Părintele Efrem din Arizona — perioada americană

Părintele Efrem Filotheitul a dus în America de Nord predania duhovnicească primită lângă Sfântul Iosif Isihastul, în Sfântul Munte. A ajuns întâi în Canada, în 1979, pentru o operație. A revenit apoi an de an să spovedească și să povățuiască, iar din 1989 a început să întemeieze mănăstiri. Prin cele șaptesprezece comunități pe care le numără biografia sa, a contribuit hotărâtor la dezvoltarea monahismului de tradiție athonită în America de Nord. Mii de oameni au deprins acolo rugăciunea lui Iisus, privegherea de noapte și spovedania deasă.

Această lucrare a fost însoțită de neînțelegeri cu ierarhia, litigii, investigații de presă și mărturii ale unor foști ucenici și ale familiilor lor. În 2012, Scott Nevins, un tânăr care trăise șase ani la Mănăstirea Sfântului Antonie, și-a pierdut viața după un gest suicidar săvârșit în apropierea ei. Unele împrejurări s-au lămurit; altele au rămas deschise.

Articolul urmărește atât lucrarea duhovnicească a Părintelui, cât și aceste controverse, păstrând deosebirea dintre faptele dovedite, mărturii și interpretări. Evlavia față de Părintele Efrem nu se confundă cu răspunderea administrativă a mănăstirilor. Aceasta trebuie cercetată pentru fiecare persoană și instituție în parte.

Sfințenia Părintelui Efrem nu se judecă aici: recunoașterea ei aparține Bisericii, prin autoritatea sinodală rânduită pentru aceasta. Rămâne o întrebare la care articolul nu răspunde: ce raport a fost, mai ales în anii din urmă, între povățuirea sa duhovnicească și cârmuirea mănăstirilor.

Partea I — De la Volos la Arizona (1927–2004)

1. Formarea și lucrarea athonită

Părintele Efrem s-a născut la 24 iunie, în ziua în care Biserica prăznuiește nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, în Volos, în familia lui Dimitrie și Victoria Moraitis. Anul nu este același în sursele bisericești: biografia Mănăstirii Sfântului Antonie dă 1928, iar comunicatul Mitropoliei de San Francisco din decembrie 2019 dă 1927 și spune că a adormit la vârsta de nouăzeci și doi de ani. La botez a primit numele Ioan.

Familia era săracă și evlavioasă. Mama se ruga nopțile cu lacrimi și făcea metanii nenumărate; biografia mănăstirii povestește că a avut o vedenie, o stea care pleca din casa lor spre Sfântul Munte, și un glas care spunea că dintre cei trei copii ai ei numai acesta va trăi — pe care ea a înțeles-o, mai apoi, ca proorocie că fiul se va face monah. Duhovnicul tânărului Ioan la Volos era Părintele Efrem Karagiannis, care viețuise el însuși în obștea Sfântului Iosif Isihastul, la Schitul Sfântului Vasile din Athos, și devenise apoi ieromonah; a plecat din Sfântul Munte și s-a așezat la Volos. Când Ioan a început să-i ceară binecuvântare să meargă la Athos, duhovnicul îl îndemna să rămână în ținutul Volosului: nădăjduia să ridice o mănăstire și avea nevoie de el lângă sine. Cu anii, Ioan a înțeles că mănăstirea nu se va face și s-a hotărât să plece — iar mama și duhovnicul l-au îndrumat către Sfântul Iosif, bătrânul de odinioară al Părintelui Efrem.

Așa s-a aflat, în 1947, pe corabia spre Athos. Biografia mănăstirii povestește că, la sosirea în portul Schitului Sfintei Ana, l-a întâmpinat Părintele Arsenie, împreună-nevoitorul Sfântului Iosif, întrebându-l: „Nu ești tu Iannaki din Volos?” — fiindcă în noaptea dinainte Sfântul Iosif primise o vedenie a Înaintemergătorului, care îi spunea: „Îți aduc un mielușel. Pune-l în staulul tău.”

Sub călăuzirea Sfântului Iosif Isihastul, tânărul a fost tuns în marea schimă la 13 iulie 1948, după nouă luni de ascultare, primind numele Efrem. A viețuit la Mica Sfânta Ana până în 1953, când clima aspră a locului a șubrezit sănătatea obștii și s-au mutat la Nea Skiti, în chilii primite de la Mănăstirea Sfântului Pavel.

În acei ani obștea nu avea preot al ei, iar Sfântul Efrem Katunakiotul venea de câteva ori pe săptămână ca să le slujească Liturghia; fiindcă atârna însă de alt bătrân și nu putea veni oricând, Sfântul Iosif a rânduit ca Efrem să fie hirotonit diacon și Haralambie preot — în 1952, după biografia mănăstirii; Viața Sfântului Iosif dă octombrie 1951 pentru hirotonia lui Haralambie. Părintele Efrem avea să fie hirotonit preot la Nea Skiti.

Sfântul Iosif însuși era monah nehirotonit: povățuirea lui, ascultarea gândurilor seara, învățarea rugăciunii minții sunt altceva decât Taina Spovedaniei și dezlegarea preoțească — deosebire de ținut minte oriunde apare mai jos expresia „părinte duhovnicesc”.

La Mica Sfânta Ana nevoința a fost cea athonită aspră: o singură masă după apusul soarelui, privegheri de noapte, metanii nenumărate, rugăciunea minții ceasuri în șir, tăcere. La Nea Skiti, spune biografia mănăstirii, rânduiala muncii și a hranei s-a mai ușurat, dar nevoința lăuntrică și privegherile au rămas. Gătea pentru obște afară, pe foc deschis, uneori pe vânt care îi împrăștia vasele.

Sfântul Iosif a adormit la 15 august 1959 după calendarul athonit — 28 august în cel civil —, lăsând ucenicilor porunca să se despartă și fiecare să-și facă obștea sa. Părintele Efrem a rămas astfel bătrânul chiliei Bunei Vestiri. Obștea a crescut, iar în 1968 s-a mutat la schitul Provata, la chilia Sfântului Artemie.

Dintre cei care se nevoiau în acei ani sub Sfântul Iosif a fost și viitorul Stareț Iosif Vatopedinul (†2009) — frate de nevoință al Părintelui Efrem sub același bătrân, care după 1959 și-a alcătuit propria obște.

În 1973, monahii Mănăstirii Filotheu — una dintre cele douăzeci de mănăstiri suverane ale Athosului, atunci aproape pustie și încă idioritmică — i-au cerut Părintelui Efrem să vină cu obștea sa, ca mănăstirea să fie repopulată și așezată din nou pe rânduiala de obște. La început n-a voit să lase liniștea de la Sfântul Artemie pentru grijile unei mănăstiri; apoi, spune biografia, a primit. La 1 octombrie 1973 a fost înscăunat egumen al Filotheului, slujire pe care a purtat-o până în 1991.

Obștea a crescut repede — optzeci de monahi până în 1981. În acel an, Mănăstirea Konstamonitu a cerut și ea ajutor, iar Părintele a trimis douăzeci de monahi. La fel s-a întâmplat în 1983 cu Xeropotamu și în 1986 cu Karakalu. Patru mănăstiri athonite au fost astfel reînviate.

La începutul anilor 1980, Părintele Efrem era unul dintre duhovnicii de seamă ai Athosului, cunoscut prin ucenicii pe care îi formase și prin obștile pe care le îndruma. Predania primită de la Sfântul Iosif Isihastul trecea mai departe printr-un canal viu: Iosif → Efrem → ucenicii lui Efrem.

2. Drumul spre America și obștile din Grecia

Monahismul ortodox era prezent în America de Nord de mai bine de opt decenii: Mănăstirea Sfântului Tihon din Pennsylvania fusese întemeiată în 1905. În schimb, potrivit biografiei Părintelui Efrem, Arhiepiscopia Greco-Americană avea o singură mănăstire înainte de 1989. În acest cadru s-a dezvoltat lucrarea sa.

În 1979 a mers în Canada pentru îngrijiri medicale. Cât a stat acolo, a fost chemat să spovedească și să povățuiască prin biserici și prin case, iar oamenii l-au rugat să se întoarcă an de an. A înțeles, spune biografia mănăstirii, că aceasta este voia lui Dumnezeu, și a început să vină și în parohii din Statele Unite, revenind an de an, la chemarea unor familii grecești care duceau lipsă de călăuzire duhovnicească.

Un rol de căpetenie în întemeierea mănăstirilor americane l-a avut obștea de la Portaria, lângă Volos, cârmuită de Stareța Macrina. Legătura ei cu Părintele Efrem începuse cu mult înainte ca mănăstirea să existe.

Maria Vassopoulou, viitoarea Stareță Macrina, se născuse în 1921 în Asia Mică, lângă Smirna. Familia a fugit în Grecia și s-a așezat în tabăra de refugiați de la Nea Ionia, în Volos. Rămasă orfană de amândoi părinții pe la nouă ani, a muncit de mică prin case străine, iar pe fratele ei mai mic l-a trimis la o rudă, lângă Tesalonic.

Slujind astfel, l-a cunoscut pe Părintele Efrem Karagiannis, ieromonah din obștea Sfântului Iosif Isihastul, de la care a deprins rugăciunea inimii. Avea același duhovnic ca Victoria Moraitis, mama Părintelui Efrem, cu care a legat prietenie: se rugau împreună nopțile, iar Victoria îi trimitea Mariei de mâncare prin fiul ei, Iannaki. În jurul Mariei s-au strâns și alte tinere care voiau să se facă monahii. Trăiau în lume, dar se nevoiau ca într-o obște — post, privegheri, mii de metanii, slujbele împreună.

În 1952, Părintele Efrem Karagiannis a fost clevetit și silit să plece din Volos, iar fiicele lui duhovnicești au rămas fără povățuitor. Atunci i-au scris ele însele Sfântului Iosif Isihastul, cerându-i să le îndrume. El a primit și le-a călăuzit prin scrisori vreme de șapte ani, până la adormirea sa. Tot el, după rugăciune, a rânduit ca Maria să fie stareța obștii; ea s-a împotrivit din smerenie, până când i s-a arătat în vis Sfântul Ioan Înaintemergătorul, întinzându-i toiagul.

