Viața lui Arsenie Boca (I). Până la Prislop (1910–1948)

Imaginea de sus: Arsenie Boca în tinerețe; autorul și data fotografiei nu se cunosc. Sursa: basilica.ro, unde e marcată „public domain”.

Încep pe OrtodoxWay o serie de articole despre ieromonahul Arsenie Boca (1910–1989). Deocamdată am gândit-o în opt părți:

1. Viața lui Arsenie Boca (I). Până la Prislop (1910–1948)
2. Viața lui Arsenie Boca (II). 1948–1989
3. Ce au spus despre el părinții care l-au cunoscut
4. Mărturii contestabile și minuni
5. Învățătura lui
6. Pictura de la Drăgănescu
7. Canonizarea
8. Concluzii

Fiecare afirmație are trimitere la sursa ei.

1. Vața de Sus: satul în care s-a născut, la 29 septembrie 1910.
2. Brad: orașul tatălui său; aici a urmat liceul „Avram Iancu”, pe care l-a terminat în 1929.
3. Buteni: satul în care locuia vărul său, Vasile Crucin; în casa lui a crescut și și-a petrecut vacanțele.
4. Sibiu: aici a studiat la Academia Teologică a Mitropoliei Ardealului, între 1929 și 1933.
5. București: aici a studiat la Academia de Arte Frumoase, din 1933 până în 1938.
6. Sâmbăta de Sus: mănăstirea la care a fost tuns în monahism, în 1940; aici a fost călugăr și duhovnic până în toamna lui 1948.
7. Muntele Athos: aici a petrecut câteva luni, din martie până în iunie 1939.
8. Chișinău: aici a învățat de la meșteri ruși poleirea cu aur, din octombrie până la Crăciunul lui 1939.
9. Bistrița: mănăstirea din Oltenia la care se afla în vara lui 1945.
10. Râmnicu Vâlcea: orașul în care a fost arestat pentru prima oară, pe 17 iulie 1945.
11. Prislop: mănăstirea de lângă Hațeg la care a fost mutat în toamna lui 1948.

Copilăria și școala (1910–1929)

Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 în Vața de Sus, un sat din vestul Transilvaniei, aproape de orașul Brad.¹ Transilvania ținea atunci de Austro-Ungaria. După biografia apărută în 2018, numele lui de botez, Zian, ar putea fi românescul Jianu, scris după grafia maghiară. În actele Academiei Teologice din Sibiu avea să apară ca „Boca Zian-Vălean”.² Mama, Creștina Popa, avea optsprezece ani și era ortodoxă. Tatăl, Iosif Petru Boca, cizmar la Brad, era greco-catolic, adică ținea de Biserica unită cu Roma. Ca mulți ardeleni din vremea aceea, a plecat o vreme la muncă în America.³

Părinții s-au despărțit pe când copilul era mic, iar tribunalul din Arad, care a pronunțat divorțul în 1922, l-a încredințat tatălui. Mama s-a recăsătorit. Zian a crescut la Brad, în familia tatălui, și la Buteni, un sat din județul Arad, în casa vărului său Vasile Crucin, directorul școlii de acolo.⁴ Despre anii aceia a scris el însuși într-o declarație pe care a semnat-o la Râmnicu Vâlcea pe 17 iulie 1945, ziua în care a fost arestat acolo pentru prima oară. Declarația începe cu formula „Subsemnatul” și povestește viața lui de până atunci. S-a păstrat în dosarele Securității, poliția politică a regimului comunist.⁵ Pe tată îl amintește ca pe un om „foarte bun pedagog cu fiul său”, care l-a bătut o singură dată, „pentru ca să nu mai pierd timpul”. De mamă spune că nu i-a cerut niciodată ajutorul, „întrucât era divorțată de tata iar eu eram dat tatii prin sentința de divorț”. Tatăl a murit de tuberculoză în 1926, la patruzeci și cinci de ani, când fiul intra în clasele mari ale liceului.⁶

La Brad, Zian a învățat la liceul „Avram Iancu” și a locuit la internat, iar sâmbetele și vacanțele le petrecea la Buteni. „De pe atunci mi se remarca o anumită înclinație spre singurătate și spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci”, scria el, și dădea ca pildă o carte a filosofului german Immanuel Kant, Religia în limitele rațiunii, pe care își scrisese numele ca elev în clasa a patra.⁷

Din biblioteca familiei Crucin a citit, pe la 1928, Protocoalele înțelepților Sionului. Peste ani le-a mărturisit anchetatorilor: „am sustras-o dintre cărțile verișorului și chiar am citit parte din conținutul cărții. Atunci am luat cunoștință, din conținutul acelei cărți, despre lupta și tactica pe care încearcă să o aplice evreii pentru cucerirea lumii”.⁸

A terminat liceul în 1929, ca șef de promoție. Ar fi vrut să se facă aviator, dar sărăcia l-a oprit: „dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviație la Cotroceni, ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia”.⁹

Sibiu și București (1929–1938)

În toamna lui 1929 a intrat la Academia Teologică din Sibiu, școala de teologie a Mitropoliei Ardealului, adică a Transilvaniei. Mitropolia o păstorea atunci Nicolae Bălan. Mitropolitul își alegea an de an studenții cei mai buni și îi trimitea cu bursă la studii de specializare, de obicei peste hotare.¹⁰ Printre profesorii tânărului Zian era Dumitru Stăniloae, de la care a învățat limba greacă și care avea să traducă în românește Filocalia, culegerea de scrieri ale Sfinților Părinți despre rugăciune și curățirea inimii. A studiat la Sibiu până în 1933.¹¹

Anii aceia i-a trăit în lipsuri. În decembrie 1929 a cerut Consiliului Arhiepiscopesc să-l lase în internat peste vacanța de Crăciun, „fiind orfan și lipsit de mijloace materiale”, pentru că altfel trebuia să-i plătească tutorelui întreținerea pe zilele petrecute la el, și a repetat cererea an de an, pentru toate vacanțele. Ca să-și poată continua studiile și-a vândut casa părintească de la Brad.¹² În vara lui 1931 a rămas din nou în internat, pentru că trebuia, cum scria, „să lucrez la biblioteca «Astra» pentru a-mi câștiga ceva bani”, adică la biblioteca asociației culturale a românilor din Transilvania, și să copieze manuscrisele unui profesor de limbi slave, „pentru a-mi acoperi cheltuielile cu cărțile”. Pe 18 iunie, registrul bibliotecii consemnează că a prezentat spre plată nota pentru rânduirea fișelor.¹³ Peste doi ani, din București, avea să-i scrie mitropolitului: „Mă gândesc la vacanțele ce le petreceam la Sibiu; și toți plecau acasă, numai eu nu aveam unde pleca; eram omul fără casă, fără masă.” Colegul lui de bancă, Teodor Bodogae, scria totuși că vacanțele „le petrecea adeseori la o rudenie a sa”.¹⁴

Același Bodogae, ajuns preot profesor, își amintea în 1990 de un tânăr de fire „puțin sociabilă, retrasă, introvertită”, care răbda frigul îmbrăcat sumar și renunța la porția de carne de la cantina Academiei. Mai scria că „citea cu aviditate studii de psihologie, de caracteriologie, de grafologie, căutând să se adâncească în descifrarea tainițelor sufletului”, adică studii despre felurile de caracter ale oamenilor și despre încercarea de a cunoaște firea omului din scrisul lui, că știa bine franceza și cânta la flaut.¹⁴

Boca își descrie anii de la Sibiu ca pe o vreme de disciplină aspră. Își propusese „ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoștință cu fete”, dar chiar în 1929 fetele au fost primite la Teologie și s-a pomenit cu câteva colege: „Dar cunoștințe în oraș am izbutit să n-am.”¹⁵ Într-o declarație din 1955 avea să pomenească totuși că în anii de studenție voise să se căsătorească și că povestea s-a încheiat cu „un incident sentimental”. În același timp își pregătea mama pentru despărțire: „deprindeam pe mama cât mai fără mine și cât mai fără corespondență, ca oarecum să mă uite și să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit”.¹⁶

„Aveam problema voinței în stăpânirea simțurilor”, scrie el. „Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experiență, cât se întinde sfera voinței în domeniul vieții sufletești și biologice.”¹⁷ Mistica comparată pune alături trăirile religioase din credințe diferite. Voia să afle dacă mișcările reflexe și instinctele scapă voinței și a ajuns la încheierea că „acțiunea voinții și a conștiinții se poate întinde și peste instinct și actele reflexe după o oarecare variabilă”. „La aceste adânciri”, spunea, îl ajutau și studiile pe care Mircea Eliade, istoricul religiilor, le scria atunci la Calcutta și le publica într-o revistă de filosofie din București. Studiile acelea erau despre filosofia indiană și despre yoga.¹⁸

Ce făcea în căminul Academiei a povestit, la un curs din 2014, preotul profesor Dorin-Zosim Oancea, de la Facultatea de Teologie din Sibiu, care auzise de la tatăl său, coleg de dormitor cu Boca și cu Bodogae. Boca „stătea ore în șir în fața unei oglinzi și se uita între ochi”, iar colegilor care l-au întrebat ce face le-a spus că face „exerciții de concentrare”. „Avea o carte de hatha-yoga. Învăța o tehnică de acolo.”¹⁹ Hatha-yoga este o școală indiană de exerciții ale trupului și ale respirației. Colegii îl porecliseră „Dr. Konig”, cum arată un dosar al Securității. Biografia din 2018 o leagă de „Dr. King”, un hipnotizator care dădea spectacole de fachir prin România anilor 1920: König înseamnă pe nemțește ce înseamnă king pe englezește, „rege”. Fachirii erau asceți și scamatori din India, vestiți pentru stăpânirea pe care o arătau asupra durerii și a trupului. O notă a Securității îl descria mai târziu pe Boca drept „un mistic cu cunoștințe serioase asupra fachirismului”.²⁰

În iunie 1933 și-a susținut licența, examenul de încheiere a studiilor, cu o lucrare despre „Încercări asupra vieții duhovnicești”, scrisă sub îndrumarea lui Stăniloae, care nu s-a păstrat.²¹ Mitropolitul l-a trimis apoi cu bursă la București, la Academia de Arte Frumoase: „m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din București, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Șirato, Costin Petrescu și Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină.”²² La Facultatea de Medicină îl asculta pe anatomistul Francisc Rainer, deși, cum scrie el, „de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor și grevelor studențești”. La Facultatea de Teologie asculta prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic.²³

Locuia la internatul teologilor de la mănăstirea Radu Vodă și, o vreme, la Gheorghe Stăniloae, fratele profesorului, căruia i-a dat porecla „Babu”.²⁴ „Școala mă absorbea total și n-aveam timp de pierdut”, spunea despre anii aceia. Atunci a tradus în românește Scara Sfântului Ioan Scărarul, cartea despre treptele urcușului duhovnicesc: „plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în românește, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.”²⁵

