Ghelasie de la Frăsinei și „isihasmul carpatin”

Ieromonahul Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei a învățat un „isihasm carpatin” și o „medicină isihastă” care stau astăzi în centrul unui curent cu edituri, colocvii și acatiste. Articolul pune învățătura lui alături de rugăciunea Sfinților Părinți și urmărește ce a crescut din ea.

Ieromonahul Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei
Ieromonahul Ghelasie Gheorghe (1944–2003), de la Mănăstirea Frăsinei. Sursa: Wikimedia Commons / Editura Platytera (CC0).

Ieromonahul Ghelasie Gheorghe a trăit treizeci de ani la Mănăstirea Frăsinei, în județul Vâlcea din România, și a murit acolo la 2 iulie 2003. Frăsineiul este o mănăstire de bărbați cunoscută pentru rânduiala ei aspră. Pe locul ei exista, de la începutul secolului al XVIII-lea, un schit mai vechi, iar Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a ctitorit acolo mănăstirea, cu biserica cea mare zidită între 1860 și 1863.[1]

Din această mănăstire a ieșit, după 1990, o învățătură pe care autorul ei a numit-o „isihasm carpatin”. Isihasmul este calea de rugăciune a Bisericii Răsăritului: omul își liniștește mintea de gânduri și cheamă neîncetat numele Domnului, cu rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Părintele Ghelasie a pus lângă acest cuvânt numele munților Carpați și a susținut că în ținuturile românești s-a păstrat, din vechime, o tradiție isihastă proprie, deosebită de cea a Sinaiului, a Athosului și a lumii slave.

După moartea lui, ucenicii i-au tipărit opera completă, i-au scris viața și i-au alcătuit acatiste. În jurul numelui său s-au adunat monahi, preoți, profesori de teologie, scriitori, actori și oameni de știință. Articolul de față arată ce a învățat, cum se așază această învățătură lângă rugăciunea Sfinților Părinți și ce a crescut din ea până astăzi.

În acest articol

Viața, așa cum o povestesc ucenicii

Toate datele despre viața lui vin de la cei care l-au iubit. Biografia publicată pe site-ul ucenicilor spune că s-a născut la 18 martie 1944, în satul Șerbănești din Vâlcea, cu numele de Gheorghe Teodor Popescu, într-o familie cu mai multe generații de preoți.[2] A urmat o școală sanitară la Cluj, iar pe la 23 de ani a ajuns în munții de la Cheile Râmețului, unde a trăit câțiva ani lângă un pustnic pe nume Arsenie Praja. În 1973 a intrat în obștea Frăsineiului.

Aceeași biografie consemnează un lucru neobișnuit. Ghelasie fusese călugărit și hirotonit preot înainte de a veni la Frăsinei, dar a trăit acolo aproape douăzeci de ani ca frate simplu, cunoscut drept „fratele Gheorghiță”. La începutul anilor '90, episcopul-vicar al Râmnicului de atunci, Irineu Popa, astăzi Mitropolit al Olteniei, l-a așezat din nou în slujirea preoțească. Biografia de pe site-ul ucenicilor nu spune cine l-a hirotonit. O spune unul dintre ei, părintele Mihai Deliorga, în cartea „Practica Iconică”, apărută la Platytera în 2026. Ghelasie a fost hirotonit la 21 iunie 1969 de „Ierarhul necanonic Evloghie Oța, fostul stareț al Mânăstirii Râmeț”.[3] Evloghie Oța fusese stareț la Râmeț din 1940. După neînțelegeri canonice cu Biserica, a trecut în 1954, cu obștea lui, la așa-numita „Biserică Ortodoxă Română de Răsărit”, iar mitropolitul acesteia, Galaction Cordun, l-a hirotonit episcop.[4] Despre reașezarea de la începutul anilor '90, părintele Deliorga scrie că atunci Ghelasie devine „oficial” ieromonah. Formularea lui arată și de ce a trăit atâția ani ca frate simplu: până atunci, preoția lui nu fusese recunoscută.

În nota de la aceeași pagină, autorul explică reașezarea prin iconomie. În vremuri de prigoană sau de schismă, scrie el, Biserica a recunoscut uneori hirotonii săvârșite în afara rânduielii, iar criteriul suprem ar fi fost „discernerea lucrării Duhului Sfânt dincolo de limitele formale” (pp. 35–36). Cartea nu spune însă în ce fel s-a făcut reașezarea și nu pomenește vreo hotărâre a Sinodului, iar noi nu am găsit una. Canoanele Bisericii există tocmai pentru ca discernerea lucrării Duhului să nu rămână pe seama fiecăruia.

Ucenicii mai povestesc că, înainte de 1989, Ghelasie a mers împreună cu un alt monah de la Frăsinei, Ioanichie, ajuns mai târziu stareț, la biserica din Drăgănescu, unde picta Arsenie Boca. Boca i-ar fi întrebat: „Mă! Care dintre voi e preot?” și i-ar fi spus lui Ghelasie: „Tu vei întărâta multe duhuri!” Mai târziu, când cărțile lui au început să stârnească împotrivire, Ghelasie își amintea de acest cuvânt și îl socotea o proorocie împlinită.[2] Întâmplarea a povestit-o chiar Ioanichie, la un seminar despre Ghelasie ținut la Râmnicu Vâlcea în 2017.[3]

Prima carte, „Memoriile unui isihast”, a apărut în februarie 1991. În prefață, autorul își prevenea cititorii că mulți vor vedea în ea ceva nou sau o invenție, iar cei mai dogmatici, „o aberație”. Îi ruga să citească până la sfârșit și să treacă peste contradicții, pe care le numea mai mult presupuse decât reale.[2] Au urmat alte volume, între care „Medicina isihastă”, a cărei prefață este datată noiembrie 1991.

Relatările despre moartea lui, preluate și de presă, spun că a trecut la Domnul în vremea rugăciunii, cu icoana pe piept, în timp ce un ucenic îi citea Acatistul Acoperământului Maicii Domnului.[5] Așa povestesc sinaxarele sfârșitul sfinților.

Ce numea el „isihasm carpatin”

Pentru Ghelasie, Frăsineiul era un „Mic Munte Athos-Carpatin”. Ucenicii îi păstrează cuvântul că acest specific carpatin „este caracterul nostru”, iar cine nu ține seama de el intră în contradicție cu sine însuși.[2] Ei îi socotesc scrierile o „filocalie carpatină” și au tipărit „Memoriile unui isihast” în 2017 chiar cu acest subtitlu.[6] Filocalia este culegerea scrierilor Sfinților Părinți despre rugăciune și trezvie, citită în toată Ortodoxia ca o carte de temelie a vieții duhovnicești. A pune lângă ea o „filocalie carpatină” înseamnă a așeza cuvântul unui monah din secolul trecut alături de cel al Părinților.