Spre sfârșitul vieții, Sfântul Iosif a încredințat îndrumarea obștii ucenicului său Efrem Moraitis, viitorul egumen al Filotheului. În 1962 s-a cumpărat locul de la Portaria, unde s-a ridicat Mănăstirea Maicii Domnului Călăuzitoarea. În 1963, Părintele Efrem a tuns-o monahie pe mama sa, Victoria, cu numele Teofana, iar la scurtă vreme pe Maria, cu numele Macrina.

Mărturiile adunate la mănăstirea din Thasos povestesc că monahia Teofana nu s-a mutat îndată la mănăstire: soțul ei murise, dar mezinul, Hristos, nu era însurat, și a rămas cu el până s-a căsătorit. La tunderea Mariei i-a fost nașă, așa încât Stareța Macrina o socotea maica ei duhovnicească; ani de-a rândul au împărțit aceeași chilie la Portaria și s-au rugat nopțile împreună, cum făceau odinioară la Volos. A rămas acolo până în 1983, când sănătatea i s-a înrăutățit, iar fiul a mutat-o la Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail din Thasos, unde clima îi priia mai bine. La 20 decembrie al aceluiași an, la nouăzeci și doi de ani, a suferit un atac cerebral și a rămas la pat. A mai trăit aproximativ doi ani, limpede la minte, și a adormit la 27 februarie 1986, la nouăzeci și cinci de ani. A fost înmormântată la Thasos; capul i se păstrează acolo într-o raclă. În familia duhovnicească a Părintelui Efrem i se spune „Bunica”, precum Sfântului Iosif Isihastul i se spune „Bunicul”.

Din obștea de la Portaria au plecat mai târziu maici la mănăstirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul din Serres și la cea a Sfântului Arhanghel Mihail din Thasos. Din aceste trei obști grecești vor veni, la rândul lor, maicile care vor popula mănăstirile americane.

Cea dintâi mănăstire a Părintelui Efrem în America s-a deschis în 1989: Mănăstirea Nașterii Maicii Domnului din Saxonburg, Pennsylvania, lângă Pittsburgh. Din Portaria a venit acolo, în 1989, maica Taxiarchia — Afrodita Doukas, născută în 1938 la Drakia, în Pilio — însoțită de încă o soră; ea a fost cea dintâi stareță. Avea inima slabă din tinerețe: venise cândva în America pentru o operație de valvă și făgăduise atunci Maicii Domnului că, de se va însănătoși, va sluji șase luni într-o mănăstire. S-a însănătoșit, a intrat la Portaria în 1971 și nu s-a mai întors în satul natal. A adormit la 3 august 1994, după vreo cinci ani în America; obștea îi face pomenirea în acea zi.

Despre chemarea de a întemeia mănăstiri în America, sursele apropiate mănăstirii povestesc o vedenie: Sfântul Iosif Isihastul i s-ar fi arătat Părintelui și i-ar fi turnat în poală portocale, spunându-i că atâtea mănăstiri va zidi câte portocale vede. Amănuntele diferă de la o relatare la alta — Alexandra Lagos o povestește într-un fel, Igumena Nicolaia din Maloiaroslaveț în altul, cu alte cuvinte și alt număr. Sunt relatări de evlavie, transmise prin ucenici.

3. Neînțelegerea jurisdicțională (1989–1996)

Biografia oficială a Mănăstirii Sfântului Antonie spune că Părintele Efrem a început întemeierea comunităților monahale în America de Nord la chemarea credincioșilor ortodocși și cu binecuvântarea episcopilor Arhiepiscopiei Greco-Americane. Despre vreo trecere sub altă jurisdicție nu pomenește nimic.

Alte surse — între care unele apropiate mănăstirii — descriu un drum mult mai anevoios. Arhiepiscopul Iakovos (Koukouzis) al Americii, primat între 1959 și 1996, nu i-ar fi dat binecuvântarea să întemeieze alte mănăstiri după Saxonburg. Ierodiaconul Serafim Molibog, monah la Sfântul Antonie, povestește:

„Nu i-au îngăduit să deschidă alte mănăstiri. Au încercat chiar să-l scoată din țară. Atunci el — sunt încredințat, prin descoperire dumnezeiască — a trecut sub jurisdicția ROCOR. Sinodul ROCOR l-a primit cu mare dragoste și i-a spus: «Părinte, deschide mănăstiri și adu monahi și monahii din Grecia ca să le populeze.»”

Relatarea se regăsește și în alte prezentări ale episodului, care adaugă ce a urmat: Sinodul Episcopal al Arhiepiscopiei s-a împotrivit la început, Părintele a cerut ajutorul Bisericii Ruse din afara Rusiei și a fost primit — cu cuvintele lui, „cu multă dragoste și cu adevărată înțelegere” —, iar după un an, sub oblăduirea personală a Patriarhului Constantinopolului, chestiunea s-a lămurit. S-a întors cu cinste la Biserica-mamă și a primit dreptul de a întemeia mănăstiri, pe care apoi le-a ridicat de fiecare dată cu îngăduința episcopului grec al locului.

Există și o a treia versiune, ostilă. A. P. Cromidas reproduce un comentariu atribuit lui Theodore Kalmoukos și publicat în The National Herald în 1998; numărul original nu a putut fi consultat:

„Mai întâi a aderat la sinodul rusesc în exil, după ce a primit o «directivă» de la Dumnezeu, precum a vestit atunci. Totuși, când a fost amenințat de Patriarhul Ecumenic că va fi caterisit, a primit o altă «directivă» de la Dumnezeu și i-a părăsit pe ruși.”

Iar Religioscope, prezentând cercetarea lui Frances Kostarelos, o rezumă astfel: „În anii 1990 s-a alăturat pentru scurtă vreme Bisericii Ruse din Afara Granițelor, din pricina orientării monahale puternice a acelei jurisdicții, dar apoi s-a întors la Patriarhia Constantinopolului.”

Relatările diferă în privința împrejurărilor revenirii sub Patriarhia Ecumenică. Molibog, Kostarelos și Kalmoukos menționează trecerea prin ROCOR, în timp ce biografia oficială a mănăstirii nu discută episodul.

Molibog îi mai atribuie Părintelui o frază care a rămas: „Dacă nu erau protestele, aș fi rămas la Biserica Rusă din Afara Granițelor.” Nu avem textul ei într-un scris al Părintelui însuși; așa cum este redată, relatarea înfățișează protestele și făgăduințele de sprijin ca temeiuri ale revenirii. Cât a apăsat aceasta asupra anilor care au urmat, sursele nu spun.

Kostarelos consemnează și că Părintele Efrem „se susține că a fost îndepărtat” din egumenia Filotheului — formulare care redă o afirmație auzită, nu o constatare proprie. Biografia mănăstirii dă însă egumenia ca ținând până în 1991. Data încheierii egumeniei nu lămurește, singură, împrejurările plecării.

4. Zidirea (1995–2004)

În mai 1995, câteva monahii din Portaria pleacă spre America. Stareța Macrina se împotrivise ani de-a rândul cererilor de a mai da maici — „Cât trăiesc eu, nu mai pot da!” — și s-a înduplecat abia după adormirea Gerontissei Taxiarchia, în 1994. La despărțire plânge: „Ce mamă a mai purtat atâta grijă ca mine? Atâția copii de crescut, de învățat — și acum mi i-ai luat din mâini!” A adormit o lună mai târziu, la 4 iunie 1995, după suferințe la plămâni și la inimă.

În iulie 1995, șase monahi de la Filotheu sosesc în deșertul Arizona, pe un teren de 106 acri lângă Florence, în apropierea penitenciarului de stat. Aici se va zidi Mănăstirea Sfântului Antonie cel Mare.

Pe 17 ianuarie 1996, praznicul Sfântului Antonie, Arhimandritul Paisie este înscăunat cel dintâi egumen al mănăstirii, sub o prelată albastră întinsă peste biserica neterminată. Mitropolitul Antonie de San Francisco prezidează. Din acel moment, cârmuirea de zi cu zi a mănăstirii îi revine Egumenului Paisie, sub călăuzirea duhovnicească a Părintelui Efrem.

În 1996 Arhiepiscopul Iakovos se retrage. Urmașul lui, Arhiepiscopul Spiridon (Papageorgiou), iubitor de monahism, îl sprijină deplin, iar în cei trei ani ai cârmuirii lui se deschid, după numărătoarea lui Molibog, opt mănăstiri. În 1999 Spiridon este silit să demisioneze, în urma unei crize interne a Arhiepiscopiei.

Mănăstirea Sfântului Antonie numără șaptesprezece mănăstiri întemeiate între 1989 și 2004 — zece de maici și șapte de călugări. Mitropolia de San Francisco dă tot șaptesprezece în comunicatul de la adormire. Mitropolitul Ierotei Vlachos scrie despre nouăsprezece, iar alte mărturii vorbesc de „aproape douăzeci”. Sursele folosesc numărători deosebite; criteriul fiecăreia nu a putut fi stabilit.

Repeziciunea zidirii a ridicat de la început o întrebare pe care sursele oficiale nu au lămurit-o: de unde au venit banii. Sursele mănăstirii spun că oamenii au început să doneze bani și materiale. Întrebarea va reveni, peste ani, în investigații de presă și în cereri de transparență, în capitolele despre dosarul Quantlab și cererile OCL.

Partea a II-a — Controversele documentate (1999–2017)

5. Raportul celor cinci mitropoliți (ianuarie 1999)

La 12 ianuarie 1999, cei cinci mitropoliți care slujeau atunci în Arhiepiscopia Americii — Iacov de Chicago, Antonie de San Francisco, Maxim de Pittsburgh, Metodie de Boston și Isaia de Denver — au trimis Patriarhului Bartolomeu și Sfântului Sinod al Constantinopolului un raport de cincisprezece pagini despre criza din Arhiepiscopie. A fost publicat în The National Herald în grecește, la 16–17 ianuarie 1999.

