La 9 septembrie, a doua zi după Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Biserica îi pomenește pe părinții ei, Sfinții și drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana. Rânduiala aceasta se ține la praznicele mari: a doua zi după praznic sunt pomeniți cei mai apropiați de el. După Nașterea Domnului este pomenită Maica Sa, la 26 decembrie. După Botezul Domnului este pomenit Sfântul Ioan Botezătorul, la 7 ianuarie. Iar după Nașterea Maicii Domnului sunt pomeniți cei care au născut-o.
Din cei doi, Ana a rămas mult mai cunoscută. Ea are o zi a ei, la 25 iulie, când se prăznuiește adormirea ei; numele ei este purtat de nenumărate femei; ei i se roagă cele care nu au copii. Chiar și condacul zilei de 9 septembrie i se adresează ei, chemând-o să se veselească. Ioachim este pomenit în fiecare biserică, de mai multe ori pe zi, și nu se vorbește aproape niciodată despre el.
Evangheliile nu spun nimic despre el. Ce știm vine din spița neamului, păstrată de Părinți, și dintr-o scriere veche numită Protoevanghelia lui Iacov.
Din spița lui David
Ioachim era din seminția lui Iuda și cobora din neamul regelui David. Locuia în Nazaretul Galileii, avea avere și obișnuia să aducă la Templu îndoit din câte agonisea: o parte ca jertfă pentru sine, alta pentru tot poporul.
Sfântul Ioan Damaschin, în Dogmatica sa, la capitolul despre neamul Domnului, așază spița astfel: din Natan, fiul lui David, s-a născut Levi; Levi a avut pe Melhi și pe Pantera; Pantera a avut pe Barpantera; iar din Barpantera s-a născut Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu.
Evanghelia după Matei și cea după Luca numără neamul lui Iosif, nu al Fecioarei. Sfântul Ioan Damaschin arată pricina: evreii nu obișnuiau să numere neamul pe linie femeiască, iar legea oprea ca cineva să-și ia femeie din altă seminție. Iosif era om drept și din neamul lui David, deci nu ar fi luat-o pe Fecioară călcând legea, ci a luat-o fiindcă era din aceeași seminție cu el. Arătând neamul lui Iosif, Evanghelia a arătat, prin urmare, și neamul ei.
Iar dacă Fecioara este din neamul lui David, atunci făgăduința dată lui David, că din sămânța lui va răsări Împăratul veacurilor, trece prin tatăl ei. Apostolul scrie despre Fiul lui Dumnezeu că S-a născut „din sămânța lui David, după trup” (Romani 1, 3), iar cuvântul acesta stă în picioare tocmai fiindcă Fecioara are neamul pe care îl are, Iosif nefiindu-I Domnului tată după fire. Prin Ioachim intră Hristos, după trup, în neamul împăraților lui Israel.
Darul întors de la altar
Protoevanghelia lui Iacov nu se numără între cărțile Scripturii. Miezul ei a intrat însă în cântările praznicelor și a fost folosit de Părinți, iar pe această cale a ajuns până la noi. Cine citește cele de mai jos e bine să știe de unde vin.
La un praznic, când fiii lui Israel își aduceau darurile, un oarecare Ruben l-a oprit din drum și i-a spus că nu se cuvine ca el să aducă întâi, de vreme ce nu a ridicat sămânță în Israel. (Unele traduceri îl numesc pe Ruben arhiereu; textul grecesc nu îi dă treapta.)
Ioachim nu i-a răspuns nimic. A plecat de acolo la catastiful celor douăsprezece seminții, cartea în care era scris neamul fiecăruia, ca să vadă dacă numai el rămăsese fără urmaș în Israel. A căutat și a aflat că toți drepții ridicaseră urmași. Atunci și-a adus aminte de Avraam, căruia i s-a dat Isaac la bătrânețe, când după fire nu mai era de unde să nădăjduiască.
