În ziua Adormirii Maicii Domnului din anul 1959, într-o chilie a Schitului Nou din Muntele Athos, s-a săvârșit un monah grec cu numele Iosif, căruia cei din jurul lui îi ziceau Isihastul. Petrecuse treizeci și opt de ani în locurile cele mai aspre ale Athosului și lăsa în urmă o obște mică, în care niciun ucenic nu era pe atunci egumen. În deceniile care au urmat, șase din cele douăzeci de mănăstiri athonite aveau să fie înnoite de ucenicii lui ori de ucenicii acestora.
Numele sub care a rămas cunoscut, Gheron Iosif, vine de la cuvântul grecesc γέρων, „bătrân”, dat în tradiția monahală răsăriteană unui părinte duhovnicesc încercat. În calendarul bisericesc a fost înscris ca Sfântul Cuvios Iosif Isihastul.
Cuvântul „școală” se folosește aici în înțelesul lui vechi, de filiație: nu o metodă nouă, ci un fel de a preda ceea ce fusese primit, de la bătrân la ucenic și mai departe.
Francisc din Lefkes
S-a născut în satul Lefkes din insula Paros, în Ciclade, la 12 februarie 1897, din părinții Gheorghios și Maria Kottis, și a primit la botez numele Francisc. Era unul dintre cei șapte copii ai casei. Tatăl i-a murit când era mic, iar sărăcia l-a scos devreme la muncă: a plecat la Pireu, unde a lucrat ca negustor pentru a-și ține familia, și a făcut și slujba militară în marină.
Pe la douăzeci și trei de ani a început să citească viețile sfinților, mai ales ale marilor nevoitori, iar citirea aceasta i-a schimbat rânduiala zilelor. A rupt logodna pe care o încheiase și a început să se pregătească singur pentru viața monahală, postind și rugându-se nopțile în împrejurimile Atenei, unde urca în munte și rămânea până în zori.
Ucenicia: Katunakia, 1921
A ajuns în Sfântul Munte în anul 1921, căutând un povățuitor care să-l învețe rugăciunea inimii. A umblat o vreme prin peșteri și schituri fără să găsească, apoi s-a oprit în obștea Cuviosului Daniil Katunakiotul, cunoscut în tot Athosul pentru dreapta socoteală.
Rânduiala acelei obști era măsurată, iar tânărul Francisc voia o nevoință mai strâmtă. Bătrânul Daniil a văzut că nu poate rămâne acolo, dar a văzut și primejdia: cine se nevoiește singur, fără povățuitor și fără împreună-nevoitor, cade lesne în înșelare. I-a spus, așadar, să lucreze deocamdată rugăciunea într-o peșteră depărtată și să vină din când în când la el pentru sfat, până i se va găsi un tovarăș.
Tovarășul a venit: monahul Arsenie, mai vârstnic cu unsprezece ani și tuns de mai multă vreme, care s-a supus totuși lui Francisc și a rămas până la sfârșit împreună-nevoitorul lui. Rămânea însă ceva de împlinit. În Athos, ca cineva să fie el însuși gheron, se cere să fi ascultat mai întâi de un gheron până la adormirea acestuia. Urmând sfatul Bătrânului Daniil, cei doi s-au făcut ucenicii a doi bătrâni smeriți din Katunakia, Iosif și Efrem.
Bătrânul Iosif a adormit la scurtă vreme. Bătrânul Efrem, rămas singur povățuitor, a văzut ce fel de nevoitor are lângă el și l-a tuns în monahism la 31 august 1925, în peștera Sfântului Atanasie Athonitul; i-a dat numele Iosif, după bătrânul care murise.
Aici se află cheia întregii vieți care urmează. Ascultarea pe care Bătrânul Iosif avea să o ceară mai târziu ucenicilor lui o primise el însuși, prin sfatul unui bătrân încercat și prin supunerea față de doi părinți necunoscuți lumii.