Raportul celor cinci ierarhi privește cârmuirea Arhiepiscopului Spiridon și dezbinarea din Arhiepiscopie; nu este o hotărâre sinodală împotriva Părintelui Efrem. Numele Părintelui apare într-o singură plângere, a opta din listă, la pagina 15:

„Aderenți fanatici și supra-ortodocși (fundamentaliști). Factori care contribuie la dezbinarea creștinilor noștri sunt anumite excese care nu sunt neapărat lucrarea Arhiepiscopului sau a Monahului Efrem, ci sunt legate de ei fiindcă unii clerici și mireni, pentru scopurile lor egoiste, invocă autoritatea amândurora. Una este conservatorismul, alta fanatismul. Una este tradiționalismul, altceva «supra-ortodoxia» și «fundamentalismul».”

Ierarhii deosebeau, așadar, între cei doi și cei care le invocau autoritatea. Numeau o problemă reală — dezbinarea din parohii, fanatismul —, dar nu o atribuiau automat Părintelui Efrem: formularea lor este că excesele nu sunt neapărat lucrarea lui.

Patru ani mai târziu, The National Herald din 5–6 aprilie 2003 relata discuțiile Sinodului Eparhial despre mănăstirile întemeiate în America și scria — după reproducerea contemporană a lui A. P. Cromidas, prin care cităm acest pasaj — că s-a spus acolo că „un fel de mișcare fundamentalistă cu filosofie sectară este promovată de urmașii lui Efrem și are înrâurire asupra clerului și a studenților în teologie de la Holy Cross”. Aceasta este relatarea unui ziar despre o discuție sinodală — nu o hotărâre, și nu textul raportului din 1999.

Între 1999 și 2003 problema a fost numită, așadar, de două ori în cercul ierarhic american: o dată în scris, către Patriarh, cu deosebirea de mai sus; a doua oară într-o discuție relatată de presă. Nu am identificat un răspuns patriarhal public la acest raport.

6. Cazul fostului protopresbiter George Passias (1997–2015)

Sursele consultate nu stabilesc vreo implicare a Părintelui Efrem în faptele pentru care Passias a fost sancționat. Cazul este consemnat fiindcă privește climatul instituțional al epocii.

• 1979: George Passias absolvă Holy Cross School of Theology din Brookline.
• 1 iunie 1997: Arhiepiscopul Spiridon îl numește Cancelar al Arhiepiscopiei Greco-Americane. În aceeași perioadă, rețeaua de mănăstiri se extinde repede.
• Noiembrie 1998: Theodore Kalmoukos scrie în The National Herald: „Părintele Efrem are înrâurire însemnată în cârmuirea Arhiepiscopiei. Actualul Cancelar, Părintele George Passias, se întâmplă să fie unul dintre cei mai devotați urmași ai lui Efrem.” Kalmoukos scrie ca ziarist cu poziție luată, în toiul crizei Spiridon. Legătura nu atârnă însă numai de el: în scrisoarea de rămas-bun către parohie, Passias însuși îl numește pe Părintele Efrem duhovnicul său.
• 1 iulie 1999: Passias demisionează din funcția de Cancelar.
• 2006–2015: paroh la Sfântul Spiridon din Washington Heights, New York, unde așază o rânduială de pietate exterioară strictă.
• 16 septembrie 2015: este suspendat, după o plângere formală a soțului enoriașei către Episcopul Andonios, Cancelarul Arhiepiscopiei. La 6 octombrie 2015 Arhiepiscopia dă o declarație publică privind cazul.
• 13 octombrie 2015: Sinodul Eparhial al Arhiepiscopiei votează în unanimitate caterisirea — etapă premergătoare hotărârii patriarhale, nu o caterisire separată.
• 29 noiembrie 2015: Sfântul și Sacrul Sinod al Patriarhiei Ecumenice pronunță caterisirea, pentru încălcarea normelor Arhiepiscopiei privind conduita. Membrii consiliului parohial de la Sfântul Spiridon sunt și ei îndepărtați.
• În e-mailul de rămas-bun către parohie, Passias se referă la „Părintele meu duhovnicesc, Gheronda Efrem, care cârmuiește Mănăstirea Sfântului Antonie din Florence, Arizona”.

Cazul privește un cleric apropiat public de cercurile ephraimite, care a ținut o funcție administrativă importantă în perioada extinderii mănăstirilor. Același cleric care cerea enoriașelor pudoare strictă a fost îndepărtat pentru un scandal moral grav. Este o lecție despre limitele rigorismului exterior, valabilă oriunde, nu numai aici.

Arhiepiscopia a lucrat, în acest caz, repede și hotărât: de la suspendarea din 16 septembrie până la caterisirea patriarhală au trecut aproximativ două luni și jumătate.

7. Protocolul #95 (16 februarie 2005)

La 16 februarie 2005, Patriarhia Ecumenică emite documentul General Regulations for the Establishment and Operation of Holy Monasteries in the Greek Orthodox Archdiocese of America — Protocolul #95, sub semnătura Patriarhului Bartolomeu și a Sfântului Sinod. Documentul este publicat pe site-ul Arhiepiscopiei și cuprinde șaisprezece articole care rânduiesc raportul dintre mănăstiri, mitropoliții locali și Arhiepiscopie. Datarea se potrivește cu istoricul documentar: Regulamentele Uniforme fuseseră revizuite de al 37-lea Congres Cler-Mireni din iulie 2004 și trimise Patriarhiei spre ratificare.

Articolele care contează aici:

• Articolul 4 — drepturile și datoriile Mitropolitului, între care „cea mai înaltă supraveghere” și auditul registrelor financiare ale mănăstirii.
• Articolul 14 — cere îngăduința explicită a mitropolitului local pentru orice construcție.
• Articolul 15(b), (c), (e) — obligă mănăstirile să sprijine financiar mitropolia și Arhiepiscopia, să trimită anual mitropoliei un raport financiar și un buget, și să țină registre amănunțite ale veniturilor și cheltuielilor.
• Articolul 16(d) — lăcașul mănăstirii nu este biserică parohială; Cununia este oprită cu totul în mănăstirile Arhiepiscopiei, iar Botezul și Mirungerea se pot face acolo numai cu îngăduința episcopului locului, pentru un motiv temeinic.

Regulamentul stabilește obligațiile mănăstirilor și responsabilitatea supravegherii episcopale. Aplicarea lui va reveni în discuție odată cu cererile de transparență din anii următori.

8. Reportajele KVOA Tucson (2006 și 2013)

La 9 februarie 2006, postul KVOA din Tucson difuzează prima investigație asupra mănăstirii — o cercetare de opt luni semnată de jurnalista Kristi Tedesco, intitulată Monastery Mystery. Reportajul dă cuvântul la trei familii — Pantanizopoulos, Aleck, Nevins — ai căror copii intraseră la mănăstire, și unui fost ucenic mirean, David Smith.

Familia Pantanizopoulos, ortodocși greci din Knoxville, Tennessee. Fiul, Niko, născut la 26 iulie 1977, l-a întâlnit pe Părintele Efrem în aprilie 1996 și a plecat de acasă în mai, la optsprezece ani. Tatăl, John Pantanizopoulos, povestise mai devreme, într-un interviu pentru The National Herald, cum l-a găsit pe fiul său la o vizită făcută în septembrie: „Când l-am cercetat cu soția mea, am crezut că vedem un bătrân de douăzeci de ani.” În reportajul din 2006: „Creierul lor este condus de mănăstire. Nu pot citi ce vor. Trebuie să ceară îngăduință pentru tot ce fac.”

Familia Aleck. Mama, Mary Lou Aleck: „Iau acești tineri într-o parte așa de plăpândă a vieții lor și-i sorb în această… cale monahală.”

Familia Nevins, din Modesto, California. Tatăl, Ashley Nevins, rezuma: „Ești broasca din oală. Le crește încet temperatura apei și, până să-ți dai seama, ești fiert. Iar broasca n-a sărit afară fiindcă n-a văzut schimbarea.”

Mărturia lui David Smith. Fost ucenic mirean între 1998 și 2001, botezat romano-catolic, rebotezat împreună cu soția de Egumenul Paisie. A vorbit sub numele real.

În reportajul KVOA spune că i s-a cerut să trăiască cu soția ca frate cu sora, și că la spovedanie i s-a vorbit despre Protocoale: că vine sfârșitul lumii, că un guvern din umbră stăpânește Statele Unite, că FEMA a pregătit lagăre pentru destrămarea familiilor. Spune de asemenea că a fost învățat să-și facă rău trupește când îl bat gânduri păcătoase, și că a ajuns el însuși într-o criză gravă.

Alte pasaje care i se atribuie — că fusese învățat să asculte de duhovnic ca de Hristos însuși; că i se spusese că fără rugăciunile aceluia nu va trece prin vămile văzduhului, și că aceasta era pârghia ascultării; că în mănăstire se vorbea mai mult despre Bătrânul Efrem decât despre Iisus — provin dintr-o mărturie scrisă al cărei text original nu a putut fi urmărit până la sursă în această cercetare. Sunt redate aici ca atribuiri, nu ca citate verificate.

Un interviu al lui Smith cu Theodore Kalmoukos, republicat în februarie 2013, arată că a formulat public acuzații privitoare la îndrumarea vieții conjugale, la nevoințele cerute și la legătura sa cu mănăstirea.

Reporterii KVOA au cercetat mai departe și au relatat că Părintele Efrem însuși se referă la Protocoalele Înțelepților Sionului într-una din scrierile lui, numindu-i pe sioniști „infami” și Protocoalele „notorii”; specialiștii consultați de post au spus că trimiterea la acel text nu are ce căuta în scrisul ortodox. Titlul scrierii, ediția și pagina nu au putut fi identificate în această cercetare. Fără pasajul original nu se poate stabili dacă era vorba despre o pomenire critică sau despre o încuviințare a textului.

Părintele Anthony, care slujea de treizeci de ani la biserica greacă din Tucson, a fost și el intervievat. El apără mănăstirea și respinge o parte din acuzații. Întrebat de ce Părintele Efrem nu vorbește în apărarea sa: „Fiindcă este Părintele Efrem. Nu va juca jocurile pe care oamenilor le place să le joace.” Întrebat despre familiile despărțite: „Părinții trebuie să se uite înlăuntrul lor.” Întrebat cât a costat zidirea mănăstirii: „Câteva mii de dolari. (…) Câteva mii, nu știu cât.”

În februarie 2013, aceeași jurnalistă revine cu o a doua investigație, după moartea lui Scott Nevins.