În lumea lui Israel, lipsa urmașilor era adesea socotită o rușine și un semn al lipsei binecuvântării dumnezeiești. Ioachim a purtat această ocară chiar la Templu, înaintea celor adunați la praznic. Dar cei pe care oamenii îi judecau pentru nerodire erau drepți înaintea lui Dumnezeu.
Cele patruzeci de zile
Ioachim nu s-a mai întors acasă. Nu s-a arătat soției sale, ci a ieșit în pustie, și-a întins cortul acolo și a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, spunând în sine că nu va coborî nici pentru mâncare, nici pentru băutură, până când nu-l va cerceta Domnul Dumnezeul lui, și că rugăciunea îi va fi în locul mâncării și al băuturii.
Ocara i-a fost dată înaintea poporului, iar el nu a cerut dreptate de la preot și nu a dus vina acasă, la femeia lui. A luat ocara cu sine în pustie și a prefăcut-o în rugăciune.
Numărul zilelor nu este pus la întâmplare. Patruzeci de zile a stat Moise în munte, patruzeci a mers Ilie până la Horeb, patruzeci a postit Domnul în pustie după Botez. Este măsura așteptării care nu se mai măsoară cu ceasul omenesc, ci ține până când răspunde Dumnezeu.
Și Dumnezeu a răspuns. Îngerul a stat înaintea fiecăruia dintre ei, în locuri deosebite, și le-a vestit că li se va naște o fiică prin care se va binecuvânta tot neamul omenesc.
Întoarcerea la altar
Îndată după vestire, Ioachim și-a chemat păstorii și a poruncit să i se aducă zece mieluțe fără meteahnă, care să fie aduse Domnului; doisprezece viței, care să fie pentru preoți și pentru bătrâni; și o sută de capre, care să fie pentru tot poporul. Apoi a pornit cu turmele către Ierusalim.
Cel care fusese întors de la altar se întoarce la altar cu darul îndoit. Iar din darul acela iau parte tocmai preoții care nu îl primiseră și poporul înaintea căruia fusese rușinat. Omul acesta nu a ținut minte răul făcut lui.
La poarta cetății, care se numea Poarta de Aur, l-a întâmpinat Ana. Icoana zugrăvește întâlnirea lor sub numele de Îmbrățișarea de la Poarta de Aur.
Făgăduința împlinită
Ana făgăduise că pruncul, băiat sau fată, va fi dat Domnului și Îi va sluji în toate zilele vieții lui. Când copila a împlinit trei ani, Ioachim a spus să fie dusă la Templu, ca nu cumva făgăduința să rămână neîmplinită și darul lor să nu fie primit. Au dus-o cu făclii și au dat-o preoților. Ziua aceea o prăznuiește Biserica la 21 noiembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Cincizeci de ani a cerut un copil. După trei ani l-a dat înapoi.
Sfârșitul lui
La câțiva ani după ducerea copilei la Templu, Ioachim s-a mutat către Domnul, având optzeci de ani. Ana a rămas văduvă, a lăsat Nazaretul și s-a dus la Ierusalim, ca să fie aproape de fiica ei și să se roage în casa Domnului; după doi ani s-a odihnit și ea, având șaptezeci și nouă de ani.
Ioachim nu a apucat să-L vadă pe Cel pentru care i se dăduse fiica. A murit înainte de Bunavestire, înainte de Betleem, înainte ca Fiul lui Dumnezeu să Se facă om din fiica lui. A stat, ca toți drepții Legii Vechi, cu o treaptă înainte de împlinire, ținând în mâini făgăduința și nevăzând lucrul făgăduit. Dreptul Simeon avea să-L primească în brațe pe Prunc și să ceară slobozire; bunicul Pruncului s-a dus mai devreme.
Numele care se aude la fiecare otpust
La încheierea fiecărei slujbe, preotul rostește otpustul, adică cererea din urmă prin care cheamă mila lui Dumnezeu pentru rugăciunile sfinților, iar în acea înșiruire numele Sfinților și drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana se aude de fiecare dată. Tot ei sunt pomeniți și la Proscomidie, când preotul scoate părticelele pentru sfinți.