În „Chipul Omului”, volum reeditat de Editura Platytera în 2013, Ghelasie își descrie tradiția în amănunt.[7] El o leagă de ultimul mare preot al lui Zalmoxis, zeul geților din vechime despre care scrie Herodot. De la acesta tradiția ar fi trecut la un „Moș-Pustnic” și apoi la un pustnic Neofit, care ar fi trăit în secolul al X-lea la Cheile Râmețului (p. 231, nota 5). În „Memoriile unui isihast” el pomenește și un „Manuscris al Neofiților”, care i-ar fi descoperit un limbaj tainic (vol. 2, p. 5).

Genealogia aceasta nu vine din vreun pateric. Ideea unei religii a dacilor care ar fi pregătit creștinismul circula intens în România anilor '70 și '80, încurajată de regimul comunist prin așa-numitul protocronism și răspândită de „dacomania” lui Iosif Constantin Drăgan. Mai devreme, în anii '30, Vasile Lovinescu, ucenic român al ezoteristului francez René Guénon, scrisese despre o „Dacie hiperboreeană”, centru spiritual al unei tradiții primordiale.[8] Nu știm ce a citit Ghelasie. Genealogia lui seamănă însă cu aceste idei mai mult decât cu orice viață de sfânt.

În aceeași carte, Ghelasie scrie că pustnicii din Carpați nu aveau școlile Athosului, ale Ierusalimului sau ale Rusiei, ci „predania sângelui locului” (p. 330). Tânăr fiind, citise în scrierile filocalice despre rugăciunea minții, așa cum o învăța Sfântul Grigorie Palama. Bătrânul lui pustnic nu făcea însă rugăciunea minții, ci „rugăciunea icoanei” (p. 330). Pe ucenicul începător îl ținea departe de rugăciunea multă, care i-ar fi întărâtat, spune el, „îndrăcirea din el”, și îi dădea în schimb metanii și închinăciuni. Rugăciunea minții și a inimii nu i-o îngăduia în prima treaptă (p. 329). La p. 255 autorul susține că această tradiție nu contrazice Filocalia. Pe pagina următoare însă o descrie ca tradiție traco-dacică, fără asceza sinaită, în care „nu s-a pus problema luptei cu duhurile rele” (p. 256). Învățătura aceasta, pusă pe seama bătrânului Arsenie Praja, o cunoaștem doar din cărțile lui Ghelasie, apărute la optsprezece ani după moartea pustnicului, în 1973.

Rânduiala Bisericii arată altfel. În secolul al XVIII-lea, rugăciunea lui Iisus a fost înnoită în Țările Române mai ales prin Sfântul Paisie de la Neamț, venit de la Sfântul Munte, care a adunat sute de monahi în jurul ei și a tradus scrierile Părinților despre rugăciune. La Cernica, Sfântul Gheorghe, ucenicul Sfântului Paisie, a așezat aceeași rânduială. În obștea Cernicăi a crescut Sfântul Calinic, care, ajuns episcop al Râmnicului, a ridicat Frăsineiul. Focul rugăciunii de la Frăsinei a fost aprins, așadar, din candela Athosului, prin ucenicii Sfântului Paisie. Din aceeași rânduială s-au hrănit, în veacul trecut, Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria și Părintele Arsenie Papacioc.

Filocalia este, de la un capăt la altul, o carte despre lupta cu gândurile. Părinții învață că multe dintre gândurile care tulbură mintea sunt aruncate de diavoli și că trezvia înseamnă a le respinge din primul moment, chemând numele lui Hristos. Ghelasie scrie despre patimi că „noi nu luptăm cu ele” și că practica iconică exclude lupta minții, punând în locul ei închinarea (p. 70). Tradiția pe care o revendică, fără lupta cu gândurile și cu duhurile rele, a pierdut tocmai inima isihasmului. Cu rugăciunea se petrece ceva asemănător. Sfântul Ignatie Briancianinov îi ferea și el pe începători de metoda trupească a rugăciunii minții, cu respirația și poziția trupului, dar le dădea de la început rugăciunea lui Iisus, rostită încet și cu luare-aminte.[9] Bătrânul din cartea lui Ghelasie socotea, dimpotrivă, că lipsa atenției nu are importanță (p. 329), iar în locul rugăciunii minții punea o „rugăciune a icoanei”, pe care Filocalia nu o cunoaște.

Ortodoxia a avut tradiții locale de nevoință: Sinaiul, Athosul, școala paisiană, stăreții ruși. Fiecare a avut accentele ei, dar toate au rostit aceeași rugăciune și au purtat același război nevăzut. Ortodoxia nu cunoaște însă mistica unui neam, cu izvor propriu, despărțită de Părinți. Când specificul unui neam devine „caracterul” vieții duhovnicești, măsura nu mai este Hristos, ci sângele și locul.

„Medicina isihastă”

Cartea cea mai citită a lui Ghelasie este „Medicina isihastă”, retipărită în 2017 de Editura Platytera sub titlul „Taina vindecării”, în îngrijirea lui Florin Caragiu, cu drepturile de autor ale Mănăstirii Frăsinei.[10] Paginile citate mai jos sunt din această ediție.

Încă din prefață, Ghelasie știe că unii îl acuză de „un fel de Teosofie” creștină (p. 13). Teosofia este un curent ocult apărut în Occident în secolul al XIX-lea, care amestecă învățături orientale cu speculații despre corpuri subtile și energii. Autorul respinge acuzația. Pe parcursul cărții însă folosește chiar vocabularul acestor curente.

