Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina

Sfântul Ciprian a fost, înainte de Botez, un vrăjitor vestit în Antiohia Siriei, care lucra cu ajutorul demonilor. Sfânta Muceniță Iustina, o fecioară creștină din aceeași cetate, i-a zădărnicit prin rugăciune și prin semnul crucii toate vrăjile pe care el le-a trimis asupra ei. Văzând că demonii fug de cruce, Ciprian s-a întors la Hristos cu pocăință și a ajuns episcop, iar la urmă și-a dat viața pentru El împreună cu Iustina. De aceea Biserica îl numește „sfințit mucenic”, ca pe toți mucenicii care au fost episcopi sau preoți.

Pomenirea lor se face la 2 octombrie. În Bisericile care țin calendarul vechi, această zi cade la 15 octombrie după calendarul civil. Sfântul Ciprian din Antiohia nu este același cu Sfântul Ciprian, episcopul Cartaginei, care este prăznuit în altă zi.

Vrăjitorul din Antiohia

Ciprian s-a născut din părinți păgâni, care l-au închinat încă din copilărie zeului Apolon. La șapte ani l-au dat la vrăjitori, ca să învețe de la ei meșteșugul. La zece ani l-au trimis să aducă jertfe pe muntele Olimp, pe care păgânii îl socoteau locuința zeilor.

Pe munte, Ciprian a învățat să stârnească vânturi și furtuni, să strice semănăturile și să-i vatăme pe oameni, atât cât le îngăduia Dumnezeu demonilor care lucrau prin el. Acolo postea câte patruzeci de zile, mâncând numai după apusul soarelui, și atunci doar ghindă de stejar. Încă de copil, își punea astfel înfrânarea și osteneala în slujba duhurilor necurate, care îi voiau pieirea.

A slujit apoi în templele zeițelor Hera și Artemis, iar în Lacedemona, adică în Sparta, a deprins vrăji și năluciri prin care îi făcea pe oameni să creadă că morții le grăiesc din morminte. La douăzeci de ani a ajuns la Memfis, în Egipt, iar la treizeci a mers la caldeeni, astrologii păgâni ai Babilonului, care l-au învățat să citească în stele.

Pe vremea împăratului Deciu, la mijlocul veacului al treilea, Ciprian s-a așezat în Antiohia. Era acum meșter desăvârșit în toată răutatea. Viața lui păstrează mărturisirea pe care a făcut-o după ce a venit la Hristos: îl văzuse pe diavol față către față și vorbise cu el. Diavolul îl lăudase înaintea tuturor duhurilor necurate care stăteau în jurul lui și îl amăgise cu făgăduința că, după ce Ciprian va ieși din trup, îl va face căpetenie, iar până atunci îl va ajuta în toate. Îi dăduse și o ceată de demoni care să-i slujească.

În cetate, Ciprian a dus la pieire mulți oameni. Pe unii i-a omorât cu otrăvuri și cu farmece, iar pe alții, chiar și copii, i-a junghiat ca jertfă pentru demoni. Păgânii îl cinsteau ca pe un mare jertfitor și ca pe un slujitor preaînțelept al zeilor. La el alergau oamenii cu patimile lor: unii îi cereau ajutor ca să-și împlinească pofta trupească, alții ca să-și verse mânia, să stârnească vrajbă sau să se răzbune.

Ajunsese astfel în adâncul iadului încă de pe când trăia. Dumnezeu, Care nu voiește moartea păcătosului, a binevoit să-l scoată și pe el din această prăpastie. Prin el avea să arate tuturor că niciun păcat nu poate birui iubirea Lui de oameni.

Cum a venit Iustina la Hristos

În aceeași vreme trăia în Antiohia o fecioară pe nume Iustina. Tatăl ei, Edesie, era preot al idolilor, iar mama ei se numea Cleodonia. Într-o zi, pe când ședea la fereastră, Iustina l-a auzit pe diaconul Prailie, care trecea pe stradă și vorbea despre Domnul nostru Iisus Hristos. Spunea că El S-a născut din Fecioara Maria, a făcut multe minuni, a pătimit pentru mântuirea noastră, a înviat din morți și S-a înălțat la ceruri.