Sfântul hramului se schimbă de la o biserică la alta, sfântul zilei se schimbă de la o zi la alta, iar numele lor rămân. Pricina stă chiar în numele pe care Biserica îl dă celor doi. Îi cheamă „dumnezeiești Părinți”, fiindcă din neamul lor S-a născut Cel ce este Dumnezeu. În otpust, sfinții se pomenesc după cât de aproape stau de Hristos, iar mai aproape de El după trup decât părinții Maicii Sale nu stă nimeni; prin cei cu îndrăznirea cea mai mare cere Biserica milă.
Rânduiala aceasta mărturisește Întruparea. Cel ce S-a întrupat nu a luat trup în chip părut, ci S-a născut cu adevărat, dintr-un neam anume și într-o casă anume, iar credinciosul aude lucrul acesta rostit la ieșirea din biserică, seară de seară și zi de zi.
Locul numelor în înșiruire se schimbă puțin de la o Biserică locală la alta. Liturghierul românesc îi pomenește la urmă, după sfântul hramului și după sfântul zilei, îndată înaintea cuvintelor „și pentru ale tuturor sfinților”; în uzul grec și antiohian sunt rostiți mai devreme, iar în cel slav între sfântul hramului și sfântul zilei. Deosebirea vine din redactările locale ale cărților de slujbă și privește numai ordinea, fiindcă pomenirea însăși se face pretutindeni la fel.
Ioachim nu a lăsat în urma lui nicio învățătură scrisă și niciun cuvânt care să-i fie păstrat. A lăsat o fiică. Iar Biserica, de veacuri, îi rostește numele la sfârșitul fiecărei slujbe, ca și cum ar spune de fiecare dată de unde a venit Maica Vieții noastre.
Sfinților și drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.
De unde vin cele scrise aici
Protoevanghelia lui Iacov. De aici vin: oprirea de la altar și cuvintele lui Ruben, căutarea în catastiful celor douăsprezece seminții, aducerea aminte de Avraam, cele patruzeci de zile din pustie și cuvântul că rugăciunea îi va fi mâncare și băutură, cele zece mieluțe, cei doisprezece viței și cele o sută de capre, precum și hotărârea de a duce copila la Templu la trei ani. Scrierea nu este între cărțile Scripturii; Biserica a primit din ea numai ce a intrat în cântările praznicelor și în cuvântările Părinților.
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea a IV-a, capitolul despre neamul Domnului și despre Sfânta Născătoare de Dumnezeu. De aici vin spița Natan–Levi–Pantera–Barpantera–Ioachim și lămurirea pentru care Evangheliile numără neamul lui Iosif.
Viețile Sfinților. De aici vin vârstele: optzeci de ani pentru Ioachim, șaptezeci și nouă pentru Ana, la doi ani după el, precum și mutarea ei de la Nazaret la Ierusalim. Se cuvine spus că prin multe locuri se scrie despre Ana că ar fi adormit la șaptezeci de ani; cifra aceasta nu se potrivește nici cu vârsta lui, nici cu cei aproape cincizeci de ani de însoțire, iar Viețile Sfinților scriu șaptezeci și nouă.
Textele de slujbă. Troparul zilei este cel obștesc al drepților, glasul al 2-lea, iar condacul, tot glasul al 2-lea, i se adresează Sfintei Ana. Le-am luat dintr-o culegere de sinaxar, nu din Mineiul tipărit, și rămân de confruntat cu acesta.
Cărți recomandate de pe BookSell
Viețile Sfinților pe septembrie
Viața Sfinților Ioachim și Ana și celelalte pomeniri din luna septembrie.
Nașterea Maicii Domnului. Cele mai frumoase predici
Pentru aprofundarea praznicului de la 8 septembrie.
Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții — Calinic
Despre mărturia Scripturii și tradiția bisericească privitoare la Maica Domnului.
Maica Domnului, Cununa frumuseții — Sfântul Andrei Criteanul
Cuvinte patristice despre Născătoarea de Dumnezeu și locul ei în mântuirea noastră.