9. Banii: SXP Analytics și dosarul Quantlab

Ce s-a petrecut. În 2006 sau 2007, Vitaliy Godlevsky — cercetător cantitativ, fost angajat al firmei texane Quantlab Technologies — cerceta o mănăstire ortodoxă greacă din Arizona, unde s-a întâmplat să-l întâlnească pe Emmanuel Mamalakis, fost avocat de valori mobiliare din Milwaukee. Cei doi au hotărât să-și facă propria firmă de tranzacționare de mare frecvență, numind-o SXP Analytics, după Sfânta Xenia. Li s-a alăturat Andriy Kuharsky, matematician, tot fost angajat Quantlab.

În martie 2008, FBI face percheziții la foști angajați Quantlab. În 2011, procurorii federali din Houston închid cercetarea penală fără să formuleze acuzații. În 2009, Quantlab îi acționează civil pe Godlevsky, Kuharsky, Mamalakis și alții, pentru însușire de secrete comerciale — cod-sursă, algoritmi, modele matematice.

În mai 2015, Godlevsky, SXP și ceilalți încheie o înțelegere în afara instanței, plătind, după relatări, 28 de milioane de dolari. Kuharsky și Mamalakis merg la proces, iar juriul din Houston îi obligă la 12,2 milioane de dolari despăgubiri. Curtea de Apel a Circuitului 5 confirmă verdictul la 22 iunie 2017.

Litigiul a fost aspru. Hotărârea de apel se ocupă pe larg de distrugerea de probe: Kuharsky a șters mii de fișiere și nu a păstrat dispozitive de stocare, în ciuda ordinului de conservare a probelor, ceea ce i-a atras răspunderea directă pentru însușire de secrete comerciale ca sancțiune; și Mamalakis a distrus probe, într-o măsură mai mică, sancționată altfel. Faptele acestea privesc persoanele pârâte, nu mănăstirea.

Ce nu s-a petrecut. Nu este dosar de spălare de bani, iar în cercetarea penală deschisă la Houston nu s-au formulat acuzații. Mănăstirea nu apare în hotărâre nici ca parte, nici ca beneficiar, nici ca obiect al vreunei constatări — în textul hotărârii de apel consultat nu este pomenită deloc. Legătura cu ea vine din relatările de presă juridică, potrivit cărora acolo s-au cunoscut doi dintre pârâți; iar Bradley Hope relata în The Wall Street Journal, în aprilie 2014, că Godlevsky și Mamalakis discutaseră întemeierea firmei la o întâlnire desfășurată la mănăstirea din Florence, sub un foișor. Sunt relatări de presă, nu constatări judecătorești.

Ce nu s-a putut lămuri. World Assistance Foundation, fundație legată de Mamalakis, are declarații fiscale publice, accesibile în bazele de date ale organizațiilor non-profit americane; ele nu lămuresc însă finanțarea mănăstirilor. Nu am identificat o evidență publică completă care să îngăduie reconstituirea finanțării fiecărei mănăstiri.

Susținători ai mănăstirilor arată că multe dintre cele șaptesprezece se luptă să-și plătească facturile: nu primesc bani de la Arhiepiscopie, nu au programe parohiale de contribuție, și trăiesc din donații, din vânzarea de lumânări și icoane, din agricultură și din tipărituri. Ce s-a putut spune despre Sfântul Antonie nu se poate spune despre toate.

10. Comisia MRC și tăcerea care a urmat (2010–2015)

Potrivit mărturiei publice a juristului Bill George Stotis, în octombrie 2010 Sinodul Americii a votat în unanimitate cercetarea mănăstirilor aflate sub îndrumarea Părintelui Efrem, iar Arhiepiscopul Dimitrie a numit cinci laici într-o comisie chemată întâi Monastery Task Force, apoi redenumită Monastery Review Committee (MRC), căreia i s-au adăugat un preot și un episcop. Componența ei nominală nu a putut fi documentată în această cercetare.

Comisia a lucrat ani de zile și a purtat interviuri în toată țara cu oameni și familii atinse de învățăturile acestor mănăstiri. Stotis scrie:

„Am slujit în Task Force-ul Mănăstirilor, redenumit apoi Monastery Review Committee. Am fost numiți de Arhiepiscop în octombrie 2010.”

Că s-au scris rapoarte o spune Stotis. Tot el spune că nu au fost date la lumină. Cronica nu a identificat niciun raport public al comisiei; asta nu este însă o confirmare independentă a nepublicării, ci numai constatarea că nu s-a găsit unul.

La 18 octombrie 2012, Michael Jaharis — vicepreședintele Consiliului Arhiepiscopal — vorbește la ședința Consiliului despre „un subiect regretabil și cât se poate de neplăcut, adică starea de acum a mănăstirilor în raportul lor cu Biserica din Statele Unite”. Spune că unele mănăstiri nu și-au ținut obligațiile față de Arhiepiscopie, că lucrarea comitetului însărcinat cu cercetarea a întâmpinat „o lipsă de cooperare”, iar despre moartea lui Scott Nevins arată că eventualele măsuri urmau să fie hotărâte după o cercetare completă și obiectivă, ținând seama și de raportul așteptat al poliției:

„Ne așteptăm să luăm măsuri aspre și potrivite, după cum va fi nevoie, ca să îndreptăm această stare de lucruri — fiindcă a nu face așa ar putea avea urmări îndelungate.”

Nu am identificat, în sursele consultate, vreo măsură publică luată în urma acestor cuvinte. Michael Jaharis a adormit în 2016.

În 2015 circulă un documentar de douăzeci și șase de minute, favorabil mănăstirii, care înfățișează lucrarea ca pe un dar de la Dumnezeu. A. P. Cromidas, într-un articol republicat pe site-ul OCL sub titlul Ephraim Goes PR, îl citește ca pe un răspuns de imagine la controversele din acei ani. Aceasta este interpretarea lui Cromidas; sursele consultate nu stabilesc cine a comandat filmul sau cu ce intenție. Documentarul nu răspunde cererilor de raportare financiară.

11. Cererile de transparență ale OCL (februarie 2017)

Orthodox Christian Laity — organizație ortodoxă interjurisdicțională de educație și advocacy, întemeiată în 1987 — adoptă în februarie 2017 Resolutions Relating to Monasteries, formulate ca cerere de aplicare a Protocolului #95:

„OCL face apel respectuos la Sinodul Eparhial al Arhiepiscopiei Greco-Americane să aplice propriile sale Regulamente privitoare la Mănăstirile care lucrează sub oblăduirea sa în Statele Unite; ca fiecare Mitropolit care are mănăstiri în Mitropolia sa să ceară acelor mănăstiri deplina conformare cu litera și duhul acelor Regulamente; și ca toate informațiile privitoare la lucrarea acestor mănăstiri, inclusiv, dar fără a se mărgini la, dezvăluirile financiare, să fie făcute publice.”

O a doua rezoluție cere Adunării Episcopilor ca toate jurisdicțiile care nu au făcut-o încă să adopte regulamente privitoare la mănăstirile din Statele Unite, care să ceară transparență și răspundere în raportarea financiară, precum și supravegherea ierarhică a învățăturii.

Rezoluțiile au fost adoptate la ședința Consiliului OCL din 10–12 februarie 2017, după ce membrii au recitit prevederile Protocolului #95.

Obligația de a trimite mitropoliei un raport anual este distinctă de cererea OCL ca informațiile să fie făcute publice. Documentele consultate nu arată în ce măsură fiecare mănăstire și-a îndeplinit obligațiile.

12. Scrisorile „Ruth”, publicate în 2011

Pe site-ul gotruthreform.org sunt publicate, începând cu 17 ianuarie 2011, scrisorile unei femei care semnează „Ruth”. Ea povestește greutățile ivite după ce ea și soțul ei hotărâseră să intre fiecare într-o mănăstire.

Sunt material anonim publicat pe un site de campanie deschis potrivnic mănăstirilor, neverificat independent.

„Ruth” duce o primă scrisoare Arhiepiscopului Dimitrie — datată 22 septembrie, cu anul șters la publicare: „Soțul meu și cu mine ne-am pregătit ani de zile, cu rugăciune, pentru viața monahală; am făcut un salt uriaș de credință, și s-a prefăcut în cea mai grea tragedie sufletească pe care ne-o puteam închipui. VĂ ROG, ajutați-ne!” Spune că nu a primit răspuns. În decembrie scrie a doua oară: „Este aproape Crăciunul și am așteptat cu răbdare curtoazia oricărui fel de răspuns.” Nici la aceasta, spune ea, nu a primit răspuns. Într-o mărturie publicată în 2011, soțul povestește plecarea sa din mănăstire și încheie cu o întrebare: „De ce n-a fost niciun răspuns la strigătul disperat al soției mele către Arhiepiscopul Dimitrie?”

Dacă scrisorile au ajuns la destinatar și dacă a existat vreun răspuns pe altă cale, sursele consultate nu lămuresc.

13. Moartea lui Scott Nevins (11 iunie 2012)

Scott Nevins, din Modesto, California, fiul lui Ashley și al Dianei Nevins, a petrecut peste șase ani ca frate începător la Mănăstirea Sfântului Antonie, cu numele Ioan. A plecat de acolo la începutul anului 2011 și s-a înscris la un colegiu din Oregon. A murit la 11 iunie 2012: după un gest suicidar săvârșit în apropierea mănăstirii, a fost dus cu elicopterul la un spital din zonă, unde s-a stins.

Ce spun părinții. Fiul lor se depărtase de familie și începuse să vorbească despre conspirații. În fotografiile din anii aceia slăbise mult. Ei susțin că nu i s-a îngăduit să-și cerceteze familia, nici măcar când bunica era pe moarte, și că scrisorile îi erau citite. Mama, în reportajul KVOA din 2013: „Era înspăimântat. Era înfricoșat și tulburat.” Tatăl a cerut public îndepărtarea din funcții a celor pe care îi socotea răspunzători: „Acei oameni trebuie să plece, mai ales cei care erau în locuri de răspundere și știau mai bine.”