Propovăduirea aceasta a căzut în inima ei ca sămânța în pământ bun și a început îndată să rodească. Iustina ar fi vrut să afle mai multe de la diacon, dar sfiala ei de fecioară n-o lăsa să-l caute. De aceea mergea pe ascuns la biserică și asculta acolo cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt lucra în ea, iar Iustina a crezut în Hristos.

Curând a adus-o la credință și pe mama ei. Bătrânul Edesie a început și el să se întrebe cum pot fi dumnezei niște idoli făcuți de mâini omenești, care n-au nici suflet, nici suflare. Într-o noapte a văzut în vis o mulțime de îngeri purtători de lumină, iar în mijlocul lor pe Hristos, Care i-a zis: „Veniți la Mine și vă voi da vouă cerească împărăție”. Cum s-a trezit, Edesie a mers cu soția și cu fiica lui la Optat, episcopul creștin al cetății. Episcopul i-a învățat credința și i-a botezat pe toți trei. Mai târziu l-a hirotonit preot pe Edesie, care a mai trăit un an și jumătate în fapte bune și a murit în credință.

Iustina Îl iubea pe Hristos ca pe Mirele ei și Îi închinase fecioria. Îi slujea prin rugăciune, prin post și printr-o mare înfrânare. Diavolul n-a putut suferi o asemenea viață și a început să ridice asupra ei ispite și necazuri.

Tânărul Aglaid

Era atunci în cetate un tânăr bogat, pe nume Aglaid, care își petrecea viața în desfătări. Când a văzut-o pe Iustina mergând la biserică, s-a minunat de frumusețea ei, iar diavolul i-a aprins inima de o poftă necurată. Mai întâi o aștepta pe drum și încerca s-o câștige cu laude și cu vorbe meșteșugite, dar fecioara fugea de el. Apoi i-a trimis vorbă că vrea s-o ia de soție. Iustina i-a răspuns: „Am pe Mirele meu Hristos, Căruia Îi slujesc, și curăția mea îmi păstrez. Acela și sufletul și trupul meu îmi păzește de toată necurăția”.

Neputând s-o înduplece, Aglaid s-a hotărât s-o răpească. A adunat câțiva tineri stricați ca și el și împreună au pândit-o pe drumul pe care mergea la rugăciune. Acolo au prins-o și au încercat s-o ducă cu sila în casa lui. Iustina a strigat din toate puterile, l-a lovit pe Aglaid peste gură și l-a scuipat. Vecinii au alergat din case și au scos-o din mâinile lor, iar tânărul s-a întors acasă rușinat.

Atunci a mers la Ciprian și i-a făgăduit mult aur și argint dacă îl va ajuta. Ciprian l-a liniștit și l-a încredințat că fecioara însăși îl va căuta și îl va dori mai mult decât o dorea el.

Demonii trimiși asupra fecioarei

Ciprian și-a deschis cărțile și a chemat un duh necurat despre care știa că poate aprinde repede pofta trupească. Demonul s-a lăudat înaintea lui că zguduise cetăți, că dezbinase familii și că îi făcuse să cadă în desfrânare chiar și pe monahii care se nevoiau prin munți cu mult post. I-a dat lui Ciprian un vas cu o licoare și i-a cerut să-l trimită pe Aglaid să stropească pe ascuns casa Iustinei.