Pe când studia la București, a mers la funeraliile a doi legionari căzuți în războiul din Spania. Legionarii erau membrii Mișcării Legionare, mișcarea politică naționalistă a vremii. Anchetatorilor le-a spus mai târziu că s-a dus acolo „din proprie inițiativă”, „impresionat fiind de gestul” celor doi, morți „într-o țară îndepărtată”. În aceeași declarație spune că atunci l-a văzut „pentru a treia și ultima dată” pe Corneliu Zelea Codreanu, comandantul legionarilor.²⁶ În alte declarații a condamnat însă violența legionarilor: „Dreptul de a pedepsi nu-l are decât autoritatea constituită, ori legionarii erau o formațiune politică, încă neinvestiți cu responsabilitatea publică, deci teroriști.”²⁷ Despre sine scria: „Am fost complet în afară de orice mișcare studențească sau înscriere în vreo mișcare politică.” Dintre colegi își amintea de un comunist, Vulpescu, cu care n-a avut „discuții”, și de un evreu, Ițhoc Steinberg: „eram prieteni”. Și adăuga: „Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.”²⁸

După Academie a făcut un an de practică zugrăvind în frescă, adică pe tencuiala încă udă, biserica din Bixad, numit și Bixadul Oltului, un sat din județul Covasna. Lucra alături de profesorul lui, pictorul Costin Petrescu.²⁹

Diacon și pelerin la Athos (1935–1939)

Mitropolitul Bălan l-a hirotonit diacon celibatar pe 11 septembrie 1936, pentru Catedrala mitropolitană din Sibiu, după actele din arhiva Mitropoliei; alte izvoare dau ziua de 29 septembrie 1935.³⁰ Biografia din 2018 pune hirotonia la Sâmbăta de Sus, un sat de la poalele Munților Făgăraș, unde mitropolitul reînnoia mănăstirea ridicată odinioară de Constantin Brâncoveanu, domnitorul Țării Românești, căreia de aceea i se spune și mănăstirea Brâncoveanu. Mitropolitul voia să aducă acolo monahi cu învățătură teologică, de la care să pornească o înnoire a vieții călugărești.³¹

Diaconul voia să cunoască viața călugărească de la Muntele Athos. Crainic a declarat mai târziu că el l-a sfătuit să meargă, pentru că acolo „se mai poate învăța arta de a ne ridica din nou la nivelul spiritual de altădată”.³² Boca scrie că a plecat „trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo”, într-o vreme în care „erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieși din țară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obținut pașaport de călătorie: în Europa «sans Russie», de la Prefectura poliției din Sibiu.” „Sans Russie” înseamnă pe franțuzește „fără Rusia”. Fiindcă era diacon, scrie că a obținut și „încuviințările speciale de la cele trei patriarhii: a României, a Constantinopolului și a Atenei”, care arătau că nu avea „nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârșirea interioară prin meșteșugul călugăriei”.³³

Când a fost la Athos, Boca însuși a spus în două feluri. În declarația din iulie 1945 scrie că s-a întors în 1938: „M-am întors în țară la 8 iunie 1938. Țin minte data pe aceea, că intrând în țară pe la Moravița am văzut drapelele românești, de acel 8 Iunie de odată.”³⁴ Moravița este locul pe unde a trecut granița. Pe ultima filă a unui caiet de texte filocalice copiate la Athos a notat însă că le-a copiat „cât am petrecut în Sfântul Munte: Martie, Aprilie și Mai 1939”. Caietul l-a descris episcopul Daniil Stoenescu, fost locțiitor al Episcopiei Daciei Felix, a românilor ortodocși din Serbia, autor a trei cărți despre Boca, pe care le-a prezentat în 2016 comisiei pentru canonizarea lui.³⁵ Preotul Nicolae Zian Streza, autorul unei cărți despre șederea lui Boca la Athos, spune că are copii după documentele de plecare, păstrate în arhiva Mitropoliei Ardealului, și că Boca a stat acolo „în anul 1939, după 12 martie și până în 8 Iunie, când era ziua națională a Regatului României”. Tot 1939 dă și viața lui Boca publicată de Patriarhia Română în noiembrie 2025, după canonizare, pe când biografia din 2018 urmează anul 1938.³⁶ Actele din arhiva Mitropoliei Ardealului, citate de istoricul Adrian Nicolae Petcu, hotărăsc anul. Pe 18 noiembrie 1938, mitropolitul Bălan le cerea părinților din Sfântul Munte să-l primească. Acordul Patriarhiei Ecumenice și viza au venit abia în ianuarie 1939, iar Boca a ajuns la Athos în martie. Pe 14 iunie 1939, întors în țară, îi mulțumea mitropolitului pentru ajutorul de a fi petrecut „cu mult folos în Sf. Munte”. Anul 1938 din declarația lui e deci greșit.³⁷

După viața publicată de Patriarhie, a plecat împreună cu Serafim Popescu, iar la Athos „au fost găzduiți la Chilia Sfântul Ipatie, unde era stareț ieroschimonahul Teodosie Domnariu din Săliștea Sibiului”. Serafim Popescu a viețuit apoi cu Boca la Sâmbăta și avea să fie starețul mănăstirii între 1949 și 1955.³⁸ Pe ultima filă a caietului, Boca scrie însă că a copiat textele „cu blagoslovenia Părintelui meu duhovnic Starețul Antipa” și „de pe manuscrisele Starețului”.³⁹ Nicolae Zian Streza îl pune în fruntea chiliei pe schimonahul Antipa Dinescu, care fusese stareț „între 9 mai 1900 și 4 septembrie 1914” la Prodromu, schitul românesc de pe pământul Marii Lavre, și care în 1939 avea optzeci de ani. Viața publicată de Patriarhie spune că Maica Domnului „i-a rânduit întâlnirea cu nevoitori aghioriți români Dometie Trihenea și Antipa Dinescu, de la care a primit atât povățuire, cât și un manuscris al Filocaliei, pe care l-a copiat și l-a adus cu sine în țară”.⁴⁰

Mulți ani mai târziu, în casa în care locuia la București, pe strada Doctor Toma Petrini, Boca i-ar fi povestit lui Nicolae Zian Streza că la Athos și-a urmat „un plan bine stabilit de la început, pe trei palete”. Întâi și-ar fi căutat un duhovnic, în dialog „cu mai mulți călugări îmbunătățiți”, între care Porfirie, Dometie Trihenia și Arsenie Mandrea, și ar fi petrecut mult „în preajma peșterii Sfântului Athanasie”. Apoi ar fi cercetat picturile și icoanele, iar la sfârșit ar fi copiat manuscrise românești din biblioteca de la Prodromu.⁴¹ Partea cu manuscrisele o întărește Stăniloae, care scrie în prefața primului volum al Filocaliei că a folosit „copii de pe manuscrise românești mai vechi de la Atos, aduse de P. C. Sa și de Părintele Arsenie”, adică de Serafim Popescu și de Boca.⁴²

Chișinău și tunderea în monahism (1939–1940)

După declarația din 1945, de la întoarcerea din Athos până la Paștile anului următor și-a adunat unelte și materiale pentru un atelier de pictură și a învățat „la Chișinău cu niște meșteri ruși poleitura cu aur «cicanca»”. Chișinăul ținea pe atunci de România. După actele arhivei Mitropoliei Ardealului, citate tot de Petcu, a stat acolo din octombrie până la Crăciunul lui 1939, în atelierul de pictură al Mitropoliei Basarabiei. Un alt document din aceeași arhivă arată că atelierul de icoane și l-a întocmit la Sâmbăta în februarie 1940.⁴³

Într-un caiet al lui, tipărit în 2009, Boca povestește o întâlnire dintr-o gară, pe care aceeași biografie din 2018 o pune la Chișinău. Pe chipul unui om l-au izbit „durerea lui” și „o frumusețe pe care n-o mai pot uita”. A alergat să-i aducă pâine, iar când s-a întors, omul nu mai era. „Atunci am înțeles că m-am întâlnit cu Cel gol, însetat, flămând și fără sălaș în lumea aceasta. Atunci am înțeles în câteva clipe mai mult decât tot ce am învățat în atâția ani de zile.”⁴⁴ Viața publicată de Patriarhie pune întâmplarea pe 31 august 1939 și scrie că în gară Boca „L-a văzut pe Mântuitorul”.⁴⁵

Boca a fost tuns în monahism la Sâmbăta, de Vinerea Izvorului Tămăduirii. El însuși a pus-o în 1939: „În Vinerea Izvorului după Paștile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.”⁴⁶ Presa bisericească a vremii pune tunderea însă în 1940. Revista Teologică de la Sibiu scria atunci că la pelerinajul de la Sâmbăta, în prezența mitropolitului Bălan și a episcopului Nicolae Colan al Clujului, „s-a săvârșit impresionanta slujbă a tunderii în monahism a Părintelui Ierodiacon Arsenie Boca”. Știrea o cunoaștem din transcrierea preotului Ioan Gînscă, care și-a tipărit în 2002 lucrarea de licență despre Boca, cu o recomandare a arhimandritului Teofil Părăian.⁴⁷ Anul 1940 se potrivește cu însemnarea de pe caietul de la Athos și cu atelierul din februarie 1940; în declarația din 1945, și întoarcerea de la Athos, și tunderea stau cu un an mai devreme.⁴⁸ Actele arhivei Mitropoliei și registrul de tunderi al Mănăstirii Brâncoveanu, citate de Petcu, dau și ziua: 3 mai 1940. Cererea de a fi tuns în monahism o făcuse pe 9 martie 1940.⁴⁹

În declarația din 1945, Boca scrie că numele și l-a ales el însuși: „Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă știu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie își alesese nevoința tăcerii, prin care s-a desăvârșit interior.”⁵⁰

Primii ani la Sâmbăta de Sus (1940–1944)

În aceeași declarație își descrie astfel începuturile de la Sâmbăta, unde mănăstirea abia se refăcea: „Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul și singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgăraș. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel.” „Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoția – eu simțindu-mă nevrednic. A primit-o. Așa au început slujbele la Mănăstire după puteri.”⁵¹

Hirotonia o pune pe seama oamenilor care au început să vină la el: „Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele și treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit că fac duhovnicie cu oamenii deși nu eram preot. […] Așa m-am văzut silit să primesc preoția”.⁵²

Paulin Lecca, monah în anii aceia la mănăstirea Frăsinei, din județul Vâlcea, și mai târziu arhimandrit, a lăsat un jurnal, tipărit în 2013, în care consemnează o altă versiune. Scrie că a auzit-o la Sâmbăta de la Nicolae Mladin, fost coleg de facultate cu Lecca, care avea să ajungă mitropolit. Mladin i-a spus, pe o bancă de lângă lacul mănăstirii: „Eu, însă, îl cunosc. Am venit odată cu el aici. Pe când era încă neîmbrăcat în haină călugărească, se ocupa cu ghicitul în palmă. Femeile din satele vecine ziceau între ele: «Hai la popa vrăjitorul!». Când Mitropolitul Bălan a văzut că vine lumea să-l caute, a zis: «Să-l facem preot, ca să folosească lumea care vine la el,..». Și așa l-a făcut preot, iar părintele Arsenie se ocupa în continuare cu chiromanția, dar și cu alte științe oculte…”⁵³ Științele oculte sunt practicile prin care omul caută să ajungă la puteri și cunoștințe ascunse. Că Mladin a fost, alături de Boca, unul dintre primii candidați la călugărie de la Sâmbăta scrie și Gînscă, după părintele Teofil Părăian.⁵⁴