Ce s-a petrecut între plecare și moarte. După ce a plecat, Nevins a ținut un site public unde numea mănăstirea sectă, iar pe Părintele Efrem, cu cuvântul lui, „șarlatan”: „Am fost frate începător la Mănăstirea Sfântului Antonie șase ani și l-am văzut zilnic pe Bătrânul Efrem, șarlatanul. Sunt încredințat, din cele trăite de mine, că Bătrânul este un conducător de sectă, iar mănăstirea este o sectă.” Cearta care a premers morții privea, după relatarea The National Herald și a Egumenului Paisie, un aparat dentar lăsat în chilie și aruncat de monahul care făcuse curat: Nevins a cerut 4.000 de dolari, mănăstirea s-a oferit să-i plătească înlocuirea la un ortodont din California, el a refuzat. În aprilie 2012 scria unui monah cuvinte pline de ură la adresa Bătrânului. Potrivit Egumenului Paisie, la 4 iunie l-a sunat și l-a amenințat; egumenul spune că i-a răspuns să meargă la un psihoterapeut.

Noaptea aceea. Potrivit relatării KVOA, care citează raportul Biroului Șerifului din comitatul Pinal, Nevins a condus din Oregon până la mănăstire, înarmat. Un monah aflat de pază l-a văzut la intrare; când a fost abordat, a întors repede și a plecat. Monahul l-a urmărit cu mașina. La scurtă distanță de poartă, Nevins a oprit și și-a făcut singur rău.

Ce răspunde mănăstirea. În interviul dat lui Theodore Kalmoukos pentru The National Herald (23–29 iunie 2012), Egumenul Paisie recunoaște că Nevins susținea că fusese amenințat de monahi, între care și de Bătrânul Efrem — și neagă limpede: „toate acestea erau în închipuirea lui”, iar „Părintele Efrem nu amenință și n-are gând să amenințe pe nimeni.” Adaugă că Nevins nici nu avea cum să vorbească direct cu Bătrânul, care nu știe engleză, iar el nu știa greacă.

Aceeași negare venise mai devreme, în scris, de la Părintele Ilarion: „bătrânul n-a amenințat niciodată pe cineva care voia să plece de aici. Toți cei ce vin aici ca frați sau ca oaspeți vin de bunăvoia lor și pleacă de bunăvoia lor.” Ilarion mai scrie că, în ziua plecării, temându-se pentru soarta lui, a chemat el biroul șerifului și a depus o sesizare de dispariție; șeriful a sunat înapoi spunând că vorbise cu părinții tânărului și că acesta plecase pentru totdeauna. Iar despre plecarea „în miez de noapte, în grabă”, Ilarion spune că Nevins fusese văzut mergând la biserică, luând binecuvântarea Bătrânului și ieșind pe poarta din față pe la ora Liturghiei. Nevins contestă în aceeași corespondență această versiune, spunând că i se ceruse să plece fără nimic.

Paisie mai spune că el însuși îi vorbise tânărului să se întoarcă acasă și să facă ceva cu viața lui, fiindcă nu sporea la mănăstire; și că, după cele petrecute, este încredințat că Nevins venise ca să-i ucidă și apoi să se omoare.

Ce a făcut Biserica. La 14 iunie 2012, la trei zile după moarte, Mitropolitul Gherasim de San Francisco — în jurisdicția căruia se afla mănăstirea — a dat un comunicat către credincioși. Arată în el că autoritățile cercetează cazul și că Mitropolia va conlucra în tot ce este nevoie, și adaugă că Mitropolia însăși desfășoară o investigație. Comunicatul se încheie cu rugăciune pentru familia Nevins și pentru sufletul tânărului.

Nu am identificat rezultatele publice ale acestei investigații. Anunțarea unei cercetări nu este totuna cu rezultatul ei, iar lipsa unui rezultat public nu dovedește nici că cercetarea n-a avut loc, nici că a fost îndestulătoare.

În februarie 2013 părinții l-au angajat pe avocatul Stephen M. Murphy din San Francisco și au trimis Arhiepiscopiei, Mitropoliei și mănăstirii o scrisoare de somație, vestind un posibil proces pentru moarte din culpă. Nu am identificat documentul de înregistrare a unei asemenea acțiuni.

Niciunul dintre faptele de mai sus nu micșorează durerea acestor părinți, și niciunul nu răspunde la întrebarea ce s-a petrecut cu acel tânăr în cei șase ani. Mărturiile familiei nu se prefac de la sine în verdict. Nu am identificat, în sursele consultate, un proces încheiat printr-o hotărâre care să stabilească răspunderea mănăstirii. Dar ele rămân un semnal pastoral greu despre plăpânzenia convertiților tineri și despre nevoia unei supravegheri episcopale reale acolo unde sunt mulți frați începători.

14. Cercetarea academică: Frances Kostarelos (2011–2018)

Sociologul Frances Kostarelos (doctorat în antropologie, University of Chicago, 1989; profesor la Governors State University), de obârșie grecească, a cercetat sistematic fenomenul și și-a prezentat lucrările la conferințe verificabile: Society for the Scientific Study of Religion (Milwaukee 2011, Atlanta 2016, Washington 2017), și în Orthodox Christian Laity Occasional Paper Series 8, 2018.

Concluziile ei, așa cum au fost prezentate de Religioscope în noiembrie 2011:

„Mănăstirile «efraimite» pun accentul pe viețuirea retrasă, post, osteneala trupului, privegheri și rostirea neîncetată a Rugăciunii lui Iisus.”

În studiul asupra a trei parohii din Chicago înrâurite de aceste învățături, a găsit dezbinări și pierderi de membri, precum și schimbări în viața parohială — desființarea corurilor, oprirea unor petreceri din sala parohială. Cei mai mulți dintre cei care îl criticau pe Părintele Efrem erau, după cercetarea ei, profesioniști cu studii și ortodocși de a doua generație.

Religioscope consemnează și că Părintele Efrem se bucura de sprijinul hotărât al mai multor episcopi greci, care au îngăduit ridicarea mănăstirilor în eparhiile lor. Cercetarea nu descrie un om împotriva ierarhiei, ci un fenomen care dezbina la nivelul parohiilor.

Studiul privește efectele sociale și viața parohiilor; nu reprezintă o evaluare doctrinară sau o hotărâre bisericească.

15. Volumul „The Departure of the Soul” (2017)

În aprilie 2017, Mănăstirea Sfântului Antonie publică The Departure of the Soul According to the Teaching of the Orthodox Church — o mie o sută unsprezece pagini, două sute șaisprezece pagini de planșe color, prefață semnată de Părintele Efrem, cuvânt înainte de Mitropolitul Nicolae de Mesogaia. Volumul adună mărturiile a peste o sută douăzeci de sfinți despre judecata particulară și cuprinde un capitol de răspuns la cei care au scris împotriva acestei învățături.

Cartea nu deschide disputa, ci răspunde la ea. Volumul se înscrie într-o controversă mai veche despre vămile văzduhului și răspunde, între altele, criticilor lui Lazar (Lev) Puhalo și Michael Azkoul.

Recepția a fost împărțită.

Împotrivă: Paul Ladouceur (Trinity College Toronto) publică o recenzie amplă pe Orthodoxy and Heterodoxy, la 18 august 2017, reluată ca articol în St. Vladimir’s Theological Quarterly 62.1 (2018). Miezul obiecției lui: „O antologie de scrieri patristice și de altă natură care atestă învățătura Vămilor, oricât de numeroase, nu stabilește o învățătură a Bisericii Ortodoxe.” Stephen Shoemaker scrie despre volum în Public Orthodoxy, publicația Centrului de Studii Creștin-Ortodoxe de la Fordham, la 17 octombrie 2017, numindu-l o lucrare fundamentalistă menită să inducă cititorul în eroare cu privire la învățătura Bisericii. Tot el semnează o recenzie academică în Journal of Orthodox Christian Studies (2018).

Pentru: volumul poartă girul a opt ierarhi ortodocși, iar editorul adună pe pagina cărții și recenzii favorabile, între care unele universitare. Recepția nu a fost, așadar, unanim potrivnică. Formulările acestor recenzii nu sunt reproduse aici în lipsa unor referințe bibliografice complete.

Numărul recenziilor nu hotărăște chestiunea teologică, iar lipsa unei definiții sinodale explicite nu scoate singură o învățătură din Predanie.

O problemă distinctă este folosirea acestei învățături în îndrumarea duhovnicească. În mărturia atribuită lui David Smith se spune că i s-ar fi spus că fără rugăciunile duhovnicului nu va trece prin vămile văzduhului, și că aceasta era pârghia prin care i se cerea ascultarea. Este relatarea unui singur om despre legătura lui duhovnicească, și nu se poate întinde asupra celorlalte. Dacă relatarea este exactă, ea descrie folosirea unei învățături pentru a impune ascultarea prin frică. Un asemenea mod de îndrumare ridică o problemă pastorală, deosebită de discuția despre învățătura însăși.

Autorul acestor rânduri, format în tradiția duhovnicească românească, așază vămile văzduhului în cadrul mai larg al milei lui Dumnezeu, al Bisericii care se roagă, al Sfintei Liturghii ca acoperământ al sufletului. Nu sunt tăgăduite; nici nu sunt puse în locul lui Hristos.

În iulie 2017, Igumenul Grigorie Zaiens scria că Părintele se retrăsese de mai bine de un an din lucrarea de povățuitor, din pricini de sănătate. Sursele consultate nu precizează când a fost scrisă prefața, nici cine a purtat grija acestui proiect editorial.

Partea a III-a — Anii din urmă (2014–2019)

Mărturiile Arhimandritului Simeon Gagatik, ale Părintelui Serghei Baranov și ale Ekaterinei Malenchenko provin din aceeași culegere comemorativă, publicată de orthochristian.com la 17 decembrie 2019, la zece zile după adormire, și au fost alese într-un cadru limpede favorabil Părintelui. Ele descriu întâlniri deosebite, ale unor oameni deosebiți; publicarea lor laolaltă nu este însă, prin ea însăși, o verificare independentă a fiecărei relatări.

Ce se vede din ele este un bătrân de aproape nouăzeci de ani, tot mai slăbit, primind pelerinii după o rânduială așezată de obște. Martorii tâlcuiesc duhovnicește aceste întâlniri; relatările lor nu îngăduie o judecată asupra stării lui trupești.