Iată câteva exemple:

  • Trupul omului ar avea trei „deschideri”, iar autorul le numește cu termenii ocultismului: „zisul Corp Mental-Astral” și „zisul Corp Eteric-Vital” (p. 34). El adaugă că, în viziunea creștină, cele trei sunt un singur trup. Termenii însă sunt ai teosofiei.
  • Medicina isihastă ar trebui să trezească în om „Conștiința Cosmică” (p. 29), iar trupul ar fi „Aura Energetică a Sufletului” (p. 44).
  • Autorul scrie că „Paranormalul prin Spirit se evidențiază ca o realitate incontestabilă” (p. 46).
  • Cartea pornește de la perechea yin și yang din cosmologia chineză și îi adaugă un al treilea termen, „Neutrul”, pentru că „în sens Creștin trebuie să fie Trinitate” (pp. 55–56). Autorul nu rămâne la o comparație: toată fiziologia cărții se sprijină pe această triadă, iar „ca Fiziologie a Medicinii Isihaste, Funcționalitatea este Trinitară” (p. 60). Taina Sfintei Treimi devine astfel tiparul după care se încreștinează o filozofie a energiilor.
  • Pomul oprit din rai ar fi fost „Pomul Hranei Nevii”, iar păcatul trupului ar fi trecerea de la hrana vie la cea „moartă” (pp. 52–53).
  • Bolnavii sunt sfătuiți să nu rupă legumele cu brutalitate, pentru că plantele ar emite unde energetice negative. Planta scoasă din pământ trebuie lăsată 12 ore „să intre în Adormire” și să-și neutralizeze radiațiile, iar grâul încolțit trebuie lăsat să se usuce din nou și să „treacă la o Adormire”, ca să nu ajungă, la mestecat, la „declanșarea Informațiilor Omorâte” (p. 57). Ghelasie spune că lucrul acesta „s-a descoperit și științific”. Descoperirea la care trimite este, după toate aparențele, cea a americanului Cleve Backster, care în anii '60 a legat plante la un poligraf. Ideea lui s-a răspândit prin cartea „Viața secretă a plantelor” (1973), iar experimentele lui n-au putut fi repetate de alți cercetători.[11]
  • Spovedania apare într-un capitol despre psihanaliză, ca un avantaj pe care îl au cei religioși atunci când își caută singuri minciunile ascunse (pp. 42–43). Cartea se adresează tuturor, „indiferent de convingerile religioase” (p. 26).
  • Rugăciunea lui Iisus apare și ea, ca tehnică de vindecare. Bolnavul este îndemnat să strige numele lui Iisus și să-i asculte ecoul, în ritmul inspirației și al expirației, până la o jumătate de oră (pp. 123–124, 172). Rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul” trebuie rostită cu vocalele trase cât mai lung, ca să curețe mintea de gânduri și de „Șerpii-Microbii Bolilor” (p. 180).

„Chipul Omului” completează tabloul. Ghelasie descrie acolo o postură fixă, cu dilatarea pieptului, întinderea membrelor și îndreptarea coloanei, iar într-o notă pomenește el însuși comparația cu yoga (pp. 232, 241 și nota 6). Tot acolo prescrie pâinea pustnicească necoaptă și urzicile crude sau uscate, iar pâinea coaptă și mâncarea fiartă ar îmbolnăvi (p. 242).[7]

O mărturie din afara cărților vine chiar din familia lui. Actorul Florin Zamfirescu spune că Ghelasie îi este „vărul meu mai mare cu vreo șapte ani” și că a crescut și el într-o familie de preoți. În toată povestirea îi spune „Doru”, numele de acasă, un diminutiv al lui Teodor. Într-un interviu din 2023, Zamfirescu a povestit o seară petrecută la Frăsinei. Intrând în chilia vărului său, l-a găsit în genunchi, cu fața spre răsărit, „cu mâinile așezate în poziția Diamant”, nemișcat și cu „culoarea mortului pe năsălie”, încât l-a crezut mort. Culoarea i-a revenit în obraji abia după câteva minute. Zamfirescu se întreba dacă vărul său nu fusese „într-o transă”, „într-o meditație din asta, era în altă lume”. Tot el spune că Ghelasie nu s-a culcat în pat douăzeci și patru de ani.[12]

Scriptura spune lămurit că păcatul a intrat în lume printr-un singur om, prin neascultarea lui (Rom. 5, 12 și 19). Căderea lui Adam a fost călcarea poruncii, nu trecerea la o hrană fără energie. Sfântul Vasile cel Mare vede în porunca din rai cea dintâi lege a postului, iar pentru el căderea stă în porunca nepăzită.[13] Domnul învață că nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ce iese din gură, din inima lui (Mt. 15, 11 și 18). Apostolul Pavel numește învățături ale demonilor pe cele care opresc de la bucatele pe care Dumnezeu le-a făcut spre a fi primite cu mulțumire (1 Tim. 4, 1–3). Apostolul nu osândește postul. Osândește oprirea de la bucate pe temeiul unei învățături false despre ele, iar aici temeiul este chiar o asemenea învățătură: mâncarea fiartă ar purta în ea moartea. Biserica postește cu fierturi în cele mai multe zile de post și nu a socotit niciodată mâncarea fiartă o otravă. Postul ei smerește trupul și înfrânează patimile. Nu caută energii vii în frunze.

Părinții pustiei au avut și ei rânduieli aspre de hrană. Le-au primit însă prin ascultare, în obște sau sub un povățuitor, ca nevoință pentru smerenie, nu ca știință a energiilor. Iar postura de rugăciune descrisă de unii Părinți filocalici, cu capul plecat și respirația domolită, era o mică unealtă pusă în slujba chemării numelui lui Iisus. La Ghelasie unealta a devenit sistem, iar în sistem rugăciunea lui Iisus a ajuns ea însăși o unealtă de vindecare. Comparația cu yoga a făcut-o chiar autorul.

Sub dietă stă o antropologie. Ghelasie se ferește să spună că trupul ar fi suflet prefăcut în energie. Trupul nu este, scrie el, „Suflet transformat în Energii”, ci „Energii de Mișcare de Suflet” (p. 15). Paginile următoare arată însă că expresia privește originea trupului, nu doar legătura lui cu sufletul. Așa cum din mișcările Persoanelor Treimii emană harul necreat, din suflet ar emana energiile care „se fac Corp” (pp. 31–32). Energiile materiei sunt numite „Emanații” ale mișcării sufletului, iar materia este o strălucire a sufletului, după cum harul este strălucirea lui Dumnezeu (p. 47). Trupul ajunge astfel să fie pentru suflet ceea ce harul necreat este pentru Dumnezeu. Biserica învață altfel. Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfântul Ioan Damaschin arată că sufletul și trupul vin la existență deodată, ca părți ale aceleiași firi omenești, și că niciunul nu ia ființă din celălalt.[14] Trupul nu emană din suflet. Este zidirea lui Dumnezeu, chemată și ea la înviere.