După preotul Nicolae Streza din Sibiu, tatăl lui Nicolae Zian Streza, care venea la mănăstire din 1942, pe când era elev, a fost hirotonit ieromonah pe 10 aprilie 1942, pentru mănăstirea de la Sâmbăta, și a devenit duhovnicul ei. Aceeași zi o dă și viața publicată de Patriarhie. Telegraful Român, foaia Mitropoliei de la Sibiu, scria pe 12 aprilie 1942 că mitropolitul l-a hirotonit atunci, la pelerinajul din Vinerea Izvorului Tămăduirii, pe „Cuviosul prodiacon Arsenie Boca întru ieromonah”.⁵⁵

Din anii războiului, la Sâmbăta urca tot mai multă lume. Nicolae Streza își amintea că Boca „alegea în fiecare duminică la ușa mănăstirii un grup de 70-80 de credincioși, pe care îi chema în biserică, le citea molitva spovedaniei, le dădea un cuvânt de învățătură și apoi le spunea să rămână la mănăstire toată săptămâna”.⁵⁶ Antonie Plămădeală, care urca la Sâmbăta ca student și a ajuns mai târziu mitropolit al Ardealului, a fost călugărit de Boca în 1949 la Prislop, o mănăstire de lângă orașul Hațeg, din județul Hunedoara. În cartea Rugul aprins, tipărită în 2002, scrie că Boca spovedea „întotdeauna în Biserică, întotdeauna în veșminte, cu cartea în față și la urmă făcea dezlegarea legală”.⁵⁷ Paraschiva Anghel, din satul Dejani, care a stat o săptămână la mănăstire în Postul Paștilor din 1944, își amintea într-o culegere din 2008 că „spovedea Părintele câte o persoană și trei ore”.⁵⁸

În august 1943, Dumitru Stăniloae a scris în Telegraful Român despre „lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu”. Pe pajiștile mănăstirii, scria el, se aflau zilnic „200-300 de ființe omenești”. Mulți veneau de la sute de kilometri și rămâneau acolo între două și cinci săptămâni, „hrănindu-se numai cu pâine și apă”. Fiecare își aștepta rândul la spovedanie știind „că Părintele va sta numai cu el 4-5 ore în convorbire intimă”. Programul lui Boca era pentru Stăniloae „o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox”.⁵⁹

Nicolae Streza a dormit o noapte în chilia lui, împreună cu alți tineri, înainte să intre la Teologie. Boca s-a culcat „pe scândura dânsului, așa cum era îmbrăcat”, iar ei pe podea.⁶⁰

Lidia Stăniloae, fiica profesorului, a scris mai târziu o carte de amintiri despre tatăl ei. Ea povestește că într-o vară, fără să spună anul, ea și tatăl ei au întâlnit la Vlădeni, satul natal al lui Stăniloae, din județul Brașov, un grup de țărani care mergeau pe jos la Sâmbăta pentru praznicul Sfântului Ilie, „fiindcă părintele Arsenie începe să vorbească păsărește și apoi se urcă cu căruța de foc la cer”. Stăniloae s-a întristat: „Săracii oameni. […] Sunt naivi și dornici de extraordinar. Interpretează fiece cuvânt așa cum vor ei. Ar trebui să fim mai atenți la felul în care ne exprimăm în fața lor și să mai renunțăm la spectaculozități ieftine.” Lidia adaugă că tatăl ei „a fost foarte abătut, ca de multe alte ori” și că spunea: „Așa se nasc rătăciri periculoase în popor”.⁶¹

Tot Lidia Stăniloae scrie că tatăl ei „dezaproba dorința «de a se pune în scenă» a unor slujitori ai Bisericii”. Pe Serafim Popescu îl socotea „adevăratul lui elev și ucenic” și spunea despre el: „Părintele Serafim e un adevărat călugăr. Fără ostentație, fără goana după admirația oamenilor.” Iar mai departe: „Dacă n-ar fi stat el acolo, consecvent și modest, ca o stâncă în bătaia valurilor, s-ar fi dus totul de râpă la Sâmbăta.”⁶²

Crainic le-a spus mai târziu anchetatorilor că faima timpurie a fostului său student se sprijinea pe „o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă și de a da sfaturi duhovnicești”. În articolul din 1990, Bodogae scria că la mișcarea de la Sâmbăta Boca „și-a adus o contribuție deosebită, care nu trebuie uitată, chiar dacă în metodologia ei au mai rămas destule aspecte de îndreptat”.⁶³ Boca a declarat: „Datorită cunoștințelor ce le adunasem în vremea studiilor și pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste și mă credea excepțional de înzestrat.”⁶⁴ O însemnare din dosarele Securității, fără autor și fără dată, aflată pe aceeași filă cu porecla din anii de studenție, spune că „trăgea cu pieptenul de ebonită prin barba lui aspră și, când se produceau scântei, întreba femeile de față: ați văzut?”.⁶⁵ Ebonita este un fel de cauciuc tare, care se încarcă cu electricitate când e frecat.

Crainic, Filocalia și prima arestare (1944–1945)

Crainic a stat ascuns câteva luni la Sâmbăta în iarna 1944–1945, pe când îl căutau autoritățile. În amintirile lui, tipărite în 1996, scrie: „Călugărul cu care am sosit a transformat-o prin zelul său focos într-un imens loc de pelerinaj. Pentru aceasta el s-a luminat la București și s-a stilat la Muntele Athos. Pelerinii care sosesc cântând cu zăpada până la piept aduc ofrande enorme, cu care călugării hrănesc un cătun sărac de sub munte și un orfelinat din Sibiu.”⁶⁶ În serile acelei ierni, Crainic i-a explicat Exercițiile spirituale ale lui Ignațiu de Loyola, întemeietorul ordinului iezuit. „În calitatea lui de călugăr”, avea să-și amintească Crainic, „fiind foarte curios să cunoască această metodă de viață spirituală, m-a rugat să i-o traduc și s-o comentez”.⁶⁷

În acești ani, Dumitru Stăniloae traducea Filocalia, iar primele volume au început să apară la Sibiu în 1946. În prefața volumului întâi, la ediția a doua, din 1947, Stăniloae scrie că pentru unele scrieri a avut „o primă schiță de traducere” a ieromonahului Serafim Popescu. Lui Boca, „bunul meu student de odinioară, care mi-a rămas mereu aproape”, îi mulțumește pentru că „a binevoit să scrie după dictatul meu cea mai mare parte din traducere la prima ei redactare”. Tot acolo arată că Boca a vândut 800 de exemplare din prima ediție, că abonamentele strânse de el i-au dat „imboldul hotărâtor” să o retipărească și că tot el a făcut coperta.⁶⁸ În prefața volumului al doilea scrie că a putut trece peste greutățile tiparului „datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa” și îl numește „ctitor de frunte al Filocaliei românești”. În prefața volumului al patrulea, din 1948, Stăniloae scrie că Boca „a continuat să dea același sprijin hotărâtor prin abonamentele făcute”.⁶⁹

Lidia Stăniloae își amintește că „părintele Arsenie se considera încă ucenicul tatei și vreme de câteva săptămâni a scris după dictat, cu scrisul lui mărunt și ordonat, ceea ce traducea tata din limba greacă”. Tot ea observă că Boca „n-a tradus acesta, niciodată, un singur rând din sus-numita operă”. Mai scrie că tatăl ei îi repeta: „Cel mai mare pericol pentru un călugăr este să se lase smintit de laudele celorlalți.”⁷⁰ Antonie Plămădeală adaugă că primele volume au fost împărțite pelerinilor de la Sâmbăta.⁷¹

În vara lui 1945 a fost arestat pentru întâia oară. Dudu Velicu, care ținea în acei ani la București un jurnal al vieții bisericești, a notat în februarie 1947 că „acest Arsenie a fost arestat de preotul C. Burducea, pe când primul se afla în Mănăstirea Bistrița, iar al doilea era ministru al Cultelor”. Velicu nu spune de unde știe. Mănăstirea Bistrița se află în Oltenia, nu departe de orașul Râmnicu Vâlcea. De la Râmnicu Vâlcea, unde fusese arestat pe 17 iulie, a fost dus la București și eliberat pe 30 iulie.⁷²

Paulin Lecca povestește, fără să dea anul, că a venit pe jos de la Govora la Bistrița, unde se afla Boca, ca să-i ceară să-l primească ucenic. Scrie că „părintele Arsenie m-a întâmpinat cu atâta ostilitate și dispreț”, încât s-a retras să se roage în bisericuță. La despărțire, Boca i-a dat o carte pusă „în două plicuri mari, unul în altul”, cerându-i să nu le deschidă și s-o ducă părintelui Pandoleon, un preot de la Govora. Pe drum, Lecca a fost oprit și cercetat, iar plicurile au fost deschise: „Era o carte de Rudolf Steiner, în care se vorbea despre clarviziune, aură etc.”⁷³ Rudolf Steiner a fost un filosof și ezoterist austriac, întemeietorul antroposofiei, o învățătură pe care el o înfățișa ca pe o „știință a spiritului”.⁷⁴ Ezoteric se numește un învățământ ascuns, rânduit doar celor inițiați. Clarviziunea este pretinsa vedere a lucrurilor ascunse ochilor, iar aura, o pretinsă lumină care ar înconjura trupul omului.

Ultimii ani la Sâmbăta (1946–1948)

Într-o culegere a scrierilor lui s-a tipărit o scrisoare către „Sora noastră Frăsina”, semnată „Arsenie” și datată 18 februarie 1946. Frăsina era o femeie care spunea că are vedenii. Scrisoarea începe așa: „Am citit cele comunicate de dincolo. Ți le trimit îndreptate după gramatică și pe unde era nevoie și după conținut. Îți prețuiesc darul ce ți-a dat Dumnezeu, însă grijă trebuie să avem amândoi.” Boca îi amintește apoi că „din învățătura Părinților reiese că trebuie să ne ferim de fapte neobișnuite, precum sunt vedeniile, comunicările și altele”. Despre laudele din comunicările ei scrie: „faptul că Maica Domnului te laudă și te numește că vei fi sfântă și sfânta sfintelor – chiar dacă acolo vei ajunge, cum a ajuns și Maria Egipteanca totuși mă pune pe gânduri.” Iar despre sine: „Văd că și eu mă pomenesc lăudat. Îmi roșește obrazul de rușine știindu-mi căderile și dând din căderi în căderi. Dacă nu fac slujbă, după cum vedeți – e și de pe urma faptului că mi-am pierdut omenia înaintea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului.” Mai departe o sfătuiește: „Fugi chiar de lauda Maicii Domnului.” La sfârșit îi spune cum să ajungă să vorbească la adunările Oastei Domnului: „Deci să-ți ceară Părintele Grovu încuviințarea de la Vlădica de a vorbi la Oaste. În Biserică scrie că femeia să tacă. Deci nu stricăm cele scrise.”⁷⁵ Oastea Domnului era o mișcare religioasă legată de numele preotului Iosif Trifa din Sibiu.⁷⁶

Tot în 1946 a început să-și ridice o chilie în munte. Preotul Nicolae Streza, care a lucrat și el acolo, scrie că „autoritățile au interzis apoi lucrarea”.⁷⁷

În vara aceluiași an, Lidia Stăniloae și tatăl ei au urcat în Munții Făgărașului cu un grup de la Sâmbăta, în care erau și Boca și Serafim Popescu. La întoarcere, câinele cabanierului a mușcat-o pe Lidia. Tatăl ei a vrut s-o ducă a doua zi la Sibiu, la injecțiile împotriva turbării, iar Boca a încercat s-o oprească: „Nu te duce! Te asigur eu că nu se întâmplă nimic!” Lidia scrie: „Cuvântul părintelui Arsenie era considerat de admiratorii lui drept literă de evanghelie. Dar era ușurință și infatuare ca altul să hotărască în locul meu într-o împrejurare care, eventual, putea avea consecințe grave.”⁷⁸ Infatuarea este îngâmfarea.