16. Mai 2014: o convorbire înregistrată

În mai 2014, ucenici din Grecia îl cercetează la Arizona și înregistrează un interviu lung, publicat apoi pe doxologia.ro și în mai multe limbi. Cuprinsul este curat athonit: amintiri despre Bătrânul Iosif, îndemn la rugăciunea inimii, nevoia mărturisirii lui Hristos în vremurile de acum. Trecut de optzeci și cinci de ani, vorbește limpede și legat.

17. Vara 2014: Episcopul Macarie al Europei de Nord

În aceeași vară, Preasfințitul Macarie, episcopul ortodox român al Europei de Nord, aflat într-o călătorie în America, ajunge la porțile mănăstirii fără să fi plănuit vizita. Mărturia lui, publicată pe doxologia.ro:

„Știam că Părintele Efrem Filotheitul nu primește pentru povață fără să fie anunțat din timp, așadar mă așteptam la un răspuns negativ din partea celor de la mănăstire. Însă nu doar că am fost primit și povățuit, ci Părintele Efrem m-a însoțit la slujba privegherii de noapte, încununată de Sfânta Liturghie.”

Vizitele pentru povață se făceau cu înștiințare prealabilă. Episcopul Macarie a fost totuși primit fără programare, iar Părintele l-a povățuit și l-a însoțit la priveghere și la Liturghie.

18. Arhimandritul Simeon Gagatik

Arhimandritul Simeon Gagatik, egumen în Ucraina și traducătorul în rusă al cărții Părintelui despre Sfântul Iosif Isihastul, a fost de trei ori la Arizona. Mărturia lui este caldă și amănunțită.

La prima venire a cerut binecuvântare pentru traducere și textul original al amintirilor; a primit-o îndată, spune el, cu bucurie curată. La a doua a venit cu o listă de vreo cincizeci de întrebări. Însoțitorii Bătrânului i-au spus că nu e cu putință să le treacă pe toate cu el, fiindcă era prea ostenit, și l-au ajutat ei să lămurească locurile grele, lăsând pentru Bătrân doar întrebările cele mai personale, la care nimeni altcineva n-ar fi putut răspunde. La acelea Bătrânul i-a răspuns. Tot atunci l-a întrebat cum se cade să fie un egumen, și a primit răspunsul pe care Gagatik spune că îl păstrează ca pe o comoară: „Un egumen trebuie să fie, înainte de toate, părinte. Să nu cârmuiască niciodată mănăstirea ca un administrator, ca un comandant. Fără porunci, fără ordine. Niciodată! Numai ca un părinte!”

A treia oară i-a adus cartea tipărită. Primele două întâlniri fuseseră scurte, fiindcă însoțitorul care rânduia primirea pelerinilor îl prevenise de la început: Bătrânul era în vârstă, cu puteri puține, și mulți așteptau. „Dar a treia oară Bătrânul nu m-a lăsat să plec repede.” A început să-și amintească anii copilăriei la Volos sub ocupația germană — cum vindea mărunțișuri la piață ca să nu moară de foame, cum l-au arestat, cum a văzut copii uciși. Iar când în sfârșit i-a dat drumul și Gagatik a ieșit în hol, însoțitorul a clătinat din cap a mustrare. „Dar ce puteam face? Nu-l puteam întrerupe pe Bătrân…”

Mustrarea a fost, așadar, pentru vizitator, în hol, după ieșire. Iar cel care lungise întâlnirea era Bătrânul însuși.

19. Părintele Serghei Baranov

Părintele Serghei Baranov, duhovnic la Orsk, a fost de două ori la Mănăstirea Sfântului Antonie, petrecând acolo câte o săptămână.

Povestește că Bătrânul era deja slăbit și că n-au vorbit mult — dar că nici n-a căutat să vorbească: îi este totdeauna stânjenitor, spune el, să vină cu întrebări; e de ajuns să stai lângă asemenea oameni. Despre slujbă scrie: „Stă cu tine lângă altar, dar sufletul lui nu este acolo.” Și tâlcuiește el însuși cuvântul: Bătrânul era departe cu duhul, nu pe pământ, nu cu cei de față.

Tot el descrie rânduiala mănăstirii — fiecare vine pe rând la binecuvântare, iar Bătrânul îi bate ușor pe cap, cu glumă și cu zâmbet — și canonul dat tuturor celor ce vin: o sută de metanii, nouă sute de rugăciuni ale lui Iisus, trei sute către Maica Domnului. Baranov îl numește minimul binecuvântat pentru toți deopotrivă, monahi, preoți și mireni — așa cum l-a cunoscut el, nu ca îndreptar dat cititorului.

Mărturia arată un bătrân slăbit, tăcut la slujbe, primind pelerinii după o rânduială așezată. Baranov înțelege această tăcere ca rugăciune adâncă. Relatarea lui nu îngăduie o judecată asupra stării lui trupești sau a puterilor sale.

20. Ekaterina Malenchenko

Ekaterina Malenchenko, soția cosmonautului Iuri Malenchenko, a fost la Arizona cu doi ani înainte de adormirea Părintelui:

„Când m-am apropiat de Părintele Efrem, nu mi-a spus nimic, ci doar mi-a făcut semn cu degetul: «Hai». Și m-am dus, și am intrat în biserică. Acolo m-a purtat prin toată biserica. Nu era nevoie de niciun cuvânt despre ceva pământesc… Părintele se uită la tine și înțelegi că știe totul, și încă mai mult.”

Restul mărturiei ei vorbește despre ce a găsit la mănăstire: ruși, greci și americani laolaltă, fără despărțiri.

21. Mihai Neșu

Mihai Neșu, fost fotbalist internațional român, paralizat în 2011 într-un accident la antrenament, ajuns la credință după accident, povestea în august 2019, într-o intervenție la ITOM Iași:

„M-a primit altcineva acolo și i-am spus: «Părinte, eu caut o rețetă să-mi rezolve toate problemele». Și el mi-a zis așa de frumos: «Da. Bine faci. Noi îți dăm rețete, dar tu trebuie să începi să gătești.»”

Neșu nu precizează cine l-a primit sau de ce întâlnirea a avut loc cu alt părinte.

22. Iulie 2017: Igumenul Grigorie Zaiens

Într-o evocare publicată la 11 iulie 2017 pe thebaid.org, publicație apropiată mănăstirii, Igumenul Grigorie Zaiens scrie în treacăt:

„Părintele Efrem este de mai bine de un an retras, nu mai lucrează ca bătrân duhovnicesc, din pricini de sănătate.”

Este vorba de lucrarea lui de povățuitor, nu de egumenie: egumen al mănăstirii era Arhimandritul Paisie încă din 1996. Relatarea leagă retragerea de sănătatea Părintelui și nu spune nimic despre textele publicate ulterior sub numele lui.

23. Ianuarie 2019: articolul Părintelui Matei Vulcănescu

La 16 ianuarie 2019, Părintele Matei Vulcănescu publică pe marturisireaortodoxa.ro un articol în care pune sub semnul întrebării autenticitatea unor poziții atribuite Părintelui Efrem în polemicile despre Sinodul din Creta, și rolul celor care vorbeau în numele său. Articolul vine dintr-o parte cu agendă polemică, iar cele mai multe afirmații nu sunt sprijinite pe documente. Textul a circulat și în spațiul românesc.

24. Convorbirea relatată de Mitropolitul Atanasie de Limassol

Mitropolitul Atanasie de Limassol povestește, într-o omilie ținută la 8 decembrie 2019, ziua următoare adormirii, o convorbire avută cu Părintele Efrem la Arizona. Data convorbirii nu este precizată. Părintele îi vorbea despre venirea lui în America:

„Vreau să-ți spun ce am trăit când am venit în America. (…) Am întâmpinat multe ispite, multe primejdii. Au vrut să mă omoare. Încercau să mă distrugă… pe plan trupesc și pe plan duhovnicesc… Multe primejdii, multe ispite și multe necazuri… Și multe probleme… De multe ori m-am întrebat eu însumi: am făcut bine venind aici? Și ce pot face eu, un monah simplu și smerit, pe un continent cu atâtea greutăți?”

Tot Atanasie povestește apoi vedenia care i-a fost dată Părintelui în acea vreme, și care dă ea însăși tâlcul cuvintelor de mai sus. Părintele s-a văzut într-o junglă plină de fiare, alergând cu un prunc în brațe. Fiarele îl urmăreau, voind să sfâșie pruncul. Pe o cărare strâmtă i-a ieșit înainte un balaur uriaș, gata să-l înghită. A strigat: „Maica mea Sfântă!” — și a auzit glasul Născătoarei zicând: „Mihaile!” Arhanghelul a venit, a lovit balaurul, iar balaurul a pierit. Când a întrebat ce înseamnă vedenia, i s-a răspuns:

„Aceasta va fi viața ta: plină de prigoane, de întristări și de primejdii, trupești și duhovnicești.”

Iar despre prunc: „Pruncul este sufletul tău. Trebuie să-ți mântuiești sufletul, oricâte piedici vei întâmpina.”

Cine anume a vrut să-l omoare, relatarea publicată nu spune. Prin vedenia pe care o cuprinde, mărturia arată că el însuși își citea încercările în cheie duhovnicească și le socotea vestite de la început.

25. 7 decembrie 2019: adormirea

La 7 decembrie 2019, seara, Părintele Efrem adoarme la Mănăstirea Sfântului Antonie. Comunicatul Mitropoliei de San Francisco spune că avea nouăzeci și doi de ani; dacă se ia anul 1928 din biografia mănăstirii, ar fi avut nouăzeci și unu. Relatări publicate îndată după adormire spun că și-a dat sufletul stând în picioare și că a rămas limpede la minte până la sfârșit. Aceleași relatări pomenesc sfatul doctorului de a nu mai ieși la pelerini și obiceiul lui de a-i binecuvânta.

Partea a IV-a — După adormire

26. Mitropolitul Neofit de Morfou: cele trei cununi

Într-o predică din decembrie 2019, Mitropolitul Neofit de Morfou povestește un mesaj primit de la cineva pe care îl numește „un om al lui Dumnezeu cu ochii sufletului curățiți”:

„Iubitul meu frate Neofit, am văzut trei cununi date de Domnul la slăvirea Părintelui Efrem. Cea dintâi a fost cununa Sfântului — pentru dragostea pe care a arătat-o rugăciunii și Rugăciunii lui Iisus. A doua a fost cununa mucenicului. A pătimit, precum se întâmplă adesea, din pricina pizmei călugărilor, preoților, egumenilor, ierarhilor. A treia a fost cununa întocmai-cu-Apostolii — pentru lucrarea apostolică pe care a împlinit-o pe continentul american.”