Din această antropologie pornește și învățătura cărții despre vindecare. Ghelasie scrie că, oricât de bolnav ar fi, omul este „în Esență” un „Perfect Sănătos” (p. 30). Vorbește și el despre cădere, dar o descrie ca pe un adaos „Iluzoriu și Ireal” peste o perfecțiune care rămâne neatinsă: „Nu există decât Perfecțiune” (p. 40). Primul leac ar fi „Puterea Conștiinței de Vindecare”, pe care „unii o numesc Credință” (p. 30). Biserica mărturisește și ea că firea omului a rămas bună, pentru că a zidit-o Dumnezeu. Stricăciunea adusă de păcat este însă reală. Dacă imperfecțiunea ar fi doar iluzorie, ea n-ar mai cere vindecare, ci doar trezirea omului din iluzie. Aici concepția lui Ghelasie se desparte de Sfântul Atanasie cel Mare. Pentru el, chipul lui Dumnezeu din om s-a întunecat prin păcat, iar pentru a-l înnoi a trebuit să vină Însuși Cuvântul. El aseamănă lucrarea cu refacerea unui portret șters: cel zugrăvit vine iarăși, ca pe aceeași scândură să se zugrăvească din nou chipul.[15] Vindecarea omului vine de la Hristos, prin pocăință și prin Tainele Bisericii.

Ce loc are, atunci, harul lui Dumnezeu în această vindecare? Cartea dă două răspunsuri. În capitolul despre puterea de vindecare, primul leac este conștiința omului că, în fond, e sănătos, iar credința ar fi chiar această conștiință trezită în el (p. 30). În ultimul capitol, autorul scrie că vindecarea sufletului nu poate începe fără har și citează cuvântul Domnului: „Fără Mine nu puteți face nimic” (p. 259). Harul este așezat acolo ca prima dintre trei terapii, înaintea celei sufletești și a celei energetice.

Felul în care cartea vorbește despre har arată însă ce este harul pentru ea. Este numit „Semi-Substanță” (p. 14) și „o Energie Reală” (p. 262). La exercițiile de respirație, cititorul trebuie să-și dea seama că inspiră și „Energia Harică Divină” (p. 98). În alt loc este îndemnat să se încarce deodată cu energii harice și cu energiile propriului suflet (p. 172). Slujbele, agheasma, untdelemnul sfințit și Împărtășania sunt numite „Remedii Energetice Harice” (p. 262), iar Spovedania este descărcarea conștiinței de „Toxinele Păcatelor” (p. 202). Harul ajunge astfel o energie printre altele, care se primește ca un leac.

Pentru Sfântul Grigorie Palama, al cărui vocabular îl împrumută, harul necreat este Dumnezeu Însuși lucrând în om. El se dăruiește după voia lui Dumnezeu celui care se pocăiește, iar omul nu-l poate inspira odată cu aerul. Împărtășania este unirea cu Hristos Însuși, cu Trupul și Sângele Lui.

Hristos are și El în carte un loc neobișnuit. Prefața și primele zece capitole (pp. 9–61), în care autorul vorbește despre origine, cădere, boală și hrana vie, nu-L numesc. Numele Lui apare abia de la p. 76. La p. 82 Ghelasie mărturisește că Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre și că nu ne putem mântui singuri. Pe aceeași pagină adaugă că, în același fel în care Hristos S-a întrupat, fiecare suflet de copil este creat cu menirea de „Mântuitor al Unor Părinți” (pp. 82–83). Scriptura nu cunoaște alt nume sub cer prin care să ne mântuim decât numele lui Hristos (Fapte 4, 12).

Ce au spus părinții vremii

Între părinții care au trăit în aceiași ani, cel mai limpede cuvânt păstrat este al Părintelui Arsenie Papacioc. În volumul al doilea din „Ne vorbește Părintele Arsenie”, îngrijit de arhimandritul Ioanichie Bălan de la Sihăstria, este consemnată o convorbire între cei doi.[16]

Părintele Ioanichie întreabă ce crede Părintele Arsenie despre mișcarea de la Frăsinei, în care, spune el, Ortodoxia se amestecă cu idei budiste, cu plante și cu rădăcini. Părintele Arsenie răspunde râzând: „Cu pâine harică”. Despre cartea pomenită de Părintele Ioanichie spune că e scrisă mărunt și nu se poate citi. După ce Părintele Ioanichie îi descrie conținutul, Părintele Arsenie încheie scurt: „E ceva amestecat, părinte.”

În continuarea convorbirii, Părintele Ioanichie povestește că profesorul de Dogmatică Dumitru Stăniloae, cu câteva luni înainte de moarte, i-a vorbit despre șapte cazuri grave din Biserica Ortodoxă Română, în care Biserica ar fi trebuit să ia măsuri. Pe listă, alături de Vladimirești și de Pucioasa, se afla și Ghelasie de la Frăsinei.[16]

Ucenicii nu contestă autenticitatea convorbirii. Florin Caragiu, cel mai apropiat dintre ei, a reprodus partea despre Părintele Arsenie pe blogul său în 2010, tocmai ca s-o combată, și a răspuns acolo și cuvântului pus pe seama profesorului Stăniloae.[17] Răspunsul lui este discutat la sfârșit.

Ce a crescut din această învățătură

După 2003, învățătura lui Ghelasie nu a rămas o carte citită în taină. A devenit un curent cu edituri, reviste, colocvii, mănăstiri și acatiste. Fiecare dintre cei pomeniți mai jos răspunde pentru ce a spus și a făcut el însuși. Îi numim pentru că, prin cuvântul și locul lor, au dat învățăturii lui Ghelasie greutatea pe care o are astăzi.

Cărțile. Editura Platytera din București, condusă de Florin Caragiu, reeditează din 2003 opera lui Ghelasie într-o serie de „Opere complete”, în colecția „Isihasm”.[18] Caragiu a absolvit Matematica și Teologia la București și este poet și eseist. În colecția „Chipul iconic” apar volume de studii care aplică „isihasmul iconic carpatin” în drept, estetică, psihologie și medicină.[2] Volumul al VI-lea din această colecție, apărut în 2017, se deschide cu un text al Arhiepiscopului Varsanufie al Râmnicului, intitulat „Avva Ghelasie de la Frăsinei – o icoană contemporană a isihasmului românesc”. În același volum semnează studii părintele Dan Popovici și arhimandritul Hristofor Bucur.[6] Scrierile lui sunt traduse în engleză, franceză și germană, iar „Memoriile unui isihast. Filocalie carpatină” au fost lansate în 2017 cu prof. dr. Ionel Popescu, de la Facultatea de Matematică a Universității din București, ca invitat special.[6] Legătura lui cu Ghelasie e mai veche. În volumul omagial din 2004, „Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Iconarul Iubirii dumnezeiești”, Ionel Popescu, pe atunci cercetător la departamentul de matematică al MIT, a dat mărturie despre părintele și i-a adunat zicerile și sfaturile.[19] La 28 august 2022, Ziarul Lumina, cotidianul Patriarhiei Române, a publicat un interviu cu Florin Caragiu în care opera lui Ghelasie este numită una dintre „marile sinteze teologico-mistice ale Ortodoxiei Răsăritene”.[20]