În acești ani a cunoscut-o pe principesa Ileana, din familia regală a României. Anchetatorilor le-a declarat în 1955: „În afară de preocupările duhovnicești, o vizitam pe domnița ILEANA, în apartamentul ei, unde am avut și discuții cu ea.” Boca însuși a pus prima lor întâlnire în 1947, iar Crainic își amintea că vorbiseră despre această întâlnire încă din iarna 1944–1945.⁷⁹

În verile de după război veneau la Sâmbăta și grupuri de studenți din București. Plămădeală scrie că „în vacanțe el pregătea conferințe de inițiere creștină, și de inițiere în rugăciune”.⁸⁰ Profesorul Fl. Ghițescu din Brașov, care urca atunci la Sâmbăta, își amintea într-o culegere din 2008 că primele cuvinte auzite de la el, la 1 iulie 1946, au fost: „Există Rai și iad”.⁸¹ După preotul Nicolae Streza, în postul Adormirii Maicii Domnului din 1947, după Liturghie și spovedanie, Boca citea și tâlcuia părți din Cărarea Împărăției, cartea lui pe care admiratorii aveau să o tipărească mult mai târziu.⁸²

Pe 20 februarie 1947, Boca a venit la Facultatea de Teologie din București. Dudu Velicu, care l-a văzut acolo, scrie că la Sâmbăta era „foarte bine cunoscut, chiar renumit, ca unul care ar avea darul de a cunoaște tainele omului”. Tot el notează că un grup de doamne și câțiva tineri „nu-l slăbeau din ochi”. Boca le-a spus celor de față că în ziua aceea nu le va vorbi, iar Velicu a aflat apoi că decanatul i-a interzis să țină o conferință publică în localul facultății. „Este grandoman”, scrie Velicu, iar la sfârșitul însemnării trage concluzia: „Șarlatania nu-i este străină acestui om”.⁸³

Din primăvara lui 1947 venea la Sâmbăta și Julieta Constantinescu, o studentă de douăzeci și unu de ani, care urma la București Teologia și Filosofia. Venea împreună cu un coleg de facultate pe care îl iubea fără să mai fie iubită. „Eu îl iubeam foarte sincer”, avea să declare ea mai târziu, „și din partea mea mă gândeam să mă căsătoresc cu el”, dar „cu timpul el a început să mă respingă”. Colegul era Nicolae Bordașiu, student la Teologie, fiu de preot din Bihor, care urca și el la Sâmbăta în vacanțele de vară. În 1948, Securitatea îl urmărea împreună cu un grup de studenți de la Teologia din București pe care îi socotea legionari. Printre ei erau Leonida Plămădeală, viitorul mitropolit Antonie, și Roman Braga. A trăit ca fugar până în iulie 1955, când a fost arestat.⁸⁴ O notă din dosarele Securității, citată în biografia din 2018, povestește o întâmplare de după masa de prânz. Din curtea mănăstirii s-au auzit țipete: Julieta voia să se arunce în iaz ca să-și ia viața, iar câțiva studenți o trăgeau înapoi spre mal. Boca a ieșit din trapeză, a potolit-o și a încercat să-i destindă pe cei din jur. Nota mai spune că apoi s-ar fi așezat cu ea pe o bancă, ar fi ținut-o pe genunchi, cum ții un copil, și ar fi glumit ca s-o scoată din deznădejde. Relația lor a stârnit curând vorbe. O altă studentă își amintea că se spunea despre Julieta că „ar fi în stare să-l acapareze pe pr. Arsenie în locul celui pierdut”.⁸⁵ Biografia apărută în 2018 scrie, fără să arate de unde știe, că Boca a însoțit-o apoi pe Julieta de la Sâmbăta la Sibiu, cu trăsura mănăstirii, și de acolo cu trenul la București, unde l-au căutat împreună, fără folos, pe Bordașiu. În 1950 Julieta s-a călugărit, cu numele de Zamfira, și avea să ajungă stareța mănăstirii Prislop.⁸⁶

Tot la Sâmbăta l-a cunoscut pe Boca și părintele Arsenie Papacioc, mai târziu duhovnic la schitul de la Techirghiol, pe țărmul Mării Negre. Venise, pe când se pregătea să intre în mănăstire, ca să ceară o binecuvântare; anul nu-l spune. În 1996, într-o convorbire cu părinții de la mănăstirea Sihăstria, care a fost înregistrată, își amintea de masa din trapeza de la Sâmbăta: „Și Arsenie Boca și-a pus mâinile așa… Niște ochi albaștri, puternici… la mine așa… fix… Eu când am văzut zic: vezi de treabă, domnule. Eu nu eram prost, eram băiat citit…” Despre folosul duhovnicesc de acolo spunea: „Mult m-am folosit de părintele Serafim, nu de Arsenie, de Serafim m-am folosit.”⁸⁷ În aceeași convorbire, Papacioc povestea și despre Julieta, pe care o cunoscuse ca studentă la Teologie. „Când s-a ivit arsenismul”, spunea el, „s-a dus și Julieta la Sâmbăta”, iar acolo, ca să i se dea atenție, „s-a aruncat în apa care era acolo”. Întrebat de părintele Ioanichie Bălan, de la Sihăstria, dacă a fost o încercare de sinucidere, a răspuns: „a simulat”.⁸⁸ Papacioc mai spunea că, după aceea, Boca și Julieta „au rămas în intimitate, în mare intimitate” și că „plecau în pădure împreună”. Nu spune că a fost de față și nici de la cine știe.⁸⁹

În jurnalul lui Paulin Lecca se află și un cuvânt al lui Boca despre rugăciunea lui Iisus. Pe când Lecca era la Frăsinei, părintele Nifon de acolo a venit la Sâmbăta. Boca l-a întrebat dacă îl cunoaște pe fratele Victor, cum își spune Lecca în jurnal. Apoi Boca i-a zis lui Nifon: „Spune-i din partea mea să nu mai zică «Doamne Iisuse», fiindcă o să înnebunească.” Lecca nu a fost de față la convorbire. El scrie: „Mi-a venit cam greu să aud asemenea cuvinte din partea «sfântului» de la Sâmbăta.” A continuat totuși să spună rugăciunea. În jurnal, întâmplarea vine îndată după povestea unui frate care își ieșise din minți. Unii ziceau că i se trăsese de la rugăciunea lui Iisus, dar Lecca scrie că pricina fusese „viciul său nemărturisit, dar și mândria sfințeniei”.⁹⁰

Paulin Lecca povestește în jurnal, fără să dea anul, că a dus la Boca o fată care cădea în transă și spunea că vorbește cu „Doamne-Doamne”. Transa este o stare în care omul pare că iese din sine. Lecca spera ca Boca să-i arate fetei că e înșelată de diavol. „Dar, spre mirarea noastră, părintele Arsenie nu numai că nu ne-a prevenit, dar o aproba imprudent pe fată, într-un mod inacceptabil.” Întors la mănăstirea lui, Lecca i-a scris: „Preacuvioase părinte A., aveți milă de Sângele pe care Domnul nostru Iisus Hristos L-a vărsat pentru noi toți, aveți milă de turma pe care o păstoriți și aveți milă de sufletul sfinției voastre”.⁹¹

În 1948 Boca a fost arestat din nou. „Reperele biografice”, o cronologie tipărită în culegerea de mărturii a jurnalistului Romeo Petrașciuc, dau ziua de 14 mai. Ele spun că a fost învinuit că îi ajutase cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului, adică pe cei care se împotriveau regimului cu arma, și că a fost „schingiuit o lună și jumătate”.⁹² Dudu Velicu notează în jurnal, în iulie, zvonul care umbla printre clerici: „Preotul Arsenie, […] de la Mănăstirea Sâmbăta, a fost arestat – se afirmă în cercurile clericale. Și, deși era bolnav, a fost dus totuși pe jos”.⁹³ După biografia din 2018, a fost anchetat întâi la Siguranța din Făgăraș, poliția politică dinaintea Securității, apoi la Brașov. Spre sfârșitul verii l-au lăsat liber, pentru că nu găsiseră probe împotriva lui. Autoarea scrie: „Nu există indicii că ar fi fost maltratat cu bestialitatea de care aveau parte de obicei arestații.”⁹⁴

Anchetatorii l-au întrebat mai ales despre legionari. Boca a declarat că primise la mănăstire ca frați doi foști legionari și că ceruse de mai multe ori jandarmeriei „un post fix de control, care să cruțe mănăstirea de implicații într-un domeniu neîngăduit”. Despre legionarii fugari care veneau la spovedanie spunea, în alte declarații, că îi îndemna să lase armele și să se întoarcă la „creștinismul care nu se ceartă cu Stăpânirea”.⁹⁵

Paulin Lecca a vorbit despre aceiași ani într-o declarație dată Securității pe 18 iulie 1958. Povestește acolo că venise la Sâmbăta și că Boca l-a primit „cu multă dragoste”. Despre anii aceia declara: „Din vorbele lui ARSENIE BOCA, din predicile și din atitudinile lui, am constatat că el, amețit de aureola de sfânt creată în jurul lui, adulat de legionarii care se grupaseră în jurul lui, voia să devină (asta este părerea mea căpătată în urma observațiilor și deducțiilor mele) un fel de conducător al legiunii în sens spiritual.” Mai spunea că legionarii din închisori îi cereau sfatul și că cei care veneau la Sâmbăta făcuseră acolo „un fel de tabără de muncă”.⁹⁶

În toamna lui 1948, Boca a plecat de la Sâmbăta la Prislop. Antonie Plămădeală scrie că mitropolitul Bălan l-a mutat acolo ca să-l apere, „pentru că Sâmbăta intrase de fapt în colimatorul Securității”, și că Boca „a fost foarte mâhnit”.⁹⁷ După biografia din 2018, mutarea a hotărât-o Ministerul Cultelor, în anul în care statul a desființat Biserica Greco-Catolică. O notă din dosarul Securității spune că Boca era trimis la Prislop, mănăstire greco-catolică până atunci, „pentru a prelua și administra mănăstirea care conform unificării bisericilor urmează a deveni un bun al bisericii ortodoxe”. Viața publicată de Patriarhie spune doar că a fost trimis „să refacă Mănăstirea Prislop de lângă Hațeg”.⁹⁸

[Articolul următor: Viața lui Arsenie Boca (II), 1948–1989.]