Iustina avea obiceiul să se scoale în fiecare noapte la rugăciune. În noaptea aceea, pe când se ruga, a simțit deodată în trup o tulburare și o furtună de poftă, iar gândul la Aglaid nu-i dădea pace. Fecioara se mira și se rușina de ea însăși. A înțeles însă că războiul acesta venea de la diavol. Și-a făcut îndată semnul crucii și a strigat din adâncul inimii către Hristos, Mirele ei: „Știi, Doamne Dumnezeul meu, că eu sunt roaba Ta și curăția trupului meu pentru Tine o păzesc și sufletul meu Ție Ți l-am încredințat”. L-a rugat, ca pe Păstorul cel bun, să-Și păzească oaia și să n-o lase pradă fiarelor care voiau s-o înghită. A stăruit multă vreme în rugăciune, până când demonul a fugit rușinat. Liniștea i-a revenit în trup și în inimă, iar Iustina I-a dat slavă lui Dumnezeu.

Tulburarea o cuprinsese fără voia ei. Sfinții Părinți învață că gândul venit nechemat nu este încă păcat; omul păcătuiește abia când se învoiește cu el. Tot așa, nici silnicia suferită de la alții nu întinează sufletul celui care nu se învoiește cu răul.

Biruit, demonul s-a întors la Ciprian. Fără să vrea, i-a spus adevărul: văzuse asupra fecioarei un semn de care se înfricoșase.

Ciprian a trimis atunci un demon mai cumplit. Iustina s-a apărat cu o rugăciune și mai fierbinte. S-a îmbrăcat într-o haină aspră de păr și și-a smerit trupul cu post, hrănindu-se numai cu pâine și cu apă. Și acest demon s-a întors biruit.

A treia oară, Ciprian a cerut ajutorul uneia dintre căpeteniile demonilor. Demonul acesta a luat chip de femeie și a intrat la Iustina, prefăcându-se că vrea să-i urmeze viața curată. A început să vorbească despre cele dumnezeiești și a întrebat-o ce răsplată va primi pentru fecioria ei. Iustina i-a răspuns că răsplata celor ce viețuiesc în curăție este mare și negrăită. Atunci vrăjmașul și-a dat pe față viclenia. A întrebat-o cum s-ar fi înmulțit neamul omenesc dacă Eva și-ar fi păzit curăția. A pomenit și cuvintele Scripturii care cinstesc nunta. Erau cuvinte adevărate, căci Dumnezeu binecuvântează căsătoria, dar vrăjmașul le răstălmăcea ca s-o facă pe Iustina să calce făgăduința pe care I-o dăduse lui Hristos.

Iustina l-a recunoscut numaidecât pe înșelător. Viața ei spune că l-a biruit acolo unde Eva fusese biruită în rai, pentru că n-a mai intrat în vorbă cu el. A alergat îndată la Crucea lui Hristos ca la un liman: și-a însemnat fruntea cu semnul crucii și și-a înălțat inima la Dumnezeu. Demonul a pierit într-o clipă, mai rușinat decât cei dinaintea lui.

Ciprian l-a întrebat pe demonul cel mare cu ce arme biruiește fecioara duhurile necurate. Silit de puterea lui Dumnezeu, vrăjmașul a mărturisit: „Nu putem să privim spre semnul crucii, ci fugim de dânsul, căci ne arde precum focul și ne gonește departe”.

În aceste lupte, Iustina a chemat-o în ajutor și pe Maica Domnului. La Utrenie, slujba de dimineață, Biserica le închină sfinților zilei un canon, adică un șir de cântări. Canonul Sfinților Ciprian și Iustina arată că fecioara s-a întărit „rugând tare pe Preacurata Fecioară cea plină de Dar”.

Sfântul Grigorie Teologul a istorisit întoarcerea lui Ciprian într-o predică rostită la Constantinopol pe la anul 380, în care împletește viața lui cu a Sfântului Ciprian al Cartaginei. El spune că fecioara pe care o ispitea Ciprian a rugat-o pe Fecioara Maria să vină în ajutorul unei fecioare aflate în primejdie și s-a apărat postind și culcându-se pe pământul gol. Sfântul Grigorie este unul dintre cei dintâi Sfinți Părinți care au scris despre rugăciunea către Maica Domnului.