Oamenii. Florin Caragiu se prezintă ca editor și coordonator al revistei „Sinapsa”, împreună cu preotul Neofit Linte și cu actorul Dan Puric.[21] Arhiva revistei, apărută între 2008 și 2012, se află astăzi pe site-ul ucenicilor lui Ghelasie. Tot acolo, la prezentarea „Memoriilor unui isihast”, este publicat un text al lui Dan Puric, care scrie că „Cuvântul Iconic al Părintelui Ghelasie are forța cuvântului Evanghelic”.[22] Arhimandritul Hristofor Bucur, stareț al Schitului Sfântul Ioan Botezătorul din Poiana Brașov, a lucrat zece ani ca inginer și s-a călugărit la îndemnul lui Ghelasie. Într-un interviu din 2018 a spus despre el: „Alesul meu... a fost părintele Ghelasie”.[23] Fostul actor Dragoș Pâslaru, astăzi părintele Valerian, i-a fost ucenic de chilie în ultimii ani.[5] În 2018 a înființat, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Varsanufie, Mănăstirea Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul actorilor, a cărei biserică a fost sfințită de același arhiepiscop în noiembrie 2024.[24] Mitropolitul Serafim Joantă al Germaniei a scris în 2004 un cuvânt de laudă, în care îl numea unul dintre cei mai adânci monahi români.[25]

Cercul cel mai apropiat. Cei mai statornici și mai pregătiți apărători ai lui Ghelasie lucrează în jurul editurii Platytera și al canalului de YouTube „Chipul Iconic”, care are peste treisprezece mii de abonați.

Monahul Ieronim Pătrulescu, fost profesor sub numele de Ion Pătrulescu, trăiește retras lângă Mănăstirea Oașa, în munții Alba.[26] „Chipul Iconic” îi dedică o listă de 111 clipuri, care se deschide cu patru convorbiri intitulate „In memoriam Avva Ghelasie”. Monahul Ieronim stă de vorbă acolo, ani la rând, cu ieromonahul Neofit, cu părintele Dan Popovici și cu pr. Adrian Olteanu, iar în 2024 a vorbit la seminarul despre Ghelasie de la Facultatea de Teologie din Sibiu. Convorbirile lui cu ieromonahul Neofit au fost tipărite în două volume, puse gratuit pe site-ul ucenicilor. Textul de pe coperta primului volum, semnat de ieromonahul Neofit, spune că viziunea cărții este tributară moștenirii lui Ghelasie. Același text arată că isihasmul este pus acolo în raport cu „schema metafizică a Posibilității universale, de expresie ezoterică guenoniană”, care revine des în carte. Al doilea volum îl așază lângă ternarii tratați de René Guénon în „Marea Triadă”.[27] Guénon (1886–1951) a sfârșit în sufismul islamic, iar ideea lui de temelie este o „Tradiție primordială” ascunsă sub toate religiile. Textele de pe coperte își numesc demersul apologetic, iar intenția lor este, fără îndoială, apărarea isihasmului. Apărarea se face însă de bunăvoie pe terenul lui Guénon, unde măsura nu mai este Filocalia.

Părintele Dan Popovici, prezentat în 2026 ca ieromonah, semnează primul studiu din volumul al VI-lea al colecției „Chipul iconic” și are mai multe serii de convorbiri cu monahul Ieronim. La 10 iunie 2026 a vorbit la simpozionul „Maica Domnului în opera Ierom. Ghelasie de la Frăsinei”, ținut la Mănăstirea Sfântul Filimon. Acolo a rezumat un sfat al lui Ghelasie, legat de ceea ce numea „tradiția isihastă carpatină a pustnicului Neofit”: un acatist zilnic citit în fața icoanei Maicii Domnului, „chiar mecanic” și fără a ști prea multe despre el, care ar produce în om deschiderea duhului necesară practicii isihaste (min. 17:59–18:14).[28] Sfatul își are rădăcina în „Chipul Omului”, unde bătrânul pustnic îi spune ucenicului că lipsa atenției și gândurile multe n-au importanță, dacă rugăciunea se face cu strictețe și la timpul ei (p. 329). Înregistrarea a făcut-o pr. Costin Butnar, care a publicat-o pe canalul său, „Suflet Transilvan”.

Părinții îl îndeamnă pe începător să se roage și atunci când nu simte nimic. Nu-i promit însă că rugăciunea făcută mecanic va produce de la sine deschiderea duhului. Deschiderea inimii este dar al lui Dumnezeu, primit cu pocăință și cu luare-aminte, iar harul nu se pogoară pentru că s-a împlinit o rețetă.

Colocviile. Seminarul „Personalitatea Părintelui Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei” s-a ținut la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. După unul dintre organizatori, scopul lui era și apropierea școlii teologice din Ardeal de scrierile lui Ghelasie. La ediția a doua a participat Mitropolitul Laurențiu Streza al Ardealului.[29] La ediția a treia, din 6 noiembrie 2014, între invitați au fost pr. conf. dr. Constantin Necula, de la aceeași facultate, pr. Costin Butnar și arhimandritul Hristofor Bucur. Prelegerea părintelui Necula este publicată de ucenici pe site-ul lor.[30] În 2023 seminarul s-a ținut la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. În 2025 și în 2026, colocviile s-au ținut la Mănăstirea Sfântul Filimon. La colocviul din 9 mai 2025, pr. Mihai Deliorga a fost prezentat drept „unul dintre ucenicii părintelui” și a vorbit despre felul în care a înțeles el scrierile lui Ghelasie. Pr. Silviu Popescu, preot în Arhiepiscopia Sibiului, a povestit acolo că l-a descoperit pe Ghelasie în 2017, prin arhimandritul Hristofor Bucur, și că acesta l-a ajutat „foarte mult să înțeleagă dogmatica ortodoxă”. La același colocviu a vorbit și părintele Valerian.[31]

Cinstirea. Platytera a publicat „Viața și Acatistul Preacuviosului Părinte Ghelasie Gheorghe”, alcătuite de Florin Caragiu. Un preot, Sorin Benescu, a alcătuit un „Acatist al Sfântului Ghelasie de la Frăsinei”.[29] În cuvântul înainte la „Patericul carpatin”, Caragiu scrie că statura duhovnicească a părintelui se vede tot mai limpede, pe măsură ce i se descoperă sfințenia.[32] Presa laică îl numește deja „Cuviosul Ghelasie”.[5] Cartea părintelui Mihai Deliorga, din 2026, îl numește chiar din titlu „Cuviosul Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei”.[3] În înregistrarea colocviului din 2025 de la Mănăstirea Sfântul Filimon, pe masa vorbitorilor stă o icoană a lui Ghelasie, pictat cu nimb și numit „Cuviosul”, cu o candelă aprinsă în fața ei.[31] Biserica Ortodoxă Română nu l-a canonizat, iar numele lui nu se află între cei șaisprezece canonizați de Sfântul Sinod în iulie 2024. Nicio hotărâre sinodală nu l-a trecut în rândul sfinților.

