântările morților») și mai multe zeci de chipuri omenești, unele înaureolate și transfigurate, care au atins asemănarea cu Dumnezeu, altele naturale, desfigurate și caricaturizate de păcat”. ↩
- Vamvulescu, pp. 55–56 (verificat pe scanarea cărții): „În Sfântul Altar a scris: «Chipul slavei tale celei negrăite sunt, deşi port ranele păcatelor». A folosit şi chipurile oamenilor cu răspundere în societate şi în Biserică de atunci, zicând, prin Patriarhul Iustin, «să ne împăcăm cu Dumnezeu», cum scrie Sfântul Pavel.” ↩
- Fotografiile DSCN6407–6408 (colecția 2). Locul: Albumul, p. 146 („La stânga Învierii Domnului este pictat sfântul arhanghel Gavriil”). ↩
- Albumul, p. 146. Albumul dă numele preotului care botează și al bisericii lui; nu le dăm, ca nici numele copilului, scris în apa cristelniței. ↩
- Niculescu, p. 186, fără trimitere: „O altă scenă de «familie», mai realistă şi mai explicită, are ca sursă de inspiraţie un botez în familia lui Savian Bunescu, preotul bisericii şi cumnatul Julietei”; „E o poză de familie din care Julieta lipseşte.” Julieta e maica Zamfira (vezi nota de la începutul articolului). Nu dăm numele celor din scenă care ar putea fi în viață. ↩
- Albumul, p. 190: nunul, „uimit de «începutul minunilor» (Ioan 2,11) lui Hristos, pictat de Părintele Arsenie, după propria-i mărturisire sub chipul părintelui Gala Galaction”. Locul scenei, „în partea de jos a Nunții Fiului de Împărat”: Albumul, p. 190. ↩
- „Gala Galaction Memorial Exhibition”, Ghidul muzeelor din România, cIMeC, ediția electronică (https://ghidulmuzeelor.cimec.ro/idEN.asp?k=1658), consultată pe 31 octombrie 2026: „writer, priest and professor of theology at the universities of Cernăuţi and Bucharest”, „(1879 - 1961)”. ↩
- Albumul, p. 146. ↩
- Encyclopaedia Britannica, „Karl Marx”, rezumat, ediția electronică, consultată pe 31 octombrie 2026: „German political philosopher, economic theorist, and revolutionary”, mort la Londra în 1883. ↩
- Albumul, p. 190. ↩
- Albumul, p. 191: „calea călugăriei prin moartea senină a avvei Zosima, din scrierile lui Dostoievski, în tâlcuirea lui Nichifor Crainic din cursul dedicat personajelor marelui scriitor ortodox rus”. Despre Crainic, vezi concluziile. ↩
- Encyclopaedia Britannica, articolul „The Brothers Karamazov”, ediția electronică, consultată pe 31 octombrie 2026: „the final novel by Fyodor Dostoyevsky, first published as Bratya Karamazovy in 1879–80”; „the monk Zosima”; „his sons Alyosha, Dmitry, and Ivan”. ↩
- Fotografia din album, p. 199. Albumul, p. 191: „Dincolo de căpătâiul cuviosului, un înger însoțește și călăuzește sufletul Avvei Zosima, în nimb alb cu aureolă”; tot acolo, „Împrejurul cuviosului stau cinci părinți monahi”. ↩
- Albumul, p. 191. ↩
- Fotografia DSCN6406 (colecția 2). Inscripțiile sunt citite pe fotografie. Locul: Albumul, pp. 163–164 („În dreapta Înălțării la cer se află Sfântul Arhanghel Mihail”; „Dedesubt se află intrarea într-o clădire modernă”). Chemarea îngerului, fără „Sus!”, la Niculescu, p. 185 („Totul este gata. Veniţi la cină”); întreagă, în reportajul Lumea Satului TV din 2016, la 15:36–15:45. Albumul, p. 164, o dă „Sus totul este gata, veniți la nuntă...”; pe fotografie scrie „cină”. ↩