Ultimele vrăji ale lui Ciprian

Ca să-l mângâie pe Ciprian, diavolul a mai încercat o înșelăciune. A luat chipul Iustinei și a intrat la Aglaid. Tânărul a alergat bucuros s-o îmbrățișeze, dar când a strigat-o pe nume, vrăjmașul a pierit pe loc, pentru că nu putea suferi nici măcar numele celei în care lucra harul lui Hristos.

Ciprian i-a dat atunci lui Aglaid, prin vrăji, chip de pasăre și l-a trimis să zboare până la fereastra Iustinei. Tocmai atunci fecioara a privit afară. Văzând-o, demonul care îl purta prin văzduh a fugit, iar nălucirea s-a risipit. Aglaid s-a prins cu mâinile de marginea acoperișului și a rămas atârnat. Ar fi căzut și ar fi murit, dar prin rugăciunea Iustinei a fost coborât teafăr.

Mâniat de atâtea înfrângeri, Ciprian și-a îndreptat vrăjile asupra casei Iustinei, asupra rudelor și asupra vecinilor ei, cum îl lovise odinioară diavolul pe dreptul Iov. Le-a omorât vitele și le-a umplut slujitorii de răni. Pe Iustina a doborât-o la pat cu o boală. Mama ei plângea lângă ea, iar fecioara o mângâia cu cuvintele psalmului: „Nu voi muri, ci voi fi viu și voi povesti lucrurile Domnului” (Psalmul 117, 17).

Cu îngăduința lui Dumnezeu, demonii trimiși de Ciprian au adus apoi boli asupra întregii cetăți. Tot prin lucrarea lor s-a răspândit vestea că marele jertfitor pedepsește Antiohia din pricina fecioarei care nu i se supune. Mulți cetățeni de seamă au venit la Iustina cu mânie și i-au cerut să se mărite cu Aglaid, ca să nu mai sufere toată cetatea din cauza ei. Iustina i-a liniștit și le-a spus că necazurile aduse de demoni se vor sfârși curând. S-a rugat cu tărie lui Dumnezeu, iar puterea diavolească a pierit și toți bolnavii s-au vindecat.

La Utrenie se citește și Sinaxarul, o scurtă istorisire despre sfinții pomeniți în acea zi. Despre Iustina, Sinaxarul spune că a sfărâmat toate lucrările drăcești ale vrăjitorului ca pe o pânză de păianjen.

Poporul Îl slăvea acum pe Hristos și râdea de Ciprian și de meșteșugul lui. Ciprian se rușina să se mai arate printre oameni.

Întoarcerea lui Ciprian

Ciprian și-a venit atunci în fire, pentru că a înțeles că nimic nu poate birui semnul crucii și numele lui Hristos. L-a mustrat pe diavol și l-a numit înșelătorul tuturor. I-a spus că acum îi cunoaște neputința, pentru că un duh care se teme până și de umbra crucii și se cutremură de numele lui Hristos nu va putea sta înaintea lui Hristos Însuși. Apoi l-a izgonit de la sine, spunându-i că de acum va alerga el la creștini și îi va ruga să-l miluiască.

Diavolul s-a năpustit asupra lui ca să-l omoare. L-a bătut și a început să-l sugrume, iar Ciprian nu avea de la cine să aștepte ajutor. Atunci și-a adus aminte de semnul crucii cu care se apărase Iustina și a strigat: „Dumnezeul Iustinei, ajută-mi și mie!”. Și-a ridicat mâna și și-a făcut semnul crucii, iar diavolul a fugit de lângă el iute ca o săgeată. Ciprian s-a îmbărbătat, a chemat numele lui Hristos și se însemna mereu cu crucea. Vrăjmașul stătea departe și nu mai îndrăznea să se apropie, dar l-a amenințat: „Nu te va scoate Hristos din ghearele mele!”. Apoi a plecat răcnind ca un leu.