Note

1. Declarația scrisă de Boca în 1945 („Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vața de Sus, jud. Hunedoara”), publicată de Daniil Stoenescu în Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești, Deva, 2005, pp. 11–13 (vezi nota 5), după studiul Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți – v 11, blogul „Adevărul despre Părintele Arsenie Boca” (888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com), 2016 (mai departe: Grozăviile; citez pagina tipărită), p. 847. Aceeași zi o dau: Tatiana Niculescu, „Ei mă consideră făcător de minuni”. Viața lui Arsenie Boca, Humanitas, București, 2018 (mai departe: Niculescu), p. 11, care descrie actul de naștere fără să-i dea cota; „Repere biografice”, în Romeo Petrașciuc, Părintele Arsenie Boca: minuni și mărturii, ediție electronică „v.0.9”, fără paginație tipărită (mai departe: Petrașciuc; pagina e a ediției electronice), p. 87; viața publicată de Patriarhia Română pe basilica.ro la 28 noiembrie 2025, în calendarul zilei: „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop; Sf. Cuv. Mc. Ștefan cel Nou; Sf. Mc. Irinarh”, https://basilica.ro/calendar-ortodox-28-noiembrie/ (mai departe: basilica.ro). ↩
2. Forma „Boca Zian-Vălean”: adresa Rectoratului Academiei din 22 iunie 1933, în Arhiva Mitropoliei Ardealului (mai departe: AMA), dosar III-225-1933, nr. 6193/22 iunie 1933, după Sorin-Gabriel Pomană, „Părintele Arsenie Boca în anii studenției la Academia Teologică Andreiană (1929–1933) – Documente inedite”, Studia Doctoralia Andreiana, I (2022), pp. 106–119 (mai departe: Pomană), p. 114. Pomană e un autor favorabil lui Boca; de la el iau doar documentele, cu cotele date de el. Explicația prin grafia maghiară a numelui Jianu o dă Niculescu, p. 12, fără un act care s-o sprijine; tot ea scrie că numele înscris în actele oficiale e „Zian Vălean”. ↩
3. Pentru părinți: Niculescu, pp. 11–12. Autoarea descrie actul de naștere, întocmit de funcționarul primăriei, fără să dea cota lui sau locul unde se păstrează. Pentru plecarea tatălui în America: Niculescu, p. 12 („într-o vreme în care mulți ardeleni trec Atlanticul în căutarea unei vieți mai bune”), pp. 14–15 și 17. Autoarea scrie că „nu se știe cât a stat în America” și că Iosif Boca „ar apărea” într-o fotografie făcută în 1920 la Cleveland, în Ohio. Fotografia a pus-o în circulație pe internet Florin Duțu, autorul unei biografii a lui Boca (Niculescu, p. 14, n. 2). ↩
4. Pentru divorț: Niculescu, pp. 18–19, după Iovu Mihuț, Copilăria Părintelui Arsenie Boca, Icona, Arad, 2012, p. 61. Despărțirea părinților o povestește și Zoe Daian, fiica lui Vasile Crucin, în Petrașciuc, p. 9. Pentru recăsătorirea mamei: Niculescu, p. 18. Admiratorii povestesc altfel această recăsătorire. Zoe Daian spune că mama a rămas singură „prin moartea tatălui său” și că, „fiind prea tânără, neamurile au obligat-o să se recăsătorească” (interviul luat de Valentin Iacob, Formula As, nr. 886, 2009, după Grozăviile, p. 890; numele celui care a luat interviul îl dă Niculescu, p. 23, n. 1; textul de pe internet e fără diacritice, iar diacriticele din citatele mele le-am pus eu). În interviul din culegerea lui Petrașciuc, aceeași Zoe Daian vorbește întâi de despărțirea părinților, pe când Zian era la școala primară, apoi de recăsătorirea la care au silit-o „părinții mamei sale” (Petrașciuc, pp. 9–10). Ierodiaconul Dometie de la mănăstirea Sâmbăta scrie, într-o mărturie din 11 iunie 1990, că după moartea tatălui mama „a fost silită de mama ei să se recăsătorească” (Mărgăritare duhovnicești, conținut adunat de arhimandritul Serafim Popescu, ediție îngrijită de ieromonahul Teognost, ed. a III-a revizuită, Ed. „Credința strămoșească”, 2013, ediție electronică „v.0.9.8”, fără paginație tipărită (mai departe: Mărgăritare; pagina e a ediției electronice), p. 5). În declarația din 1945, Boca vorbește de divorț. Interviul a fost republicat, cu diacritice și cu numele lui Valentin Iacob, în Formula AS, nr. 1694, 18 noiembrie 2025 (https://www.formula-as.ro/2025/11/18/pe-urmele-parintelui-arsenie-boca-adolescentul-din-gradina-cu-flori/). Acolo am confruntat citatele despre recăsătorire și despre vacanțele de la Buteni. Pentru copilăria la Brad și la Buteni: Niculescu, pp. 15–16 și 20; Zoe Daian, în Petrașciuc, pp. 10–11. ↩
5. Declarația e semnată „Ieromonahul Arsenie. R. Vâlcii. 17 iulie 1945” (mai departe: Declarația 1945). Stoenescu, Grozăviile și Niculescu o numesc autobiografie; o numim declarație, pentru că e scrisă în ziua arestării, începe cu „Subsemnatul” și stă în dosarul penal. A publicat-o Daniil Stoenescu în Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești. „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, pp. 11–13. O citez după Grozăviile, pp. 845–869, unde e reprodusă în bucăți. Tatiana Niculescu citează aceleași pasaje din ACNSAS, P 013928, ff. 17–21. ACNSAS este arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Dosarele le citez deocamdată prin cartea Tatianei Niculescu, cu cotele date de ea. Arestarea de la Râmnicu Vâlcea din 17 iulie 1945, cu eliberarea la 30 iulie: Petrașciuc, „Repere biografice”, p. 87; Niculescu, p. 19, vorbește de „una dintre autobiografiile” lui, deci Boca a scris mai multe asemenea declarații despre sine. ↩
6. Pentru tată și mamă: Declarația 1945, după Grozăviile, pp. 847–848; Niculescu, pp. 19–20, care citează ACNSAS, P 013928, f. 17. Cota e stricată în textul cărții la p. 20; o dau după p. 21, unde aceeași filă e citată întreagă. Pentru moartea tatălui: Niculescu, p. 20, fără trimitere; Declarația 1945: „La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată” (după Grozăviile, p. 847). ↩
7. Pentru liceu și internat: Niculescu, pp. 17 și 20; Zoe Daian, în Petrașciuc, p. 11. Pentru înclinația spre religie și cartea lui Kant: Niculescu, p. 21, care citează ACNSAS, P 013928, f. 17; Declarația 1945, după Grozăviile, p. 847. ↩
8. Niculescu, p. 23, care citează ACNSAS, I 002637, vol. II, f. 33. ↩
9. Pentru absolvire: Niculescu, p. 23; Petrașciuc, „Repere biografice”, p. 87; preotul Nicolae Streza, în Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Colecția „Ortopraxia”, Făgăraș, 2008 (mai departe: Alte mărturii), p. 17. „Șef de promoție”: Niculescu, p. 23. Pentru aviație: Declarația 1945, după Grozăviile, p. 847. ↩
10. Pentru intrarea la Academie: Niculescu, p. 24; Declarația 1945: „Eram și bursier” (după Grozăviile, p. 848). Cererea lui de înscriere, din 22 august 1929, cu un certificat de paupertate printre actele anexate, e în AMA, dosar III-294-1929, nr. 7565/23 august 1929, după Pomană, p. 108. Pentru bursele mitropolitului: Pomană, p. 107: mitropolitul „alegea an de an pe tinerii cel mai bine pregătiți – fie dintre absolvenții Academiei, fie dintre licențiații Facultăților de Teologie din Cernăuți și București – și îi trimitea cu bursă la cursuri de specializare peste hotare”. ↩
11. Pentru Stăniloae și limba greacă: Pomană, p. 111: al doilea an de studii a fost „anul în care a avut și primele ore de limba greacă cu tânărul Prof. Dumitru Stăniloae”, după Anuarul Academiei Teologice „Andreiana” din Sibiu, VII, 1930–1931, pp. 101 și 106; vezi și Pomană, p. 107, cu lista profesorilor. Pentru anii de studiu: Niculescu, pp. 24 și 35; Petrașciuc, „Repere biografice”, p. 87; Nicolae Streza, în Alte mărturii, p. 17. ↩
12. Pentru cererile de a rămâne în internat: Cererea din 12 decembrie 1929: AMA, dosar III-696-1929, nr. 10790/12 decembrie 1929, după Pomană, p. 110; pentru cererile din anii următori, Pomană, p. 110, iar pentru încuviințarea mitropolitului de a sta gratuit în internat, AMA, dosar IV-60-1931, nr. 4496/20 martie 1931, după Pomană, p. 112. Bodogae scria că vacanțele „le petrecea adeseori la o rudenie a sa”, iar Pomană adaugă că din documentele AMA reiese că le petrecea „în general, în internatul Academiei” (Pomană, p. 113). Pentru vânzarea casei: Declarația 1945, după Grozăviile, p. 848: „În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile.” Niculescu (p. 24) pune vânzarea la intrarea în Teologie. ↩
13. Cererea din mai 1931 („trebuie să lucrez la biblioteca «Astra» pentru a-mi câștiga ceva bani; fiind orfan, n-are cine-mi trimite, nici cine mă îngriji”; „trebuie să copiez câteva manuscripte ale Dlui profesor G. Caragheorghevici la limbile slave, pentru a-mi acoperi cheltuielile cu cărțile, la anul viitor”): AMA, dosar IV-60-1931, nr. 4496/23 mai 1931, după Pomană, pp. 111–112. Însemnarea din 18 iunie 1931 („prezintă spre plată notă de Lei 1400 drept onorar pentru aranjat. fișelor în biblioteca centrală”): Registrul Indici Astra – 1931, nr. 1756, la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale, după Pomană, p. 112, n. 22. Nota semnată de Boca nu se mai păstrează (Pomană, ibid.). ↩
14. Pentru scrisoarea către mitropolit: Scrisoare din București, 5 decembrie 1933, pe când era în primul an la Academia de Arte Frumoase, AMA, fond Corespondență Nicolae Bălan, f. nenum., după Pomană, p. 115 (cu reproducerea fragmentului la p. 119). Pentru Bodogae: Teodor Bodogae, „În amintirea părintelui Arsenie”, Telegraful Român, nr. 2–4, 1990, p. 4, citit pe scanul paginii reprodus de Sibiu Independent, 1 decembrie 2025 (https://sibiuindependent.ro/2025/12/01/primul-articol-aparut-in-presa-despre-parintele-arsenie-dupa-revolutia-din-1989-o-marturie-discreta-si-esentiala-semnata-de-pr-prof-teodor-bodogae/). Fragmentul e tipărit și în Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca, ed. Ioan Cișmileanu, Colecția „Ortopraxia” 13, Agaton, Făgăraș, 2005, ediție revizuită (mai departe: Noi mărturii), p. 11. ↩ ↩