- Luca 14, 16–20. ↩
- Albumul, p. 144 („Sus în cele două colțuri se întrevede orizontul-hotar dintre pământ și cer […] cu flăcări, fum și cutremur”), și fotografiile colțurilor, la p. 160; reportajul Lumea Satului TV, 2016, cadrele de la 13:40–13:47; fotografia „invierea1” (colecția 1). Preotul paroh descrie locul în același reportaj (13:34–13:50): „sus, în spatele învierii, pământul rotund, pe suprafața căruia sunt pictate clădiri moderne, zgârie-nori”, figurați „într-o stare explozivă”. ↩
- Pidalion, p. 242. ↩
- Pagina de titlu a albumului: „Părintele Arsenie Boca / Biserica de la Drăgănescu / «Capela Sixtină» a Ortodoxiei românești / (+Daniil)”. Cele trei cărți ale episcopului Daniil despre Arsenie Boca: basilica.ro, „Mănăstirea Prislop: Întrunirea comisiei de canonizare a părintelui Arsenie Boca”, 2 noiembrie 2016, ediție electronică. ↩
- Albumul, p. 5 („o unică și inegalabilă pictură ortodoxă”) și p. 24, în cuvântul introductiv semnat de episcopul Daniil pe 6 septembrie 2005. ↩
- Vamvulescu, p. 17 (verificat pe scanarea cărții). ↩
- Reportajul Lumea Satului TV, 2016, la 8:18–8:40. Subtitrarea automată dă „Pictești ceea ce văd”; transcrierea după sunet dă „Pictez ceea ce văd”, singura formă care se potrivește cu „a și mărturisit”. ↩
- Vamvulescu, p. 36 (verificat pe scanarea cărții). ↩
- Romeo Petrașciuc, Părintele Arsenie Boca: minuni și mărturii, ediție electronică „v.0.9”, fără date de editare, PDF p. 59. Mărturia e a unui pelerin din Făgăraș, care începe: „îmi amintesc de o altă întâmplare”; nu spune dacă a fost de față. Cartea îl numește pe preotul care a pus întrebarea, astăzi ierarh în viață. Nu-i dăm numele, pentru că întâmplarea e povestită de altcineva și nu e un act public al lui. ↩
- Ciocârlan, „Lămuriri…”. Prezentarea autorului în cartea lui, Calea pocăinței lăuntrice în viața și scrierile Cuviosului Părinte Arsenie Boca, Doxologia, Iași, 2022 (mostra oficială a editurii, PDF p. 2): „profesor de limba și literatura română și cercetător acreditat CNSAS”. Hotărârea Sfântului Sinod din 11–12 iulie 2024: comunicatul Biroului de presă al Patriarhiei Române din 12 iulie 2024, reprodus pe site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor, ediție electronică. Doxologia: „Portalul doxologia.ro este un proiect al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei – Arhiepiscopia Iaşilor” (pagina „Despre noi”, consultată pe 31 octombrie 2026). ↩
- Ciocârlan, „Lămuriri…”. ↩
- Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie – „Omul îmbrăcat cu haină de in” și „Îngerul cu cădelnița de aur”, ed. a II-a, Charisma, Deva, 2009, pp. 78–79. Crainic a murit în anul următor, iar scrisoarea a rămas neterminată (Stoenescu, p. 78). Petcu 2023, II, p. 26, o reproduce după Stoenescu. Cursurile de teologie mistică ale lui Crainic, audiate de Zian Boca la București: Petcu 2023, I, p. 8, după autobiografia lui din 1945, ACNSAS, fond Penal, dosar 13928, f. 19. ↩
- Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca, ediție îngrijită de Ioan Cișmileanu, ed. revizuită, Agaton, Făgăraș, 2005 (tiraj din 2012), mărturia „«Judecata de Apoi» şi «Calea Vieţii şi calea morţii» în pictura Părintelui Arsenie Boca”, semnată la sfârșit „Pr. Prof. Liviu Streza, Sibiu, 1992 – acum Î.P.S. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului”. Pagina tipărită nu se vede în textul pe care îl avem. ↩