Pe internet. Cel mai mare canal de YouTube al curentului poartă chiar numele „Isihasmul Carpatin”. Are peste nouă mii de abonați și aproape cinci sute de clipuri, iar descrierea lui spune că vrea să fie o jertfă vie adusă în memoria „Cuviosului Ghelasie”. Cel care l-a creat scrie despre sine că s-a născut și a crescut „la umbra” părintelui Ghelasie. Canalul publică din 2020 predici de Duminică, înregistrări cu Ghelasie, acatiste noi și seria „Avva și ucenicul”. Cel mai văzut clip, mărturia părintelui Valerian despre Ghelasie, are peste o sută patruzeci de mii de vizionări. Pe același canal se citesc și scrieri ale lui Iosif Hazzaya, mistic din secolul al VIII-lea al Bisericii siriene a Răsăritului, cea numită nestoriană. Din același mediu, Biserica Ortodoxă l-a primit între sfinți pe Sfântul Isaac Sirul. Pe Iosif Hazzaya nu l-a primit, iar propria lui Biserică l-a osândit în 786–787, la un sinod ținut sub patriarhul Timotei I, pentru înclinații mesaliene. Mesalienii, osândiți încă din secolele IV–V, învățau că Botezul nu alungă răul sălășluit în om și că numai rugăciunea neîncetată îl scoate și aduce simțirea vădită a Duhului, de aceea micșorau prețul Tainelor. Nu știm cu precizie ce anume i s-a reproșat lui Iosif din scrierile sale, iar unii cercetători socotesc acuzația nedreaptă.[33] Pe canal i se spune totuși „Avva”, iar una dintre înregistrări este o „rugăciune înainte de Împărtășanie” alcătuită de el. Rugăciunea poate fi frumoasă. Ea vine însă de la un autor pe care Biserica nu l-a primit niciodată și este citită înaintea Potirului. Alături de acest canal lucrează canalele „Chipul Iconic” și „Colocviile Părintelui Ghelasie”.[34]

Cititorii. În jurul „Medicinii isihaste” s-a format un public larg, mai ales printre bolnavi și printre cei atrași de alimentația crudă. Rețetele circulă liber pe internet. Unii cititori mărturisesc că veneau din yoga sau din alte practici orientale și că prin Ghelasie au ajuns la Biserică. Unul dintre ei povestește că a găsit „Medicina isihastă” pe raftul unei biblioteci de yoga.[35] Mărturia lor este sinceră. Rămâne însă întrebarea dacă o carte care le vorbea în limba de unde veneau i-a dus până la rugăciunea Părinților.

Ce s-a întâmplat aici seamănă cu ce s-a întâmplat la Prislop, în jurul lui Arsenie Boca, unde cinstirea populară a venit cu mulți ani înaintea hotărârii de canonizare din iulie 2024. În istoria Bisericii, evlavia poporului a mers adesea înaintea canonizării, și lucrul acesta nu e rău în sine. Aici însă se citesc acatiste către un om necanonizat, fără ca vreo cercetare sinodală să-i fi cântărit învățătura. Ierarhi, facultăți de teologie și mănăstiri au dat cuvântul și locul lor unui învățător pe care Părintele Arsenie Papacioc îl socotea „amestecat” și pe care, după mărturia Părintelui Ioanichie, profesorul Stăniloae îl pusese între cazurile grave ale Bisericii.

Firul care duce la Boca

Legătura dintre cei doi nu se oprește la întâlnirea de la Drăgănescu. În „Chipul Omului”, Ghelasie îl citează pe Boca cu aprobare și își construiește pe o zicere a lui despre hormoni schema energetică a mâinilor și a hranei (pp. 109, 119–120). Tot acolo scrie că noi, cei de astăzi, nu mai putem lupta cu patimile (p. 119). Despre mistica de masă a lui Boca spune că este lucrătoare, dar că riscă să devină populistă și chiar sectară (p. 78).[7]

Cele două cazuri au aceeași formă. Fiecare a adus în Biserică un limbaj și o practică pe care Părinții nu le cunosc, și fiecare a fost cinstit ca sfânt de admiratori din toate stările Bisericii înainte ca ea să judece. Ghelasie se află astăzi acolo unde se afla Boca înainte de iulie 2024. Seria „Arsenie Boca” de pe acest site cercetează pe larg cazul de la Prislop.

Ce răspund apărătorii

Apărătorii lui Ghelasie au patru argumente, și merită ascultate în cuvintele lor.

Primul îl formulează Florin Caragiu în răspunsul din 2010. El scrie că Părintele Arsenie Papacioc ar fi auzit despre Ghelasie de la alții, fără să-i fi citit cărțile, și că i-ar fi mărturisit acest lucru personal. Despre profesorul Stăniloae spune că ar fi recunoscut că citise doar câteva pagini.[17] Al doilea argument privește intenția. Ucenicii spun că Ghelasie a folosit limbajul curentelor orientale ca să-i aducă la Hristos pe cei rătăciți în ele. Mitropolitul Serafim Joantă a scris că scrierile lui sunt ca o capcană în care cad tocmai cei care caută în ele ocultism și sincretism.[25] Al treilea argument este cel al stângăciei. Arhimandritul Hristofor Bucur a recunoscut, într-o scrisoare publicată în 2004, că învățătorul său s-a exprimat uneori stângaci și a recurs la limbaj poetic acolo unde cel obișnuit nu-i ajungea.[36] Al patrulea argument este al lui Ghelasie însuși. Biografia ucenicilor arată că, încă din primul volum, el deosebea mistica isihastă de misticile orientale ale contopirii și ale autodivinizării, iar în „Medicina isihastă” respinge acuzația de teosofie.[2]

Argumentele acestea vorbesc despre om, despre intenția și despre limbajul lui. Textul însă rămâne cum a fost tipărit. Cine nu a citit cărțile le poate citi astăzi, iar paginile citate mai sus sunt ale ediției îngrijite chiar de ucenici. Intenția unui scriitor nu schimbă ce a scris. Declarațiile de fidelitate stau în aceleași cărți cu paginile care spun altceva. Un trup „astral” și unul „eteric”, o triadă după chipul Treimii așezată peste yin și yang, un pom al raiului făcut din „hrană nevie” și o tradiție care pornește de la preotul lui Zalmoxis nu devin ortodoxe pentru că autorul a voit binele. Iar stângăcia de exprimare se poate ierta unui om, dar nu se poate tipări ca filocalie.