Ciprian și-a luat toate cărțile de vrăjitorie și a alergat la Antim, episcopul creștinilor. A căzut la picioarele lui și l-a rugat să-l miluiască și să-l boteze. Episcopul îl știa ca pe marele vrăjitor de care se temeau toți și a crezut că a venit cu vicleșug. De aceea l-a îndepărtat și l-a sfătuit să nu facă și printre creștini relele pe care le făcea printre păgâni. Ciprian a început să plângă și i-a mărturisit toate fărădelegile lui. I-a dat cărțile și l-a rugat să le ardă. Văzându-i smerenia, episcopul l-a învățat credința și i-a poruncit să se pregătească pentru Botez. Cărțile le-a ars în fața tuturor creștinilor din cetate.

Odinioară, în Efes, unde propovăduia Sfântul Apostol Pavel, niște iudei care umblau din loc în loc scoțând demoni au încercat să cheme numele Domnului Iisus asupra celor ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Iisus, pe Care-l propovăduiește Pavel!”. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Iisus Îl cunosc și îl știu și pe Pavel, dar voi cine sunteți?”, iar omul în care era duhul a sărit asupra lor și i-a biruit (Fapte 19, 13–16). Numele lui Hristos lucrează în cei care sunt ai Lui. În urma acestei întâmplări, mulți dintre cei ce crezuseră au venit să-și mărturisească faptele, iar „mulți dintre cei ce făcuseră vrăjitorie, aducând cărțile, le ardeau în fața tuturor” (Fapte 19, 19).

Ciprian s-a întors acasă cu inima zdrobită. A plâns pentru păcatele lui, și-a presărat cenușă pe cap și L-a rugat pe Dumnezeu să-l curețe. A doua zi a intrat în biserică și a ascultat cu bucurie cuvântul lui Dumnezeu, stând printre credincioși.

În vremea aceea, la Sfânta Liturghie, catehumenii, adică cei care se pregăteau să primească Botezul, ieșeau din biserică atunci când diaconul le poruncea, iar înăuntru rămâneau numai cei botezați. Când a venit clipa aceasta, ceilalți catehumeni au ieșit, dar Ciprian a rămas pe loc și i-a spus diaconului: „Rob al lui Hristos sunt, nu mă goni pe mine de aici”. Acesta i-a răspuns că trebuie să iasă, pentru că n-a primit încă Botezul. Atunci Ciprian a zis: „Viu este Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce m-a păzit pe mine de diavol și pe fecioara Iustina curată a păzit-o și m-a miluit pe mine; deci, nu mă izgoni din biserică până ce voi fi creștin desăvârșit”. Prin „creștin desăvârșit” Ciprian înțelegea creștinul născut din nou prin Botez. Episcopul a aflat ce se petrecuse și, cunoscându-i râvna, l-a botezat îndată în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Auzind aceasta, Iustina I-a mulțumit lui Dumnezeu, a împărțit multe milostenii săracilor și a adus daruri la biserică.

În scurtă vreme, episcopul l-a ridicat pe Ciprian pe treptele slujirii bisericești, iar după un an l-a hirotonit preot. Ciprian își făcea viața tot mai aspră și plângea necontenit pentru faptele lui de altădată. Mai târziu a ajuns episcop și și-a păstorit turma cu înțelepciune. Pe Iustina a făcut-o diaconiță și i-a încredințat povățuirea unei obști de fecioare închinate lui Dumnezeu. În primele veacuri, diaconițele erau slujitoare ale Bisericii care le ajutau pe femei la Botez și le purtau de grijă. Prin viața și prin învățătura lui Ciprian, mulți păgâni au părăsit idolii și au venit la Hristos.

Mucenicia

Diavolul scrâșnea din dinți văzând râvna lui Ciprian pentru mântuirea oamenilor. I-a stârnit pe păgâni să-i pârască pe Ciprian și pe Iustina la Evtolmie, dregătorul care stăpânea atunci în acele părți ale Răsăritului. I-au învinuit că sunt potrivnici zeilor și împăratului, că tulbură poporul și că îi duc pe oameni să I se închine lui Hristos cel răstignit. Au cerut ca amândoi să fie pedepsiți cu moartea. Dregătorul a poruncit să fie prinși și i-a dus la Damasc ca să-i judece.