- Noi mărturii…, mărturia semnată „Pr. Victor Bunea, Sibiu”. Pagina tipărită nu se vede în textul pe care îl avem. ↩
- Vamvulescu, p. 56 (verificat pe scanarea cărții). ↩
- Albumul, p. 163, în lista sfinților din „norul de martori” al Înălțării. ↩
- Albumul, p. 176: „Învăluite de mâna Părintelui Arsenie în același nimb și aură într-o «perihoreză» ecumenică vizionară, ortodoxia și catolicismul, reprezentate simbolic de către cele două catedrale emblematice - Sfânta Sofia din Constantinopol și Sfântul Petru din Roma - vor ajunge într-un târziu din nou la «unirea ipostatică» a primului mileniu creștin, conform iconografiei bisericii de la Drăgănescu”. ↩
- Ciocârlan, „Lămuriri…”, nota 4: Arsenie Papacioc, Ne vorbește Părintele Arsenie Papacioc, vol. 3, Editura Mănăstirii Sihăstria, 1998, p. 93; după Ciocârlan, „în ediţiile mai noi, începând din 2004, nu mai apare acest pasaj”. Preluat: n-am văzut ediția din 1998. ↩
- Noi mărturii…, aceeași mărturie. Fraza despre chemarea la nuntă: „în privinţa aceasta este luată ca model chemarea la nuntă”. După fraza cu transmiterea, Streza încheie: „Dar sacrul nu se transmite prin imagini.” ↩
- Reportajul Lumea Satului TV, 2016, la 16:08–16:33. ↩
- Daniel Guță, „Explicaţiile celor mai bizare picturi din biserici: scenele explicite din Iad şi mesajele apocaliptice ale lui Arsenie Boca”, Adevărul, 17 noiembrie 2017 (https://adevarul.ro/stiri-locale/hunedoara/explicatiile-celor-mai-bizare-picturi-din-1824339.html), ediție electronică, consultată pe 31 octombrie 2026. ↩
- Albumul, p. 164. ↩
- Virginia Alvino Young, „Fifty Years Into «Picturephones», CMU Revamps Original Machine With Modern Twist”, Carnegie Mellon University News, 26 iunie 2020 (https://www.cmu.edu/news/stories/archives/2020/june/picturephones.html), consultat pe 31 octombrie 2026: „On June 30, 1970, then-Pittsburgh Mayor Pete Flaherty spoke «face-to-face» with the former chairman of Alcoa, John Harper”; „it was the Mod II model that ushered in the first commercial network for video calls”; „The Mod I Picturephone appeared at the 1964 World's Fair”. ↩
- NASA, „Apollo 11” (https://www.nasa.gov/history/apollo-11/), consultat pe 31 octombrie 2026: „20 July 1969—Astronaut Edwin E. Aldrin Jr., lunar module pilot, walks on the surface of the moon”. ↩
- „From «the Brick» to the iPhone, the Cellphone Celebrates 50 Years”, Smithsonian Magazine, ediția electronică (https://www.smithsonianmag.com/innovation/from-the-brick-to-the-iphone-the-cellphone-celebrates-50-years-180981910/), consultată pe 31 octombrie 2026: „It was April 3, 1973, and Cooper had just placed the world's first cellphone call.” ↩
- John Uri, „45 Years Ago: Space Shuttle Enterprise Makes Its Public Debut”, NASA, 17 septembrie 2021 (https://www.nasa.gov/history/45-years-ago-space-shuttle-enterprise-makes-its-public-debut), consultat pe 31 octombrie 2026: „The story of Enterprise officially began on Jan. 5, 1972, when President Richard M. Nixon directed NASA to build the partially reusable space transportation system”; „On Sept. 17, 1976, NASA rolled out its first space shuttle, named Enterprise”. Primul zbor: NASA, „The flight of STS-1” (https://www.nasa.gov/history/sts1/pages/columbia.html), consultat pe 31 octombrie 2026: Columbia „took off from Cape Canaveral, Florida, on 12 April 1981”. Naveta pictată, cu orbiterul, rezervorul și cele două rachete laterale: fotografia DSCN6406. ↩