Sfântul Ignatie Briancianinov îi sfătuia pe cei care încep viața duhovnicească să citească numai cărțile scrise de sfinți pe care Biserica i-a recunoscut.[37] El deosebea două feluri de înșelare. Unul aprinde închipuirea și aduce vedenii. Celălalt este mai liniștit și mai greu de văzut: omul își face o părere înaltă despre sine și despre lucrarea lui, iar mintea și inima i se strică fără zgomot. Pentru felul al doilea nu sunt necesare vedenii. Ajunge un limbaj nou, care sună adânc și nu mai poate fi măsurat cu al Părinților.

Încheiere

Ținuturile românești au avut un isihasm adevărat, și el nu are nevoie de alt nume decât al lui Hristos. L-au trăit Sfântul Paisie la Neamț, Sfântul Gheorghe la Cernica și Sfântul Calinic, ctitorul Frăsineiului. L-au trăit, în veacul trecut, Sfântul Cuvios Cleopa, la Sihăstria și în pădurile Stânișoarei, și Părintele Arsenie Papacioc, în chilia de la Techirghiol. Ei nu au căutat tradiții ascunse în munți și nici energii în frunze. Au rostit rugăciunea lui Iisus în ascultare, s-au spovedit, s-au împărtășit și s-au luptat cu gândurile până la sfârșit.

Cine vrea să se roage ca ei are nevoie de un duhovnic, de Liturghie și de numele Domnului, chemat cu smerenie. Aceasta este calea pe care au mers toți sfinții Răsăritului, de la Sinai până la Carpați. Pe ea suntem chemați și noi.


Note și surse

  1. „Frasinei Monastery”, discover-valcea.com (schitul vechi, cu biserica de lemn din 1710, rezidită în piatră în 1762–1763; biserica mare a Sfântului Calinic, 1860–1863). ↩

  2. „Biografie”, site-ul ucenicilor, Chipul Iconic (chipuliconic.ro/biografie). Datele de naștere și moarte, școala de la Cluj, anii lângă pustnicul Arsenie Praja, intrarea la Frăsinei (1973), cei aproape 20 de ani ca „fratele Gheorghiță”, reașezarea în preoție de către Irineu Popa, întâlnirea cu Arsenie Boca la Drăgănescu, prefața „Memoriilor unui isihast” (februarie 1991), formula „Mic Munte Athos-Carpatin”, „filocalie carpatină”, colecția „Chipul Iconic”. ↩ ↩ ↩ ↩ ↩ ↩

  3. Pr. Mihai Deliorga, Practica Iconică. Metoda duhovnicească a Cuviosului Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei, Platytera, București, 2026, p. 32 și nota 14 (hirotonia din 1969), p. 35 și nota 22 (reașezarea și iconomia; nota continuă la p. 36), p. 36 și nota 24 (întâlnirea de la Drăgănescu, povestită de starețul Ioanichie la seminarul de la Râmnicu Vâlcea, 27 mai 2017). ↩ ↩ ↩

  4. „Prea Sfinţitul Evloghie Oţa”, grupul Mănăstirii Râmeț pe crestinortodox.ro (12 august 2011); „Lăcașuri de cult nr. 1”, catacombeleortodoxiei.ro (biografia lui Evloghie Oța: Athos 1922–1940, stăreția de la Râmeț, trecerea din 1954, hirotonia ca episcop de către Galaction Cordun, condamnarea la muncă silnică). ↩

  5. Antena 3, „Patru sfaturi pentru o viaţă liniştită de la părintele Ghelasie de la Frăsinei”, 15 noiembrie 2022, după crestinortodox.ro (moartea în vremea rugăciunii; Părintele Valerian, ucenic de chilie; titlul „Cuviosul”). ↩ ↩ ↩

  6. Blogul „Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei”, administrat de Florin Caragiu (ghelasiegheorghe.blogspot.com), octombrie 2017: cuprinsul volumului Chipul iconic. Crochiuri antropologice, vol. VI, Platytera, 2017 (textul ÎPS Varsanufie, p. 5); lansarea Memoriile unui Isihast. Filocalie Carpatină, vol. 1–2, Platytera, 2017. ↩ ↩ ↩

  7. Ghelasie Gheorghe, Chipul Omului, ed. Florin Caragiu, Platytera, 2013, pp. 70, 78, 109, 119–120, 231 (nota 5), 232, 241 (nota 6), 242, 255–256, 329–330; idem, Memoriile unui isihast, vol. 2, Platytera, p. 5. ↩ ↩ ↩

  8. Despre protocronism: Edgar Papu, „Protocronismul românesc”, Secolul 20, 1974; Iosif Constantin Drăgan, Noi, tracii. Vasile Lovinescu, „Dacia hiperboreeană”, publicată în Études Traditionnelles (1936–1937), sub pseudonimul Geticus. ↩

  9. Sf. Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, vol. I, scrierile despre rugăciunea lui Iisus. ↩

  10. Ieromonah Ghelasie Gheorghe, Taina vindecării: Medicina isihastă, ed. Florin Caragiu, Platytera, București, 2017, ISBN 978-973-1873-69-5, © Sfânta Mănăstire Frăsinei, pp. 6, 13–17, 26, 29–32, 34, 40, 42–44, 46–47, 52–53, 55–57, 60, 76, 82–83, 98, 123–124, 172, 180, 202, 259, 262 (PDF publicat de ucenici pe chipuliconic.ro). ↩

  11. Peter Tompkins și Christopher Bird, The Secret Life of Plants, 1973 (despre experimentele lui Cleve Backster); pentru încercarea nereușită de a le repeta: K. A. Horowitz, D. C. Lewis, E. L. Gasteiger, „Plant «Primary Perception»”, Science 189 (1975). ↩

  12. YouTube, canalul Luis Lazarus, „Maestrul Florin Zamfirescu scandalizat de incompetenții care ne conduc!!!”, 25 iulie 2023, min. 1:09:04–1:09:26 (rudenia și familia de preoți), 1:10:49 („Doru”), 1:16:21 (patul), 1:16:49–1:18:23 (întâmplarea din chilie). ↩

  13. Sf. Vasile cel Mare, Omilia I despre post, 3–4. ↩

  14. Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua 42; Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica II, 12. ↩

  15. Sf. Atanasie cel Mare, Despre Întruparea Cuvântului, 13–14. ↩

  16. Ne vorbește Părintele Arsenie, vol. II, ediție îngrijită de arhim. Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria (ed. 2004). Partea despre Părintele Arsenie este reprodusă de Florin Caragiu (nota 17); continuarea, cu lista atribuită profesorului Stăniloae, este citată din același volum într-un comentariu al redacției RazboiIntruCuvant (2008), reluat pe saccsiv.wordpress.com la 8 august 2010. ↩ ↩