15. Declarația 1945, după Grozăviile, p. 848. ↩
16. Pentru declarația din 1955: Niculescu, p. 35, care citează ACNSAS, P 001659, ff. 34–36, și I 002637, vol. II, f. 34. Pentru despărțirea de mamă: Declarația 1945, după Grozăviile, p. 848. ↩
17. Declarația 1945, după Grozăviile, p. 848. ↩
18. Pentru voință și pentru Eliade: Niculescu, pp. 29 și 33–34, care citează ACNSAS, P 013928, ff. 17–18. Pentru studiile lui Eliade: Niculescu, p. 34, cu lista articolelor lui Eliade din Revista de filosofie și din Gândirea, din anii 1929–1931. ↩
19. Dorin-Zosim Oancea, curs la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, 4 martie 2014 (minutele 30’40″–36’23”), după Părinții îl dezvăluie pe Părintele Arsenie Boca, compilație fără autor și fără date de editare, PDF publicat în 2016 pe blogul „Adevărul despre Părintele Arsenie Boca” (888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com) (mai departe: Părinții îl dezvăluie; pagina tipărită e aceeași cu pagina PDF), p. 73. Oancea pune întâmplarea „prin 1928”; Boca a intrat la Academie în 1929, așa că anul e aproximativ. ↩
20. Pentru poreclă: Niculescu, pp. 31 și 35. Autoarea trimite la ACNSAS, I 002637, vol. I, f. 123. Legătura cu fachirul „Dr. King” o face autoarea. Pentru nota despre fachirism: Niculescu, p. 34, care citează ACNSAS, P 013928, f. 6. ↩
21. Pomană, p. 114: „Boca Zian-Vălean și Popa Elisaveta, sub coordonarea Pr. Prof. Dumitru Stăniloae”. Adresa Rectoratului către mitropolit din 22 iunie 1933, cu titlurile lucrărilor și examenul fixat pe 26 iunie 1933: AMA, dosar III-225-1933, nr. 6193/22 iunie 1933, după Pomană, p. 114; tot acolo, Anuarul Academiei Teologice „Andreiana” din Sibiu, IX, 1932–1933, pp. 110–111, și „Licențiații Academiei Andreiane din Sibiu”, Telegraful Român, nr. 55, 15 iulie 1933, p. 3. Dintre cei 24 de studenți din anul al IV-lea, trei erau înscriși la licență; după Telegraful Român, ceilalți au dat examenul de calificație preoțească. Că lucrarea nu se mai păstrează o spune Pomană, p. 114, n. 32. Titlul lucrării îl dă și Boca, în declarația din 1945 (ACNSAS, P 013928, f. 18, după Pomană, p. 113). ↩
22. Declarația 1945, după Grozăviile, p. 868. Petrașciuc, „Repere biografice”, p. 87, dă bursa „la recomandarea profesorului Nicolae Popovici”; vezi și Nicolae Streza, în Alte mărturii, p. 17, și Niculescu, pp. 35–36. ↩
23. Pentru Rainer: Declarația 1945 („La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor și grevelor studențești”), după Grozăviile, p. 868; Petrașciuc, „Repere biografice”, p. 87; Nicolae Streza, în Alte mărturii, p. 17; Niculescu, pp. 39–40. Pentru Crainic: Petrașciuc, „Repere biografice”, p. 87; Nicolae Streza, în Alte mărturii, p. 17; Niculescu, pp. 39–40. ↩
24. Niculescu, p. 36 (internatul de la Radu Vodă, fără trimitere) și p. 38, care trimite la Lidia Stăniloae Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, ed. a II-a, Humanitas, București, 2010, p. 140. După Niculescu, apropiații lui Gheorghe Stăniloae îi spuneau „Babu”; Lidia Stăniloae scrie că porecla i-a dat-o Zian (după Părinții îl dezvăluie, p. 24, unde pagina cărții ei nu e dată). ↩
25. Pentru „Școala mă absorbea total”: Niculescu, p. 39, care citează ACNSAS, P 013928, ff. 17–21 (în carte: „P 0013928”). În textul publicat de Stoenescu: „Școala mă absorbea total și n-aveam vreme de pierdut” (Grozăviile, p. 868). Pentru traducerea Scării: Declarația 1945, după Grozăviile, p. 869. ↩
26. Niculescu, p. 45, care citează ACNSAS, I 002637, ff. 33–35. Din declarație reiese că funeraliile au fost la București, în Piața Gării de Nord. Cele trei întâlniri cu Codreanu, după aceeași declarație: în curtea casei generalului Cantacuzino din strada Gutenberg, la un discurs ținut legionarilor; la jurământul legionarilor pentru cei doi căzuți, Moța și Marin; la funeralii (Niculescu, p. 45). Pentru Codreanu, „comandantul legionarilor și al Gărzii de Fier”: Niculescu, p. 37. Declarația e preluată: originalul, la ACNSAS, I 002637, ff. 33–35, nu l-am văzut. ↩
27. Niculescu, p. 58, care citează ACNSAS, I 002637, vol. II, ff. 310–311. ↩
28. Pentru „complet în afară”: Declarația 1945, după Grozăviile, p. 868. Pentru Vulpescu și Steinberg: Declarația 1945, după Grozăviile, p. 869. ↩
29. Declarația 1945, după Grozăviile, p. 869. ↩
30. Adrian Nicolae Petcu, „Părintele Arsenie Boca (o biografie documentară) I”, Tabor, XVII, nr. 2, februarie 2023, pp. 5–35 (mai departe: Petcu 2023, I), p. 10, cu trimitere la AMA, dosar I-200-1936, f. nenum. Petcu e un autor favorabil lui Boca; de la el iau doar trimiterile. Documentul nu l-am văzut. Aceeași zi o dă Petrașciuc, „Repere biografice”, p. 87, și pune în 1935 hirotesia lui ca citeț și ipodiacon; Niculescu, p. 44, fără trimitere pentru zi, pune hirotonia la Sâmbăta. Ziua de 29 septembrie 1935: Adrian Nicolae Petcu, „Părintele Arsenie Boca în percepția poliției politice din România”, în CNSAS, Arhivele Securității, Nemira, București, 2004, nota 74 (citit în republicarea de pe marturisitorii.ro, 29 septembrie 2014, fără paginația cărții), o pune pe 29 septembrie 1935, după Mircea Păcurariu, Istoria Mănăstirii Prislop, Arad, 1986, p. 158. ↩
31. Pentru Sâmbăta de Sus: Niculescu, p. 44; Nicolae Streza, în Alte mărturii, p. 18 („mănăstirea Brâncoveanu, rectitorită de mitropolitul Nicolae Bălan”). Pentru gândul mitropolitului: Pr. Ioan Gînscă, Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX. O sinteză a gândirii părintelui Arsenie în 800 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-85376-5-7, citit în ediția electronică „v. 1.0”, care reproduce pagina de titlu (mai departe: Gînscă). Paginația acestei ediții electronice se potrivește cu propriul ei cuprins și pune Recomandarea la p. 3, după pagina de titlu, așa că pare să urmeze cartea tipărită; nu a fost confruntată cu un exemplar tipărit. Aici: p. 12: mitropolitul „voia să aibă acolo numai absolvenți de Teologie”. În articolul din 1943 citat mai jos, Stăniloae scrie despre „gândul Î.P.S. Mitropolit Nicolae” de a începe, prin restaurarea mănăstirii, „o refacere generală a duhului călugăresc ortodox” (Gînscă, p. 17). Niculescu, p. 44, adaugă că un diacon ca Boca „se potrivește de minune acestui proiect”; e interpretarea autoarei. ↩
32. Niculescu, pp. 43–44, care citează declarația lui Crainic din ACNSAS, I 002637, vol. II, f. 85. ↩
33. Pentru plecarea la Athos și pașaport: Declarația 1945, după Grozăviile, p. 869. Pentru încuviințări: Niculescu, p. 47, care citează ACNSAS, P 013928, f. 20; Declarația 1945, după Grozăviile, p. 869, unde se adaugă încuviințarea „celor două guverne: român și grec”. ↩
34. Declarația 1945, după Grozăviile, p. 869. ↩
35. Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie – „Omul îmbrăcat cu haină de in” și „Îngerul cu cădelnița de aur”, Charisma, Deva, ed. a II-a, 2009 (mai departe: Stoenescu 2009), p. 9. Am citit pagina pe o scanare a cărții, care nu are pagina cu datele ediției; editura și anul le dau după studiul Înșelarea Părintelui Arsenie Boca și falsele lui minuni – în lumina Sfinților Părinți, același blog, 2016 (mai departe: Înșelarea; pagina tipărită e aceeași cu pagina PDF), p. 42, n. 46. Stoenescu descrie caietul ca pe „un volum nepaginat, scris de mână, legat în coperți tari și purtând două peceți în limba greacă ale sfântului Munte Athos și trei ale sfintei Mânăstiri Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus”. Cele trei cărți ale lui Stoenescu despre Boca și referatul lui despre ele, prezentat la ședința comisiei de canonizare de la Prislop din 31 octombrie 2016: basilica.ro, „Mănăstirea Prislop: Întrunirea comisiei de canonizare a părintelui Arsenie Boca”, 2 noiembrie 2016. Despre Episcopia Daciei Felix: doxologia.ro, „Episcopia Dacia Felix (Serbia)”. ↩
36. Pentru Streza: Nicolae Zian Streza, Catisme ale Părintelui Arsenie Boca pe Muntele Athos, Ed. „Credința strămoșească”, 2008 (mai departe: Streza, Catisme), pp. 16–21, după Părinții îl dezvăluie, p. 92. Documentele de arhivă nu au cotă. Pentru anul dat de Patriarhie și de biografia din 2018: basilica.ro: „în primăvara anului 1939, l-a fost trimis în Sfântul Munte Athos”; Petrașciuc, „Repere biografice”, p. 87 (1939); Niculescu, pp. 48 și 50 (martie–8 iunie 1938, fără trimitere; datele vin din declarația din 1945). ↩
37. Petcu 2023, I, pp. 8–9, cu trimitere la AMA, dosar III-728-1938, f. nenum.: scrisoarea mitropolitului către Sfânta Chinotită din 18 noiembrie 1938, acordul din ianuarie 1939 și scrisoarea lui Boca din 14 iunie 1939. Documentele nu le-am văzut. Petcu scrie că Boca a stat în Sfântul Munte până la 8 iunie 1939, luând ziua din declarația din 1945. ↩
38. Pentru chilia Sfântul Ipatie: basilica.ro. Pentru Serafim Popescu: Mărgăritare, pp. 2–3: „unul dintre primii vieţuitori, împreună cu Părintele Arsenie Boca, ai Sfintei Mănăstiri Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. A fost stareţ între anii 1949 – 1955”. ↩
39. Stoenescu 2009, p. 9. ↩
