Pe 28 august, Biserica îl pomenește pe Sfântul Cuvios Moise Etiopianul, cunoscut în cărțile de slujbă românești și ca Moise Arapul. „Arap” este un cuvânt vechi și popular românesc pentru un om cu pielea neagră, și așa apare el în Sinaxarul zilei. A fost slugă în casa unui dregător egiptean, alungat de stăpân pentru fărădelegi, apoi căpetenie a unei cete de tâlhari. La bătrânețe era preot și părinte al unei obști din pustia Schitului, în Egipt. A murit ucis de năvălitori, împreună cu șase frați care au rămas cu el.
Viața lui se poate citi ușor ca o întoarcere dintr-o dată, dintr-un capăt în altul. Izvoarele vechi arată altceva. Arată o luptă care a ținut zeci de ani și care s-a sfârșit abia cu moartea.
Izvoarele
Despre Moise avem patru mărturii vechi, care se completează una pe alta.
Lavsaiconul, adică Istoria lausiacă a lui Paladie, episcop de Elenopolis, scrisă în anii 419–420. Paladie a umblat el însuși prin sihăstriile Egiptului și a cunoscut mulți dintre acei părinți, așa că scrie la vreo cincisprezece–douăzeci de ani după moartea lui Moise. Capitolul despre Moise poartă numărul 19 sau 22, după manuscris.
Patericul egiptean, adică apoftegmele Părinților pustiei — cuvintele scurte pe care ucenicii le-au ținut minte și le-au trecut mai departe. Culegerea a primit forma pe care o avem astăzi prin veacul al șaselea. Avva Moise are acolo capitolul lui.
Istoria bisericească a lui Sozomen, scrisă pe la anii 443–448.
Sinaxarul și slujba din Mineiul pe august, în ziua a douăzeci și opta.
La acestea se adaugă Convorbirile duhovnicești ale Sfântului Ioan Casian, ale cărui întâi două convorbiri sunt purtate cu un avva Moise din Schit, despre scopul vieții călugărești și despre dreapta socoteală. Sfinții Nicodim Aghioritul și Macarie al Corintului au preluat aceste texte în Filocalie. Tradiția l-a socotit pe acest avva același cu Moise Etiopianul. Identificarea nu este însă sigură. Chiar editorii moderni ai lui Casian au observat că în Convorbiri par să apară mai mulți monahi cu numele Moise, iar cel din primele două convorbiri s-ar putea să nu fie fostul tâlhar cunoscut de Paladie. Chestiunea rămâne deschisă și nu atârnă nimic de ea pentru cinstirea sfântului.
Din casa dregătorului în ceata tâlharilor
Paladie nu ascunde nimic. Moise era etiopian și negru la față, slugă în casa unui dregător, iar stăpânul l-a alungat pentru furtișaguri și pentru viață de tâlhărie. Se spunea despre el, scrie Paladie, că ajunsese până la ucidere. Episcopul își cere aproape iertare de la cititor că înșiră aceste fapte și spune de ce o face: ca să se vadă cât de mare a fost pocăința care a urmat.
Sinaxarul zilei păstrează o întâmplare care arată ce fel de om era. Pizmuind pe un păstor care îl împiedicase de la o faptă rea, s-a hotărât să-l ucidă. A aflat că păstorul se afla dincolo de Nil, iar apa venise mare. Și-a pus sabia în gură și cămașa pe cap și a trecut apa înot. Păstorul prinsese de veste și fugise. Moise a junghiat atunci patru berbeci aleși, i-a legat pe o funie și a trecut Nilul înapoi, tot înot, cu ei în spinare.
Acesta este omul pe care Biserica îl numește astăzi cuvios.
Întoarcerea și ucenicia la avva Isidor
Ce l-a întors nu ni se spune limpede în izvoare. Paladie trece direct la ce a urmat. Moise a venit în pustia Schitului și l-a aflat pe avva Isidor, preot și părinte al uneia dintre obștile de acolo. Isidor l-a primit, l-a povățuit și l-a ținut sub ascultare până la sfârșit.
Lupta a fost grea și lungă. Îl bătea războiul curviei, adică gândurile și poftele trupești, cu o putere pe care el însuși a mărturisit-o mai târziu fraților: puțin a lipsit să nu cadă din făgăduința călugăriei. Viețile Sfinților vorbesc de șase ani de asemenea luptă.