Pustia Schitului Sfântul Vasile
După adormirea Bătrânului Efrem, tânărul monah Iosif a rămas povățuitor de sine, iar el și Arsenie au urcat în părțile Schitului Sfântul Vasile, unde stânca este golașă și apa se cară de departe. Au trăit acolo ani de post, priveghere și rugăciune neîntreruptă, iar faima nevoinței lui a început să treacă dincolo de schit.
În acest răstimp s-a limpezit ceea ce avea să transmită mai departe. Rugăciunea minții nu se dobândește prin sârguință singură, ci se învață de la un povățuitor și se ține prin ascultare; cel ce se apucă de ea fără măsură și fără povățuire cade în închipuire. Tot atunci a venit la Athos fratele său după trup, Nicolae, care a fost tuns cu numele Atanasie.
Din aceeași perioadă vine și legătura cu monahul Efrem, cel cunoscut mai târziu ca Efrem Katunakiotul. Acesta a rămas în obștea propriului său bătrân, Nichifor, dar s-a legat duhovnicește de Bătrânul Iosif cu binecuvântarea aceluia. Legătura a fost de povățuire duhovnicească, nu de ascultare monahală în aceeași obște, iar deosebirea aceasta ține de rânduiala athonită și merită păstrată.
Obștea de la Mica Sfântă Ana
În anul 1938 Bătrânul Iosif s-a mutat cu cei dimpreună cu el la Schitul Mica Sfântă Ana, unde s-au așezat în peșteri și și-au ridicat singuri chiliile și un paraclis al Înaintemergătorului. Aici obștea a prins chip.
Nucleul ei a ajuns să fie alcătuit din cinci ucenici: Arsenie, împreună-nevoitorul de la început; Atanasie, fratele lui după trup; Iosif Cipriotul, viitorul bătrân al obștii de la Vatoped; Efrem, viitorul egumen al Mănăstirii Filotheu; și Haralambie, viitorul egumen al Mănăstirii Dionisiu.
Cipriotul a venit târziu. Intrase la începutul anului 1947 în Schitul Sfânta Ana și l-a întâlnit pe Bătrânul Iosif în vara aceluiași an. Cererea lui de a fi primit a fost întâi respinsă, iar bătrânul l-a luat în obște abia după ce a primit încredințare pentru aceasta. A fost tuns în marea schimă la coliba Cinstitului Înaintemergător, în sâmbăta lui Lazăr a anului 1948, și a primit numele Iosif; sub acest nume avea să fie cunoscut mai târziu ca Bătrânul Iosif Vatopedinul.
Rânduiala obștii era simplă și grea deopotrivă: noaptea se priveghea în chilie cu rugăciunea lui Iisus, ziua se lucra puțin de mână și se dormea puțin, mâncarea se măsura, iar gândurile se spuneau bătrânului în fiecare zi. Ascultarea nu era o deprindere de bună-cuviință, ci temelia pe care sta rugăciunea; fără ea, Bătrânul Iosif nu îngăduia nevoința îndelungată.
Scrisorile
Cea mai apropiată mărturie despre lucrarea lui lăuntrică o dau scrisorile trimise ucenicilor și unor mireni, șaizeci și cinci la număr, tipărite mai târziu de Mănăstirea Filotheu. Ele nu alcătuiesc un tratat, ci povățuire dată pe măsura celui care întreba: unuia i se cere măsură, altuia stăruință, altuia răbdare în vremea părăsirii.
Prin ele s-a păstrat felul în care înțelegea el lucrarea harului: harul vine și se retrage după rânduiala lui Dumnezeu, nu după socoteala nevoitorului; retragerea nu este pedeapsă, ci școală; iar semnul lucrării adevărate este smerenia care crește, nu vedeniile care se înmulțesc.
Schitul Nou și adormirea
La începutul anilor 1950, după mai bine de un deceniu petrecut în peșterile de la Mica Sfântă Ana, sănătatea părinților slăbise din pricina asprimii locului, iar Bătrânul Iosif a coborât obștea mai jos, spre mare, la Schitul Nou. Acolo a viețuit până la sfârșit.