Acolo l-a întrebat pe Ciprian de ce și-a lepădat slava pe care o avea ca slujitor vestit al zeilor. Ciprian i-a povestit totul pe rând: cum cunoscuse neputința și înșelăciunea demonilor, cum aflase puterea lui Hristos, de Care toți demonii se tem și se cutremură, și cum pier ei înaintea semnului crucii. I-a mai spus că este gata să moară pentru Hristos.

Dregătorul n-a primit aceste cuvinte în inima lui. A poruncit ca Ciprian să fie atârnat și să i se sfâșie trupul, iar Iustina să fie bătută peste gură și peste ochi. Multă vreme au fost chinuiți, dar Îl mărturiseau neîncetat pe Hristos și răbdau durerile cu mulțumire. După ce i-au ținut în temniță și au încercat să-i atragă cu vorbe blânde la închinarea idolilor, i-au aruncat într-o căldare cu apă pusă pe foc. Apa clocotea, dar nu i-a vătămat cu nimic, iar ei Îl lăudau pe Dumnezeu ca și cum ar fi stat la răcoare.

Un preot al idolilor, pe nume Atanasie, a zis atunci că va intra și el în acel foc, în numele zeului Asclepie, ca să-i facă de rușine pe cei pe care îi socotea vrăjitori. Când s-a atins de foc, a murit pe loc. Cuprins de frică, dregătorul n-a mai vrut să-i judece. I-a trimis la împărat, la Nicomidia, în Asia Mică, și i-a scris despre toate cele întâmplate. Împăratul i-a osândit la tăierea capului cu sabia.

La locul unde aveau să fie uciși, Ciprian a cerut ca Iustina să fie omorâtă înaintea lui, iar lui să i se mai lase puțină vreme de rugăciune. Se temea ca fecioara să nu se înfricoșeze văzându-l murind. Iustina și-a plecat capul sub sabie cu bucurie și s-a dus la Mirele ei, Hristos. Cel care trimisese odinioară demonii asupra ei a vegheat acum, până în ceasul morții, ca sufletul ei să nu se clatine.

Un om pe nume Teoctist, care privea această moarte nevinovată, a fost cuprins de o jale mare. Aprins de dragoste pentru Dumnezeu, a îngenuncheat lângă Ciprian, l-a sărutat și s-a mărturisit creștin. A fost osândit pe loc, iar capul i s-a tăiat împreună cu al lui Ciprian. Așa și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

Trupurile lor au zăcut șase zile neîngropate. Niște străini le-au luat pe ascuns și le-au dus la Roma, unde le-au încredințat unei femei evlavioase pe nume Rufina, din neamul lui Claudiu Cezarul. Ea i-a îngropat cu cinste pe mucenicii Ciprian, Iustina și Teoctist, iar la mormântul lor s-au vindecat mulți bolnavi. Părticele din sfintele lor moaște se află astăzi în multe locuri, între care și mănăstirea închinată lor la Fili, lângă Atena.

Ajutorul Sfinților Ciprian și Iustina

Credincioșii aleargă din vechime la Sfinții Ciprian și Iustina când îi tulbură lucrarea diavolului și când se tem de vrăji. În canonul lor se cântă că harul care locuia în Ciprian biruiește taberele demonilor și îndepărtează suferințele bolnavilor.

Ciprian se bizuise pe cărți, pe licori și pe un meșteșug învățat o viață întreagă. Iustina n-a avut alte arme decât cele pe care Biserica le dă oricărui credincios: rugăciunea și postul, semnul crucii, numele lui Hristos și ajutorul Maicii Domnului. Prin ele se încredința Mirelui ei, iar El lucra în ea și o apăra. Ciprian postise și el încă din copilărie, dar înfrânarea închinată demonilor îl afunda tot mai mult în întuneric.