- Vamvulescu, p. 55 (verificat pe scanarea cărții); Niculescu, p. 185. Biografa citează aceeași vorbă, după Vamvulescu, la p. 175. ↩
- Preluat: Niculescu, p. 184, după ACNSAS, fond Informativ, dosar I 002637, vol. I, f. 175: „Boca e de părere că zborurile cosmice au scopul de a descoperi viaţă şi pe alte planete «şi prin aceasta să răstoarne religia care susţine că viaţă este numai pe pământ, care a fost special creat de Dumnezeu pentru aşa ceva»”. N-am văzut actul. ↩
- Pidalion, ibidem, p. 241. ↩
- Petcu 2023, II, p. 25 („a pictat scene din viaţa Sf. Cuvios Ştefan cel Nou, cu care s-a identificat şi a cărei dată a trecerii în veşnicie şi-a profeţit-o în dreptul său”) și p. 19 (moartea, „în ziua în care practic şi-o profeţise”). ↩
- Fotografia DSCN6427 (colecția 2). Inscripția, despre mucenicia sfântului „la 53 de ani ai vârstei sale”, e citită pe fotografie. ↩
- Petrașciuc, PDF pp. 58–59. Cuvintele i le-a spus pelerinului preotul „care slujeşte acum” la biserică, după cum scrie pelerinul. Nu dăm numele celor din mărturie. ↩
- Encyclopaedia Britannica, articolul „September 11 attacks”, ediția electronică, consultată pe 31 octombrie 2026 (data, „September 11, 2001”, și „The attacks against New York City and Washington, D.C.”); prăbușirea turnurilor: National September 11 Memorial & Museum, „World Trade Center Facts and Figures” (vezi mai jos), „the collapse of the Twin Towers”. ↩
- Petrașciuc, PDF p. 59. Cuvintele sunt ale preotului care slujea atunci la biserică, după pelerin (vezi mai sus). ↩
- „ARSENIE BOCA. Dezlegarea PROFEŢIILOR de la Biserica Drăgănescu”, RomaniaTV.net, 12 martie 2018 (https://www.romaniatv.net/arsenie-boca-dezlegarea-profetiilor-de-la-biserica-draganescu_408534.html), ediție electronică, consultată pe 31 octombrie 2026. ↩
- Reportajul Lumea Satului TV, 2016, la 13:34–14:47. ↩
- Guță, Adevărul, 17 noiembrie 2017: „Reprezentanţii bisericii explicau că asocierea scenei pictate de părintele Arsenie cu cea a tragediei din New York […] este doar o interpretare speculativă.” Articolul nu dă numele celor care au vorbit în numele bisericii. ↩
- Reportajul Lumea Satului TV, 2016, cadrele de la 13:40–13:47: curbura pământului, cu un șir de clădiri mici în flăcări și fum. Albumul, p. 160: fotografiile celor două colțuri, cu un oraș în flăcări și fum și cu dâre albe pe cer. ↩
- National September 11 Memorial & Museum, „World Trade Center Facts and Figures” (https://911memorial.org/learn/resources/digital-exhibitions/world-trade-center-history/world-trade-center-facts-and-figures), ediția electronică, consultată pe 31 octombrie 2026: „The Twin Towers began their vertical climb in 1968”; „The North Tower was completed first in December 1970, followed by the South Tower in July 1971.” ↩
- Albumul, p. 193, în ultimul text al albumului, semnat de episcopul Daniil pe 8 septembrie 2005. ↩