40. Pentru Antipa Dinescu: Streza, Catisme, pp. 16–21, după Părinții îl dezvăluie, p. 92: chilia în care „locuiau vreo patru călugări români, în frunte cu Părintele schimonah, Antipa Dinescu”; stăreția de la Prodromu; „Când în 1939 diaconul Zian Boca merge la Athos, Părintele Antipa era de 80 de ani.” Pentru Teodosie Domnariu, basilica.ro. Pentru viața publicată de Patriarhie: basilica.ro. ↩
41. Pentru locul convorbirii: Streza, Catisme, pp. 43–44 și 181, după Părinții îl dezvăluie, pp. 92–93, și Înșelarea, p. 472, unde se găsește și precizarea lui Streza: „această discuție a avut loc chiar în București, în casa de pe strada Doctor Toma Petrini, în care locuia Părintele Arsenie”. Pentru planul „pe trei palete”: Streza, Catisme, pp. 43–44 și 181, după Părinții îl dezvăluie, p. 93. Înșelarea dă același pasaj o dată la p. 181 a cărții lui Streza (p. 34), altă dată la pp. 43–44 (p. 173). ↩
42. Stăniloae, prefața la Filocalia, vol. I, ed. a II-a, 1947, după Părinții îl dezvăluie, p. 5. Fraza dinainte îl numește pe „P. C. Păr. Ieromonah Serafim Popescu, de la Mânăstirea Brâncoveanu”. ↩
43. Pentru Chișinău: Declarația 1945, după Grozăviile, p. 869. Niculescu, p. 56, scrie, fără trimitere, că mitropolitul l-a trimis la atelierele de pictură bisericească din Chișinău. Pentru Chișinău, în octombrie–decembrie 1939: Petcu 2023, I, p. 9, cu trimitere la AMA, dosar III-728-1938, f. nenum. Pentru atelierul de la Sâmbăta: Adrian Nicolae Petcu, „Părintele Arsenie Boca (o biografie documentară) II”, Tabor, XVII, nr. 3, martie 2023, pp. 5–33 (mai departe: Petcu 2023, II), p. 24, cu trimitere la AMA, dosar III-124-1940, f. nenum. Documentele nu le-am văzut. ↩
44. Semințe duhovnicești. Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Lumea Credinței, București, 2009, p. 72, după Niculescu, p. 57. Niculescu pune întâmplarea în gara din Chișinău, pe când Boca aștepta trenul de București. ↩
45. basilica.ro: „Cu o zi înainte de începerea celui de al Doilea Război Mondial, pe 31 august 1939, în gară, «privind peste hărmălaia lumii», L-a văzut pe Mântuitorul «cu niște ochi de o frumusețe divină și cu o infinită durere».” ↩
46. Declarația 1945, după Grozăviile, p. 869. ↩
47. Pentru Revista Teologică: Grigorie T. Marcu, în Revista Teologică, nr. 9–10, septembrie–octombrie 1940, pp. 524–525, după Gînscă, p. 14. Gînscă dă și ziua, 3 mai 1940, și mai transcrie un articol din Telegraful Român, 12 mai 1940, p. 6, despre aceeași slujbă „în ziua mare, «Vinerea» din Săptămâna Învierii Domnului, «Isvorul tămăduirii»” (p. 15; textul întreg al articolului, în Anexa II, pp. 242–243). Ziua de 3 mai 1940 o dă și basilica.ro, „34 de ani de la plecarea în veșnicie a părintelui Arsenie Boca”, 28 noiembrie 2023. Facsimilele publicațiilor nu le-am văzut. Pentru Gînscă: Gînscă, pp. 3–4, unde e recomandarea arhimandritului Teofil Părăian. Părăian scrie că autorul „a făcut această lucrare ca proiect de teză de licență în teologie” și că el l-a îndemnat „s-o tipărească”. Anul susținerii nu-l dă. ↩
48. Stoenescu 2009, p. 9. ↩
49. Petcu 2023, I, p. 10, cu trimitere la AMA, dosar I-200-1936, f. nenum., la registrul de hirotonii și la registrul de tunderi în monahism al Mănăstirii Brâncoveanu, f. 1. Documentele nu le-am văzut. ↩
50. Niculescu, p. 53, care citează ACNSAS, P 013928, f. 18. Prin „vorbire” Boca înțelege aici vorba multă, nu vorbirea ca atare: în textul declarației publicat de Daniil Stoenescu cuvântul este „vorbăria” („Vorbăria mi-a fost urâtă de când mă știu. Chiar numele călugăresc mi l-am ales…”, după Grozăviile, p. 845). ↩
51. Pentru primul an la Sâmbăta: Declarația 1945, după Grozăviile, p. 869. Pentru Serafim Popescu: Declarația 1945, după Grozăviile, p. 869. Niculescu, p. 59, spune, fără trimitere, că Serafim Popescu i s-a alăturat curând. ↩
52. Niculescu, p. 62, care citează ACNSAS, P 013928, ff. 20–21. În textul publicat de Stoenescu: „m-am trezit să fac duhovnicie” (Grozăviile, p. 869). ↩
53. Paulin Lecca, Jurnal duhovnicesc, ed. Ioan Gându, Studion, Bacău, 2013 (mai departe: Lecca), pp. 109–110, după Părinții îl dezvăluie, pp. 45–46. Lecca îl numește pe Mladin „fostul meu coleg de facultate și actualul Mitropolit”, așa că pasajul pare scris pe când Mladin era mitropolit al Ardealului: ales „în iunie 1967”, a păstorit „până în 1981” (basilica.ro, „1 iunie 1986 – A trecut la cele veșnice la Mănăstirea Sâmbăta de Sus Mitropolitul Ardealului Nicolae Mladin”, 1 iunie 2013). Anul tipăririi, 2013, nu e anul scrierii. ↩
54. Gînscă, p. 12: „Mănăstirea a început cu trei oameni mari” (Teofil Părăian), adică Boca, Nicolae Mladin și, din 1940, Serafim Popescu. ↩
55. Pentru ziua hirotoniei: Nicolae Streza, în Alte mărturii, p. 18; basilica.ro: „în ziua de 10 aprilie 1942, s-a învrednicit a primi și harul preoției”. „Reperele biografice” dau anul 1942 și adaugă că a fost numit atunci stareț la Sâmbăta (Petrașciuc, p. 87). Niculescu descrie, fără trimitere, o hirotonie întru ieromonah încă din 1939 (p. 55), ceea ce nu se potrivește cu declarația din 1945 a lui Boca. Pentru Telegraful Român: „Praznicul duhovnicesc de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus”, Telegraful Român, 12 aprilie 1942, p. 4, după Gînscă, p. 16. ↩
56. Nicolae Streza, în Alte mărturii, p. 16. ↩
57. Antonie Plămădeală, Rugul aprins, Arhiepiscopia Sibiului, Sibiu, 2002, citat după ediția electronică Apologeticum, 2006 (mai departe: Plămădeală), p. 57. ↩
58. Paraschiva Anghel, în Alte mărturii, p. 80. ↩
59. Dumitru Stăniloae, „Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu”, Telegraful Român, 8 august 1943, pp. 1–2, după Gînscă, pp. 16–19 (trimiterea la ziar: p. 19, n. 22). Originalul ziarului nu l-am văzut. Tot acolo Stăniloae scrie că predica de la Sâmbăta „are ca obiect principal combaterea păcatului prin trezirea gândului la prezența vie a lui Hristos” (p. 18). Gînscă mai dă, după Romulus Neag, „Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis”, Gândirea, serie nouă, VI, nr. 5–6, 1997, p. 29, cuvintele pe care Petru Boldor, colegul de bancă al lui Boca de la liceul din Brad, spune că i le-a auzit lui Stăniloae la Sâmbăta: „Părintele Arsenie e un fenomen unic în istoria monahismului românesc” (Gînscă, p. 19). ↩
60. Nicolae Streza, în Alte mărturii, pp. 18–19. Chilia avea, după el, o masă cu o Biblie, o cruce și alte cărți, un dulap și un cuier, dar nu avea sobă. ↩
61. Pentru cartea Lidiei Stăniloae: Lidia Stăniloae Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, ed. a II-a, Humanitas, București, 2010. O citez după culegerea Părinții îl dezvăluie, care nu dă paginile cărții. Pentru cele spuse de ea: Lidia Stăniloae Ionescu, op. cit., după Părinții îl dezvăluie, p. 26. Vlădeni, satul natal al lui Dumitru Stăniloae, în județul Brașov: salutfagaras.ro, „S-au împlinit 118 ani de la nașterea părintelui Dumitru Stăniloae, originar din Vlădeni”. ↩
62. Lidia Stăniloae Ionescu, op. cit., după Părinții îl dezvăluie, pp. 26–27. ↩
63. Pentru Crainic: Niculescu, p. 67, care citează ACNSAS, I 002637, vol. II, f. 85. Pentru Bodogae: Teodor Bodogae, „În amintirea părintelui Arsenie”, Telegraful Român, nr. 2–4, 1990, p. 4, citit pe scanul paginii (vezi nota 14); articolul e transcris și de Gînscă, pp. 9–11. Noi mărturii tipărește din el doar două fragmente, fără rezerva despre metodă și fără rugăciunea de la sfârșit. ↩
64. Niculescu, p. 68, care citează ACNSAS, I 002637, vol. II, ff. 311–313. ↩
65. Niculescu, p. 67, care citează ACNSAS, I 002637, vol. I, f. 123. Niculescu trimite la aceeași filă și pentru porecla „Dr. Konig”. Fiindcă e aceeași filă, însemnarea s-ar putea referi la anii de studenție, nu la Sâmbăta; de văzut în dosar. ↩
66. Pentru ascunderea lui Crainic: Niculescu, pp. 75–76, fără trimitere. Pentru memoriile lui: Nichifor Crainic, Memorii. Pribeag în țara mea, Muzeul Literaturii Române, București, 1996, după Niculescu, p. 75. Niculescu nu dă pagina acestui pasaj; nota ei de la pagina următoare trimite la p. 45 a memoriilor. ↩
67. Niculescu, p. 76, care citează ACNSAS, I 002637, vol. II, f. 90. ↩
68. Stăniloae, prefața la Filocalia, vol. I, ed. a II-a, 1947, pp. XI–XII, după Părinții îl dezvăluie, p. 5. ↩
69. Pentru volumul al doilea: Stăniloae, prefața la Filocalia, vol. II, după Părinții îl dezvăluie, p. 5, care citează o ediție electronică a volumului. Pentru volumul al patrulea: Stăniloae, prefața la Filocalia, vol. IV, Sibiu, 1948, pp. V–VII, după Părinții îl dezvăluie, p. 9. ↩
70. Pentru dictare și traducere: Lidia Stăniloae Ionescu, op. cit., după Părinții îl dezvăluie, pp. 23–24. Pentru avertismentul lui Stăniloae: Lidia Stăniloae Ionescu, op. cit., după Părinții îl dezvăluie, p. 24. ↩
71. Plămădeală, p. 58. ↩
72. Pentru Velicu: Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice, vol. I (1945–1947), ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2004 (mai departe: Velicu I), p. 217, în însemnarea din 20 februarie 1947. Pentru drumul de la Râmnicu Vâlcea: Petrașciuc, „Repere biografice”, p. 87. ↩