O cântare din slujba lor spune că Iustina a pus împotriva descântecelor drăcești „cântările Duhului și biruința Crucii”. În lupta ei s-a împlinit ceea ce scrie Sfântul Apostol Pavel: „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).

Sfântul Atanasie istorisește în Viața Sfântului Antonie cel Mare cum acesta le-a spus odată unor filozofi păgâni că „unde se face semnul Crucii, slăbesc vrăjitoriile și încetează farmecele”. Apoi a chemat numele lui Hristos și i-a însemnat cu crucea pe niște oameni chinuiți de diavoli, care s-au vindecat îndată. Când filozofii s-au minunat, Sfântul Antonie le-a zis: „Ce vă minunați de aceasta, nu suntem noi cei ce facem unele ca acestea, ci Hristos este Cel care le face, întru cei ce cred în El”.

În Scara, cartea sa despre urcușul vieții duhovnicești, Sfântul Ioan Scărarul îi spune celui stăpânit de frica lașă: „întinde mâinile în sus și biruiește pe vrăjmași, cu numele lui Iisus, căci nu e în cer și pe pământ armă mai tare”. Cu această armă s-a luptat și fecioara din Antiohia în nopțile ei de rugăciune.

Ciprian a ieșit din robia diavolului prin pocăință: și-a mărturisit faptele, le-a plâns și a primit Botezul. Canonul i se adresează cu aceste cuvinte: „Ajuns-ai în fundul cel mai de jos al răutății, și iarăși te-ai suit la înălțimea bunătății celei desăvârșite Părinte, schimbându-te minunat prin dumnezeiescul Botez”. Sinaxarul începe cu versuri care spun că diavolul simte durere văzându-și vechiul prieten mergând cu dragoste la moartea prin sabie, alături de Iustina.

Iustina i-a biruit pe demoni fără să-i urască pe oamenii care o prigoneau. S-a rugat pentru Aglaid când atârna de acoperișul casei ei și s-a rugat pentru cetatea care voia s-o silească la nuntă. Ciprian, care odinioară lupta împotriva ei prin vrăji, a ajuns fratele ei în credință și în mucenicie.

Viața lor ne cheamă să ne încredințăm lui Hristos în orice necaz, fără să bănuim vrăji în tot ce ni se întâmplă. Iustina s-a lipit de El din toată inima, iar Ciprian a venit la El plângându-și păcatele, și amândoi au aflat în El biruința. Hristos le-a îngăduit să treacă prin chinuri și prin sabie, dar i-a întărit în ispite și i-a ținut statornici până la moarte.

În slujba lor se cântă și un condac, adică o cântare scurtă în care se cuprinde înțelesul sărbătorii. Cu el se roagă Biserica în ziua pomenirii lor:

De la meșteșugul vrăjitoresc întorcându-te de Dumnezeu înțelepțite, la dumnezeiasca cunoștință, te-ai arătat lumii doctor preaînțelept, tămăduiri dăruind celor ce te cinstesc pe tine, Cipriane cu Iustina; cu care roagă-te Iubitorului de oameni Stăpânului, să mântuiască sufletele noastre.

Cărți recomandate pe Booksell

Epistole și viața cuviosului părintelui nostru Antonie

Sfântul Atanasie cel Mare

Viața Sfântului Antonie, citată în articol, și mărturia despre puterea lui Hristos în lupta cu duhurile rele.

Vezi cartea pe Booksell

Scara Raiului

Sfântul Ioan Scărarul

Învățături despre pocăință, frică, rugăciune și chemarea numelui lui Iisus.

Vezi cartea pe Booksell

Războiul nevăzut

Sfântul Nicodim Aghioritul

Îndrumări pentru lupta cu patimile, paza gândurilor și statornicia în viața duhovnicească.

Vezi cartea pe Booksell

Despre pocăință și spovedanie

Sfântul Nectarie din Eghina și Sfântul Simeon Noul Teolog

Cuvinte despre întoarcerea la Dumnezeu și începutul unei vieți înnoite prin pocăință.

Vezi cartea pe Booksell