  17. Florin Caragiu, „Răspuns de apărare”, blogul Florin Caragiu, 7 martie 2010 (florincaragiu.blogspot.com/2010/03/raspuns-de-aparare.html). ↩ ↩

  18. Florin Caragiu, „Cuvânt înainte” la Taina vindecării; Rețetele medicinii isihaste, vol. 7 din seria Opere complete, Platytera (PDF pe chipuliconic.ro). ↩

  19. Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Iconarul Iubirii dumnezeiești, Platytera, 2004, pp. 188–200: „Despre Părintele Ghelasie – Mărturii” și „Din zicerile, sfaturile și cugetările Părintelui Ghelasie”, culese de Ionel Popescu (reproduse pe chipuliconic.ro, 29 iunie 2017). ↩

  20. Pr. Ioniță Apostolache, „Părintele Ghelasie Popescu, isihastul de la Frăsinei”, interviu cu Florin Caragiu, Ziarul Lumina, 28 august 2022. ↩

  21. Profilul autorului pe blogurile lui Florin Caragiu (florincaragiu.blogspot.com; ghelasiegheorghe.blogspot.com). ↩

  22. chipuliconic.ro: „Memoriile unui isihast Vol 1” (30 iunie 2017), text semnat Dan Puric; arhiva „Revista Sinapsa”, nr. I–X (2008–2012), chipuliconic.ro/revista-sinapsa. ↩

  23. Interviu cu arhim. Hristofor Bucur, Formula AS, 2018; emisiune Trinitas TV, 2025. ↩

  24. basilica.ro, „A fost sfințită Biserica Mănăstirii «Sf. Filimon», înființată de un fost actor devenit călugăr”, 6 noiembrie 2024. ↩

  25. Mitropolitul Serafim Joantă, în Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu, Platytera, București, 2004, pp. 6–10 (tradus în engleză pe iconicrenaissance.blogspot.com, 27 aprilie 2010). ↩ ↩

  26. chipuliconic.ro: „O întâlnire revelatorie cu Părintele Monah IERONIM Pătrulescu din Oașa” (3 octombrie 2026); „Turnul Babel și încâlcirea graiului – prof. Ion Pătrulescu” (19 iulie 2021). ↩

  27. YouTube, canalul „Chipul Iconic”, lista de redare „Ieronim Monahul” (111 clipuri): „In memoriam Avva Ghelasie – Monah Ieronim Pătrulescu” (I–IV); „Seminar dedicat Părintelui Ghelasie, Sibiu 2024, Facultatea de Teologie – Ieronim Monahul” (3 iunie 2024); „Ieronim monahul, pr. Adrian Olteanu, Neofit ieromonahul – Preambul: Isihasm/metafizică mistică” (5 noiembrie 2024), cu textele de pe copertele volumelor Convorbiri I–II în descriere. ↩

  28. Ierom. Dan Popovici, „Avva Ghelasie, Maica Domnului și isihasmul”, simpozionul „Maica Domnului în opera Ierom. Ghelasie de la Frăsinei”, Mănăstirea Sf. Mc. Filimon, 10 iunie 2026; filmare pr. Costin Butnar, canalul YouTube „Suflet Transilvan”, publicat la 19 iunie 2026 (youtu.be/5VFdXgKnGSs), min. 0:06, 13:31, 17:59–18:14. ↩

  29. Relatări basilica.ro (seminarul de la Sibiu, participarea Mitropolitului Laurențiu Streza), Ziarul Lumina (2022), înregistrările colocviilor de la Mănăstirea Sf. Filimon (9 mai 2025; 2026); Florin Caragiu, Viața și Acatistul Preacuviosului Părinte Ghelasie Gheorghe, Platytera; pr. Sorin Benescu, „Acatistul Sf. Ghelasie de la Frăsinei”. ↩ ↩

  30. YouTube, „02 Pr. Constantin Necula – Seminarul dedicat Părintelui Ghelasie – Sibiu 2014” (descrierea: ediția a treia a seminarului „Personalitatea Părintelui Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei”, 6 noiembrie 2014, lista invitaților și cuvântul organizatorului, conf. dr. Liviu Bogdan Vlad); reluat pe chipuliconic.ro, 9 august 2017. ↩

  31. YouTube, canalul „Chipul Iconic”, 10 mai 2025, „Colocviu dedicat Părintelui Ghelasie Gheorghe, Mânăstirea Sf. M. Filimon, Vâlcea, 9 mai 2025”: „Pr. Mihai Deliorga – Colocviu, Mânăstirea Sf. Mc. Filimon, 2025” (min. 0:13); „Pr. Popescu Silviu – Colocviu, Mânăstirea Sf. Mc. Filimon, 2025” (min. 0:01–1:25; icoana se vede pe toată durata clipului). ↩ ↩

  32. Florin Caragiu, „Despre Avva Ghelasie – Cuvânt înainte la Patericul carpatin”, ghelasiegheorghe.blogspot.com, 16 octombrie 2017. ↩

  33. „Yawsep Ḥazzaya”, Gorgias Encyclopedic Dictionary of the Syriac Heritage (ed. electronică, gedsh.bethmardutho.org): osândit de sinodul patriarhului Timotei I (786–787) pentru tendințe mesaliene. ↩

  34. YouTube: canalul „Isihasmul Carpatin” (@IsihasmulCarpatin; descrierea canalului, playlisturile „Avva și ucenicul” și „Predici Ortodoxe” 2020–2026, clipurile despre Iosif Hazzaya), canalele „Chipul Iconic” și „Colocviile Părintelui Ghelasie”; cifre consultate la 7 noiembrie 2026. ↩

  35. Comentarii semnate ale cititorilor la articolul din 8 august 2010 de pe saccsiv.wordpress.com, „Ieromonahul Ghelasie Gheorghe un înșelat…”. ↩

  36. Scrisoarea arhim. Hristofor Bucur în Părintele Ghelasie de la Frăsinei, Iconarul Iubirii dumnezeiești, Platytera, 2004, pp. 139–142. ↩

  37. Sf. Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, vol. I (despre citirea cărților); idem, „Despre înșelare”. ↩

Newsletter OrtodoxWay

Primește noile articole OrtodoxWay

Un email scurt când apare un studiu nou despre Ortodoxie, rugăciune și viață duhovnicească. Fără spam.

Lasă un comentariu

Comentariile sunt moderate înainte de publicare. Linkurile din comentarii sunt tratate ca user-generated.