O altă relatare despre trei cununi apare într-un articol din 2016 despre monahia Teofana, mama Părintelui: se spune acolo că, pe când era însărcinată, ar fi văzut între somn și trezie trei cununi zburând spre cer — două de lauri și una de aur, cea de aur mergând către Sfântul Munte. Nu avem date care să stabilească o legătură între cele două povestiri.

Ce împărtășește Mitropolitul Neofit nu este o vedenie a sa, ci una primită de la altcineva și povestită în predică. Nu este act sinodal, nu numește pe nimeni, și nu este o constatare bisericească despre conducerea mănăstirii. Este mărturia unei evlavii, în care a doua cunună este pusă în legătură cu pizma pe care Părintele ar fi întâmpinat-o. Cine anume, când și în ce chip, nu se spune.

27. 11 decembrie 2019: înmormântarea

La înmormântare vin Arhiepiscopul Elpidofor al Americii, Mitropoliții Alexie de Atlanta, Gherasim de San Francisco și Isaia de Denver, Egumenul Nicodim al Filotheului — care citește mesajul Patriarhului Bartolomeu —, reprezentantul Mitropoliei de Limassol, și cler din mănăstirile ctitorite de Părinte.

Arhiepiscopul Elpidofor spusese, într-o declarație publicată la 9 decembrie: „Mă închin sfintei figuri a Bătrânului Efrem cu evlavie și recunoștință, pentru că a întemeiat monahismul ortodox în America.”

Din elogiul Egumenului Paisie:

„Ai suferit mult, Sfinte Părinte, ai îndurat durere și noi împreună cu tine; ai fost defăimat, ai cunoscut respingerea, ai răbdat cu răbdare mucenicia bolii, ți-ai luat crucea grea cu credință în mila și iubirea lui Dumnezeu. (…) Am dobândit un mucenic care a suferit toate felurile de încercări de la semenul său, dar și de la vrăjmașii săi nevăzuți.”

Limbajul acesta — defăimare, respingere, încercări venite de la semeni — este cel obișnuit în elogiul funerar al unui om atacat public în timpul vieții. Iar Părintele Efrem a fost atacat public destul: în presă, pe site-uri, în cărți, în polemici deschise. A citi elogiul ca pe o mărturisire despre viața dinăuntrul mănăstirii înseamnă a-i cere mai mult decât poate da.

28. Mitropolitul Ierotei Vlachos

Mitropolitul Ierotei Vlachos al Nafpaktosului l-a cunoscut pe Părintele Efrem încă din anii ’60, pe când era student și mergea des la Nea Skiti, și a păstrat legătura cu el o viață întreagă. I-a scris prefața la Bătrânul meu Iosif Isihastul și la Meșteșugul mântuirii (2003) — pe acesta din urmă Părintele i l-a trimis în manuscris, rugându-l să-l citească și să-i arate ce ar trebui îndreptat, ca nu cumva să se abată de la teologia ortodoxă; apoi i-a scris că primește tot ce i-a propus și că poate face orice altă schimbare, chiar fără să-l mai înștiințeze. Vlachos vede în asta smerenia unui părinte mare și încercat.

În articolul publicat în decembrie 2019, scrie:

„De când Părintele Efrem a plecat în America, nu ne-am mai întâlnit. Nu am avut binecuvântarea să-l cercetez la Mănăstirea din Arizona. Însă am fost și sunt în legătură cu fiii lui duhovnicești. Prin ei îi ceream rugăciunile, iar el îmi trimitea felurite cuvinte proorocești și dragostea lui. Uneori vorbeam cu el la telefon.”

(În original: „Δέν εἶχα τήν εὐλογία νά τόν ἐπισκεφθῶ στήν Ἱερά Μονή Ἀριζόνας.”)

Tot acolo spune că Stareța Fotini, egumena Mănăstirii Nașterii Maicii Domnului din Pelagia, purta corespondență cu Părintele, iar scrisorile arată întreaga lui personalitate și felul în care călăuzea monahii. Și făgăduiește: „Într-o zi voi publica această corespondență.” Nu am identificat, în cercetarea de față, o ediție a acestei corespondențe.

Mitropolitul nu spune că cineva i-ar fi oprit vizita, iar textul nu pomenește nicăieri vreun refuz. Expresia, singură, nu îngăduie să se stabilească nici că a existat o oprire, nici că nu a existat. În greaca bisericească ea se folosește adesea ca formulă de smerenie, dar nici această citire nu decurge obligatoriu din frază. De altfel, tot articolul Mitropolitului este un elogiu — îl numește pe Părintele Efrem prooroc, mucenic, întocmai cu Apostolii și ascet sfânt.

29. Cazul Frank Atwood (2022)

Frank Atwood, condamnat la moarte în Arizona din 1987 pentru răpirea și uciderea unei fete de opt ani, a scris din închisoare, în 1998, Părintelui Atanasie — pe atunci egumen al Mănăstirii Machairas din Cipru, mai târziu Mitropolit de Limassol —, care l-a pus în legătură cu Mănăstirea Sfântului Antonie. În 2000 a fost botezat de Egumenul Paisie, primind numele Antonie, iar de atunci Paisie i-a fost duhovnic — după propria mărturie a lui Atwood, se spovedea la el la fiecare două săptămâni. La 7 iunie 2022 a fost tuns în marea schimă cu numele Efrem, iar a doua zi, 8 iunie 2022, a fost executat, Egumenul Paisie fiind de față.

Cazul ilustrează rolul Egumenului Paisie în legăturile din afară și în cazurile pastorale grele, atât în viața Părintelui Efrem cât și după. Părintele Efrem nu apare ca duhovnic direct în corespondența publicată.

Mărturia despre spovedania la fiecare două săptămâni este a lui Atwood însuși. Mănăstirea Machairas, care îi publică viața, susține și nevinovăția lui; aceasta este poziția ei, nu o constatare judecătorească.

30. Chipul public de astăzi

În august 2022, mănăstirea începe strângerea de fonduri pentru cinci volume de viață a Părintelui Efrem. Din anunț: „În fiecare generație, Dumnezeu trimite pe slujitorii Săi aleși ca să-i ajute pe cei ce caută viața veșnică. În ultima jumătate de veac a fost un om care a schimbat mai multe vieți decât oricine altul în istoria Bisericii nord-americane.”

În decembrie 2022, Arhiepiscopul Elpidofor slujește Liturghia și parastasul la mormânt. Mormântul, aflat în paraclisul Sfântului Mina, este împodobit cu un mozaic în care apare alături chipul Sfântului Iosif Isihastul; el se afla la locul lui cel târziu în aprilie 2023. Locul a devenit loc de pelerinaj.

Se alcătuiește astfel, cu mijloacele obișnuite ale unei obști care își cinstește ctitorul, chipul public al Părintelui Efrem. Participarea ierarhilor la pomeniri arată cinstirea de care se bucură astăzi în Arhiepiscopia Greco-Americană.

Concluzii

Ce se știe

Părintele Efrem Filotheitul a fost ucenic al Sfântului Iosif Isihastul și a purtat mai departe predania primită de la el. A întemeiat șaptesprezece mănăstiri și a așezat monahismul athonit în comunitățile greco-ortodoxe ale Americii de Nord, unde Arhiepiscopia avea până atunci o singură mănăstire. Mii de oameni au deprins acolo rugăciunea inimii. A murit trecut de nouăzeci de ani. Relatări publicate îndată după adormire spun că și-a dat sufletul stând în picioare.

Controversele au avut și un parcurs instituțional. În 1999, cinci mitropoliți americani au scris Patriarhului despre dezbinarea din Arhiepiscopie și au numit, între pricinile ei, excesele unora care invocau autoritatea Arhiepiscopului și a Monahului Efrem. În 2005 a fost adoptat regulamentul privind mănăstirile Arhiepiscopiei, care prevedea supraveghere episcopală și raportare financiară către mitropolie. Potrivit lui Bill George Stotis, în 2010 Sinodul a votat în unanimitate cercetarea mănăstirilor, iar comisia numită atunci a lucrat mai mulți ani și a întocmit rapoarte; nu am identificat o versiune publică a acestora. În 2012, vicepreședintele Consiliului Arhiepiscopal a spus public că lucrarea comisiei a întâmpinat lipsă de cooperare și că s-ar putea cere măsuri aspre. În 2017, Orthodox Christian Laity a cerut aplicarea regulamentului din 2005.

Documentele consultate nu permit urmărirea până la capăt a fiecărui demers. Nu au fost identificate rapoarte publice care să prezinte concluziile cercetărilor și măsurile rezultate.

Iar în mijlocul acestei perioade sunt oameni. Trei familii care și-au pierdut copiii, în înțelesul în care un părinte spune că și-a pierdut copilul. Un fost ucenic care a povestit sub numele lui ce i s-a cerut și ce a ajuns să creadă. Un tânăr care și-a pierdut viața după un gest suicidar în apropierea mănăstirii. Aceștia nu sunt piese de dosar.

Ce nu se știe

Finanțarea mănăstirilor nu a putut fi reconstituită. Există explicații publice — Egumenul Paisie vorbea, în 2012, de opt-nouă milioane de dolari veniți din donații pentru Mănăstirea Sfântului Antonie — și există unele acte fiscale publice; nu am identificat însă o evidență publică completă care să îngăduie urmărirea finanțării fiecărei mănăstiri.

Nu am identificat o versiune publică a rapoartelor întocmite de comisia numită în 2010.

Nu am identificat un raport public care să arate concluziile cercetării anunțate de Mitropolia de San Francisco după moartea lui Scott Nevins, nici măsurile care ar fi urmat din ea.

Și, mai ales, nu se știe ce raport a fost, în anii din urmă, între povățuirea duhovnicească a Părintelui și cârmuirea mănăstirilor. S-a spus adesea că Bătrânul ar fi fost ținut deoparte și că numele lui ar fi fost întrebuințat fără știrea lui. Materialul verificat pentru această cronică nu susține așa ceva. Ce arată mărturiile este un om foarte bătrân, tot mai slăbit, care primea pelerinii după o rânduială a obștii — și, de câte ori sursele îngăduie să se vadă, un om care încă hotăra: care ținea vizitatorul mai mult decât era rânduit, care făcea semn pelerinului să-l urmeze și îl purta prin biserică, care ieșea la pelerini până în ultimele zile.