Ce se vede aici este lucrul cel mai de folos pentru noi. Moise nu s-a luptat singur. Își descoperea lupta bătrânilor, și mai ales avvei Isidor, care apare în izvoare drept principalul lui povățuitor. Iar Isidor nu i-a dat nici mustrare, nici sfaturi mari, ci l-a ținut în măsura lui. Odată, când Moise nu mai putea răbda în chilie, bătrânul l-a scos pe acoperiș, l-a pus să caute spre apus și i-a arătat mulțimea dracilor gata de luptă. Apoi l-a pus să se întoarcă spre răsărit, și a văzut nenumărați îngeri sfinți, strălucind. Ajutorul era mai mult decât vrăjmașul, și el nu-l vedea.
Paladie mai spune că Moise umbla noaptea pe la chiliile bătrânilor și le umplea vasele cu apă, pe ascuns, ca să nu se știe. Într-o noapte, vrăjmașul l-a lovit atât de tare, încât a zăcut bolnav aproape un an și cu greu și-a venit în puteri. Isidor i-a spus atunci să înceteze să se mai lupte cu dracii și să nu-i mai întărâte. Moise n-a primit. A răspuns că nu se va opri până nu vor înceta ei să i se arate.
Coșul cu nisip și încercarea din altar
Când s-a liniștit războiul, s-a arătat rodul. Un frate din Schit greșise, și părinții s-au adunat să judece fapta. Au trimis și după avva Moise, dar el n-a voit să vină. A trimis preotul din nou după el, spunându-i că îl așteaptă toți. Atunci s-a sculat și a venit, purtând în spate un coș găurit, plin cu nisip. În alte versiuni ale povestirii este un vas care curge, plin cu apă. Frații i-au ieșit înainte și l-au întrebat ce înseamnă aceasta. Le-a răspuns că păcatele lui curg în urma lui și el nu le vede, iar astăzi a venit să judece păcatele altuia. Adunarea n-a mai zis nimic fratelui și l-a iertat.
Tot Patericul spune că a fost hirotonit preot la bătrânețe. Tradiția spune că l-a hirotonit Teofil, arhiepiscopul Alexandriei. Când l-au îmbrăcat în veșmântul alb, arhiereul i-a zis că iată, avva Moise s-a făcut cu totul alb. Moise a răspuns că alb este pe dinafară, dar Cel ce vede cele dinlăuntru știe cum este acolo.
Vrând să-l cerce, arhiereul a rânduit preoților ca, atunci când Moise va intra în altar, să-l gonească afară cu ocări și să meargă după el ca să audă ce zice. Așa au și făcut, alungându-l ca pe un negru care n-are ce căuta între ei. Ieșind, Moise își spunea sieși că bine i-au făcut, fiindcă e negru ca cenușa și nu e om, ca să stea între oameni.
Nu a răspuns nimic celor ce l-au batjocorit. Le-a dat dreptate.
„Șezi în chilia ta și chilia te va învăța toate”
Un frate a venit în Schit la avva Moise și i-a cerut un cuvânt. Bătrânul i-a spus să meargă, să șadă în chilia lui, și chilia îl va învăța pe el toate.
Este cuvântul lui cel mai cunoscut și cel mai ușor de înțeles greșit. Nu vorbește despre singurătate ca despre o odihnă. Vorbește despre locul unde omul rămâne singur cu ce este el cu adevărat, fără nimic care să-l ascundă de sine. Moise știa ce se ridică acolo, fiindcă trecuse prin aceasta ani de zile.
Din același duh sunt și celelalte cuvinte ale lui: că monahul trebuie să moară față de aproapele și să nu-l judece nicicum, în niciun chip; că omul care fuge de lume seamănă cu strugurele copt, iar cel care rămâne între oameni, cu agurida. Patericul păstrează și șapte povățuiri pe care le-a trimis avvei Pimen, spunând că cel ce le va face va scăpa de toată osânda și va trăi în pace, fie în pustie, fie între frați.
Sabia pe care a așteptat-o
Se spune că, mergând odată cu niște bătrâni la Sfântul Macarie cel Mare, acesta ar fi zis că vede între ei pe unul care va lua cununa muceniciei. Moise a răspuns că poate este el, fiindcă scris este că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri (Matei 26, 52).