73. Lecca, după Părinții îl dezvăluie, p. 46. Lecca nu dă anul. Întâmplarea o povestește în convorbirea cu Mladin de la Sâmbăta, pe când Boca era încă acolo: Boca îi tot cerea, scrie Lecca, să-și ia licența „ca să mă închinoviez la Sâmbăta” (p. 45). Contextul arată o întâmplare dinainte de toamna lui 1948, când Boca a plecat la Prislop. Lecca scrie că la Govora l-au oprit „milițienii” și l-au dus „la «Miliție»”. Direcția Generală a Miliției a fost înființată abia la 23 ianuarie 1949, prin Decretul nr. 25 (sri.ro, „Momente-cheie”), iar pasajul e scris după 1967 (vezi nota despre convorbirea cu Mladin): cuvântul e al celui care scrie, nu o dată a întâmplării. Niculescu, pp. 67–68, citând aceeași pagină a jurnalului (p. 110), scrie că plicul i-a fost dat lui Mladin și că acesta a descoperit cărțile. ↩
74. Niculescu, p. 10. ↩
75. Pentru scrisoare și proveniența ei: Scrisoarea e semnată „Arsenie” și datată „18. II. ’46”. O cunosc din Înșelarea, pp. 177–181, care o citează după culegerea „O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca din 12 cărți”, pp. 431–433, un PDF publicat în 2012 pe invitatielaortodoxie.files.wordpress.com. Nu știu încă în ce carte tipărită a apărut întâi, nici unde se păstrează originalul. Pentru citatele din scrisoare: Înșelarea, pp. 177–180. ↩
76. Broșura Arhiepiscopiei Argeșului, Ieromonahul Arsenie Boca între adevăr și legendă (mai departe: broșura de la Argeș), p. 5, îl pomenește pe „Părintele Iosif Trifa, de la Sibiu, cel cu Oastea Domnului”. ↩
77. Nicolae Streza, în Alte mărturii, p. 19. ↩
78. Lidia Stăniloae Ionescu, op. cit., după Părinții îl dezvăluie, p. 27. ↩
79. Pentru declarația din 1955: Procesul-verbal de interogatoriu din 5 octombrie 1955, după Vasile Manea, Părintele Arsenie Boca – obiectivul „Bratu”, Patmos, Cluj-Napoca, 2009, citat în studiul Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și Părintele Arsenie Boca – o relație demitizată, p. 38, după un articol de pe ziaristionline.ro (13 septembrie 2015). Cota dată acolo: „Dosar Informativ 2637 (VOL I)”, fără filă. Pentru data întâlnirii: Niculescu, p. 77, care citează pentru amintirea lui Crainic ACNSAS, I 002637, vol. II, f. 88. ↩
80. Plămădeală, p. 57. ↩
81. Fl. Ghițescu, în Alte mărturii, p. 107. ↩
82. Nicolae Streza, în Alte mărturii, p. 18; despre tipărirea cărții, Niculescu, p. 88. ↩
83. Pentru conferința interzisă: Velicu I, p. 216. Pentru judecata lui Velicu: Velicu I, pp. 216–217. Fraza de la sfârșit continuă: „…care, având în vedere postura lui, felul lui de a se prezenta, conjugat cu prezența în juru-i a grupului de femei, amintește atitudini vechi, istorice, experiențe triste în Biserica rusă”. În aceeași însemnare, Velicu îl numește „arhimandritul Arsenie Boca din Sibiu” și îi dă „vreo 45 de ani” (p. 216); avea 36. ↩
84. Pentru Julieta: Niculescu, pp. 90–91, care citează declarația Julietei Constantinescu din ACNSAS, P 001659, vol. III, f. 13. Colegul era tot student la Teologie, cu un an mai mare. Pentru Bordașiu la Sâmbăta: Că Bordașiu și Julieta erau printre studenții teologi din București veniți la Sâmbăta în iulie–august 1947: Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise”, citat în Grozăviile, p. 898, cu trimitere la ACNSAS, fond Penal, dosar 1659, vol. I, f. 157 (dosarul Julietei). Că îl cercetau pe Boca la Sâmbăta „în vacanțele de vară”: Petcu 2023, II, p. 8. Tatăl lui, Gheorghe Bordașiu, era preot în Bihor; Boca îl numește „preot în comuna Tihiaga Raion Oradea” într-o declarație din 1955 (ACNSAS, P 001659, vol. IV, ff. 13–16, după Duțu, în Grozăviile, p. 898; Niculescu, pp. 110–111, citează aceeași declarație). Satul natal, Sabolciu, îl dă Niculescu, p. 100. Pentru urmărirea și arestarea lui Bordașiu: Petcu 2023, II, p. 8, care trimite la ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 2, ff. 335–352: arestat la 18 iulie 1955, „după ce vreme de șase ani reușise să se sustragă organelor de represiune”. Niculescu, p. 112, scrie că fusese condamnat în contumacie la 20 de ani de muncă silnică. Bordașiu a murit în noiembrie 2018 (basilica.ro, „Pr. Nicolae Bordașiu a trecut la cele veșnice”). ↩
85. Pentru întâmplarea de la iaz: Niculescu, p. 92, care citează ACNSAS, I 002637, vol. I, f. 124. Tot după notă, la masă erau Boca, Serafim Popescu, Dumitru Stăniloae, Zorica Lațcu, un general din București și alți vizitatori, iar Stăniloae ar fi spus despre fată: „O exaltată!”. Niculescu pune întâmplarea în 1947 (p. 99). Pentru vorbele despre Julieta: Niculescu, p. 92, după aceeași filă (ACNSAS, I 002637, vol. I, f. 124). ↩
86. Pentru drumul la București: Niculescu, pp. 100–101, fără trimitere. Ea pune întâmplarea tot în 1947. Trăsura, scrie ea, era pusă la dispoziția mănăstirii de mitropolitul Bălan. Pentru călugărie și stăreție: Niculescu, pp. 90–91, care citează ACNSAS, I 203645, vol. I, f. 1; pentru călugărie, pe 6 august 1950, Niculescu, p. 118. Stareță la Prislop o arată declarația lui Paulin Lecca din 1958: „actuală stareță din Prislop” (după Grozăviile, p. 886). ↩
87. Pentru Techirghiol: Plămădeală, p. 42: „părintele Arsenie Papacioc care acum e la Schitul Techirghiol”. Pentru convorbirea de la Sihăstria: Convorbirea de la mănăstirea Sihăstria din 1996, cu arhimandriții Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan, Arsenie Papacioc și alții, după înregistrarea pusă pe internet (https://www.youtube.com/watch?v=w9AAI9iwvkM; aceeași convorbire, mai lungă, la https://www.youtube.com/watch?v=pVenPJIVm6I, 16 decembrie 2020, minutele 1:43 și 2:17), transcrisă în Grozăviile, pp. 165–166. La ascultarea înregistrării mai lungi s-au deslușit „Mult m-am folosit de… Serafim” (minutul 1:43) și „niște ochi albaștri, puternici… la mine” (2:17). Cuvintele „nu de Arsenie”, „vezi de treabă, domnule” și „eram băiat citit” nu s-au deslușit și rămân după transcrierea din Grozăviile. Grozăviile pune convorbirea în 1996; părintele Antim Gâdioi, într-o altă înregistrare, spune 2001. Niculescu, p. 205, pomenește înregistrarea, care „circulă pe internet sub titlul Despre rătăcirile Părintelui Arsenie Boca”. Papacioc îl numește pe Serafim Popescu „stareț”, deși acesta a fost stareț din 1949, după plecarea lui Boca. Anul vizitei lui Papacioc nu-l dă. ↩
88. Aceeași convorbire: înregistrarea pVenPJIVm6I, minutele 5:08–5:50; Grozăviile, pp. 921 și 924–925. La ascultarea înregistrării s-au deslușit „Se duce și Julieta la Sâmbăta”, căderea în iaz („putea să se înece”) și „era lume multă”. Răspunsul „a simulat”, după întrebarea părintelui Ioanichie, nu s-a deslușit și rămâne după transcrierea din Grozăviile. Papacioc nu spune că a fost de față și nici de la cine știe întâmplarea. ↩
89. Aceeași convorbire de la Sihăstria: înregistrarea pVenPJIVm6I, în jurul minutului 6:00; Grozăviile, pp. 921 și 925. La ascultarea înregistrării s-au deslușit „mare intimitate” și „plecau în pădure împreună”. ↩
90. Lecca, după Părinții îl dezvăluie, p. 41. Că „fratele Victor” din jurnal e Lecca însuși se vede din ce scrie el îndată după aceea. O spune și Stelian Gombos, într-un text reprodus în aceeași culegere, p. 33. Mănăstirea Frăsinei ține de Arhiepiscopia Râmnicului, în județul Vâlcea (frasinei.arhiepiscopiaramnicului.ro). ↩
91. Lecca, după Părinții îl dezvăluie, pp. 42–44. Reperele: Lecca o cunoaște pe fată la mănăstirea Antim din București, „spre primăvară”, după ce monseniorul Ghica „în 1947, se afla în București”; în transă, fata spune că „va veni Patriarhul Alexei al Moscovei la noi în țară, deși noi știam acest lucru”, și „anunță” că regele Mihai va fi alungat din țară, „eveniment pe care deja îl aflasem” (p. 44). Vizita patriarhului e dată ca viitoare, iar alungarea regelui ca deja aflată; reperele nu permit o datare sigură. Locul nu e numit: Lecca scrie doar că a mers „la părintele Arsenie, viețuitor la o mănăstire din nordul țării”. ↩
92. Petrașciuc, „Repere biografice”, pp. 87–88, cu trimitere la George Enache, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Partener, Galați, 2009. ↩
93. Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în anii regimului comunist. Însemnări zilnice, vol. II (1948–1959), ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu și Șerban Marin, București, 2005, p. 94, în însemnarea începută la 23 iulie 1948. Velicu nu-i dă numele de familie. ↩
94. Niculescu, pp. 101–103, fără trimitere pentru locurile anchetei. ↩
95. Pentru postul de control: Niculescu, p. 102, care citează ACNSAS, I 002637, vol. II, ff. 124–126. Pentru îndemnul de a lăsa armele: Niculescu, p. 63, care citează ACNSAS, P 013928, f. 39. Aceeași formulă apare și la p. 102, cu trimitere la I 002637, vol. II, ff. 124–126. ↩
96. Declarația lui Paulin Lecca din 18 iulie 1958, ACNSAS, dosarul nr. 5101, după Florian Bichir, Romeo Petrașciuc, Raluca Toderel, Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității. Anchetele, canalul și persecuția. Opis de documente, vol. II, Agnos, 2014, pp. 490 și 506, citată în Grozăviile, pp. 886–887. Volumul nu l-am văzut. În aceeași declarație, Lecca spune că venise la Sâmbăta după ce ieșise din închisoarea militară de la Timișoara. ↩
97. Plămădeală, pp. 33 și 51. Aurelia Tinca, care lucra la bucătăria mănăstirii, spune că „Mitropolitul Bălan l-a trimis la Prislop, unde mănăstirea era părăsită” (Petrașciuc, p. 86). ↩
98. Pentru mutarea la Prislop: Niculescu, p. 104; decizia ministerului e fără trimitere, iar nota e citată după ACNSAS, P 13928, f. 46. Luna plecării, noiembrie 1948, o dau „Reperele biografice” (Petrașciuc, p. 88). Pentru viața publicată de Patriarhie: basilica.ro: „Cuviosul Arsenie a fost trimis, în toamna anului 1948, să refacă Mănăstirea Prislop de lângă Hațeg”. ↩