Ce se poate spune

O mănăstire mare, cu numeroși donatori și cu o prezență publică însemnată, nu este același lucru cu chilia în care s-a deprins isihasmul. Latura administrativă a unei rețele de șaptesprezece mănăstiri este cu totul altceva decât viața unei mici obști isihaste. Nu e o vină a nimănui; e o schimbare de cadru, iar schimbarea de cadru cere discernământ nou.

Supravegherea episcopală face parte din rânduiala mănăstirii și îi ocrotește și pe cei din obște. Rezoluțiile OCL din 2017 arată că aplicarea regulamentului din 2005 rămânea o preocupare publică, la doisprezece ani după adoptare.

Cinstirea unui părinte duhovnicesc și cercetarea unei instituții pot merge împreună. Ierarhii care au scris în 1999 făceau chiar această deosebire, și o făceau cu autoritatea lor: excesele nu sunt neapărat lucrarea celui al cărui nume se invocă.

Relația dintre îndrumarea Părintelui Efrem și administrarea mănăstirilor în ultimii săi ani rămâne insuficient documentată. Mărturiile și actele disponibile permit cercetarea unor episoade, dar nu o concluzie asupra întregii perioade.

Cronologie

Cuprins

Partea I — De la Volos la Arizona (1927–2004)

1. Formarea și lucrarea athonită
2. Drumul spre America și obștile din Grecia
3. Neînțelegerea jurisdicțională (1989–1996)
4. Zidirea (1995–2004)

Partea a II-a — Controversele documentate (1999–2017)

5. Raportul celor cinci mitropoliți (ianuarie 1999)
6. Cazul fostului protopresbiter George Passias (1997–2015)
7. Protocolul #95 (16 februarie 2005)
8. Reportajele KVOA Tucson (2006 și 2013)
9. Banii: SXP Analytics și dosarul Quantlab
10. Comisia MRC și tăcerea care a urmat (2010–2015)
11. Cererile de transparență ale OCL (februarie 2017)
12. Scrisorile „Ruth”, publicate în 2011
13. Moartea lui Scott Nevins (11 iunie 2012)
14. Cercetarea academică: Frances Kostarelos (2011–2018)
15. Volumul The Departure of the Soul (2017)

Partea a III-a — Anii din urmă (2014–2019)

16. Mai 2014: o convorbire înregistrată
17. Vara 2014: Episcopul Macarie al Europei de Nord
18. Arhimandritul Simeon Gagatik
19. Părintele Serghei Baranov
20. Ekaterina Malenchenko
21. Mihai Neșu
22. Iulie 2017: Igumenul Grigorie Zaiens
23. Ianuarie 2019: articolul Părintelui Matei Vulcănescu
24. Convorbirea relatată de Mitropolitul Atanasie de Limassol
25. 7 decembrie 2019: adormirea

Partea a IV-a — După adormire

26. Mitropolitul Neofit de Morfou: cele trei cununi
27. 11 decembrie 2019: înmormântarea
28. Mitropolitul Ierotei Vlachos
29. Cazul Frank Atwood (2022)
30. Chipul public de astăzi

Concluzii — Ce se știe · Ce nu se știe · Ce se poate spune

Surse principale

Documentele oficiale arată ce a hotărât un for, nu totdeauna ce s-a petrecut. Un reportaj dovedește că anumite afirmații au fost făcute, nu că sunt adevărate. O mărturie personală nu devine fapt stabilit fiindcă nu a fost contrazisă în instanță, nici nu-și pierde prețul fiindcă nu a ajuns acolo. Pentru fiecare împrejurare, articolul arată cine face afirmația și pe ce se sprijină; unde sursele se contrazic, contrazicerea se arată.

Două dintre site-urile de mai jos — gotruthreform.org și culteducation.com — sunt site-uri de campanie, potrivnice mănăstirilor. Sunt folosite numai pentru documentele și transcrierile pe care le găzduiesc: raportul din 1999, scrisorile „Ruth”, reportajele KVOA. Comentariul lor propriu nu este preluat ca fapt.

Documente și surse instituționale

• Biografia oficială a Părintelui — Mănăstirea Sfântului Antonie
• Comunicat privind moartea lui Scott Nevins — Mitropolia de San Francisco, 14 iunie 2012
• Comunicat la adormirea Părintelui — Mitropolia de San Francisco, 10 decembrie 2019
• Raportul celor cinci mitropoliți către Patriarhul Bartolomeu, 12 ianuarie 1999 — textul integral, 15 pagini (PDF), găzduit pe pagina de prezentare
• Discursul lui Michael Jaharis în Consiliul Arhiepiscopal, 18 octombrie 2012 — text integral
• Cuvântul funerar al Egumenului Paisie, decembrie 2019
• Instalarea mozaicului de la mormânt, aprilie 2023
• General Regulations for the Establishment and Operation of Holy Monasteries in the Greek Orthodox Archdiocese of America (Protocol #95, 16 februarie 2005) — goarch.org
• Resolutions Relating to Monasteries Adopted by Orthodox Christian Laity, februarie 2017
• Mărturia publică a lui Bill George Stotis despre comisia MRC — ocl.org

Mărturii publicate

• Father of a Huge Family. The Memory of Elder Ephraim (Moraitis) — culegerea din 17 decembrie 2019 (Gagatik, Baranov, Malenchenko, Igumena Nicolaia)
• Mitropolitul Ierotei Vlachos, decembrie 2019 — original grecesc · versiune engleză
• Mitropolitul Atanasie de Limassol, relatare din 8 decembrie 2019
• Episcopul Macarie al Europei de Nord, vara 2014 — doxologia.ro
• Viața Stareței Macrina — Mănăstirea Nașterii Maicii Domnului, Saxonburg
• Olga Rojneva, Olga Zatușevskaia, Ascultătoare a propriului fiu: despre Gherondisa Teofana, mama Arhimandritului Efrem Filotheitul, pravoslavie.ru, 11 noiembrie 2016 (mărturii adunate la Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail din Thasos)
• Viața Stareței Taxiarchia — Mănăstirea din Saxonburg
• Viața Stareței Makrina — Mănăstirea Sfântului Antonie (plecarea din Volos a Părintelui Efrem Karagiannis, 1952)
• Gheron Iosif Isihastul. Simțirea iubirii dumnezeiești, Editura Bizantină — fragment biografic publicat pe crestinortodox.ro (obștea de la Schitul Sfântului Vasile; Părintele Efrem Karagiannis)
• Biografia Părintelui în versiune grecească — Mănăstirea Sfântului Antonie (numele duhovnicului de la Volos)

Presă

• KVOA Tucson, Monastery Mystery, 9 februarie 2006 — transcriere
• KVOA Tucson, re-investigația din februarie 2013
• Interviul cu John Pantanizopoulos, arhivat pe culteducation.com
• A. P. Cromidas, Yes, Investigate the Monasteries — reproduce știrea The National Herald din 5–6 aprilie 2003
• Interviul lui David Smith cu Theodore Kalmoukos, republicat în februarie 2013
• Theodore Kalmoukos, The National Herald — Parents of Suicide Monk Might Sue, 14 februarie 2013
• Comentariul atribuit lui Theodore Kalmoukos și anului 1998, despre trecerea prin ROCOR, este reprodus de A. P. Cromidas în Ephraim Goes PR; numărul original din noiembrie 1998 nu a putut fi consultat
• Greek Reporter, Death of St. Anthony’s Monk Questioned, 12 februarie 2013
• Theodore Kalmoukos, The National Herald, 23–29 iunie 2012 — interviul cu Egumenul Paisie și comunicatul Mitropolitului Gherasim (ediția integrală, PDF)
• Declarațiile fiscale publice ale World Assistance Foundation
• Textul Igumenului Grigorie Zaiens, thebaid.org, 11 iulie 2017
• Legătura lui Frank Atwood cu Mănăstirea Machairas
• The Texas Lawbook, 4 iulie 2017 (dosarul Quantlab)
• Bradley Hope, High-Frequency Trading’s Fight Over Secret Code, The Wall Street Journal, aprilie 2014
• Religioscope, 24 noiembrie 2011 (cercetarea Kostarelos)
• A. P. Cromidas, Ephraim Goes PR, republicat pe ocl.org

Academice și teologice

• Paul Ladouceur, Orthodox Theologies of the Afterlife: Review of „The Departure of the Soul”, 18 august 2017 — reluat în St. Vladimir’s Theological Quarterly 62.1 (2018), 51–72
• Stephen Shoemaker — recenzie în Journal of Orthodox Christian Studies 1.1 (2018), 109–111, doi:10.1353/joc.2018.0009; și Public Orthodoxy, 17 octombrie 2017
• Pagina editorului volumului, cu recenziile favorabile
• Frances Kostarelos — OCL Occasional Paper Series 8 (2018) și comunicări la SSSR (Milwaukee 2011, Atlanta 2016, Washington 2017)

Judiciare

• Quantlab Technologies Ltd. (BVI) v. Kuharsky & Mamalakis — hotărârea Curții de Apel a Circuitului 5, 22 iunie 2017
• Quantlab Techs. Ltd. v. Godlevsky, 4:09-cv-4039, U.S. District Court, S.D. Texas (verdict mai 2015)
• Raportul Biroului Șerifului comitatului Pinal, iunie 2012 (citat în relatările KVOA și Greek Reporter)

Cărți recomandate

Pentru rugăciunea inimii, isihasm și tradiția filocalică

Introduceri in rugaciunea lui Iisus si Isihasm

Vasile de la Poiana Marului

48,00 lei

Vezi cartea

Pelerinul rus. Marturisirea plina de har despre cautarea si practica Rugaciunii Inimii

BookSell.ro

34,00 lei

Vezi cartea

Isihasm si rugaciune

Irenee Hausherr

54,40 lei

Vezi cartea

Filocalia 9 Sfintelor nevointe ale desavarsirii

Ioan Scararul, Avva Dorotei

53,02 lei

Vezi cartea

Prețuri și disponibilitate pe BookSell.ro