Când au venit barbarii asupra Schitului, Moise le-a spus fraților să fugă și să-și scape viețile. L-au întrebat de ce nu fuge și el. A răspuns că el aștepta ziua aceasta de mulți ani, ca să se plinească cuvântul Domnului. Frații i-au spus că nu vor fugi nici ei, ci vor muri împreună cu el. El le-a zis că aceasta e alegerea fiecăruia, nu a lui. Au rămas șapte lângă el.
Când au năvălit tâlharii, unul dintre cei șapte s-a ascuns în apropiere. Pe Moise și pe ceilalți șase i-au ucis. Iar cel ascuns a văzut șapte cununi strălucitoare pogorându-se peste cei șapte mucenici.
Avea șaptezeci și cinci de ani. Sinaxarul spune că a lăsat șaptezeci de ucenici; alte versiuni ale Lavsaiconului și viețile grecești spun șaptezeci și cinci. Anul morții nu este cunoscut cu precizie: izvoarele vechi nu-l dau, iar cronologiile de astăzi îl așază în jurul anului 400, unele legându-l de întâia pustiire a Schitului, din anii 407–408.
Aici stă lucrul cel mai greu de trecut cu vederea în viața lui. Moise nu și-a uitat trecutul. L-a purtat până la capăt ca pe o aducere aminte care îl ținea în smerenie. Iar când au venit năvălitorii, el însuși a legat moartea care îl aștepta de cuvântul Domnului: toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sinaxarul spune despre el că, prin adevărată pocăință, a plăcut desăvârșit lui Dumnezeu, și că nu numai Raiul, ci și cerul i s-a deschis, ca unui mucenic.
Pomenirea lui în calendar
În calendarul bizantin, Sfântul Cuvios Moise Etiopianul se pomenește la 28 august, împreună cu Dreptul Iezechia, împăratul, și cu Sfânta Prorociță Ana, fiica lui Fanuel. Unele calendare pun în aceeași zi și pomenirea Sfântului Cuvios Iosif Isihastul.
Biserica Coptă îl cinstește în altă zi: 24 Paoni, adică 1 iulie, ziua muceniciei lui după tradiția lor. Sfântul e cinstit larg și dincolo de granițele Ortodoxiei calcedoniene, iar acest lucru spune ceva despre cât de devreme și cât de departe s-a răspândit pomenirea lui.
Ce ne lasă Sfântul Moise
Cel dintâi lucru este că pocăința nu e o părere de rău. Este o lucrare care ține ani. Moise s-a luptat cu patimile ani întregi și după ce intrase în pustie, și după ce îmbrăcase viața călugărească. Întoarcerea lui nu a făcut ca vechile deprinderi să piară într-o zi, iar el nu a socotit lupta un semn că întoarcerea n-ar fi fost adevărată.
Al doilea este că nu s-a luptat singur. Și-a descoperit lupta părintelui său duhovnicesc, fără să ascundă și fără să înfrumusețeze. Aceasta este calea pe care au ținut-o toți părinții pustiei, și după ei toți cei ce au umblat pe urmele lor.
Al treilea este că trecutul lui nu s-a pierdut. A rămas în el ca o rană care nu-l lăsa să se ridice peste nimeni. De acolo a ieșit coșul cu nisip. Omul care fusese tâlhar și ucigaș a fost singurul din adunarea aceea care n-a putut judeca.
Iar la urmă, Moise Etiopianul stă în calendarul Bisericii ca răspuns pentru oricine se socotește pierdut din pricina celor făcute. Nu i s-a cerut să uite ce a fost. I s-a cerut să vină și să rămână. A venit, a rămas, și Dumnezeu a făcut restul.
Troparul, glasul 1:
Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Moise; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Sfinte Cuvioase Părinte Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
nImagine: Sfântul Moise Etiopianul, frescă de Tzortzi (Zorzis) Foukas, 1547, Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos; domeniul public, prin Wikimedia Commons.
nCărți recomandate
Patru volume despre Părinții pustiei, viețile sfinților și lucrarea pocăinței.
Prețurile și disponibilitatea au fost verificate pe Booksell.ro la 27 august 2026.