Ucenicii au mărturisit mai târziu că, în ultimele luni, le-ar fi spus că i s-a făcut cunoscut de la Maica Domnului ceasul plecării și că va fi luat în ziua praznicului ei.
La 14 august 1959 a stat la privegherea Adormirii Maicii Domnului și s-a împărtășit. A doua zi, la 15 august, a adormit în Domnul. A fost îngropat în aceeași zi în paraclisul Bunei Vestiri din Schitul Nou, lângă turnul schitului, unde se află și astăzi mormântul.
Ce a rămas după el
Ucenicii lui și ucenicii acestora au înnoit mănăstiri athonite care se împuținaseră: Filotheu, Dionisiu, Vatoped, Xiropotamu, Costamonitu și Caracalu. Lucrul nu s-a făcut dintr-o dată și nici dintr-un singur loc. Efrem a ajuns egumen la Filotheu, iar din obștea de acolo au fost trimiși părinți la Caracalu, la Xiropotamu și la Costamonitu; Haralambie a ajuns cu obștea lui la Dionisiu; descendența Bătrânului Iosif Vatopedinul a ajuns la Vatoped, care a revenit la viața de obște în anul 1990. Din aceeași rânduială s-au întemeiat mănăstiri de maici în Grecia și o largă rețea de mănăstiri ortodoxe în Statele Unite și în Canada, prin Bătrânul Efrem.
Legătura nu a fost una de organizare, ci de ucenicie: fiecare a primit rânduiala rugăciunii de la cel care i-a fost bătrân și a dat-o mai departe la fel.
La 20 octombrie 2019, aflându-se în Kareia, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a vestit trecerea lui apropiată în rândul sfinților. La 9 martie 2020, Sfântul și Sfințitul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a înscris numele lui în sinaxarul Bisericii prin act patriarhal și sinodal; în aceeași ședință au fost trecuți în rândul sfinților și Cuvioșii Efrem Katunakiotul și Daniil Katunakiotul. Pomenirea i-a fost rânduită la 16 august, spre a nu se suprapune praznicului Adormirii Maicii Domnului, în ziua căruia s-a săvârșit. Biserica Ortodoxă Română l-a înscris în calendarul propriu prin hotărârea Sfântului Sinod din iulie 2023, cu ziua de pomenire la 28 august.
Sfintele lui moaște se păstrează la Mănăstirea Vatoped, iar părți din ele se află și în alte mănăstiri ale descendenței sale duhovnicești.
Măsura acestei vieți
Trecerea lui în rândul sfinților nu a privit numai un om. A privit o rânduială: ascultarea față de povățuitor, rugăciunea lui Iisus ținută cu măsură și necurmat, spovedania gândurilor, tăcerea păzită și încredințarea că harul se dă celui smerit. Bătrânul Iosif nu a scris o învățătură nouă și nu a întemeiat vreo școală în înțelesul obișnuit al cuvântului; a primit ceea ce se păstra în Athos de veacuri, a trăit-o cu o stăruință rară și a predat-o mai departe în același chip în care o primise.
Cel care se apropie de viața lui se cuvine să știe și de unde vine ceea ce știm despre el. Cea mai mare parte a istorisirilor vine de la ucenici — de la Bătrânul Iosif Vatopedinul și de la Bătrânul Efrem Filotheitul — și a fost scrisă în chip de sinaxar, cu evlavia celui care își pomenește părintele. Mărturia care vine nemijlocit de la el însuși rămâne în primul rând cea a scrisorilor. Cine vrea să-l cunoască pe Sfântul Iosif așa cum s-a arătat el, de acolo să înceapă.
Categorie: Vieți de sfinți Pomenire: 16 august (Patriarhia Ecumenică, Sfântul Munte) / 28 august (Biserica Ortodoxă Română)
Imagine: fotografie istorică a Sfântului Iosif Isihastul, publicată de Agios Arsenios. Adaptată pentru formatul editorial Facebook.
Cărți recomandate
Patru volume despre Sfântul Iosif Isihastul, rugăciunea inimii și mărturia ucenicilor săi.
